Craiova, al doilea oraş al Valahiei, capitală de judeţ şi cea mai reprezentativă localitate din perimetrul geografic al Olteniei, a avut, în plan cultural-ştiinţific, dorinţa şi ambiţia de a fi centru universitar şi ştiinţific. În epoca modernă, în 1874, aici se înfiinţează „Societatea craioveană pentru învăţământul şi cultura poporului”, în 1876 ia fiinţă „Ateneul de la Craiova”. În 1915, se înfiinţează Societatea „Prietenii ştiinţei”, cu o rodnică activitate, iar în 1931, Institutul de arheologie olteană ( prin C.S. Nicolăescu-Plopşor). Apoi, la 27 august 1965 (şi nu în timpul fostului rege Mihai) se înfiinţează cea mai importantă şi dorită instituţie: Universitatea din Craiova, la festivitatea de deschidere participând academicienii Şt. Milcu, Gh. Mihoc, C. Daicoviciu şi toţi rectorii instituţiilor de învăţământ superior din ţară.
Dacă visul paşoptiştilor de a avea o formă de învăţământ universitar în Cetatea Băniei s-a împlinit, crearea unei instituţii cu specific în exclusivitate de cercetare ştiinţifică a fost o dorinţă de dată mai recentă şi obţinută graţie iniţiativei şi strădaniei unui singur om. Este vorba de arheologul, istoricul, folcloristul, geograful, etnologul, scriitorul C.S. Nicolăescu-Plopşor, originar din Plopşor-Dolj, trăitor între 1900-1968, sprijinit de academicienii olteni Ilie Murgulescu şi Ştefan Milcu. Având deja o carte de vizită impresionantă, de ctitor de instituţii culturale şi ştiinţifice, prof. univ. dr. docent C.S. Nicolăescu-Plopşor, membru corespondent al Academiei Române, a creat, în urma unor insistenţe repetate la conducerea ţării şi a Academiei Române, la 25 decembrie 1965, o filială a înaltului for academic la Craiova, care, azi se numeşte Institutul de Cercetări Socio-Umane şi îi poartă cu cinste numele.
La început, instituţia academică avea doar trei secţii: 1) secţia de arheologie şi istorie; 2) secţia de filologie şi 3) secţia de istorie a artei, etnografie şi folclor. Azi, Institutul de Cercetări Socio-Umane are o vastă activitate ştiinţifică, la cele trei secţii adăugându-se secţiile: filosofie-sociologie, economie politică. Cu o bibliotecă documentară foarte bine dotată (marea majoritate a cărţilor provenind din Biblioteca Academiei Române şi poartă autografele unor mari personalităţi româneşti şi universale, peste 160.000 exemplare, între care numeroase cărţi patrimoniale), noua instituţie ştiinţifică creată la Craiova în urmă cu o jumătate de veac a apărut ca o necesitate strigentă într-o epocă de căutări şi cercetări, de emulaţie intelectuală.
Nicolăescu-Plopşor îşi numea noua sa ctitorie ca un „tânăr vlăstar al Academiei, altoi de viaţă şi de roadă nouă, pe buturuga străveche, cu rădăcini adânc înfipte în pământul şi sufletul iubitei noastre patrii”. Prima locaţie a instituţiei a fost clădirea de patrimoniu a Băncii Neamţu (azi primăria Craiovei), repartizată cu generozitate de primarul de atunci al Craiovei, Petre Gigea-Gorun. Aici, în demisolul acestei impunătoare clădiri, cunoscutul critic de artă, V.G. Paleolog (primul din lume care a intuit genialitatea lui C. Brâncuşi), a elaborat Informatica Brâncuşi, o vastă bibliografie, aproape exhaustivă, despre celebrul sculptor şi a strâns corespondenţa sa cu mari personalităţi ale lumii (referatele şi corespondenţa sa au fost publicate de Ilarie Hinoveanu).
Cu competenţă şi răbdare, C.S. Nicolăescu-Plopşor şi-a alcătuit colectivul ştiinţific, unii remarcându-se ulterior: Marin Petrişor, Marin Nica, Gh. Popilian, Aurelian Popescu, D. Ivănuş, Gh. Iordache, L. Deaconu, Ileana Petrescu, Marcela Bratiloveanu, Stelian Cincă, Paul Rezeanu, I. Calotă, Em. Bureţea etc. „Avea un dar înnăscut de a atrage în jurul său colegi mai tineri sau foarte tineri, de a le insufla dragoste şi dorinţă pentru cercetare, de publicare, de a crea o atmosferă propice activităţii ştiinţifice”, cum declara un fost cercetător.
După înfiinţarea Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, institutul se politizează, îşi schimbă denumirea în Centrul de Ştiinţe Sociale, iar unii cercetători de valoare, deveniţi peste noapte indezirabili, sunt obligaţi să părăsească instituţia, printr-o aşa-zisă reorganizare ştiinţifică din 1975 (Stelian Cincă, I. Calotă, Mircea Lungu, Gh. Popilian, Marin Nica, Georgeta Niţu).
După 1990, instituţia craioveană a revenit sub egida Academiei Române, cu denumirea Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor”, cu secţiile: arheologie, istorie, filosofie, sociologie, lingvistică, literatură, etnografie şi folclor, economie, avându-şi un nou sediu, mai puţin generos, într-o clădire de secolul 19, construită de N. Feraru.
Institutul craiovean de cercetare s-a impus pe plan naţional şi chiar european, prin directorii care i-au succedat lui Nicolăescu-Plopşor (decedat în 1968): lingvistul Gh. Ivănescu, membru corespondent al Academiei (1968-1971), care a fondat publicaţiile Centrului: Philologica şi Historica (a cărui teză de doctorat n-a putut fi publicată în timpul vieţii sale); lingvistul şi folcloristul Dumitru Şandru (şef de secţie din 1968, şi director între 1971-1972), fondând, aici, două volume ale cercetătorilor: Contribuţii istorice şi Contribuţii filologice; istoricul Traian Lungu (1972-1973); istoricul Titu Georgescu (1973-1975), economistul C. Bărbăcioru (1975-1979); istoricul Ion Pătroi (1979-1990), care fondează seria nouă a revistei Arhivele Olteniei; arheologul Gh. Popilian (1990-1999), istoricul Vladimir Osiac (1999-2000). În prezent, director este istoricul Cezar Avram, care a înfiinţat alte publicaţii: Anuarul Instituţiei, Revista de cercetări socio-umane şi Hispanica felix (redactor şef, Oana Andreia Sâmbrian), a coordonat mai multe granturi, între care, Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţele Olteniei.
Rezultatele cercetărilor au fost valorificate prin publicarea lor în edituri de prestigiu, parte din ele primind premii ale Academiei Române, lucrări semnate de Ion Militaru, Simona Lazăr, Anca Ceauşescu, Nicolae Mihai, Ileana Cioarec, D. Otovescu, Cezar Avram, Gh. Dănişor, Dinică Ciobotea, Gh. Iordache).
Alţi cercetători ştiinţifici, deşi tineri, s-au impus în domeniul de activitate al fiecăruia, în plan naţional şi chiar european: Iustina Burci, Gabriel Croitoru, Şerban Pătraşcu, Gabriela Boangiu, Georgeta Ghionea, Loredana Ilin, Gabriel Lohon, Narcisa Mitu, Florin Nacu, Doina Păunoiu, Laura Sava, Oana Sâmbrian, Mihai Fifor, Paul Barbu.
Numai în ultimii cinci ani, membrii Institutului de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor” Craiova ai Academiei Române au publicat 86 de titluri de carte şi 462 de studii şi articole în volume colective sau în reviste de specialitate, aşa cum se menţionează în lucrarea omagială a Mihaelei Bărbieru şi a Ilenei Cioarec, Repere istorice şi culturale: aspiraţii, certitudini şi perspective (Craiova, Editura Sitech, 2015, 440 p.).
Institutul craiovean a organizat sau a participat, ca partener, în organizarea altor simpozioane, sesiuni ştiinţifice sau conferinţe naţionale şi internaţionale, precum: Latinitate şi românitate în UE, Europa unită, Biserică, cultură, societate, Cultura populară în România, simpozioane dedicate „Zilei Basarabiei şi Bucovinei”, lui Marin Sorescu, Emil Cioran, C.S. Nicolăescu-Plopşor, Eminescu, Matei Basarab, etc., etc.
În lucru sau în faza de finalizare, se află programele de cercetare Biserică şi societate în sud-vestul României (secolele XIV-XX); Filosofia numărului şi cantităţii. O cercetare în filosofia culturii; Portrete şi imagini nobiliare în secolele XVI-XVIII; Toponimie în Oltenia şi Muntenia; Artă şi ideologie. Iconografia familiei Ceauşescu; Piese de metal şi metalurgia în prima epocă a fierului în Oltenia.
O parte dintre cercetători au înnobilat, prin activitatea lor, tânăra universitate craioveană (Marin Petrişor, Aurelian Popescu, Paul Rezeanu, D. Ivănuş, I. Calotă, Em. Bureţea, Vl. Osiac, I. Toma, D. Otovescu, Virgil Joiţa, Ov. Ghidirmic, Sorina Sorescu, Dinică Ciobotea, V. Sălan, Camelia Zăbavă, Liviu Ilie, Gh. Dănişor, I. Buşe, Adriana Neacşu etc.) sau au devenit ei înşişi conducători de instituţii de cultură (Paul Rezeanu, Luchian Deaconu, Mihai Fifor, Romulus Diaconescu), continuând, în acelaşi timp, activitatea de cercetare ştiinţifică, a cărei metodologie au deprins-o la institutul academic craiovean. Iar teme, precum cercetarea exhaustivă şi complexă a zonei Porţilor de Fier (înainte de construirea barajului şi, deci, înainte de noile mutaţii socio-economice şi de mentalitate din zonă) sau „Cultură şi civilizaţie între Carpaţi şi Dunăre”, tema de plan actuală, sunt reale contribuţii la fenomenul cercetării ştiinţifice în plan naţional, precum şi participarea la elaborarea, sub egida Academiei Române, a Dicţionarului General al Literaturii Române. Cercetarea, indiferent de domeniul de activitate, nu este numai o profesie, ci, în primul rând, o vocaţie.
Tudor Nedelcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu