Constantin Noica spunea, cu amărăciune, că-l sărbătorim în fiecare an pe Eminescu, chiar de două ori, dar continuăm să fim descoperiţi faţă de el. Visul noician de editare integrală a operei eminesciene, de facsimilarea celor 44 de caiete, s-a împlinit graţie lui Dimitrie Vatamaniuc şi Eugen Simion.
Având, aşadar, la dispoziţie întreaga creaţie eminesciană (niciun rând din Eminescu să nu rămână netipărit, ne îndruma N. Iorga) şi de aici posibilitatea de noi exegeze care să aprofundeze toate aspectele vieţii umane (de la economia politică, filosofie, istorie, sociologie, cultură până la probleme de limbă sau politică externă). În acest context, Eminescu este abordat printr-o nouă grilă privind preocupările sale pentru religie, credinţa sa sau despre Biserica strămoşească. El nu mai poate fi considerat ateist, cum era numit în epoca stalinistă, când i se editau doar poezii, Vieaţa şi Împărat şi proletar, reproşindu-i-se că a scris Mortua est şi nu Mortua vest (adică să moară vestul!).