În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ți viitorul
mai departe pe stânca tare a Evangheliei. Cu
ajutorul lui Cristos, vei fi protagonista unei
perioade de entuziasm și curaj. Vei fi națiune
prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar și
făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească și să
te binecuvânteze mereu”!
Sfântul Ioan Paul cel Mare
(7 mai 1999)
Nicolae Mareș este o personalitate culturală și diplomatică a României contemporane profunde, mai ales prin ultimele sale cărți, reale contribuții în domeniu. Născut la 18 aprilie 1938 în localitatea prahoveană Măgurele, N. Mareș începe studiile universitare la Facultatea de Filosofie a Universității din București (1959-1960), finalizate la Facultatea de Limbă și Literatură Polonă a Universității din Varșovia (1961-1966). Acolo, a beneficiat de o bursă acordată de Ministerul Afacerilor Externe tinerilor cu rezultate foarte bune la studii. În capitala Poloniei, a debutat cu reportaje despre evenimentele ce se petreceau pe meleaguri poloneze, în anul 1965 /Viața studențească și Amfiteatru/. În 1966 și-a susținut masteratul cu teza: Tadeu Hașdeu /Hyżdeu/ 1769-1835/, poet necunoscut al iluminismului polonez. Lucrarea a fost tipărită în Przeglądhumanistyczny, revistă prestigioasă ce apărea sub auspiciile Academiei Poloneze de Științe. Tot în paginile acestei publicații a înserat, în perioada studiilor, contribuții despre epopeea mickiewicziană Pan Tadeusz, în traducerea lui Miron Radu Paraschivescu și alte studii, plus o evocare despre Tudor Vianu, la moartea sa. Contribuțiile respective i-au fost suficiente profesorului Zdzisław Libera și comisiei pe care acesta o conducea să fie admis la doctorat cu teza Relații româno-polone în secolul al XVIII-lea, lucrare pe care n-a mai apucat să o finalizeze, primul său mandat la oficiul diplomatic din Varșovia terminându-se în anul 1971.
Asupra temei respective, Nicolae Mareș n-a mai revenit. Doctoratul îl va susține în științe umaniste, la București, la Academia Română pe o temă apropiată preocupărilor și inimii sale: despre viața și opera Papei Ioan Paul al II-lea,disertație în care a încercat să dovedească și unele aspecte legate de orginile românești ale Pontifului. Veridicitatea tezei lansată în 1999 își va dovedi temeinicia în anii următori, confirmată în anul 2000 de nunțiul apostolic la București, Jean Claude Perriset, la o reuniune la Uniunea Scriitorilor.
Înainte de a reveni asupra acestor aspecte, cu tactul necesar, pentru că Papa Ioan Paul a fost cel mai mare polonez pe care l-a dat istoria, dorim să ne aplecăm asupra unora din înfăptuirile sale din perioada celor de 20 de ani petrecuți în Polonia și ulterior.
Astfel, timp de peste șase decenii Nicolae Mareș a tradus și publicat în presă și în antologii românești peste 200 de poeți polonezi. Ultima culegere a fost publicată cu prilejul Marii Uniri din 1918 la Editura Academiei Române /101 poeți polonezi 553 p./Numărul cărților traduse se ridică la 35, printre care și Triptic roman – TryptykRzymski (2003) de Ioan Paul al II-lea /ediție bilingvă/, florilegiul Exiști, respectiv, Aforisme și cugetări/ Editura Fundației România de Mâine, 2019, p.219/.
Diplomat de carieră, Nicolae Mareș a avut relații de colaborare dintre cele mai strânse cu personalități marcante din Polonia, cu creatori de seamă pentru a putea promova și cu ajutorul acestora valorile culturale românești.
De menționat, ca fapt divers, actualii icr-iști (securiști români de la Varșovia) habar n-au avut în urmă cu câțiva ani de acest lucru.
Nicolae Mareș a avut grijă să îi implice pe cei mai de seamă poeți și traducători polonezi în traduceri din opera lui Eminescu: Illakowiczowna, Bienkowska, Dobrowolski, Lewik, Marjanska etc. Și ne oprim aici.
Cercetând bibliografia operei semnată de Nicolae Mareș constatăm că ea este substanțială și variată: poezie: Clarobscur în amurg (2013), Raze în apus de soare (2013), Meditații lirice (2019); aforisme: Gânduri vechi și noi (2014), Maxime militante (2018); critică și istorie literară: Diplomație politică, spiritualitate, cultură (2010), Lucian Blaga – diplomat la Varșovia (2011), Eugen Ionescu, diplomat român în Franța (2012), Lucian Blaga. Epistolarul de la Academia Română (2012), Lucian Blaga în limba polonă (2014), Relații româno-polone în context central european (2012), Raporturi româno-polone de-a lungul secolelor (2013), O stea pe cerul românesc: Regina Maria (2019), Centenar româno-polon: istorie, diplomație (2018), Mihai Eminescu în limba polonă (2018), Arta și literatură (2019), Lucian Blaga – traducător, traductolog (2020), Eminescu – Polonia; Polonezii – Eminescu (2021), Nicolae Iorga și Polonia (2021) etc.
Revenind la Papa de veșnică pomenire, Ioan Paul al II-lea, devenit Sfântul Ioan Paul cel Mare, Nicolae Mareș i-a consacrat 20 de volume, fiind cel mai prolific autor din lumea ortodoxă în promovarea operei sale.
Pentru toate aceste cărți, în august 2015 - Sfântul Părinte Francisc, Pont. Maximus, i-a acordat scriitorului Nicolae Mareș una dintre cele mai importante distincții conferite de Sf. Scaun: Pro Ecclesia et Pontifice, ordin instituit în 1888 de Papa Leon al XIII-lea. În 2019, Editura Academiei Române (director: acad. D.R. Popescu) și Editura RAO i-au publicat volumul Sfântul Ioan Paul cel Mare, ilustrat de celebrul artist polonez Czeslaw Dzwigaj (656 p.).
Voi stărui asupra studiilor documentate ale lui Nicolae Mareș despre cea mai proeminentă personalitatea lumii contemporane, Papa Ioan Paul al II-lea, amintind contribuția sa pentru impunerea României în concertul popoarelor lumii. Nicolae Mareș mărturisește un fapt istoric: în februarie 1993 a fost primit la Vatican de Sfântul Părinte pentru a-i înmâna volumul Poeme, traduse în limba lui Dosoftei de poetul român. Cu acest prilej, Papa l-a întrebat tranșant și lămuritor: „Ce se mai aude prin România noastră dragă?”.
În întrebarea respectivă, interlocutorul remarcă nu doar sentimente dintre cele mai alese exprimate atunci pentru poporul român, cât și faptul că acestea se vor repeta constant ulterior mai ales cu prilejul vizitei sale în România, între 7-9 mai 1999, la invitația patriarhului de veșnică pomenire, Teoctist, aceasta fiind prima vizită a unui Papă într-o țară majoritar ortodoxă. Atunci, chiar de la coborârea din avion, Ioan Paul al II-lea a sărutat pământul românesc (a mai făcut-o ulterior, și Alexandru Șafran, fostul rabin șef, din respect pentru români, rabin înlăturat din funcție de oamenii lui Stalin), iar primele sale cuvinte au fost edificatoare: „Cu mare bucurie sosesc azi în România, națiune dragă mie și pe care de multă vreme doream s-o vizitez, cu profundă empatiei-am sărutat pământul”, adăugând: „Românie, țară – punte între Orient și Occident, punct de răscruce între Europa Centrală și cea Orientală, Românie pe care tradiția o numește cu frumosul titlu «Grădina Maicii Domnului», vin la tine în numele lui Iisus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și al Prea Sfintei Fecioare Maria”. Românii n-au uitat că toate slujbele le-a oficiat Pontiful în limba lui Eminescu, păstrând în minte probabil Ruga poetului nepereche rostită în Piața Sfântul Petru de la Roma în anii 80 ai secolului trecut.
Aceștia au strigat în cor, spontan: Unitate! Unitate!, cuvinte pe care Papa le-a rostit în Piața San Pietro în limba română, în Anul Domnului, 2000.
Am militat, împreună cu Nicolae Mareș, pentru ridicarea unui monument (grup statuar alegoric) care să-i reprezinte pe cei doi corifei ai catolicismului și ortodoxiei care, la București, au pus, teoretic, bazele unificării lumii creștine. Marele sculptor polonez, Czeslaw Dzwigaj a realizat la sugestia lui Nicolae Mareș o plachetă care îi înfățișează pe cei doi Întâistători. Cum speranța moare ultima, să nădăjduim că se va realiza cândva acest proiect, având următoarelor argumente: 1). Papa Ioan Paul al II-lea ne-a iubit mult 2). A fost singurul papă care l-a beatificat pe Ieremia Valahul (1556-1625), la 30 octombrie 1983, la Catedrala Sf. Petru, prezentându-l ca venind din „Grădina Maicii Domnului” ( este al doilea român beatificat). 3). A tradus vol. Originea ceangăilor din Moldova, scrisă de doi ceangăi, D. Mărtinaș și Vasile M. Ungureanu, apărută la Editura Enciclopedică, în 1985, lucrare ce demonstra originea românească a acestora.
Un grup de ceangăi au fost prezenți și la slujba de beatificare a lui Eremia Valahul; 4). În 1986 a recunoscut că Biserica Ortodoxă Română este biserică apostolică, ființând din timpul Sf. Apostol Andrei; 5). În timpul evenimentelor de la Timișoara, la 20 decembrie 1989, Papa a transmis un mesaj de solidaritate „tuturor cetățenilor dragului popor român”, citind în limba română poezia Rugăciune de Eminescu (câți cititori din România știau că Eminescu a scris și poezii religioase?!); 6). În ianuarie 1989, în plin regim totalitar, P.F. Teoctist i-a făcut, în secret, o vizită Papei la Vatican. Papa dorea să cunoască și poziția B.O.R. privind orientarea spre vest sau est (spre Moscova, ca țară majoritar ortodoxă). La sfârșitul intrevederii, Papa a făcut un anunț istoric: „Europa respiră prin doi plămâni: catolicismul și ortodoxismul”, încurcând socotelile marilor servicii străine. Pentru acest gest, patriarhul Teoctist a trebuit să plătească cu izgonirea din scaunul patriarhal, la începutul lunii ianuarie 1990, în plină „așa-zisă” libertate.
Întâlnirea celor doi a pus premisele intrării României în structurile euroatlantice, fapt recunoscut public și de Jose Manuel Durao Barroso; ziarul „Der Standard” recunoaște că Papa a cerut ajutor politic și financiar pentru România din partea UE, deoarece „țara aparține prin istorie și cultură de Comunitatea Europeană”. 7). La 29 mai 2001, cu prilejul lansării internaționale a Bibliei de la Blaj, din 1795, ediție reeditată, realizată de cercetătorii științifici ai Academiei Române, sponsorizată de Papa, lansare făcută la Sala Stampa a Vaticanului, acad. Eugen Simion, președintele de atunci al Academiei Române, i-a propus Papei să devină membru de onoare al înaltului for științific românesc. Monseniorul Ioan Robu, prezent și el la eveniment, afirmase anterior că „uzanțele Sf. Scaun nu prevăd posibilitatea ca Suveranul Pontif să devină membru al unei academii”. Aflând că și prietenul său, Teoctist, este membru de onoare, Papa a răspuns afirmativ, și astfel, la 6 iunie 2001, Papa a devenit membru de onoare, iar pe 17 decembrie 2001, Eugen Simion, împreună cu vicepreședinții Academiei, Maya Simionescu și Virgil Cândea, i-au conferit însemnele academice, la Roma, cu prilejul sărbătorilor Crăciunului 2001, cu brazi oferiți de România.De fapt, propunerea fusese făcută de Nicolae Mareș, după vizita Papei la București, așa cum s-a consemnat la acea vreme în „Flacăra lui Adrian Păunescu”.
În consecință, la prima aniversare a atentatului, la 13 mai 1982, Papa a mers în pelerinaj la Fatima, apre a-i mulțumi Fecioarei pentru miracolul arătat. Glonțul cu pricina a fost oferit, la 25 martie 1984, episcopului de la Fatima, care a fost fixat în coroana statuei de la Fatima a Sfintei Fecioare. Sunt date și precizări făcute de un autor prob, care a avut șansa să-l cunoască pe Sfântul Papă și să i se dedice sufletește.
Alt capitol al acestui monumental volum biografic privește receptarea Papei în România, iar în final N. Mareș elaborează cu minuțiozitate cronica principalelor evenimente din cei 27 de ani de pontificat, cronologia vieții și al pontificatului, principalele documente semnate de Papă, testamentul Papei etc. Să menționăm că prima întâlnire a Papei Ioan Paul al II-lea cu un ierarh român s-a întâmplat în toamna anului 1983: mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu, a studiat la Biblioteca Vaticanului cărți și documente privind viața Sf. Ambrosie, volum publicat ulterior (Viața, nevoințele și scrierile Sf. Ambrosie, episcopul Mediolanului, în spiritualitatea și cultura românească. Sec. XIV – XX (Craiova, 2000). Cu acel prilej a fost invitat de Papă într-o audiență, mitropolitul oltean dăruindu-i recenta sa carte, Primele scrieri patristice în Biserica Ortodoxă Română până în sec. XVII (Craiova, 1983). Cele patru fotografii din cabinetul mitropolitului de la Craiova stau / stăteau mărturie acestei întâlniri.
Recent, în 2022, Nicolae Mareș editează un nou volum dedicat acestei ilustre personalități: Ioan Paul al II-lea, papă pentru mileniul al treilea, cu un cuvânt înainte de Ioan Robu (Editura M.N. Coloseum), o carte în care-și privește personajul din interior, dar și din exterior. Este un nou efort, cum afirmă și Ioan Robu în prefață „de a descoperi izvoarele materiale și spirituale care au plămădit ființa celui care a fost ales de Providență să conducă Biserica lui Cristos”, autorul, N. Mareș, fiind în opinia prefațatorului (și a noastră), „unul dintre cei mai buni cunoscători ai vieții și activității urmașului Sf. Petru”. Și în acest nou volum, N. Mareș urmărește „rădăcina valahă” a eroului său, evoluția intelectuală și teologică a viitorului papă, opiniile despre credință, adevăr și alte precepte biblice, contribuțiile sale în concilii și în sesiuni sinodale, activitatea sa fructoasă și cu urmăriri ecumenice în timpul pontificatului său, parteneriatul dintre cultură și biserică promovat de Papă etc.. Un capitol meritoriu e consacrat primei vizite a unui suveran pontif în România (7- 9 mai 1999), cu publicarea cuvântărilor Papei și al Patriarhului Teoctist, ce scot în evidență dragostea Sfântului Părinte pentru țara noastră, căreia îi adresează o urare creștinească: „Dragi români, Domnul să însoțească drumul poporului vostru spre al treilea mileniu creștin.
El să trezească în inimile voastre planuri și speranțe de bine și să vă dăruiască forță pentru a construi civilizația iubirii, bazată pe justiție, pe solidaritate, pe angajare pentru binele comun și pentru o conviețuire cu adevărat fraternă”.
Cărțile scrise de Nicolae Mareș au fost apreciate de critici și istorici literari veritabili, de alți specialiști (Stan Velea, Geo Vasile, Marius Chelaru, Aurel Rău, Darie Novăceanu, Adrian Popescu, M.N. Rusu, Ioan Alexandru, I. Andreiță, Emil Manu, L. Ulici, Irina Petraș, Andrei Milca, Horia Gârbea, I. Brad, Șerban Cionoff, Dan Berindei, Zenovie Cârlugea, I.D. Bălan, Alex Ștefănescu, Tudor Nedelcea, I. Filipciuc etc.).
Voi reține pentru final cuvintele colegului său de breaslă scriitoricească și diplomatică, Ion Brad: „O muncă imensă, admirabil desfășurată de colegul Nicolae Mareș pentru realizarea acestei veritabile enciclopedii, alcătuită, parcă, nu de un singur om, ci de un întreg institut de istorie și teologie”.
Nicolae Mareș este un intelectual remarcabil, cu verticalitate și caracter, a cărui acribie științifică este dovedită prin cele peste 40 de cărți de referință pentru istoria și cultura noastră. Afecțiunea pentru istoria și cultura poloneză a dovedit-o din plin prin tot atâtea volume traduse.
Tudor Nedelcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu