Biserica și Societatea

La sfârșit de an, 2019, colaboratorul nostru, Tudor Nedelcea, a tipărit o nouă carte, a 52-a, intitulată sugestiv Biserica și societatea, la editura craioveană Sitech (office@sitech.ro, tel: 0741205715). În format mare, în cele 410 p.+ foto color, autorul reunește studii interesante despre subiectul abordat, despre marile personalități bisericești pe care le-a cunoscut îndeaproape și despre care aduce dovezi și mărturii mai puțin cunoscute sau chiar inedite. De pildă, preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa (cu care autorul a fost coleg de cameră la Facultatea de Filologie) este prezentat într-o lumină caldă, prietenească, cu adevărat biblică, iar corespondența dintre preotul Calciu și Tudor Nedelcea, inedită, este edificatoare. Mitropolitul cărturar Nestor Vornicescu, pe care autorul îl cunoaște din 1970 și care i-a devenit cel mai apropiat colaborator, este înfățișat în ipostaze umane, dar și de mare cărturar, apropiat marilor personalități românești din varii domenii de activitate. Cuvinte calde și mărturii emoționante are și pentru patriarhul de veșnică pomenire, Teoctist: este prezentat așa cum apare în documentele securității statului, dar mai ales în anumite ipostaze istorice: întâlnirea cu I. Dincă (Teleagă) trimis de N. Ceaușescu să accepte demolarea Patriarhiei spre a nu umbri Bulevardul „Victoria Socialismului”, întâlnirea secretă cu Papa Ioan Paul al II-lea, în ianuarie 1989, când se punea la cale noua împărțire a lumii (inclusiv a celei creștine), culisele „debarcării” sale după Revoluția din 1989, cele două întâlniri cu același Papă, în mai 1999 și octombrie 2012 etc. Tudor Nedelcea a editat volumul părintelui Dumitru Stăniloae, Reflexii despre spiritualitatea poporului român, în carte găsindu-se informații utile despre reputatul teolog român; mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania este prezentat ca înalt ierarh, dar și ca scriitor, iar patriarhul Iustinian Marina este caracterizat ca un patriarh antibolșevic, cu documente din arhivele securității.

Oameni și cărți din Piemontul Bălăciței

Piemontul Bălăciței este o sintagmă recent intrată în limbajul geografic și ea definește o suprafață de tren din județele Mehedinți și Dolj, parte integrantă a Podișului Getic. Se mai numește și Platoul Bălăciței și are unele particularități: nu cuprinde niciun oraș, la marginea acestui piemont aflându-se orașele Craiova, Filiași, Strehaia, Vânju Mare. Cei care au impus această sintagmă geografică au fost cercetătorii craioveni: Alexandru Roșu (1959), Răzvan Stroe (2003), Sandu Boengiu (2008), dar mai cu seamă istoricii Dinică Ciobotea și Gabriel Croitoriu, care au coordonat volumul Istorie, cultură și civilizație în Piemontul Bălăciței (Craiova, Editura Sitech, 2013), precum și smpozionul omonim. În acest volum, Rodica Pospai Păvălan a contribuit cu un capitol, Oameni de alaltăieri, de ieri și de azi. Simțind o mină de aur neexploatată, ea a adâncit subiectul și, astfel, a tipărit un volum tip dicționar, Oameni și cărți din Piemontul Bălăciței (Craiova, Scrisul Românesc. Fundația-Editura, 2019, 356 p.). Este surprinzător de plăcut să constați câte mari personalități a dat culturii și științei românești acest spațiu oltenesc, încât îți vine să exclami, în consens cu moldovenii, „nasc și în Piemontul Bălăciței oameni!”.

Cenzura şi cenzurarea presei ortodoxe în comunism

Mitropolia Olteniei, prin I.P.S. Irineu Popa, un recunoscut teolog şi profesor la Teologia craioveană, membru de onoare al Academiei Române, organizează periodic (dovedind deja o tradiţie) manifestări de avengură internaţională. Recent, în aula „Mitropolit Nestor Vornicescu” a Facultăţii de Teologie, Înalt Prea Sfinţia Sa a moderat Conferinţa Internaţională „Maica Domnului în tradiţia Bisericii Orientale”, cu participarea pr. prof. Jacob Tekeparambil (India), pr. prof. univ. dr. Matteo Potoczny (Polonia), a tinerilor universitarti craioveni C. Băjău şi Ioniţă Apostolache (ultimul dovedindu-se, nu o dată, un excelent şi neobosit iniţiator şi organizator de simpozioane, congrese, conferinţe, lansări de carte etc.). În partea a doua a Conferinţei, au fost lansate două importante cărţi: Mireasa luminii. Imne din Bisericile siriene, închinate Prea Sfinţiei Născătoare de Dumnezeu, apărută în editura Mitropoliei Olteniei, în 2019, în traducerea pr. dr. Ioniţă Apostolache şi a prof. Hermina Maria Apostolache, după versiunea în limba engleză a prof. dr. Sebastian P. Brock şi Cenzurarea presei ortodoxe în comunism, de tânărul doctor în filologie,

Iubirile Mariei Tănase prin lupa serviciilor secrete

La ediția jubiliară a Festivalului-concurs național al interpreților cântecului popular românesc (Craiova, 11-15 noiembrie 2019) a fost lansată o carte dedicată „pasării măiestre” a cântecului nostru popular: Maria Tănase: artista, omul, legenda, semnată de Stejărel Olaru (București, Editura Corint Books, 2019, 346 p.). Apărută cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (care ne avertizează: „Conținutul volumului nu reprezintă obligatoriu poziția oficială a Institutului”), recenta carte a lui Stejărel Olaru este, fără nicio îndoială, o contribuție reală, esențială la cunoașterea întocmai a vieții și activității artistice a celebrei artiste, pentru că autorul prezintă documente, în mare parte, inedite din arhivele servicilor secrete din perioada inter și postbelică, din arhiva Bibliotecii Academiei Române sau a Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei din Craiova.

Românii balcanici

Constatând cu amărăciune că un grup de aromâni din Țară vor să se constituie într-o „minoritate națională” , cu o limbă proprie, „aromână”, Academia Română, în urma a două sesiuni științifice (31 octombrie 1994 și 28 ianuarie 2005), a emis un comunicat clarificator: „Unitatea limbii române vorbite este atât de concludentă, încât se poate spune nu numai că aromâna (ca și meglenoromâna și istroromâna) și dacoromâna sunt asemănătoare, ci că sunt chiar identice în trăsăturile lor fundamentale, constituite de-a lungul secolelor (cu unele excepții în vocabular, cel mai sensibil la schimbări în contactele cu alte limbi”).

O posibilă canonizare: Mihai Viteazul

Potrivit învăţăturii dogmatice creştine, canonizarea (de la gr. canon=catalog) este actul solemn prin care Biserica recunoaşte, declară şi aşează în catalogul sfinţilor pe eroii dreptei credinţe spre a li se aduce laudă, le face pomenire şi a li se înălţa rugăciuni. În calendarul Bisericii figurează, astfel, sfinţii Vechiului Testament, sfinţii Apostoli, martiri, mărturisitori, sfinţi părinţi şi părinţi cuvioşi, luptători pentru dreapta credinţă. Sfântul Sinod al Bisericii noastre apostolice şi autocefale a stabilit condiţiile canonizării: „1) Ortodoxia neîndoielnică a credinţei; 2) Proslăvirea de către Domnul cel puţin printr-unul din următoarele daruri sau puteri: a) puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credinţă; b) puterea de a înfrunta orice primejdii sau chinuri pentru mărturisirea dreptei credinţe, până la moarte; c) puterea de a-şi închina viaţa celei mai desăvârşite trăiri morale şi religioase; d) puterea de a săvârşi minuni în viaţă sau după moarte şi e) puterea de a apăra şi a sluji cu devotament eroic credinţa şi Biserica ortodoxă; 3) Răspândirea miresmei de sfinţenie după moartea lui şi confirmarea acesteia prin cultul spontan pe care i-l acordă poporul credincios, numărându-l în rând cu sfinţii.

Eminescu şi demnii săi slujitori

În spaţiul românesc sunt mai multe localităţi cu numele Dumbrăveni, dar Dumbrăveniul lui Ioan Pavăl (primar) şi al lui Mihai Chiriac (secretar) este singular şi exemplar din mai multe motive. În primul rând, prin asocierea numelui vârfului spiritualităţii româneşti, Mihai Eminescu, apoi, prin acţiuni edilitar-gospodăreşti şi cultural-ştiinţifice de excepţie. Este administrativ, doar o comună bucovineană, la 10 km de Suceava, dar ce comună! De aici îndemnul academicianului Eugen Simion: rămâneţi comună, nu treceţi la statutul de oraş, că sunteţi unicat. Fiecare localitate românească se mândreşte, pe drept, că pe acolo a păşit şi Eminescu, care, se ştie, a străbătut ţara în „cruciş şi-n curmeziş”. Dar, Dumbrăveniul, ca şi Ipoteştiul, păstrează o amintire aparte pentru Eminescu. O primă consemnare notabilă o datorăm lui Cincinat Pavelescu, care a ţinut la Radio Bucureşti, la 16 iulie 1933, conferinţa Despre Leon Ghika , Dumbrăveni şi statuia lui Eminescu ridicată de el pe moşia sa (vezi Victor Crăciun, Umbra lui Eminescu la Dumbrăveni, în „Flacăra lui Adrian Păunescu”, 26, nr. 19, 20-26 mai 2016, p. 8).