Vasile Militaru, un martir al ortodoxiei

Regimul totalitar ateist, instaurat în România postbelică de tancurile bolşevice, a distrus ţara nu numai din punct de vedere politic economic, dar şi cultural ştiinţific. Din Academia Română au fost excluse personalităţi marcante pentru a li se face loc ofiţerilor sovietici, presa literar-culturală şi cotidienele au fost decapitate ideologic, marea parte a scriitorilor, formaţi şi tipăriţi în epoca postbelică („ epoca burghezo-moşierească”), au fost interzişi la publicare, alţii înfundând puşcăriile comuniste pentru motive de-a dreptul, azi, hilare. Între aceştia, Vasile Militaru a „beneficiat” de aceste închisori, numele şi opera sa fiind trecute la idex, în ciuda popularităţii poeziei A venit aseară mama, devenită o romanţă de mare succes.

Dumitru Şandru

Dumitru Şandru a fost considerat de D. Macrea, în vol. Contribuţii la istoria lingvisticii şi filologiei româneşti (1978), „unul din profesorii şi valoroşii oameni de ştiinţă care s-au format din îndrumările lui Ov. Deusuşianu şi care au dezvoltat în sensul propriu perspectivele deschise de el în cercetările noastre de lingvistică, folclor, istorie literară”. A fost aşezat, cu îndreptăţire, alături de alţi savanţi: N. Cartojan, Al. Rosetti, Tache Papahagi, Tudor Vianu, G. Călinescu, Perpessicius, Al. Graur etc., dar, după trecerea sa la cele veşnice, a fost aproape uitat. Eforturilor fiicei sale, reputat profesor universitar, Tudora Şandru-Mehedinţi, hispanistă, au fost încununate de apariţia ediţiei D. Şandru, Folclor românesc, prefaţă de Ovidiu Bîrlea (Bucureşti, Edit. Minerva, 1987, ediţia şi „cuvânt înainte” aparţinând Tudorei Şandru-Mehedinţi), D. Şandru, Probleme de dialectologie (tradusă de Tudora Şandru-Mehedinţi, Bucureşti, Edit. Academiei Române, 2004). Binevenită a fost şi intervenţia domniei sale în „Ziarul de duminică” (supliment al „Ziarului financiar”, nr. 10, 11 martie 2005, p. 3) cu un titlu semnificativ: D. Şandru – o reparaţie aşteptată.

La Craiova - Tudor Gheorghe nemurit în piatră

Din iniţiativa primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, Cetatea Băniei găzduieşte, de trei ani, Simpozionul Internaţional de Sculptură „Drumuri brâncuşiene”. Ediţia de anul trecut a fost consacrată creaţiei, vaste şi variate, a lui Marin Sorescu, din mâna sculptorilor ieşind opere de artă în adevăratul sens al cuvântului, sculpturi expuse în diverse locuri din municipiu, spre încântarea localnicilor, dar şi a turiştilor deopotrivă.

Ediţia de anul acesta, a treia, a fost dedicată unui artist complex, complet şi greu definibil, Tudor Gheorghe, şi ea a început la 1 august 2015 – chiar în ziua în care celebrul actor şi menestrel a împlinit 70 de ani de viaţă plină şi încununată de succese – şi a ţinut întreaga lună a lui gustar. Atelierul de lucru al sculptorilor a fost Centrul Multifuncţional Craiova din cartierul Romaneşti.

Un mare savant: Gh. Ivănescu

Gheorghe Ivănescu face parte din galeria marilor lingvişti români, un spirit enciclopedist care s-a remarcat în varii domenii de activitate ştiinţifică: lingvistică generală şi lingvistica românească, istoria limbii române, fonetică, morfologie, sintaxă, limba literară, romanistică, indo-europenistică, orientalistică etc., toate tratându-le critic şi comparatistic.

Readucerea sa în actualitate este necesară din cel puţin trei motive: valoarea intrisecă a cercetărilor sale, nedreptatea îndurată stoic într-un regim totalitar, completarea şi corectarea unor erori biografice, pe baza propriului său Memoriu asupra activităţii ştiinţifice şi didactice.

Rodnic pelerinaj - de la Bucureşti la Istanbul şi înapoi

Cultura şi, în general, spiritualitatea românească, este, legată indisolubil (şi) de spiritualitatea orientală. O demonstrează ştiinţific lingvistul Lazăr Şăineanu în vol. Influenţa orientală asupra limbei şi culturei române (1900, reeditată de noi în 2004), o demonstrează punctele comune ale istoriei noastre, legăturile domnitorilor şi negustorilor români cu Stanbulul, iar C.C. Giurescu scrie în Probleme controversate în istoriografia română (1977), despre „caracterul relaţiilor dintre români şi turci”, concluzionând că „istoria relaţiilor româno-turce, începând cu turcii vechi şi mergând până la Războiul Independenţei, trebuie scrisă din nou, evitându-se exagerările şi ideile preconcepute”.

Jubileul unei instituţii de prestigiu

Craiova, al doilea oraş al Valahiei, capitală de judeţ şi cea mai reprezentativă localitate din perimetrul geografic al Olteniei, a avut, în plan cultural-ştiinţific, dorinţa şi ambiţia de a fi centru universitar şi ştiinţific. În epoca modernă, în 1874, aici se înfiinţează „Societatea craioveană pentru învăţământul şi cultura poporului”, în 1876 ia fiinţă „Ateneul de la Craiova”. În 1915, se înfiinţează Societatea „Prietenii ştiinţei”, cu o rodnică activitate, iar în 1931, Institutul de arheologie olteană ( prin C.S. Nicolăescu-Plopşor). Apoi, la 27 august 1965 (şi nu în timpul fostului rege Mihai) se înfiinţează cea mai importantă şi dorită instituţie: Universitatea din Craiova, la festivitatea de deschidere participând academicienii Şt. Milcu, Gh. Mihoc, C. Daicoviciu şi toţi rectorii instituţiilor de învăţământ superior din ţară.

Interviu I. Jianu - „Marin Sorescu s-a dus doar să moară puţin, în speranţa că răzbim noi la lumină”

I.J. Aţi apărut în media şi în lumea scriitoricească ca cel mai apropiat colaborator al lui Marin Sorescu după Revoluţie. Cum explicaţi această apropiere?

T.N. Bine că aţi precizat perioada. De omul Marin Sorescu am auzit cuvinte elogioase de la colegul meu de facultate, viitorul mare psihanalist, Eugen Papadima (a făcut a doua facultate), care s-a prezentat cu unele încercări literare, în 1966, la ilustrul scriitor când era redactor şef la „Animafilm”. L-am cunoscut personal în calitatea sa de redactor şef al „Ramurilor” (din 1 iulie 1978). I-am devenit apropiat după 1982, când i-am publicat o bibliografie, Un mesager al literaturii române contemporane – Marin Sorescu (în 1983), 99 exemplare xerox, din care reieşea aprecierea sa internaţională. Această broşură a lăsat-o „ocazional” factorilor politici decidenţi, după acuzaţia de participare la „meditaţia transcendentală”. De salvat, însă, de această gravă calomnie, l-au salvat Eugen Simion, Adrian Păunescu, Vasile Băran.