Colonelul Ion Pantazi și „Declarația de la Budapesta”

Suspect de surprinzător (sau nu?!), „Declarația de la Budapesta”, din 16 iunie 1989, a devenit un subiect tabu, iar inițiatorii și semnatarii ei „vedete” ale românismului, cărora li se organizează expoziții, festivaluri sau chiar li se ridică statui, cum este cazul Monicăi Lovinescu, cu un festival ce-i poartă numele și un bust la București, în condițiile în care Ștefan cel Mare și Sfânt („atletul ortodoxiei”, cum l-a numit Papa) sau Regina Maria, cu rol hotărâtor în formarea României Mari, nu beneficiază de astfel de „atenții”. La Craiova i se organizează un festival, deși fosta de la „Europa liberă” n-are nicio legătură cu Bănia, în detrimentul lui I.D. Sîrbu, Marin Sorescu, I.L. Caragiale, personalități de marcă. Așa cum a demonstrat universitarul Alexandru Amititeloaie („Lumea”, 20, nr. 6, 2014, p. 84-91), Declarația este un act de trădare națională. A fost semnată la 16 iunie 1989, nu întâmplător, ci cu prilejul ceremoniei de reînhumare a fostului lider maghiar, Imre Nagy (românilor nu li se permite nici să rostească numele mareșalului Antonescu; basarabenii l-au pus însă în cântec: „Nistrule, apleacă-ți malul / Ca să treacă mareșalul”). La 4 iulie 1989, trei dintre semnatari (Ariadna Combes, Ion Vianu și Dinu Zamfirescu) merg la fostul rege Mihai pentru semnătură.

O nouă mlădiță

Printre mlădițele literare apărute în ultima vreme – altădată lansate de Adrian Păunescu – se numără și Victorina Elena Cristina Catrinoiu, de numai 13 ani, care a debutat editorial cu vol. Mlădița (Craiova, Editura MJM, 2024). Elevă a Liceului „Matei Basarab” din Strehaia, a fost descoperită de prof. dr. Cornel Boteanu (cu o teză de doctorat despre Emil Manu), care i-a scris postfața cărții menționate, din care spicuim: „Cert este că Ina Victorina are o sensibilitate aparte și un incontestabil talent de a da viață unei lumi. Poemele ei sunt mici scenete decupate din viața reală și, cu toate că se află abia la început de drum, le stăpânește bine versificația și are har poetic”.

La Festivalul transfrontalier „M. Eminescu” de la Drobeta Turnu Severin, ediția 2024, a primit premiul de debut literar.

Așezată lâng-o floare

Sub bolta plină de stele

Așez versurile mele.

Este o lună de vară,

E noapte și scriu afară.

Pe filă o rază-mi vine

De la lună, să scriu bine.

Așezată lâng-o floare

Să aștern poezioare.

Cum scriam așa, deodată,

Vine-o boare și mă-nbată,

Un parfum de flori de crin

Amestecat cu pelin.

Privesc o stea căzătoare

Ce la orizont dispare.

O să-mi fie cam răcoare,

Am opreg țesut cu-arnici,

Zăvelca-i cusută-n cruci,

Peste tot sunt licurici,

Ce bine-i să scrii aici!

De mă prinde somnul tare

Voi visa poezioare.

Să-i urmărim evoluția ei literara, în care ne punem mari speranțe!

Tudor Nedelcea

Un înțelept pe corabia erudiției - Nicolae Georgescu

Oricât de „controversat” pare unora, Nicolae Georgescu este, fără tăgadă, un excelent cercetător (vocație descoperită fiind bibliotecar la Academia Română), cu reale contribuții de istorie literară, bazate pe o riguroasă și competentă documentare. O constantă preocupare o constituie viața și opera lui Eminescu, principiile de editare a operei acestuia. Nicolae Georgescu (născut la 6 septembrie 1950, Jupânești-Argeș) debutează editorial cu A doua viață a lui Eminescu (1994), continuând cu alte studii despre aceeași personalitate marcantă a culturii românești: Cercul strâmt: Arta de a trăi pe vremea lui Eminescu (1995), Eminescu și editorii săi (vol. 1-2, teză de doctorat, 2000), Moartea antumă a lui Eminescu (2001), Cu Veronica prin infern (vol. 1-2, 2004), Scenarii de istorie literară. Ediția princeps Eminescu (2004), Cartea regăsirilor (2004), Cartea despărțirilor (2004), Un an din viața lui Eminescu (martie 1881-aprilie 1882) (2006), Cartea trecerii: boala și moartea lui Eminescu (2009, 2012), Eminescu. Ultima zi la „Timpul” (Dosar de presă), Cartea argumentelor (2011), Eminescu după marea scanare (2016),Boala și moartea lui Eminescu. Documente, mărturii, ipoteze (2014), Din misterele literaturii române. Ediția princeps Eminescu (2015), Eminescu.

Maiorescu, Eminescu și Cimpoi

Demn continuator al operei critice și filosofice a lui Titu Maiorescu, Mihai Cimpoi demonstrează că ilustrul critic și întemeietor al „Junimei” nu are doar un singur text despre Eminescu. Personalitate europeană, Titu Maiorescu a scris despre ideea europeană a lui Eminescu, fiind „eminescologul model”, ambii (Maiorescu și Eminescu) având, argumentează Mihai Cimpoi, „pasiunea de cunoaștere, fiind familiarizați în cel mai înalt grad cu filosofia și literatura universală și interesați de limbile clasice și moderne”. Adunând într-un volum, în două ediții, Mihai Cimpoi argumentează că Titu Maiorescu a intuit „exponențialitatea lui Eminescu, regăsirea noastră identitară”, impactul major și benefic al creației eminesciene asupra „tuturor”, cu „efect puternic de binefacere estetică mântuitoare, asemănătoare catharsisului antic”, asigurându-i autorului Luceafărului statutul de poet național, atât de contestat azi de adepții „corectitudinii politice”. Față de ediția I, Titu Maiorescu.