Sfântul Petru Movilă - Arhiepiscop-mitropolit al Kievului, Galiției și a toată Rusia

În contextul războiului aberant (ca toate războaiele) dintre Rusia și Ucraina, planificat de mai marii Planetei, s-a vorbit, doar tangențial, despre o mănăstire la Kiev, fără alte precizări ale comentatorilor noștri. Este vorba de celebra Lavra Pecerska din Kiev, în care a fost stareț mitropolitul Petru Movilă. Un celebru specialist al culturii medievale rusești, Dmitri Lihaciov se întreba: care Petru este mai mare în istoria Rusiei, țarul Petru sau Petru Movilă. Pe atunci, mitropolitul român era extrem de apreciat, cu îndreptățire, de marile personalități culturale europene, nu numai rusești; acum, Petru Movilă este dat uitării. Spre a-l aduce în actualitate, mă folosesc de cartea mitropolitului de veșnică pomenire, Nestor Vornicescu, care, în calitate de președinte al Comisiei pentru canonizarea sfinților din Sf. Sinod al Patriarhiei Române și la îndemnul patriarhului de aceeași veșnică pomenire, Teoctist, Patriarul României către mitropolitul Nestor „să analizeze posibilitatea, aspectele și efectele canonizării mitropolitului Petru Movilă” (adresa nr. 1386/1996). Ca un autentic cărturar și patriot, mitropolitul Nestor Vornicescu (născut în localitatea basarabeană Lozova-Orhei la 1 octombrie 1927, trecut în lumea veșnică la 17 mai 2000, ca mitropolit al Olteniei) a elaborat mai întâi un studiu-referat documentat, transformat într-o carte impresionantă prin acribia științifică: Sfântul ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului, al Galițieri și a toată Rusia.

Monografie hagiografică (Craiova, 1999, 326 p.), cu un cuvânt înainte semnat de Virgil Cândea, care ține să sublinieze: „Sfânt al Bisericii ucrainiene, Petru Movilă este, deopotrivă, sfânt al Bisericii noastre, în care a fost botezat, de care a fost necontenit legat, pe care a slujit-o prin multe și generoase înfăptuiri”. De menționat și subliniat titulatura înaltului ierarh Petru Movilă: „Arhiepiscop-mitropolit al Kievului, Galiției și a toată Rusia”, și exarh al Sfântului Tron al Constantinopolului, statut de care s-a achitat cu asupra de măsură, slujind, în fapt, și onorând ortodoxia răsăriteană de la Kiev la Moscova. Biserica Ortodoxă a Ucrainei, într-o ședință a Sinodului său din 27 iulie 1995, a hotărât comemorarea la Kiev, la 22 decembrie 1995, a strălucitului arhipăstor Petru Movilă, fiind totodată canonizat, trecut în rândul sfinților ierarhi, la 22 decembrie 1996. În același an, UNESCO a recomandat sărbătorirea lui Petru Movilă cu prilejul a patru veacuri de la naștere și 350 de ani de la trecerea sa la cele veșnice (deci la doar 50 de ani, o vârstă împlinită prin marile sale realizări). Ca președinte al Comisiei sinodale de canonizare (raportor fiind I.P.S. Calinic al Argeșului), Nestor Vornicescu a convocat membrii Comisiei Sinodale la Craiova, în ședință de lucru, la 16 septembrie 1996, spre a discuta acest referat-studiu prezentat Sfântului Sinod în ședința din 24-26 octombrie 1996; aprobat în unanimitate și cu recunoștință pentru „acest ilustru vlăstar de voievod moldovean, român prin naștere și ucrainian prin adopție, ajuns mitropolit al Kievului și vajnic apărător al Ortodoxiei”.

Un exemplar al referatului-studiu a fost înaintat Sinodului de la Kiev, I.P.S. Nicodim mitropolitul al Harcovului. Între 14-15 decembrie 1996, la Mănăstirea Pecerska Lavra din Kiev a avut loc festivitatea de comemorare și canonizare a mitropolitului Petru Movilă, cu participarea I.P.S. Nestor Vornicescu din partea Patriarhiei Române. Monografia hagiografică elaborată de Nestor Vornicescu, cu o vastă și bogată documentare, Petru Movilă, se remarcă prin tratarea multilaterală a personalității ierarhului canonizat, dar mai cu seamă ca „om duhovnicesc și strălucit ierarh al Bisericii Ortodoxe de Răsărit”, cu date biobibliografice precise, îndreptând unele erori precedente, mai ales cele de sorginte ucrainiană. Petru Movilă s-a născut la Suceava, la 21 decembrie 1596, ca fiu al Margaretei și al lui Simion Movilă, domnitor al Țării Românești (1601-1602) și al Moldovei (1607-1608).

Este botezat Petru, în amintirea străbunicului său, Petru Rareș, nume pe care nu l-a schimbat nici atunci când a fost tuns în monahism. Și-a început învățătura în casa părintească, cu profesori trimiși de Frăția Ortodoxă din Liov (sprijinită financiar de familia Movileștilor). Copilăria și adolescența și-a petrecut-o în vârtejul luptelor politice în care au fost implicați frații săi, motiv pentru care Petru se refugiază în Muntenia, la Târgoviște, la curtea lui Radu Șerban (1602-1610), apoi în Ardeal și Polonia la Liov, unde-și continuă studiile, în special privind limbile (cunoștea româna, slava, latina, greaca, polona, ruteana), dar și gramatica, poetica, retorica, teologia, omiletica, precum și meșteșugul armelor. În 1617 primește cetățenia polonă și intră sub protecția hatmanului St. Zokievski (conform legii polone). Este propus de regele Sigismund III ca domnitor al Moldovei, dar refuză.

Părăsește armata polonă și vizitează ca închinător, în 1622, vestita mănăstire Pecerska și se mută pe moșia Rubejovca, cumpărată, în apropiere de mănăstire. Mitropolitul Kievului, Iov Barețki, îi intuiește vocația monahală și-l încurajează în acest sens, vocație manifestată prin „cinstirea sfinților, păzirea cu strictețe a obiceiurilor creștinești, evocarea unor fapte minunate legate de întemeierea unor mănăstiri și biserici, atracția către persoanele bisericești și respectul pentru creștinii cu viață îmbunătățită”, cum îl descrie Nestor Vornicescu. Din 1627 rămâne în mănăstire, se călugărește în decembrie 1627, este hirotonit ierodiacon și ieromonah, stareț al mănăstirii, hirotesit arhimandrit, primind și titlul de ierarh din partea Patriarhiei Constantinopolului. Alegerea sa ca arhimandrit-egumen al Lavrei Pecerska a fost într-un momnet dificil, ortodoxia răsăriteană suferind prigoana catolicismului (a uniației) și a protestantismului, Polonia fiind o țară majoritar catolică.

În atare situație, Petru a apărat clerul ortodox, redus numeric și neajutorat financiar; pentru instrucția și educația clerului ortodox și-a pus la dispoziție toată averea sa, a folosit tactul diplomatic cu întreaga Curte regală polonă. În 1631 întemeiază cu colegiu ortodox, prima instituție de învățământ superior din Europa de est, în programa școlară introducând și elemente preluate din școlile occidentale (latina, gramatica, retorica, didactica, aritmetica, muzica, geometria, astronomia, teologia), a întemeiat o bibliotecă, a organizat activitatea tipografică și editorială, tipografia Lavrei folosind caractere latine și poloneze, instituie serviciul predicii în toate bisericile și mănăstirile din regiune.

Ca scriitor și teolog, tipărește peste 20 de lucrări bisericești-teologice, polemice, educative, filosofice și moralizatoare, fiind „unul din cei dintâi clerici ai Bisericii Ortodoxe din Rusia Mică”. Cea mai faimoasă și utilă carte este Mărturisirea de credință (Geneva, 1633), întocmită pe baza Bibliei, scrierilor Sfinților Părinți, a canoanelor, fiind o călăuză de învățătură și de morală creștină, de doctrină, lucrare dezbătută și la Sinodul de la Iași (15 sept. – 27 oct. 1642), convocat de domnitorul Vasile Lupu. Ca român, Petru Movilă a trimis tiparnițe, meșteri tipografi, podoabe pentru cărți, chiar cărți în Muntenia și Moldova, tipografiile lui Matei Basarab de la Câmpulung, Govora și Târgoviște, a lui Vasile Lupu de la „Trei Ierarhi” din Iași beneficiind de aceste donații. În 1633 a fost ales arhiepiscop și mitropolit al Kievului, Galiției și a toată Rusia, instalat oficial în Catedrala „Sf. Sofia” din Kiev, instituție care va fi luată de la uniați și redată ortodocșilor.

După ce-și scrisese testamentul, Sfântul ierarh Petru Movilă trece la cele veșnice la 22 decembrie 1646 (stil vechi), fiind înhumat ca un simplu monah în biserica cea mare din Lavra Pecerska, „între stâlpi, lângă strana stângă, la subsol” la 9 martie 1647, fără nicio piatră funerară sau inscripție care să-i consemneze numele. Cu deplin temei, Virgil Cândea notează: „I.P.S. Nestor a vrut să facă nu numai un studiu adresat istoricilor, ci și o scriere de zidire sufletească pentru credincioșii căutători de modele spirituale, cinstitori ai Sfântului Petru Movilă”, monografia hagiografică fiind un „omagiu major adus marelui ierarh-cărturar, fiu al Moldovei, mărturie a venerației Bisericii Ortodoxe Române pentru înălțimea lui spirituală”. Nădăjduim ca strădaniile Sfântului ierarh Petru Movilă (consacrat sfânt în bisericile din România și Ucraina) de consolidarea a ortodoxiei răsăritene să fie pilduitoare și pentru vremea noastră, în care războiul dintre ortodocșii ucrainieni și ruși să se sfârșească cât mai curând, iar pacea să troneze, conform preceptelor creștine.

P.S. Pace vouă! ne-a transmis Iisus Mântuitorul, dar cuvântul a devenit indezirabil azi. Ministrul Armatei Române, V. Dâncu, a fost destituit că doar a vorbit despre pace. Ambasadorul Ucrainei la Vatican și soția lui Zelenski (în ce calitate?!) s-au rățoit la Papa Francisc, care a cerut, în nenumărate rânduri, pace. În ce lume am ajuns să trăim?! Reprezentantul ucrainienilor din România în Parlamentul nostru cum comentează abuzurile grosolane ale conducerii politice actuale de la Kiev asupra minorităților naționale în general, ale românilor în special, cărora li s-a interzis dreptul la religie, limbă (la limba română, nu la limba „moldovenească” inventată de Stalin), învățământ, tradiții etc.?!

Tudor Nedelcea