Cultura şi, în general, spiritualitatea românească, este, legată indisolubil (şi) de spiritualitatea orientală. O demonstrează ştiinţific lingvistul Lazăr Şăineanu în vol. Influenţa orientală asupra limbei şi culturei române (1900, reeditată de noi în 2004), o demonstrează punctele comune ale istoriei noastre, legăturile domnitorilor şi negustorilor români cu Stanbulul, iar C.C. Giurescu scrie în Probleme controversate în istoriografia română (1977), despre „caracterul relaţiilor dintre români şi turci”, concluzionând că „istoria relaţiilor româno-turce, începând cu turcii vechi şi mergând până la Războiul Independenţei, trebuie scrisă din nou, evitându-se exagerările şi ideile preconcepute”.
Savanţii Nicolae Iorga şi Dimitrie Cantemir scriu istoria Imperiului Otoman, lucrări de notorietate mondială, iar aromânul Nicolae Batzaria semnează, la Londra, în calitate de ministru de Externe al Imperiului Otoman, actul de desfiinţare al acestui imperiu, în urma Primului Război Mondial. Şi exemplele ar fi multe.
Anterior, în secolul al XIX-lea, Vasile Alecsandri introduce în literatura română exotisme orientale şi o colorează cu legende turceşti, iar Dimitrie Bolintineanu aduce proaspăt în cultura noastră peisajul marin şi exotic, viaţa de harem, decorul oriental colorat în Florile Bosforului şi Călătorie în Asia Mică, ambele publicate în 1866.
O istorie nouă, faptică, din zilele noastre o face inepuizabilul acad. Victor Crăciun, preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni. Anul trecut, la 15 august, de Sfânta Maria Mare, Liga Culturală a omagiat pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, la trei secole de la martiriul lor, la Istanbul, aşa cum menţionează şi în vol. Trei sute de ani de la sacrificiul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, rememorare realizată de Cristiana Crăciun şi Victor Crăciun (Liga Culturală şi Editura Semne, 2015).
Manifestarea de anul trecut s-a desfăşurat la Biserica „Sfânta Muceniţă Paraschevi” (Paraschiva=vineri, în limba română, aşa cum o atestă şi basmele româneşti), cu sprijinul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, şi prin efortul lăudabil al preotului paroh, dr. Sergiu Marcel Vlad. Atunci a avut loc simpozionul ştiinţific C. Brâncoveanu, Antim Ivireanu şi Dimitrie Cantemir, cu participarea mitropolitului ecumenic Ghenadie de Sassima, a lui Victor şi Cristiana Crăciun, Ilie Cristescu, Valentin Mişov (Basarabia), M. Ogrinji, G. Nicolescu, N. Neacşu, P. Baron, V. Glăvan, Ştefan Breiller, Gh. Grigorescu etc.
Biserica „Sf. Paraschevi” din Istanbul, o bijuterie arhitectonică, a fost reconstruită, prin donaţia viitorului martir C. Brâncoveanu, pe locul vechii basilici bizantine din Perea-Prikidion, renovată în 1692, de domnitorul român, conform pisaniei, şi în 1833, de către comunitatea greacă. Biserica este aşezată sub juridicţia canonică a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, dar administrativ sub Patriarhia Română.
Pelerinajul istoric din 2015, octombrie 18, în apropierea sărbătoririi Sf. Dumitru (onomastica numelui domnitorului-savant Cantemir), a fost organizat tot sub egida Ligii Culturale, şi i-a reunit pe acad. Victor Crăciun, Cristiana Crăciun, grupul cerebral de la Râmnicu Sărat (Ion Radu, Cristian Popovici, Marius Chiru, Constantin Roşca), Virgil Jireghie (Arad), prof. N. Dinescu (Rm. Vâlcea), Victoria Muşat, Marilena Nedelcea şi Valeria Roşca.
S-au alăturat oficialităţile române din Turcia: Radu Onofrei, ambasadorul României la Ankara (cu soţia), Doina Nadia Tunsu, directorul Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul.
În cuvântul de întâmpinare, mitropolitul Ghenadie a spus: „Îmi pare enorm de bine că sunt astăzi în mijlocul dv. pentru a comemora încă o dată memoria marelui domnitor sfânt şi martir Constantin Brâncoveanu, şi a celor patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului său, Ianache Văcărescu, care şi-au dat viaţa în apărarea ţării lor şi în apărarea credinţei creştine.
Îl sărbătorim pe Constantin Brâncoveanu, într-adevăr, pentru că este parte luminoasă, esenţială a istoriei noastre şi a chemării ca popor şi stat pentru că vedeţi, peste timp, intrăm acum în primul an în cel de-al IV-lea secol de la sacrificiul lor sublim; în timp acest sacrificiu ne trimite un mesaj care ne uneşte, iată ne aduce aici, în cadru, sublim, şi ne uneşte şi pe noi cu naţiunea română. Suntem uniţi de credinţa creştină şi suntem uniţi de valorile creştine. Ne amintim cu respect profund de acest sacrificiu pentru că, iată, ce sărbătorim astăzi printre altele, o experienţă istorică, un moment de însemnătate imensă pentru noi, ca neam, dar şi o experienţă spirituală, pentru că trebuie să ştim, aşa cum cunoaşteţi,jertfa domnitorului C. Brâncoveanu în această comunitate de creştini români, iar acei pelerini creştini români care vin s-o viziteze pot să-şi exercite în deplină libertate votul. Vreau să mulţumesc guvernului prieten turc, pentru faptul că a acceptat în anul 2013, să instalăm în fortăreaţa Edicule acea placă memorială şi pentru faptul că au înţeles prietenii noştri turci că instalarea acestei plăci comemorarea marelui domnitor şi creştin C. Brâncoveanu este un semn de reconciliere pentru istoria noastră mai tulburată şi mai conflictuală din secolele trecute”.
Ambasadorul Radu Onofrei a omagiat jertfa eternă a domnitorului Constantin Vodă Brâncoveanu, din neamul Basarabenilor, a fiilor săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, a ginerului său, Ianache Văcărescu, dar şi a mitropolitului cărturar Antim Ivireanu, la trei secole de la nemurirea sa, a lui Dimitrie Cantemir, făuritori de cultură românească şi apărători ai spiritualităţii neamului. A adus mulţumiri comunităţii române din Turcia, dar şi Ligii Culturale, a Institutului Cultural Român din Istanbul.
După oficierea Sfintei Liturghii în Biserica „Sf. Paraschevi” de către mitropolitul ecumenic Ghenadie, preotul cu har Sergiu Marcel Vlad, a consilierului patriarhal Cristian Popa, a fost dezvelită şi sfinţită placa memorială pe zidul exterior al bisericii, dedicată martirilor Brâncoveni, lui Antim Ivireanu şi lui Dimitrie Cantemir.
Două fapte legate de destinul Brâncovenilor se desprind ca pilde pentru urmaşii acestuia şi mai ales pentru lumea contemporană. Prima priveşte trădarea atât de frecventă, din păcate, în istoria noastră. Cea care mijlocit la Poartă pentru mazilirea domnitorului a fost o rudă a sa, Păuna. Pe 15 august 1714, când, la Istanbul Brâncoveanu a fost umilit (fiicele sale au fost violate în faţa sa), feciorilor şi sfetnicului său li s-au tăiat capetele, Păuna, participând la slujba de Sf. Maria Mare la Mănăstirea Dintr-un Lemn din Vâlcea, a înebunit, fapt consemnat în cele două cronici ale vremii: Cronica anonimă despre Brâncoveanu şi Istoria Ţării Româneşti de la octombrie 1688 până în martie 1717 (În aceeaşi zi „şi la Ţarigrad au tăiat pe aastă doamnă a lui Ştefan-vodă nevoie, lovitură, îndrăcire cât s-au spăriiat toţi câţi era acolo cu dânsa şi să mira ce să-i facă şi multă vreme cu acea îndrăcire au fost”).
Faptele urâte nu sunt plăcute lui Dumnezeu şi nu rămân nepedepsite!
Al doilea fapt: la acest îngrozitor sacrilegiu au asistat şi ambasadorii statelor creştine occidentale şi n-au reacţionat. Pilda pentru aceste ţări: desacralizarea, iar azi mişcarea migraţionistă în Europa.
Şi ar mai fi de exemplificat gestul domnului Grigore III Ghica, care şi-a dat viaţa când Bucovina a fost răpită: „Popor român! mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare. Dacă fiii tăi ar fi uniţi totdeauna, atunci şi pământul tău strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit” Aceste cuvinte profetice le-a spus Eminescu, „mortul din cămară” de care trebuie să ne debarasăm, cum ne îndeamnă „intelectualul”H.R. Patapievici şi alţii ca el.
Participanţii la pelerinaj, dar şi un număr apreciabil de enoriaşi români stabiliţi în Istanbul şi în împrejurimi, au asistat la recitalul de balade şi doine româneşti, susţinut de renumitul rapsod Ion Creţeanu (printre puţinii care mai cântă la cobză), în care balada originară Brâncoveanu a trezit un interes deosebit. La cererea românilor stabiliţi în Turcia, Ion Creţeanu a cântat şi alte cântece populare autentice, alinându-le dorul de Ţară. Agapa frăţească de la trapeza bisericii a reunit pe românii veniţi în pelerinaj cu cei stabiliţi aici.
Situat în zona Mării Marmara, Istanbulul, cu peste 17 milioane de locuitori, este o punte de legătură între Europa şi Asia, între Marea Neagră şi Marea Marmara prin strâmtoarea Bosfor, fiind un punct strategic pe harta lumii, dovada râvnă cu care otomanii, prin sultanul Fatih Mehmet, au dorit şi au reuşit să cucerească aceste pământuri, stăpânite odinioară de triburile de traci, care au înfiinţat şi vechea aşezare, numită azi Istanbul, prin regele trac Byzas. În anul 340, împăratul creştin Constantin cel Mare a proclamat oraşul capitală şi i-a schimbat numele din Bizanţ în Constantinopol. În urma cuceririi otomane din 1453, oraşul îşi schimbă din nou numele în Istanbul.
Oficializând, în 303, creştinismul, împăratul Constantin a construit Catedrala „Sf. Sofia” ca centru religios, pe lângă alte mănăstiri şi biserici. Catedrala, impunătoare prin arhitectura bizantină timpurie, a fost timp de 916 ani biserică creştină şi 481 ani moschee. Azi e un important muzeu, păstrând încă fresce cu semne creştine. Nu vom stărui asupra acestor lăcaşuri sfinte reprezentând cele două mari religii ale lumii, întrucât ele sunt binecunoscute.
Capodoperă arhitecturală este şi Moscheea Albastră, datorită pereţilor interiori decoraţi cu faianţă albastră, centru religios pentru musulmani. Nu vom stărui asupra acestor lăcaşuri sfinte reprezentând cele două mari religii ale lumii, întrucât ele sunt binecunoscute.
Graţie acestui dăruit cu har, preotul Sergiu Marcel Vlad, pelerinajul a continuat a doua zi în Istanbul, participanţii având posibilitatea – rară - , chiar privilegiul de a vizita şi alte lăcaşuri sfinte, inclusiv Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, sau zidul vechi al cetăţii Constantinopol, cu „poarta trădării”, prin care au pătruns otomanii, la 1453, într-o zi de marţi, la „trei ceasuri rele” (are o lungime de 28 km) şi închisoarea Edikule, unde a fost închis domnitorul Constantin Brâncoveanu.
Biserica „Izvorul Tămăduirii” are o legendă împletită cu fapte reale. Leon a întâlnit în drumul său un bătrân orb, căruia i-a apărut în vis Maica Domnului, spunându-i că-i va reveni vederea, dacă îşi va spăla ochii cu apă de la acest izvor. El l-a ajutat pe bătrân să găsească izvorul, iar bătrânului, după ce şi-a spălat ochii cu apă, i-a revenit vederea. Soldatul Leon a rămas peste noapte lângă izvor şi a vista-o şi el pe maica Domnului care i-a prezis că va ajunge împărat. Odată prezicerea împlinită, după aproape 20 de ani, proaspătul împărat a construit o mică capelă pe locul unde se afla izvorul. Urmaşii lui Leon au lăsat capela în paragină până la împăratul Iustinian, care, bolnav de rinichi, s-a rugat Maicii Domnului, care l-a îndemnat să bea apă din acest izvor. Vindecându-se, tot miraculos, a construit aici o biserică mare, dărâmată de sultanul Baiazid al II-lea, pentru că mulţi turci beau această apă şi dădeau mărturie că apa este miraculoasă. Actuala biserică, cu pictură în frescă, este reconstruită în secolul al XIX-lea de către greci, luând aprobare de la sultanat, în schimbul unor sume improtante.
Biserica Vlaherne îşi datorează numele păstorilor vlahi, care veneau cu turmele până aici şi se rugau. La început a fost construită din lemn, apoi împăratul Marcian a reconstruit-o din piatră şi a adus multe relicve din Ţara Sfântă. El a construit şi prima baie pentru preoţi. Mai multe minuni sunt legate de această biserică, ca cea din anul 911, când, cetatea fiind asediată, Maica Domnului şi-a scos acoperământul de pe cap şi l-a întins asupra cetăţii, asediatorii plecând fără a mai continua lupta. În biserică este o icoană făcătoare de minuni, pictată (după unele surse) de Sf. Apostoli şi Evanghelist Luca. În perioada iconoclastă, icoana a fost ascunsă (zidită) într-unul din pereţi. În timpul unui cutremur din sec. al IX-lea, enoriaşii aflaţi în biserică au văzut-o pe Maica Domnului, sprijinind zidurile.
Patriarhia Ecumenică îşi are sediul la Constantinopol/Istanbul de peste 17 secole, iar biserica sa, cu hramul Sf. Gheorghe, este reşedinţa sa încă din secolul al XV-lea, fiind a cincea biserică din Constantinopol. Pisania bisericii îl menţionează pe Constantin, capuchehaia Moldovlahiei, care a suportat o parte din costurile reparaţiei bisericii, în urma incendiilor din 1728. În catapeteasma sculptată în lemn, se regăsesc stilurile bizantin, renascentist, baroc şi otoman. În biserică se găsesc trei icoane importante: icoana Panaghia, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a Maicii Domnului Faneromeni, precum şi moaştele sfinţilor Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur, adică cei „Trei Ierarhi”, cei mai importanţi teologi ai bisericii primare, duse la Roma, după Cruciada a IV (1204). Papa Ioan Paul al II-lea (Sfântul Ioan Paul cel Mare, cu origini româneşti) a restituit, în noiembrie 2004, Constantinopolului moaştele Sf. Grigore Teologul şi Sf. Ioan Gură de Aur, recent fiind aduse oseminte ale Sf. Vasile cel Mare. În biserica patriarhală „Sf. Gheorghe” din Constantinopol sunt cinstite şi asemintele a trei importante femei: Sf. Mc. Eufimia, Sf. Solomoni şi Sf. Împărăteasă Teofana, soţia împăratului Leon cel Înţelept.
Dar, cu adevărat emoţionant şi pios este să pipăi (să pipăi şi să urlu, cum ar zice Tudor Arghezi) o bucată din stâlpul pe care Iisus Mântuitorul a fost legat şi biciuit de ostaşii romani, înainte de Răstignire, stâlpul flagelării lui Hristos, şi unul din piroanele din Crucea Mântuitorului. Celelalte două bucăţi se găsesc la Ierusalim şi la Roma.
Întemeiată de Sf. Apostol Andrei (care ne-a creştinat şi pe noi, românii), Biserica Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, aşezată în celebrul cartier Fanar şi în apropierea fostului palat al lui Dimitrie Cantemir (aflat în paragină, pe care Liga Culturală a dezvelit o placă memorială), este păstorită de patriarhul ecumenic Bartolomeu I (născut în 1940), membru al Academiei Române, prieten al Bisericii Ortodoxe Române şi al românilor.
Se cuvine ca finalul reportajului nostru, modest, dar scris cu pioşenie, să aparţină preotului paroh Sergiu Vlad: „Slujesc în această parohie, la Biserica „Sf. Muceniţă Paraschevi”, începând cu 25 decembrie 2009, chiar de Crăciun. Am venit cu binecuvântarea Sanctităţii sale, Bartolomei I şi a Prea Fericitului Părinte patriarh Daniel şi am început misiunea la această biserică, ctitorie brâncovenească din anul 1692, refăcută de Constantin Brâncoveanu pe temelia unor biserici mai vechi. Comunitatea ortodoxă română a luat fiinţă în anul 2001, mai întâi s-a slujit într-o biserică închiriată de la comunitatea armeană până în anul 2004, iar în 2004 s-a făcut deschiderea oficială a acestei biserici pentru comunitatea românească. Biserica ne-a fost dată nouă, românilor, în folosinţă de Patriarhia Ecumenică, datorită bunelor relaţii dintre cele două patriarhii, iar demersurile pe lângă autorităţile statului turc au fost susţinute de Ministerul de Externe, prin ambasada de la Ankara şi Consulatul General al României de la Istanbul. Comunitatea românească vine în fiecare duminică, în fiecare zi de sărbătoare să se roage aici la biserică circa 40-50 de persoane. Dacă aici la biserică sunt evenimente importante, vin foarte mulţi români, de Paşte spre exemplu, curtea bisericii este plină, vin 500-600 de români pentru a fi prezenţi la slujba de înviere. Apoi, biserica aceasta este locaş temporar al comunităţii ortodoxe româneşti din Turcia, ea ne-a fost dată pe 5 ani de zile, se reînoieşte contractul pentru biserică. Ultima reînoire a avut loc în primăvara acetui an, în luna martie. La biserica de aici din Istanbul, la sărbătorile importante, vin români nu numai din Istanbul, vin şi din alte oraşe ale Turciei, de multe ori din Antalia, Izmir, acolo unde sunt mici comunităţi de români.
Cu Liga Culturală avem o colaborare deosebită, astăzi chiar s-a împlinit un an de când a avut loc aici un mic eveniment extraordinar de comemorare a 300 de ani de la moartea sfinţilor martiri Brâncoveni, iar anul acesta, când am comemorat 301 ani, am făcut şi dezvelirea plăcii comemorative pentru sfinţii martiri Brâncoveni şi pentru mitropolitul Antim Ivireanu”.
Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, prin acad. Victor Crăciun, şi-a făcut şi de data aceasta datoria cu asupra de măsură.
Tudor Nedelcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu