Un cenotaf pentru Tudor Vladimirescu

În sfânta tradiție creștină și în mentalul țărănesc (neprihănit), sufletul omului decedat sălășluiește pe pământ dacă nu are un loc, un mormânt, unde să fie pomenit de cei dragi. Osemintele soldatului român mort pe câmpul de luptă, departe de casă, la Stalingrad de pildă, n-au putut fi aduse familiei, care era doar înștiințată ca deces. Atunci, mama, soția, fiica, soacra celui decedat îi confecționa o cruce, o așeza la locul de veci al familiei din cimitirul localității, unde-l jeleau, și-i făceau toate cele cuvenite. Acolo, în cimitir, țăranca româncă îi făcea un cenotaf (gr.kenos-gol; taphos-mormânt), adică un „monument funerar construit în memoria unui personaj al cărui corp a dispărut sau se găsește în altă parte”, cum ne încredințează Dicționarul de neologisme, chiar dacă țăranca nu stăpânea acest termen. Istoria neamului românesc este încărcată, din păcate, de creștini, fie ei simpli soldați, ofițeri sau domnitor, care și-au făcut datoria față de Patrie, dar ale căror sânge și trupuri au îngrășat alte meleaguri. Pentru unul dintre acești eroi naționali, Tudor Vladimirescu, s-a găsit „rezolvarea”, după două veacuri, de nemurire. I-am făcut aceste propuneri Prea Sfințitului Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei și a îmbrățișat cu căldură și entuziasm aceste propuneri și, iată, că sâmbătă, 5 iunie 2021, la orele 9.30 a avut loc slujba de „ sfințire inedită a unui cenotaf pentru cel care a pus început, cu prețul vieții, României moderne”, cum se menționează în invitația la acest înălțător moment construit din marmură de Ruschița.

Centenarul nașterii lui Bartolomeu Valeriu Anania

„Îndoiala e jumătatea drumului dintre credință și necredință, și poate duce ori la una, ori la cealaltă. Împietritul refuză deopotrivă și adevărul și certitudinea. El nu soicită miracolul, iar când acesta se produce totuși și-i oferă evidența, el va exclama: cu domnul demonilor îi scoate pe demoni. Toma e un necredincios numai prin aceea că, bântuit de îndoială, are nesăbuirea de a solicita minunea sensibilă. El nu cunoaște credința pură și încă nu a învățat că minunea demonstrativă e argumentul vulgar al lui Dumnezeu pentru spiritele inferioare. Este el un spirit inferior? Până la acest prag cel puțin, așa se arată. Dar Domnul îl cunoaște mai bine pe Toma, și înainte ca acesta să-și fi rostit cererea, întinde palmele spre el, îi oferă urmele cuielor și urma suliței și...” Este cugetarea unui mare cărturat român, atins de aripile moralei și filosofiei (deși nu ar fi permis să i să spună filosof, cum fac alți „filosofi” fără cărți de filosofie), cu un destin aparte, pilduitor pentru vremurile pe care le trăim azi. Teologul, dar și poetul, dramaturgul, prozatorul, memorialistul, traducătorul Valeriu Anania s-a născut la 18 martie 1921, în localitatea vâlceană Glăvile (unde un grup de intelectuali din Rm. Vâlcea îi vor organiza o casă memorială). Mama sa, Ana (născută Mărgăritescu) este fiica preotului din comuna vâlceană Amărăști, iar tatăl, Vasile Anania, mic negustor de țară, apoi muncitor în București, (după 1944), era născut în com. Bosu, jud. Alba.

Un veac fără Alexandru Macedonski

„În lunga lui carieră literară – scria Tudor Vianu – Al. Macedonski a clădit o operă a cărei influență în epoca lui și asupra întregii dezvoltări a literaturii noastre mai noi trebuie recunoscută”. „Poet inegal” (G. Călinescu), „poetul dematerializărilor succesive, al transfigurărilor graduale noi, cu tendința convertirii la regimul spiritual a întregii materii și existențe” (Adrian Marino), Al. Macedonski este, fără îndoială, un clasic al literaturii române, creând o școală, lansând prin cenaclul său, „Literatorul”, mari scriitori în lumea literară (Gala Galaction, Tudor Arghezi, Traian Demetrescu, Duiliu Zamfirescu, Tristan Tzara, Marcel Iancu, I. Vinea, I. Peltz, Tudor Vianu, I. Pillat, G. Bacovia, Adrian Maniu, I. Barbu etc.) S-a născut la Craiova, la 14 martie 1854, al treilea din cei patru copii ai Mariei (născută Fisența, prin adopție: Pârâianu, printre descendenți figurând Al. Mitru și V.G. Paleolog) și al maiorului Alexandru D. Macedonski, ajuns general și ministru de război sub Cuza Vodă. Familia mamei face parte dintr-o veche ramură oltenească, iar pe linie paternă tatăl se declara descendent al unei familii princiare poloneze care ar fi domnit în Lituania. Bunicul poetului, Dimitrie Macedonski (și el poet), a venit în Țară din sudul Dunării, din Macedonia, și împreună cu Hagi-Prodan, l-a însoțit pe Tudor Vladimirescu în trecerea Oltului pentru strângerea pandurilor. Tatăl, Alexandru D. Macedonski, a avut un rol important în Unirea Principatelor, fiind avansat general și numit ministru de Război, dar, la numai 47 de ani, în 1863, este pensionat și se retrage la Adâncata și Pometești, pe valea Amaradiei din Dolj, moșia soției sale.

Mihai Mihăiță, 90 - Destin și datorie

Cultura și spiritualitatea română a înregistrat mari personalități nu numai de formație umanistă, dar și inginerească, tehnică. Renașterea a dat somități complexe, care au îmbrăcat ambele laturi, de pildă, Michelangelo Buonarotti și Leonardo da Vinci. La noi, Gh. Lazăr și Gh. Asachi au îmbrățișat domenii de care societatea românească a vremii avea nevoie; mai târziu, I.I. C. Brătianu era om politic, dar la bază era un destoinic inginer, de unde butada replicilor dintre el și N. Iorga. În literatura autohtonă, matematicienii Ion Barbu, Solomon Marcus, Gh. Păun, Norman Manea au o temeinică cultură, în care a strălucit, mai aproape de zilele noastre, acad. Radu P. Voinea, fost președinte al Academiei Române, un politehnist umanist capabil să rostească o cuvântare în limba latină, învățată la colegiul craiovean „Frații Buzești”. Chiar și mitropoliții actuali, Andrei Andreicuț al Clujului, Maramureșului și Sălajului, Ioan al Banatului au la bază studii inginerești. Am făcut această scurtă prolegomenă spre a arăta că suntem contemporani cu o asemenea mare personalitate, Mihai Mihăiță. S-a născut acum nouă decenii, la 14 septembrie 1930, în satul mehedințean Lac care este menționat în documente semnate de Mihai Vodă (1593-1601) și de Radu Mihnea Voievod (1611-1616; 1620-1623), aparținând comunei Voloiac, fiu al lui Marin și Maria Mihăiță (fostă Diaconescu), dar a trecut pitorescul pârâu Hușnița (prezent și în proza lui Marius Tupan, om al locului) și s-a așezat cu familia în satul Valea Ursului al comunei (tot mehedințene) Tâmna, care, de asemenea, sunt menționate în aceleași documente,într-o familie onorabilă: bunicul din partea mamei – picher de drumuri și șosele, un înaintaș al tatălui a fost ceauș în oastea lui Tudor Vladimirescu, altul primar al comunei.

Oltenia - Evoluție social-istorică și patrimoniu cultural

„Fericită ești tu, Oltenie, Țară a Basarabilor, întru toate țările locuite de români!”, scria, în 1901 George Coșbuc în volumașul Din Țara Basarabilor. Și fericită a fost/este și „capitala” acestei provincii a Țării Românești, a Valahiei Mici, uneori ironizată sau supradimensionată, dar totdeauna cu respect. Fericită ești azi, Cetatea Banilor, pentru că are în sfârșit, o lucrare cu adevărat științifică: Oltenia. Evoluție social-istorică și patrimoniu cultural, o monografie coordonată de Dumitru Otovescu și Cristina Otovescu, apărută în colecția „Cercetări sociologice de teren”, în ediție bilingvă (română și engleză), grație Mihaelei-Cristina Pârvu, sub egida Asociației Culturale ”Oltenia”, în coeditare, la editurile craiovene Sitech/Beladi, în 2020. Monografia beneficiază de un pertiment studiu introductiv semnat de actualul președinte al Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop și-i are ca referenți științifici pe acad. Ilie Bădescu și cercetătorul științific, Sorin Cace al Academiei Române. Dintr-un început, cartea are toate premisele unei cercetări științifice, grație și colectivului de autori: Sevastian Cercel, Tudor Nedelcea, Adrian Otovescu, Gabriela Rusu-Păsărin, Carmen Ionela Banța, Liliana Popescu, Florin Stancu, Gheorhe Florentin Moise, Vlad-Ovidiu Ciocă, la care se adaugă cei citați deja. Lucrări similare au mai apărut de-a lungul vremii, între ele o notă distinctă făcând volumul de studii și cercetări, Oltenia, apărut în 1943 și lansat în cadrul Săptămânii culturale a Olteniei (Palatul Jean Mihail, 24-30 octombrie 1943), în prezența mareșalului Ion Antonescu.

Tudor Nedelcea ”la aniversară” - Gabriela Nedelcu – Păsărin

Critic și istoric literar, cercetător al fenomenului cultural (a activat decenii în calitate de cercetător științificprincipal la Institutul de cercetări socio-umane ”C. S. Nicolăescu Plopșor” Craiova al Academiei Române),pasionat de lectura cărților care rezistă validării timpului, prieten al scriitorilor români de pretutindeni, TudorNedelcea este ”vocea” incisivă a prezentului literar, care a reușit de-a lungul vremii să traseze direcții decercetare în domeniu și să aducă în actualitate adevăruri ale istoriei culturale cu o forță extraordinară a verbului.Privind retrospectiv activitatea sa literară este dificil să alegi o temă predilectă, fiecare volum constituindu-seîntr-o bornă prin noutatea investigației științifice și prin relevanța documentului astfel constituit. La EdituraTipo Moldova au fost publicate șase volume din opera sa în colecția Printre cărți și oameni reunind astfel oparte din studiile, comentariile, articolele de presă literară scrise în perioada 1976 și până în prezent.

Reținemprioritar din volumul VI articolul despre Profesorul Dan Simonescu, nu întâmplător, ci pentru că acesteipersonalități universitare îi datorează Tudor Nedelcea începutul carierei sale de cercetător, Profesorul fiindu-iconducător de doctorat. Teza de doctorat cu titlul Geneza ideilor social – politice și filosofice în literaturaromână veche, susținută în anul 1983, va reprezenta și începutul demersurilor sale de cercetare în domeniulistoriei literare, pasiunea pentru cartea veche rămânându-i ca o preocupare de suflet în întreaga sa activitate.Tudor Nedelcea concepe complex articolul despre Dan Simonescu și alătură comentariului său despre carieraProfesorului un interviu inedit acordat în exclusivitate în noiembrie 1978. Este importantă raportarea la acestcontext pentru a aduce un prim argument pentru maniera de concepere și realizare a cercetărilor sale: fiecăreicercetări îi aduce un element de inedit, îl poziționează în context amplu cultural și face trimiteri directe sau prinasocieri la alte momente de cultură românească îmbogățind astfel imaginea de ansamblu asupra spiritualitățiiromânești. În cazul articolului despre Dan Simonescu, Tudor Nedelcea conduce dialogul astfel încât DanSimonescu va formula decisive definiri ale personalității enciclopedice a lui Dimitrie Cantemir, asupra operei acestuia Domnia Sa având nenumărate studii fundamentale: Dimitrie Cantemir este ”creatorul monografieiistorico-geografico-etnografice (Descriptio Moldaviae)”, ”creator al biografiei literare (Vita ConstantiniCantemyrii), mai este nou și în receptarea unei filosofii, în parte raționalistă (Divanul sau Gâlceava Înțeleptuluicu lumea, folosind traducerea lui Andreas Wissowatius, Stimuli vintumtum, transpunând latinescul virtus înînțelepciune).

Theodor Codreanu, 75 - Un cărturar cu ținută academică

2020 nu este numai anul pandemiei covidiene; este și/mai ales anul aniversării sau comemorării unor personalități ale culturii umaniste: centenarul nașterii lui Geo Dumitrescu (17 mai 1920), al Zoei Dumitrescu-Bușulenga (20 august 1920), al Papei Ioan Paul al II-lea (cu origini românești), devenit Sfântul Ioan Paul cel Mare (18 mai 1920), al lui Dimitrie Vatamaniuc (25 septembrie 1920) , centenarul morții lui Al. Macedonski (24 noiembrie 1920) și al lui A.D. Xenopol (27 februarie 1920). Dar, este și anul în care personalități contemporane împlinesc trei sferturi de veac: Theodor Codreanu (1 aprilie 1945), Tudor Gheorghe (1 august 1945), Vasile Tărâțeanu (27 septembrie 1945) și, cu voia dv. și subsemnatul (23 martie 1945). 

Theodor Codreanu este, neîndoielnic, așa cum am mai scris, una dintre marile personalități ale vieții culturale contemporane, cu înaltă ținută academică și cu un pertinent spirit, critic și civic, de apărător îndreptățit al valorilor naționale. Critic și istoric literar, prozator, filosof al culturii și civilizației, Theodor Codreanu s-a născut în localitatea vasluiană Sârbi, de pa malul râului Bârlad, azi comuna Banca, în familia Tincăi (n. Gheorghiu) și a lui Iordachi Codreanu, țăran fierar. Încorporat în trupele de geniu în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, tatăl moare la o deminare, în Dobrogea chiar în anul nașterii fiului său. Este căsătorit cu profesoara Lina Codreanu, o apreciată prozatoare, critic și istoric literar care i-a elaborat și o excelentă bibliografie critică (în 2013). Au doi copii realizați, Teolin și Dragoș ( Din prima căsnicie eșuată îl are pe Theodor). Copilăria și-o petrece în satul natal, unde frecventează clasele primare (1952-1956), cele gimnaziale urmându-le în localitatea vasluiană Unţești (1956-1959), studiile liceale la Complexul Școlar din Bârlad (1959-1963), actualmente Liceul „M. Eminescu”.