Maiorescu, Eminescu și Cimpoi

Demn continuator al operei critice și filosofice a lui Titu Maiorescu, Mihai Cimpoi demonstrează că ilustrul critic și întemeietor al „Junimei” nu are doar un singur text despre Eminescu. Personalitate europeană, Titu Maiorescu a scris despre ideea europeană a lui Eminescu, fiind „eminescologul model”, ambii (Maiorescu și Eminescu) având, argumentează Mihai Cimpoi, „pasiunea de cunoaștere, fiind familiarizați în cel mai înalt grad cu filosofia și literatura universală și interesați de limbile clasice și moderne”. Adunând într-un volum, în două ediții, Mihai Cimpoi argumentează că Titu Maiorescu a intuit „exponențialitatea lui Eminescu, regăsirea noastră identitară”, impactul major și benefic al creației eminesciene asupra „tuturor”, cu „efect puternic de binefacere estetică mântuitoare, asemănătoare catharsisului antic”, asigurându-i autorului Luceafărului statutul de poet național, atât de contestat azi de adepții „corectitudinii politice”. Față de ediția I, Titu Maiorescu.

Epoca Eminescu (ediție și studiu introductiv (Iași, Editura Junimea, 2020, 264 p.), ediția a II-a cu titlul schimbat, Titu Maiorescu. Eminescu, poet al timpului modern (idem, 2023, 366 p.), aduce în plus alte articole maioresciene: Comediile domnului Ion Luca Caragiale, O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, Contraziceri, Mic studiu de strategie literară (1892, fragment) și O rectificare literară. Un capitol nou este inserat în volumul Titu Maiorescu. Eminescu, poet al timpului modern, care înseamnă fragmente din Discursurile parlamentare ale eminentului critic și istoric literar, omul politic de avergură europeană. Fragmentele fac parte din discursurile rostite de Titu Maiorescu sub ministerele: Lascăr Catargiu (11 martie 1871-aprilie 1876), Ioan Brătianu despre Războiul de Neatârnare și proclamarea Regatului (24 iulie 1876-14 martie 1881) și până la Tratatul de la Londra (14 martie 1881-20 februarie 1883), Sturdza (31 martie 1897-30 martie 1899), G. Grigore Cantacuzino (11 aprilie 1899-6 iulie 1900). Alte fragmente din Discursurile parlamentare privesc Despărțirea „Junimiștilor” de liberal-conservatori, contra d-lui Take Ionescu (ședința Camerei din 14 decembrie 1889), Probleme privind învățământul primar (ședința Senatului din 25 ianuarie 1908), Discurs la proiectul adresei de răspuns la mesajul Tronului (ședința Senatului, 1 decembrie 1908), iarăși despre Junimiștii și conservatorii din ședința Camerei, 3 aprilie, 1912.

Notele și comentariile criticului de la Chișinău la acest capitol (Discursuri parlamentare) sunt explicite și necesare pentru înțelegerea integrală și contextuală a acestor discusuri. Altfel spus de Mihai Cimpoi, „comunitatea de idei se manifestă în felul de a înțelege comandamentele timpului și modul în care răspunde la ele societatea românească”. Însuși autorul acestor discursuri, Titu Maiorescu, le considera „modul cel mai potrivitt de formulare a cugetării”. Autentic exeget și editor, Mihai Cimpoi comentează aceste discursuri parlamentare cu pertinenta-i binecunoscută, apelând și la alți mari literați români care și-au exprimat opinia asupra personalității lui Titu Maiorescu, ca om politic, parlamentar (G. Călinescu, Ion Negoițescu, C. Schifirneț, Tudor Vianu, Eugen Simion).

G. Călinescu a subliniat asocierea dintre Maiorescu și Eminescu, ambii loviți „în modul cel mai crunt de ura contemporanilor”, de aici afinitățile spirituale dintre cei doi, dar și disocierea, cum constată M. Cimpoi, ca schopenhaurieni, fiind nu doar pesimiști, ci și mizantropi. Pentru Tudor Vianu, atitudinea lui Maiorescu din Discursurile parlamentare, este o „simulare a tonului grav și pedant”, iar pentru Eugen Simion, discursurile maioresciene se definesc ca o „operă în sine, o pagină strălucită de literatură oratorică”. Studiind opera eminesciană și cea maioresciană în totalitate, grație colecției „Opere fundamentale”, inițiată și coordonată de Eugen Simion, savantul de la Chișinău ajunge la o concluzie obiectivă și pertinentă: „Discursurile parlamentare maioresciene se întemeiază pe o înscenare, aci monologică, aci dialogică, aci în cheia discursiv-impersonală, cu expuneri statistice amănunțite”, cu dorința clar exprimată „de a convinge, de a demonstra temeiuri raționale”, sugerând auditoriului să judece numai în spiritul adevărului.

În aceste fragmente din discursuri parlamentare, Titu Maiorescu îl așează pe Eminescu ca o personalitate marcantă a epocii, un „argument-forte”, cum constată M. Cimpoi, pentru „impunerea imperativă a concepției organiciste în înțelegerea lucrurilor”. Extrem de utile și interesante sunt fragmentele selectate de Mihai Cimpoi din jurnalul lui Titu Maiorescu, Însemnări zilnice, privitoare la Eminescu.

Vom spicui pentru cititorii care n-au avut acces la jurnalul maiorescian câteva citate despre autorul Luceafărului: „seară splendidă. Frumoase poezii de Eminescu” (16 aprilie 1870); „M. Eminescu, bun revizor școlar” (11/23 septembrie 1876); „sâmbătă, 11/23 noiembrie 1878, plecat la Iași cu Eminescu, Caragiale, Slavici, Nica și Ollănescu pentru cea de-a 15-a aniversare a „Junimii” (primii 3, pe cheltuiala mea)”; duminică, 11 februarie 1879, „dineu la mine” [...] Eminescu nu a venit, fiindcă nu se simțea îndeajuns de bine îmbrăcat”; „Grea epocă Eminescu” (1/13 iunie 1879); „Eminescu. Câteva poezii noi, foarte frumoase și, de asemenea, o satiră veche” (iulie 1879); „Pom de Crăciun la Kremnitzi [...] Eminescu și Caragiale certați unul cu altul [...]; „Spiritual și bine Eminescu” (24 decembrie 1880); „Seara, «Junimea» la mine. Puțină lume, doar 12. Citit frumoasa legendă de Eminescu, «Luceafărul»” (19/30 aprilie 1882); „Am început să corectez «Luceafărul» lui Eminescu” (8/20 octombrie 1882); „Ieri seara, «Junimea» [...] frumosul, șlefuitul «Luceafăr» al lui Eminescu” (28 octombrie/9 noiembrie 1882); „Seara, «Junimea» Eminescu a fugit de Candiano” (17/29 noiembrie 1882); „Seara, «Junimea» [...] Eminescu în spital” (12/24 ianuarie 1883); „Eminescu urmează să plece azi la Botoșani, însă ieri era istovit și mult mai liniștit” (26 iunie/8iulie 1883; „Azi marți, 28 iunie 1883, ora 6 imineața, o carte de vizită de la d-na Slavici, la care locuiește Eminescu, cu acest conținut: «Domnul Eminescu a înnebunit. Vă rog faceți ceva să mă scap de el, că [e] foarte rău. Imediat după aceea, Simițion la mine, pentru prima dată. Am fost cu el la dr. Suțu, și am rezervat pentru Eminescu o cameră în Maison de Santé a sa; am preluat și plata pentru ea, 300 de franci lunar.

Apoi am venit acasă, l-am avertizat și pe Th. Rosetti despre asta. Pe la 10 seara, a venit Eminescu cu o trăsură la mine, a binecuvântat-o pe soția mea cu o privire fixă și pe Ilie Nicolescu, care tocmai pleca, îmbrățișându-mă apoi tremurând. I-am arătat pe Hermes și pe Venus din Milo, la care a spus cu o privire extaziată: «Lasă, că va reînvia arta antică”. Potrivit înțelegerii, i-am spus că ar trebui să meargă la Simțion, în legătură cu „Societatea Carpați”.

Mi-a mai cerut 5 franci pentru trăsură și a plecat într-acolo. De unde urmează să fie dus la dr. Suțu. Numai de s-ar face fără greutate! – Apoi, Caragiale a venit la mine la dejun, a izbucnit în lacrimi pentru Eminescu. – Eu trebuia să merg să pledez la Curtea de Casație. Foarte cald! Toate zilele acestea încercări de aranjament Alex. Suțu din Atena cu Vlahutzi. Straniu că și anul acesta îmi încep vacanța cu o scenă de nebunie, anul trecut scena nocturnă cu Hella Herman la Iași”; „Duminică 14/26 august 1883: Azi, vizitat, împreună cu Wilhelm, pentru 1 minut, pe M. Eminescu, alienat, la dr. Suțu. Delir permanent. Nu m-a recunoscut, vorbind necontenit, scuipând primprejur. O priveliște trist-dezgustătoare, fără niciun haz. În urmă cu două zile, a fost la mine tatăl lui (anecdote din vechea societate moldavă), apoi fratele lui, locotenentul, care s-a folosit de prilej pentru a-și însuși ceasul fratelui său alienat”; 12/24 octombrie 1883. Excursie, cu trenul și pe jos, în pădurea de la Mogoșoaia, cu Kremnitzii. Vreme minunată. Cald ca vara.

D-lui George Eminovici Ipotești,

(Distr. Botoșani) București,

18/30 octombrie 1883

Stimate D-le, Starea fiului D-voastră și amicului nostru literar M. Eminescu nu s-a îndreptat încă, și așa am hotărât cu toții cei de aici, să-l trimitem pe cheltuiala noastră la Institutul de alienați din Viena și să-l lăsăm acolo vreme de un an. Dacă nu se va îndrepta până atunci, va fi timpul venit să-l așezăm la Golia sau la Mărcuța ca pe un bolnav fără leac. Cu prilejul venirii D-voastră la București ne-ați declarat că lăsați asupra noastră toată îngrijirea materială și morală pentru nenorocitul D-voastră fiu. Cu toate aceste, m-am crezut dator a vă da de știre despre cele de mai sus.

Primiți, vă rog, încredințarea deosebitei mele stime, T.M.”; „Marți, 18/30 octombrie 1883. Seara. Bilanț asupra casei pentru sprijinirea lui Eminescu și trimiterea lui la Viena într-un spital de boli mintale. Proces-verbal iscălit la mine de T.G. Rosetti, Simțion, Nica & Chibici. – Lectura lui Alecsandri a adus 2000 de franci, bilete a 2 franci pentru Ateneu”; Joi, 20 octombrie / 1 noiembrie 1883. Azi-dimineață, la ora 9, l-am văzut la gară pe Eminescu plecând cu Chibici și cu îngrijitorul spre Viena. – Soare minunat, însă la ora 7 dimineața -1º R.; Miercuri, 23 noiembrie / 5 decembrie 1883. Rece, tomnatic, dar ieri-seară, ploaie călduță. Dimineață o dată -2º R, acum totuși, din nou +1. Încă nu zăpadă. Sâmbăta trecută, una dintre cele mai încântătoare și stimulatoare «seri ale Junimii». Noua poezie a lui A. Vlahuță. Eu, citit poezii de Eminescu. Și Jacques Negruzzi a fost prezent, Ciocăzan, G. Lahovari etc. Foarte mulți”; Vineri 2/14 decembrie 1883.

Corectând aproape zilnic, până la ora 2 sau 3 noaptea, la grabnica tipărire a poeziilor lui Eminescu, pe care le editez la Socec-Teclu”; Marți, 13/25 decembrie 1883. Iarnă în continuare. Aceeași zăpadă înaltă, azi, la ora 7 dimineața, -5º R. Livia încă la Sinaia, eu terminat, aseară, corectura la prefața și cuprinsul volumului de poezii al lui Eminescu”. P.S. Volumul poeziilor lui Eminescu apare peste 8 zile. Vi-l voi trimite îndată. Vă trimet astăzi sub bandă Schițele din Moldova de Kotzebue, publicată în broșură”; Vineri, 25 decembrie 1883 / 4 ianuarie 1884. Trimis poeziile lui Eminescu. 1) Emiliei, 2) lui Chibici, 3) doamnei Zoe Mandrea, 4) doamnei Marian, 5) Annettei, 6) domnișoarei Moyen, 7) episcopului Popasu, 8) lui Leni Popasu, 9) doamnei Hurmuzachi, 10) lui Vasile Alecsandri, 11) lui Ion Alecsandri, Paris, 12) lui Zizin Cantacuzino. De trimis încă: 1) un exemplar de lux reginei, 2) domnișoarei Mureșanu, 3) Mocioni, Pesta, 4) Societății Academice, Viena, 5) Cernăuți, 6) Gimnaziului, Brașov, 7) lui Grisebach, 8) lui Mite”; Sâmbătă, 31 decembrie 1883. 10 ore seara.

Iubite vere, scuză-mă că nu pot veni la petrecerea de astă-seară. Mă văd reținut de alte obligațiuni până în ultimul moment al anului. Însă am scăpat cel puțin pentru mâine, duminecă. Te rog dar să treci de dimineață (te aștept până la 12 ore) pe la mine, Hotel Métropole Nr. 95/96, ca să mergem la Eminescu. Aș dori asemenea să prânzim tot mâine împreună cu D. Brăescu. Vă rog înțelegeți-vă asupra orei și locului de întâlnire. – Dacă nu ați dispus altcumva de acea parte a zilei de mâine. Petrecere bună și la revedere în anul nou! T. Maiorescu Petrecut ultimul ceas al anului 1883 în camera mea de la hotel, singur, aproape trist. Săptămâna trăită la Viena a fost în parte muncă, în parte viață de școlar, cu ciudată melancolie”. Duminică, 1/13 ianuarie 1884, am fost împreună cu vărul meu, C. Popazu, în afara Vienei, la Oberdӧbling, la Institutul de alienați al dr. Leidesdorf. – Am vorbit cu Eminescu și l-am văzut pe geam. Cerchez. Prânzul la Breyind, cu Popazu și colegul lui, Brăescu-Filipescu din Roman”; Miercuri, 18/30 ianuarie 1884. Ieri a adus Chibici scrisoarea întru totul rezonabilă a lui Eminescu adresată lui. Așadar, la 5/17 ianuarie, și-a revenit întrucâtva, după aproape 6 luni și 8 zile. Telegramă Eminescu, Viena. Oberdӧbling, Sanatoriul Leidesdorf Primit scrisoarea.

Cea mai mare bucurie pentru însănătoșirea ta. Pentru tine, totul este pregătit cum trebuie. Detalii în scrisoare, Chibici”. Miercuri, 1/13 februarie 1884. Zizin Cantacuzino mi-a spus ieri că Eminescu îmi va răsplăti strădaniile cu cea mai neagră nerecunoștință. Căci la o minte genială ar avea u caracter comun. Scrisoare îmbucurătoare de la profesorul Obersteiner (Dӧbling) despre starea lui Eminescu. Îi răspund”; Miercuri 8/20 februarie 1884. Telegramă. Profesor Oberssteiner pentru Eminescu Viena Sanatoriul Oberdӧbling Sâmbătă, Chibici vine la Viena ca să-l ducă pe Eminescu în călătorie în Italia. Maiorescu. Vineri, 10/29 februarie 1884. D-lui Mihai Eminescu Viena Oberdӧbling, în Sanatoriul Leidesdorf-Obersteiner Iubite Domnule Eminescu, Și scrisoarea D-Tale către mine, și scrisoarea de mai nainte către Chibici, le-am citit eu, familia mea și toți amicii D-Tale cu o nespusă bucurie. Ne-au fost dovada sigură despre deplina D-Tale însănătoșire. Nu te mira că-ți vorbesc mai întâi de bucurie, deși amândouă scrisorile sunt triste și concepute sub un fel de «depresiune a moralului», cum ar zice galomanii noștri. Căci eu cred tristețea D-Tale trecătoare și desigur neîntemeiată; pentru noi rămâne dar bucuria curată. Vezi, D-ta, Eminescu, diagnoza stării D-Tale trecute este astăzi cu putință și este absolut favorabilă. Se vede că din cauză (precum se întâmplă totdeauna în asemenea cazuri, ca peste 5 luni, până când s-a terminat procesul inflamațiunii.

În tot timpul acestui vis îndelungat, ai fost de o veselie exuberantă, încât e păcat că nu ai păstrat nici o aducere-aminte a trecutului imediat. Was nützt die Heiterkeit, wenn ste nur im erinnerungslosen Traum verläuft? Ei, acum ai ieșit din vis, precum trebuia să ieși, și ți-ai recâștigat conștiința. De aici nu poți lua motiv pentru atâta greutate sufletească, cu tot pesimismul D-Tale obicinuit. Nici griji materiale nu trebuie să ai. În privința aceasta, iată cum stau lucrurile: Chibici pleacă poimâine, duminică, la Viena și va fi dar luni, pe la 4 ore la D-Ta în Oberdӧbling, precum ți-am telegrafiat alaltăieri. El vine pentru ca, în înțelegere cu dr. Obersteiner și după sfatul lui, să te scoată din Institut și să facă împreună cu D-Ta o escursiune de vreo 6 săptămâni spre sudul Alpilor, poate până la Veneția, Padova sau Florența. Are mijloace bănești pentru aceasta, precum și – se-nțelege – pentru împrospătarea garderobei D-Tale, care va fi stat și ea ca în vis în aceste 6-7 luni. După aceasta, dacă nu va fi indicată vreo cură la băi, la Hall d.e., vă veți întoarce împreună în țară, unde trebuie să te mai odihnești câteva luni, pentru a te întrema fizicește pe deplin. Teodor Rosetti te invită să petreci aceste luni la moșia lui Solești, unde îți va pregăti primirea în modul cum îl vei dori D-Ta.

După aceasta, așadar pe la august, în urma intervenirii reginei, d.e., ca bibliotecar al Universității Iași. De aici înțelegi că despre vreo îngrijire pentru existența D-Tale materială în viitor nu poate fi vorba. Dar vreai să știi cu ce mijloace ești susținut deocamdată? Bine, Domnule Eminescu, suntem noi așa străini unii de alții? Nu știi D-Ta iubirea și (dacă-mi dai voie să întrebuințez cuvântul exact, deși este mai tare) admirarea adeseori entuziastă ce o am și eu tot cercul nostru literar pentru D-ta și pentru poeziile D-tale, pentru toată lucrarea D-Tale literară și politică? Dar a fost o adevărată exploziune de iubire, cu care noi toți prietenii D-Tale (și numai aceștia) am contribuit pentru puținele trebuințe materiale ce le reclama situația. Și n-ai fi făcut și D-Ta tot așa din multul-puținul ce l-ai fi avut, când ar fi fost vorba de orice amic, necum de un amic de valoarea D-Tale? Acum trebuie să mai știi că volumul de poezii, ce după îndemnul meu ți l-a publicat Socec în decembrie anul trecut, a avut cel mai neașteptat succes, așa încât Socec stă încă uimit.

În aceste 7 săptămâni de la aparițiunea lui s-au vândut 700 de exemplare; o mie este toată ediția, și de pe acum trebuie să te gândești la ediția a doua, care va fi reclamată pe la toamnă și în care vei putea face toate îndreptările ce le crezi de trebuință. Poeziile D-Tale, până acum îngropate în «Convorbiri», sunt astăzi cetite de toate cocoanele de la palat până în mahala la Tirchilești și, la întoarcerea în țară, te vei trezi cel mai popular scriitor al României. Was ich mir dafor Koofe? zici Tu. Așa cam este, dar tot nu este rău când te simți primit cu atâta iubire de compatrioții tăi. Așadar, fii fără grijă, redobândește-ți acea filosofie impersonală ce o aveai totdeauna, adaoge-i ceva veselie și petrecere în escursiunea prin frumoasa Italie și la întoarcere mai încălzește-ne mintea și inima cu o rază din geniul D-tale poetic care pentru noi este și va rămâne cea mai înaltă încorporare a inteligenței române. La revedere cu bine și o caldă strângere de mână de la toți, de la toți prietenii și mai ales de la al D-tale devotat T.M. Mai scrie-mi câte un rând din Italia, dacă ai vreme în mijlocul impresiilor de acolo”. Marți, 24 martie 1884. Ploaie rece. Camera 84 voturi contra 25 votează moțiunea de încredere lui Brătianu.

Noi ne-am abținut. Carp aici. La mine între 5 și 6. Sara la 8 Eminescu reîntors cu Chibici de la Florența. Eu la gară cu mai mulți. Mai pe urmă, Chibici la noi cu Rosetti și nevastă-sa, Kremnitz cu Mite, Burghele, Jacques, Slavici povestind despre Eminescu”; 6/18 aprilie 1884. Foarte cald de 3 zile, la ora 8 dimineața +17º R. Academia închisă miercuri (alaltăieri), corectat discursul de la Cameră. Abia astăzi hotărât plecarea lui Eminescu la Iași și condus la gară. Apoi, de mâine, posibilă odihna vacanței, perioadă foarte încordată. De două zile guturai, ameliorat cu coryzarium. Telegramă Doamnei Humpel Iași Eminescu restabilit sosește la Iași mâine, sâmbătă amiazi, cu trenul din București. Înștiințează amicii. Îngrijiți odată. Chibici aduce scrisoare cu amănunte, Maiorescu. Scrisoarea Emiliei, cu detalii despre Eminescu, cu care memoria întreagă, dar este lipsit de voință, frământat de neliniște în privința existenței, avariției. Vineri, 30 august / 11 septembrie 1885. Totuși din nou febril. 700 de mărci trimis din nou la Schlangenbad. Primit 500 de franci aconto de la Socec, pentru Eminescu, ediția a 2-a a poeziilor sale”; Joi, 5 / 17 septembrie 1885.

Întors azi-dimineață, la ora 5, de la Iași. Acolo, proces Nanu (Oprișanu) amânat din nou. Văzut pe Pogor, Al. Balș. Eminescu încă la Liman, lângă Odessa. I-am dus ca acont 500 de franci de la Socec, pentru ediția a 2-a a poeziilor sale și i-am lăsat la Humpel”; Sâmbătă, 7/19 septembrie 1885. Corectat mult la ediția a doua Eminescu. Acum, zilnic vreo 4 coli de tipar. Astăzi, prima corectură a ultimelor coli!”; Joi, 15 / 27 iunie 1889. Pe la 6 ore a venit Stemill și Vitzu la mine să-mi spună că astăzi pe la 3 ore a murit Eminescu în Institutul de alienați al d-rului Suțu (Strada Plantelor, București) de o embolie”; Duminică, 18 / 30 iunie 1889.

Cer acoperit și ieri și azi. Dar dimineața +15º R, timp plăcut; Ieri, sâmbătă în 17 /29 iunie 1889, pe la 5½ d(upă)-m(asa), serviciu funebru în biserica Sf. Gheorghe Nou pentru Eminescu. Eminescu în cosciug deschis, desfigurat de nu se mai cunoaștea, numai sprâncenele negre îl aminteau. Era față în Biserica Lascăr Catargiu, Mih(ail) Kogălniceanu, Teod. Rosetti, N. Mandrea, Anicuța, eu, Stemill (direct(or) (în) Minist(eriul) Cultelor) și o lume de școlari și studenți. Pe cosciug vreo 6 coroane enorme: de la Acad(emia) Română, de la Presa română, de la «Constituționalul», de la «Naționalul» (conservator), de la Societ(atea) studenților «Unirea» și de la amici (și eu aici).

Apoi pe jos prin boulevard, calea Victoriei, la Cimitirul Bellu. L(ascăr) Catargiu a urmat pe jos până la Calea Victoriei, noi (eu, Teod. Rosetti, Mandrea, Anicuța, Stemill, Laurianu etc.), până la Bel(L)u. Liniștit și frumos. Nimeni din familia lui. Au vorbit la Biserică nebunul și ticălosul indiscret de Gr. Ventura (nepoftit), apoi la Universitate, Laurianu și studentul Calmuschi (bine), iar la cimitir dr. Neagoe”.

Ne oprim aici cu extrasele din Însemnările zilnice maioresciene, dar jurnalul său continuă: sunt consemnate corecturile efectuate de Maiorescu la edițiile „Poezii” de Eminescu și la articolele sale despre „românul absolut” (Petre Țuțea), inspectarea mormântului lui Eminescu, traducerea în germană a poeziilor eminesciene de către d-na Dima din Sibiu, răspunsul la întrebările de la „Revue des Revues” privind cărțile cu influență majoră, în care e citat Eminescu, alături de Shakespeare, Dickens, Goethe, Schiller etc., predarea manuscriselor eminesciene la Academia Română (la 22 decembrie 1901 / 4 ianuarie 1902) cu transcrierea scrisorii de donație din 24 ianuarie / 16 februarie 1902. „Voinic, țeapăn, niciodată grăbit, cu vorba domoală – cum l-a definit Eugen Simion – Mihai Cimpoi „ține drumul drept, pe la mijloc, și, de-i pornit într-o direcție, n-o schimbă până nu ajunge la locul cuvenit”.

Direcția principală este, fără îndoială, eminescianismul, fiind, la ora actuală, cel mai profund exeget și editor al creației eminesciene, într-o vreme în care, în cultura română, „Eminescu este disputat, zgomotos și inutil de detractorii de serviciu și zelatarii de serviciu, deopotrivă de înverșunați și aberanți” (Eugen Simion). Mihai Cimpoi ține, cu asupra de măsură, „cumpăna cu două ciuturi”, cu vocație și profesionalism; dovadă peremptorie și recenta sa carte, Titu Maiorescu: Eminescu, poet al timpului modern (ediție, selecție și studiu introductiv, Editura Junimea, 2023), carte indispensabilă istoriei literare, culturii naționale, românilor îndeobște, din Țară sau cei pretutindenari.

Tudor Nedelcea