Critic și istoric literar, cercetător al fenomenului cultural (a activat decenii în calitate de cercetător științificprincipal la Institutul de cercetări socio-umane ”C. S. Nicolăescu Plopșor” Craiova al Academiei Române),pasionat de lectura cărților care rezistă validării timpului, prieten al scriitorilor români de pretutindeni, TudorNedelcea este ”vocea” incisivă a prezentului literar, care a reușit de-a lungul vremii să traseze direcții decercetare în domeniu și să aducă în actualitate adevăruri ale istoriei culturale cu o forță extraordinară a verbului.Privind retrospectiv activitatea sa literară este dificil să alegi o temă predilectă, fiecare volum constituindu-seîntr-o bornă prin noutatea investigației științifice și prin relevanța documentului astfel constituit. La EdituraTipo Moldova au fost publicate șase volume din opera sa în colecția Printre cărți și oameni reunind astfel oparte din studiile, comentariile, articolele de presă literară scrise în perioada 1976 și până în prezent.
Reținemprioritar din volumul VI articolul despre Profesorul Dan Simonescu, nu întâmplător, ci pentru că acesteipersonalități universitare îi datorează Tudor Nedelcea începutul carierei sale de cercetător, Profesorul fiindu-iconducător de doctorat. Teza de doctorat cu titlul Geneza ideilor social – politice și filosofice în literaturaromână veche, susținută în anul 1983, va reprezenta și începutul demersurilor sale de cercetare în domeniulistoriei literare, pasiunea pentru cartea veche rămânându-i ca o preocupare de suflet în întreaga sa activitate.Tudor Nedelcea concepe complex articolul despre Dan Simonescu și alătură comentariului său despre carieraProfesorului un interviu inedit acordat în exclusivitate în noiembrie 1978. Este importantă raportarea la acestcontext pentru a aduce un prim argument pentru maniera de concepere și realizare a cercetărilor sale: fiecăreicercetări îi aduce un element de inedit, îl poziționează în context amplu cultural și face trimiteri directe sau prinasocieri la alte momente de cultură românească îmbogățind astfel imaginea de ansamblu asupra spiritualitățiiromânești. În cazul articolului despre Dan Simonescu, Tudor Nedelcea conduce dialogul astfel încât DanSimonescu va formula decisive definiri ale personalității enciclopedice a lui Dimitrie Cantemir, asupra operei acestuia Domnia Sa având nenumărate studii fundamentale: Dimitrie Cantemir este ”creatorul monografieiistorico-geografico-etnografice (Descriptio Moldaviae)”, ”creator al biografiei literare (Vita ConstantiniCantemyrii), mai este nou și în receptarea unei filosofii, în parte raționalistă (Divanul sau Gâlceava Înțeleptuluicu lumea, folosind traducerea lui Andreas Wissowatius, Stimuli vintumtum, transpunând latinescul virtus înînțelepciune).
Este creatorul romanului românesc ” (...)”. Într-o condensare remarcabilă de idei, Tudor Nedelceava scrie în continuare în această manieră, volumele sale mustind de conexiuni culturale lăsate spre reflecțiecititorului. Un alt argument al tehnicii sale de cercetare și de dezvăluire a unor fapte de cultură prea puțin sau deloccunoscute poate fi articolul său despre marele compozitor Eugen Doga (din vol IV Printre cărț și oamenii,Editura TipoMoldova, Iași, 2018). Sub genericul Eugen Doga. Un muzician de talie europeană, TudorNedelcea consemnează impresiile sale și ale publicului generate de spectacolul susținut la data de 12 septembrie2017 pe scena Filarmonicii din Craiova. Invitația s-a datorat chiar lui Tudor Nedelcea, el este cel ce a propusacest eveniment muzical excepțional, amânat din varii motive în anii precedenți, astfel încât spectacolul din2017 a rămas în amintirea publicului drept ”un regal simfonic”, iar Eugen Doga, ovaționat la scenă deschisă.Fragmente din opera sa Dialogurile dragostei, pe versuri de Eminescu și Veronica Micle, au reverberat profundîn conștiința publicului, descoperind sincretismul muzică-versuri ce asigură perenitatea creației. Valsul Dulceași tandra mea fiară din filmul O dramă la vânătoare, regizat de Emil Loteanu, a fost inclus în fondul UNESCOîntre capodoperele secolului XX. Membru al Academiei de Științe a Moldovei (1991), al AcademieiInternaționale de Creație (Moscova, 1997), al Academiei de Științe și Arte ”Petru cel Mare” (St. Petersburg,2006), Eugen Doga ”nu este membru al Uniunii Compozitorilor din România”.
Acest adevăr, pus de cătreTudor Nedelcea în registrul interiogației acuzatoare (”Știați că...”) va conferi articolului nota specifică deproblematizare, ceea ce îl diferențiază pe cercetător în peisajul istoriei și criticii literare actuale. Am ales doar două exemple din nenumăratele pe care volumele de istorie și critică literară le oferă restabilind ierarhiavalorică a numelor românești proiectate în universalitate. Privind retrospectiv opera critică a lui Tudor Nedelcea reperăm câteva teme predilecte de regăsit în volumecu generice explicite în definirea acestora: Biserica și societatea (Editura Sitech, Craiova, 2020), Eminescu(Editura Academiei Române, București, 2020, ediția a II-a revăzută și adăugită Editura Tracus Arte, 2020.Prefață de acad. Mihai Cimpoi. Cuvânt înainte de Theodor Codreanu. Postfață de prof. dr. Victor Crăciun),Marin Sorescu sau despre vocația identității românești (Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2020).Volume de dimensiuni impresionante, acestea reunesc articole, studii și interviuri care susțin aceeași idee –cadru. Cercetător al fenomenului religios în spațiile locuite de români, Tudor Nedelcea va urmări îndeaproapeevenimentele din spațiul public și le va consemna cu acribia-i deja proverbială, adăugând la final sau având capunct inițial al pledoariei sale, un moment crucial din viața socială și culturală românească privită în diacroniaei. De la ”Tipărituri râmnicene pentru sârbii ortodocși” și ”O posibilă canonizare a lui Mihai Viteazul” la”Eminescu și cugetarea sacră”, ”Eminescu despre necesitatea construirii Catedralei Neamului”, la ”Malainițapentru Europa” și ”Slujba de sfințire a troiței de la Sârmanovâț”, periplul cercetătorului trasează reperele istorieibisericii românești, cu momentele de înălțătoare credință și fundamentale acte pentru unitatea lumii creștine.Această viziune este definitorie pentru Tudor Nedelcea, cel care a studiat și consemnat faptele de istorie abisericii românești și a avut demnități în conducerea bisericii la nivel național și regional (membru în AdunareaNațională și în Consiliul Național Bisericesc al Patriarhiei Române – 1990-2008, membru în AdunareaEparhială a Episcopiei Severinului și Strehaiei din 2007 și în prezent).
A analizat din interior această istorie,martor fiind la momente cruciale ale lumii creștine, precum a fost vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București înperioada 7-9 mai 1999. ”Atunci la București s-a lansat ideea și s-au pus bazele pentru unitatea lumii creștine,prin intermediul celor doi mari conducători ai celor două biserici și care exprimă voița tuturor creștinilor” –consemnează Tudor Nedelcea, la final făcând și o propunere: ”crearea unui grup statuar alegoric,reprezentându-i pe cei doi corifei contemporani ai ortodoxiei și catolicismului. Sperăm că se vor găsi instituțiipublice, oameni de afaceri sau buni creștini care să sprijine financiar acest proiect european”. Și nu este deneluat în seamă o dezvăluire făcută de Tudor Nedelcea într-un interviu acordat lui Constantin Preda în 2013:”patriarhul Teoctist a scris despre cartea mea, Eminescu și cugetarea sacră, apoi mi-a făcut o deosebită bucuriecând mi-a spus că Papa Ioan Paul al II-lea l-a inclus «și pe Eminescu al dumitale» între gânditorii creștinieuropeni. Eu trimisesem această carte la Roma, secretarul său mi-a răspuns că Papa este interesat de Eminescu,dar de aici până la oficializarea Poetului nostru național n-am crezut până n-am citit o cuvântare a Papei” (p.394).Volumul Eminescu apărut la Editura Academiei Române este prefațat de academicianul Mihai Cimpoi,colaborarea dintre Tudor Nedelcea și autorul volumului Mihai Eminescu. Dicționar enciclopedic (Chișinău,Editura Guvinas, 2021) fiind de notorietate. ”Tudor Nedelcea s-a angajat, după 1990, într-o acțiune reparatoriepe care o așteptam demult: detabuizarea unor dimensiuni ale personalității lui Eminescu și valorificareaintegrității acesteia.
Dând dovadă de perseverență și acribie filologico-editorială, de o lucrare serioasă în spirituldreptei cumpene eminesciene, a procedat la readucerea în actualitate a unor texte importante și la scrierea unorstudii ample din perspectiva exegeticii de azi” (p. 5). Este esența demersurilor făcute de Tudor Nedelcea,exprimată sintetic de marele critic basarabean. Surprinzător este faptul că însuși academicianul Mihai Cimpoi îlva intervieva pe Tudor Nedelcea, de fapt o convorbire între doi oameni de cultură despre cultura română: ” Văaparține, dragă coleg Tudor Nedelcea, o serie de recuperări eminesciene, imposibile din considerenteconjuncturale până în 1989: Eminescu împotriva socialismului, Eminescu și cugetarea sacră, Eminescuapărător al românilor de pretutindeni. Sunt patru ipostaze ale personalității și patru dimensiuni ale operei șigândirii care erau trecute sub tăcere sau denaturate și unilateralizate” (p. 499). Dialogul continuă în aceeași ideede a repoziționa în planul atenției istoricilor literari a contribuțiilor eminesciene în domenii mai puțin cunoscutepublicului larg. A fost o necesară această contribuție la abordarea universului eminescian, dincolo de detractările conjuncturale, pe care Tudor Nedelcea le dezvăluie și le acuză public. În fapt, este permanentaatitudine a criticului literar Tudor Nedelcea de problematizare a faptelor culturale despre care se vorbește înspațiul public, dar fără asumarea identității vorbitorului, creându-se astfel o zonă ”gri”, ceea ce a fost îndeserviciul promovării imaginii culturii românești în lume.
Tudor Nedelcea își asumă acest risc și pune îndiscuție aceste imagini denigratoare (doar un exemplu: în interviul pe care Tudor Nedelcea l-a luat lui VasileTărâțeanu, acesta i-a spus: ” În presa din Ucraina, Eminescu a fost numit ca ucrainean renegat, născut dinpărinți ucraineni care au fost românizați”). (p. 508). Am rezervat pentru finalul acestei succinte prezentări a operei lui Tudor Nedelcea semnalarea aparițieivolumului Marin Sorescu sau vocația identificării românești (Editura Muzeul Literaturii Române, București,2020). Este un volum care se detașează net de celelalte cărți ale criticului și istoricului literar. Este ”romanul”vieții lui Marin Sorescu, este un volum complex care, urmărind firul diacronic al vieții celui ce s-a consideratSingur printre poeți, demonstrează o dublă documentare. Prima este cea directă, rezultată din colaborarea timpde decenii cu Marin Sorescu la revista „Ramuri” și la Editura Scrisul Românesc și, mai apoi, prin colaborareadirectă în timpul activității ministeriale a lui Marin Sorecu la Ministerul Culturii. A doua modalitate dedocumentare este cea a filologului și cercetătorului pasionat de arhive. A rezultat un volum scris cu un verbacid, cu un ritm al derulării narațiunilor care pare a se apropia de romanele de tip polițist, cititorul sperând lafinalul lecturii să reconstituie pagini din istoria personală a scriitorului, cele cenzurate, sau cele lăsate ”albe”intenționat, ca o recluziune din fața invidiei și urii celor din mediul scriitoricesc. La fel de interesante suntpaginile din dosarul de urmărire de către securitate, sub pseudonimul Soare. Istoria moștenirii pe care a lăsat-odupă moartea sa Marin Sorescu prin documente rare, obiecte prețioase, manuscrise sau prin casele(proprietățile) din București și din Bulzești ( o altă istorie tristă) generează un sentiment de regret, consfințindîncă o dată ideea că a nu avea copii este o mare tristețe.
Tudor Nedelcea a reușit să coaguleze informațiiobținute din documente de arhivă, s-a străduit să aducă în actualitate mărturii ale celor care au fost prietenii luiMarin Sorescu, să recupereze din presa literară a vremii acele informații care se pot constitui în documentescrise despre evenimente culturale cenzurate de către oficialitățile vremii. Cel mai tensionat subiect rămâne celdespre propunerea Academiei suedeze pentru acordarea Premiului Nobel lui Marin Sorescu. Tudor Nedelceacolaționează depozițiile celor ce au știut despre evoluția acestui episod regretabil pentru cultura română, oferindcititorilor câteva dovezi cu trimitere la persoanele care au oprit acest demers onorant pentru România, singurulmotiv fiind ”invidia scriitoricească”. Lăsăm plăcerea cititorului să descopere adevărurile din subtextulvolumului lui Tudor Nedelcea. „Marin Sorescu și Meditația transcedentală”, sau ”Stenograma ședinței dedemitere de la conducerea revistei Ramuri” sunt subiecte la fel de incitante precum cel despre Marin Sorescu șiPremiul Nobel. Volumul capătă valențe noi prin adăugarea la final a unor anexe, prin natura lor fiind documente ce potgenera noi cercetări asupra destinului scriitorului Marin Sorescu. Autografele au nota de intimitate, dar și fiorulîntâlnirii cu scrierea olografă a celui ce a trecut ”Puntea” regretând că pleacă din această lume înainte de a maifi dat literaturii române creații pentru eternitate, dar a dictat până în ajunul Plecării ”pîș, pîș” ”Ultimele”.
Primul autograf regăsit la finalul datează din 1975 (”Lui Tudor Nedelcea, cu prietenie – Marin Soresu 1975 ”) șise regăsește pe pagina de titlu a volumului de poezii Norii, iar după trei decenii îi va scrie în același registru alprețuirii ”Lui Tudor Nedelcea alături de care am tot traversat și de care mă leagă o statornică prietenie. MarinSorescu, 1995 ” (autograf pe volumul Traversarea (Poezii). În numele acestui sentiment atât de rar și greu depăstrat neîntinat, Tudor Nedelcea scrie ”romanul” vieții lui Marin Sorescu, dând posibilitatea posterității săjudece circumstanțele culturale care au generat fapte de cultură pe care istoria literară va trebui să le reținăpentru justa interpretare a valorilor culturare proiectate în universalitate. Prin aceste succinte considerații asupra câtorva volume din opera lui Tudor Nedelcea am dorit săconfigurăm profilul criticului și istoricului literar care, cu spiritul său incisiv și verbul acid, a contribuit laabordarea unor teme fundamentale pentru restituirea a noi valențe ale unor personalități marcante ale culturii românești. S-a dovedit cercetătorul asuduu al unor teme pe care, prin tratarea cu acribia-i filologică, le-a inclusîn volume care au stat și vor rămâne în atenția istoriei culturii românești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu