Dumitru Apetri este un critic şi istoric literar mai puţin cunoscut în Ţară, născut fiind şi activând într-un teritoriu românesc din afara graniţelor noastre actuale. S-a născut la 21 octombrie 1940 în localitatea Târnauca, plasa Herţa, judeţul Dorohoi, din mândra Bucovină (azi în Ucraina), într-o familie de ţărani, fiind fiul Savetei (n. Herghiligiu) şi al lui Ion Apetri, cum ne încredinţează Ana Bantoş în primul volum al Dicţionarului General al Literaturii Române, A/B, ediţia a II-a revizuită, adăugită şi adusă la zi, coordonator-general Eugen Simion, apărut sub egida Academiei Române, Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 2016, p. 308. Şcoala primară şi cea medie a urmat-o în satul natal, apoi „îşi continuă studiile la o instituţie cultural- educativă din Cernăuţi (1958-1960)” şi, apoi, la Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Cernăuţi (1962-1967), aflată într-o superbă clădire, monument arhitectural de excepţie. La Chişinău, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, susţine doctoratul, în 2005, cu o teză privind receptarea literaturii ucrainiene în literatura română din Basarabia, în perioada 1924-1984. A fost profesor în localităţile Culiceni şi Horbova din raionul Herţa, corespondent special şi apoi redactor al ziarului „Zorile Bucovinei”(1970-1971), profesor la Institutul Republican de Perfecţionare a Cadrelor Didactice (1986-1988) şi la Universitatea de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (din 1999). Paralel cu profesoratul, funcţionează ca cercetător ştiinţific al Institutului de Limbă şi Literatură al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, din 1974, în prezent fiind cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Filologie al înaltului for ştiinţific din Chişinău.
A debutat în gazeta raională din Herţa, „Steagul roşu” şi a colaborat la diverse publicaţii literare din acea parte de ţară: „Literatura şi Arta”(condusă de N. Dabija), „Septentrion literar”, „Limba română”, „Tinereţea Moldovei”, „ Metaliteratură”, „Viaţa Basarabiei” (condusă de M. Cimpoi), „Nistru”, precum şi la publicaţiile de limbă ucrainiană. Editorial, debutează cu volumul Bucovina: cultură, personalităţi, destine, prefaţat de Adrian Dinu Rachieru, apărut la Timişoara, în 2000, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova. Volumul de debut defineşte persinalitatea lui Dumitru Apetri şi preocuparea sa pentru cunoaşterea şi definirea fenomenului literar românesc din spaţiul basarabean şi bucovinean. În centrul acestui fenomen literar îl aşează, bineînţeles, pe Eminescu, privit prin marile sale teme ( patriotismul, cultul mamei şi al cărţii, Bucovina în creaţia sa, inclusiv din publicistică etc.), dar şi pe alţi autori: V. Bogrea, C. Loghin, V. Leviţchi, V. Pavel, V. Coroban, Anatol Gavrilov, I. Druţă, Grigore Vieru, N. Dabija, Arcadie Suceveanu, Ion Gheorghiţă, Serafim Saka, V. Tărâţeanu.
Dumitru Apetri a alcătuit antologii (Lire în frăţite, bilingv, română-ucrainiană, 1979), ediţii critice (V. Bogrea, Opere alese, 1998), Igor Creţu, Maestru al cuvântului (2012), Omagiu lui Taras Sevcenko (1999), Martiriul trasnistrian sub jugul totalitar rusesc (2013).
În Atitudini şi opinii, Eminescu ocupă iarăşi locul ce i se cuvine, adică central, subliniind interferenţele româno-ruso-ucrainiene privind destinul creaţiei eminesciene, acordând o atenţie deosebită artei traducerii în cele două limbi slave, remarcându-l ca traducător, pe Iuri Kojevnicov. În acelaşi timp, analizează şi acurateţea traducerilor din literatura ucrainiană în cea română făcute de Igor Creţu, Adrei Lupan, Anatol Ciocanu, Anatol Codru, I. Vatamanu, V, Leviţchi, I. Gheorghiţă, N. Costenco, Gh. Vodă, Petru Zadnipru etc.
Într-un recent volum, intitulat simplu şi precis, Cronici literare şi culturale. Cărţi, personalităţi, evenimente (Chişinău, 2015), după ce constată că „procesul literar de la est de Prut nu este însoţit de o critică de întâmpinare pe care o merită”, Dumitru Apetri îşi previne cititorii că ia în dezbatere „cărţi originale şi traduse ce ţin de diverse genuri literare, de publicistică şi memorialistică, precum şi evenimente literar-culturale şi ştiinţifice, în cazuri aparte, sociale, care s-au produs în ultimele patru decenii şi ceva în arealul spiritualităţii româneşti”, astfel încât cronicile sale literare şi culturale „relevă preferinţele scriitorilor pentru anumite teme şi modalităţi de reflectare artistică, evoluţia actului critic, a fenomenului publicistic şi memorialistic şi, concomitent, ne edifică asupra fenomenelor numite orizontul de aşteptare, nivelul de receptare şi interpretare a cititorului avizat: criticul şi cercetătorul literar”.
Cum este firesc, în special pentru bucovineni şi basarabeni, Eminescu (alături de Ştefan cel Mare şi Sfânt) face parte din galeria de mari personalităţi marcante, repere morale şi axiologice, venerate ca Sfinţi. În cartea lui Dumitru Apetri, referinţe la Eminescu şi creaţia sa profundă şi mereu actuală (chiar periculos de actuală!) sunt cele mai numeroase. Astfel, este recenzată antologia lui C. Popovici, Eminescu în amintirile contemporanilor (Chişinău, 1968), adică ale lui Matei Eminescu, I. Negruzzi, G. Panu, I.Al. Brătescu-Voineşti, Mite Kremnitz, I. Slavici, I.L Caragiale, Ştefanelli, Creangă, Vlahuţă etc. Prezentând primul volum din Corpus Eminescu, elaborat de M. Cimpoi şi A. Vidraşcu, cu aportul lui Eugen Simion, Victor Crăciun şi Cristiana Crăciun, Eminescu-pururi tânăr (Chişinău/Bucureşti, 2000), D. Apetri ajunge la o concluzie demnă de luat în seamă: „doar prin Eminescu ne vom cunoaşte mai profund sufletul, inima şi cugetul”. O altă concluzie importantă derivă din comentarea volumului Cinstind pe Eminescu (Chişinău, 2005), reproducând ideea autorului, Sergiu Nucă: „E datoria sacră a fiinţei noastre, a românilor din toate unghiurile lumii să ne unim întru Eminescu. Căci, pe măsură ce-l cinstim pe Eminescu, pe noi ne îmbogăţim mai mult, ne înălţăm. Neamul românesc cinstim!”.
Urmărind procesul de receptare a creaţiei eminescinene în spaţiul basarabean, Dumitru Apetri semnalizează şi vol. Peste secolele toate (Chişinău, 2003), cuprinzând exegeze semnate de M. Cimpoi, D. Pasat, Manole Neagu, P. Balmuş, N. Neagu, Vl. Pohilă sau poezii omagiale ale lui N. Dabija, A. Suceveanu, I. Hadârcă, I. Butnaru, I. Filip, I. Ţurcanu etc. Sub un generic sugestiv, Eminescologia: apariţii editoriale de anvergură, criticul literar Apetri comentează Dicţionarul enciclopedic „M. Eminescu” de Mihai Cimpoi, (Chişinău, 2013), lucrare unicat în cultura română şi Eminescu de Tudor Nedelcea (Bucureşti, 2013), „ambele apariţii prezentându-se ca exegeze literare ieşite din comun prin valoarea lor documentară şi euristică”.
Bun cunoscător al culturii române şi ucrainiene, Dumitru Apetri urmăreşte integrarea creaţiei eminesciene în „albia spiritualităţii ucrainiene” începând din 1903, materializându-se „într-un număr destul de restrâns de tălmăciri şi aprecieri critice”, comentate de el în cărţile sale, Arta replăsmurii artistice şi Atitudini şi opinii. În volumul comentat de noi, Cronici literare şi culturale, filologul şi traducătorul Dumitru Apetri analizează critic antologiile bilingve româno-ucrainiană ale lui O. Honcearenko, de fapt „replăsmuiri” care reuşesc să redea „mesajul/potenţialul ideatic, imaginea artistică şi melodicitatea/muzica textelor”.
La capitolul cronicilor ştiinţifice şi culturale, Dumitru Apetri consemnează pentru posteritate omagierea lui Eminescu printr-un simpozion organizat de Academia de Ştiinţe şi Uniunea Scriitorilor din Moldova, cu participarea lui A. Lupan, C. Popovici, M. Cimpoi, I. Curuci, Gh. Bobolnă, M. Dolgan, A. Bantoş, Gr. Vieru etc., precum şi simpozionul Internaţional de la Cernăuţi, sub genericul Pururi tânăr, cu participarea unor mari personalităţi (Gr. Bostan, Alexandrina Cernov, Arcadie Suceveanu, Serafim Saka, Leo Botnaru, D. Apetri, I. Beldeanu, Mihai Vicol, I. Filipciuc, Şt. Hostiuc, Ilie T. Zegrea, V. Tărâţeanu, Simion Gogiu, Mircea Lutic etc.).
Cronicile literare şi culturale ale lui Dumitru Apetri cuprind un spectru larg de cărţi, personalităţi sau evenimente. Este semnalat la modul superlativ „romanul-destin zguduitor prin dramatism”, intitulat 20 de ani în Siberia. Destin bucovinean (Bucureşti, 1991), al Aniţei Nandriş-Cudla, premiat de Academia Română, roman memorialistic care descrie stările sufleteşti la limită ale femeii, simbol al celor 13 000 de români bucovineni, deportaţi în 1941 în Siberia. Alte cronici privesc opera unor mari scriitori: Vasile Tărâţeanu, I. Gheorghiţă, Gh. Asachi, Al. Burlacu, Liviu Damian, Pavel Balnuş, I. Druţă, Em. Bucov, V. Bogrea, Al. Hurmuzachi, D. Vatamaniuc, Petru Movilă, Dan Mănucă, C. Popovici etc., sau antologii de referinţă: Poeţi din Bucovina, Basme din Bucovina, Dicţionar de ghicitori, Istoria literaturii române din Bucovina. 1775-1918, Creaţia populară moldovenească, Moştenirea lui D. Cantemir şi contemporaneitatea, Martiriul transnistrean şi teroarea imperială rusească etc., precum şi prezentarea revistelor „Glasul Bucovinei”(1994-1995), „Plai românesc”, „Ţara Fagilor” (almanah), „Bucovina literară”, „Metaliteratură”.
Cartea lui Dumitru Apetri, Cronici literare şi culturale. Cărţi, personalităţi, evenimente, este un demers critic şi istoric literar pe deplin reuşit, realizând imaginea reală şi integrală a unui spaţiu spiritual românesc, complex şi captivant, necesar mai ales celor interesaţi din Ţară, adeverind zicerile lui Alexie Mateevici („n-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu ce de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba”) şi G. Călinescu („Literatura română este una şi indivizibilă”).
Tudor Nedelcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu