Apologetica Bisericii primare

După „aglomerația din decembrie” (Mircea Dinescu), Universitatea din Craiova a înființat, 1990 în premieră, Facultatea de Teologie Ortodoxă, inițiatorii fiind mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu (membru de onoare al Academiei Române) și rectorul de atunci, Mircea Ivănescu, iar primul decan a fost Damaschin Coravu, episcopul vicar al Mitropoliei Olteniei. Pe lângă numeroase serii de absolvenți, majoritatea deveniți preoți, absolut necesari pentru suplinirea culturii teologice (absente în epoca ateist-comunistă), tânăra facultate teologică a reușit să-și pregătească corpul profesoral la un nivel didactic superior, remarcați ulterior în plan teologic și editorial cu prețioase cărți sau ediții, cu prezențe la simpozioane sau congrese, astfel încât teologia craioveană s-a impus în rândul școlilor teologice din țară și din străinătate, cum este cazul simpozionului „Mehedinți, istorie, cultură și spiritualitate”, organizat anual de Episcopia Severinului și Strehaiei (în 2022, a ajuns la ediția a XIV-a), episcopul Nicodim fiind și conferențiar universitar în domeniul teologiei. Sub coordonarea mitropolitului Irineu Popa, s-au plămădit tineri teologi, precum Adrian Boldișor, Marin Cojac, Constantin Băjău, Sergiu Popescu, I. Reșceanu, Mihai Ciurea, Ion Sorin Bora etc. Între aceștia, tânărul lector universitar la disciplina „Apologetica”, Ioniță Apostolache (născut la 11 iunie 1984) se remarcă în mod constant.

După susținerea tezei de doctorat Hristologie și mistică în teologia siriană, sub conducerea științifică a IPS acad. Irineu Popa, a absolvit studii postdoctorale la Academia di Romania din Roma; a fost profesor la Seminarul Teologic din Craiova și la câteva școli doljene, apoi preot la Catedrala „Sf. Dumitru”, în prezent slujind la Biserica „Obedeanu”, care altădată, i-a avut ca enoriași pe Tudor Vladimirescu, familia boierească Glogoveanu, savantul Gogu Constantinescu ș.a. Este redactor la revistele „Mitropolia Olteniei” și „Lumina”, este prezent cu studii și articole la alte publicații periodice sau în volume colective din țară și din străinătate, a participat la multe colocvii, simpozioane, mese rotunde, congrese naționale sau europene, a tradus sau diortorisit cărți străine (precum Sebastian Brock, Părinți și scriitori sirieni de ieri și de azi sau Mireasa luminii. Imne din bisericile siriene), a coordonat sau editat volume (Teologie și slujire pastorală în viață și opera mitropoliților Firmilian Marin și Nestor Vornicescu, Opus discipulorum, edițiile V-IX, Paradigma Creștină a unei Europe unite. Educația religioasă: valențe, exigențe, finalități etc.). Dar, ceea ce l-a impus pe pr. dr. Ioniță Apostolache în rândul tinerilor teologi români consacrați sunt cărțile sale, excelent primite de specialiști: Oameni și locuri din istoria Bisericii Oltene (2011), Hristologie și mistică în teologia siriană (2014), Apologetica Ortodoxă – mărturisire și apostolat (2017), Cuvinte de suflet, oameni și locuri din istoria Bisericii Oltene. Pilde de mărturisire creștină (2017), Teologi daco-romani de seamă în Cetatea Eternă (Ioan Cassian, Dionisie Exiguul și Ioan Maxențiu, ediție bilingvă, 2018), Întunericul Luminos I. Confluențe și idei mistice la Părinții Orientali. II. Scrisorile lui Ioan Sabba, misticul sirian (2019). Recenta sa carte, Apologetica Bisericii Primare, apărută cu binecuvântarea și prefața IPS dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în 2021, în Editura Mitropoliei Olteniei, vine să confirme vocația de preot și teolog a lui Ioniță Aposrolache.

Încadrată în domeniul Teologiei, ca disciplină sistematică, sau „ramură a teologiei sistematice, care încearcă să dovedească existența lui Dumnezeu prin probe raționale și prin argumente” (I. Bria), Apologetica a demonstrat că separarea filosofiei de religie înseamnă „o plagă a gândirii păgâne”. În acest sens, primii apologeți creștini au sesizat acest pericol al separării. Sau cum notează cu claritate autorul (claritatea expunerii ideilor fiind o caracteristică definitorie a lui Ioniță Apostolache), Apologerica este parte importantă a Bisericii, fiind o prioritate privind interacțiunea creștinismului cu mediul cultural extern: „Din punct de vedere structural, Apologetica prefațează începutul statornicirii îmvățăturii de credință a Bisericii, fiind legată sine qua non de Dogmatică.

Pe de altă parte, luând în calcul latura și argumentele ei moralizatoare, o vom regăsi în legătură cu Morala. Nu în ultimul rând, privind dinamica vieții bisericești, Apologetica își revendică un caracter misionar, în contexrul inter-religios”. Metodologic profesoral, Ioniță Apostolache tratează obiectul, scopul, metoda și caracterul Apologeticii (de la gr. apologetikos: apărarea, justificarea unei credințe sau a unei persoane), definită ca „disciplină teologică care are ca obiect: expunerea, apărarea și justificarea adevărurilor fundamentale ale religiei creștine prin mijloace oferite de rațiune” (Ioan Gheorghe Savin). Autorul face distinție între apologetică și apologie, „surori teologice”, dar diferite ca tip de absolvire. Apologia, mai veche decât Apologetica, este reprezentată de Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Tațian Athenagora Atenimul, Tertulin; apologetica a apărut în evul mediu, cu dezvoltare maximă în secolul al XVIII-lea, în contextul în care Biserica apuseană a fost nevoită să găsească răspunsuri / replică la filosofia ateistă și materialistă. În Biserica Răsăriteană, prioritate a avut Revoluția dumnezeiască în fața sistemelor filosofice, tradiția definind-o ca „realitate național-duhovnicească”, bazată pe „adevăruri fundamentale ale credinței creștine”, împărțite în 1) „adevăruri incontestabile și de neînlocuit” (existența lui Dumnezeu, nemurirea sufletului) și 2) „adevăruri referitoare la valorile duhovnicești ale vieții creștine” (originea divină a sufletului, revoluția dumnezeiască, natura divino-umană a Mântuitorului). Istoria apologeticii cunoaște trei etape: „I. Interacțiunea și dezbaterile cu evreii și lumea păgână; II. Răspunsuri cu privire la apariția religiei mahomedane; III. Apologiile vremurilor noi, începând de la Renaștere și până astăzi”.

Volumul Apologetica Bisericii Primare este sistematizat în trei mari capitole, subdivizat în subcapitole. În prima parte, Ioniță Apostolache analizează raportul dintre creștinism, iudaism, gnosticism și elenism, prin reprezentanții săi (Barnaba, Clement Alexandrinul, Sf. Apostol Pavel, Platon, Aristotel, Socrate, Plotin, pentru concluzie trimițând la textul lui I.G. Coman (conducătorul de doctorat al mitropolitului Nestor): „Filozofia deschide larg porțile teologiei. Filosofia devine pregătitoarea și slujitoarea teologiei. Teologia deschide drumul desăvârșirii, iată cele trei elemente constitutive ale teologiei patristice. Deși criteriul filosofiei este cunoașterea și al teologiei credința, ele se pregătesc una pe alta și conlucrează armonic, pentru că activitatea spirituală a omului este o unitate: gnosis, pistis și theoria sunt părți componente ale aceluiași spirit”.

Partea a doua a lucrării este consacrată contestatorilor creștinismului, apologeților și apologiile din primele veacuri creștine: Origen, Celsus, Lucian de Samosata, Porfir, Iulian Apostolatul (și contestatorii acestuia: Sf. Efren Sirul, Sf. Grigore Teoogul, Sf. Chiril al Alexandriei). În ultima parte („pars tertia”), pr. prof. Ioniță Apostolache subliniază premisele unei teologii mărturisitoare, începând cu principiile precreștine ale filosofiei antice („Socrate, Platon, Aristotel „creștini înainte de Hristos?”), apoi pedalând de la premizele Sfântului Iustin Martirul și Filosoful (filosof creștin și martir), la Sf. Irineu de Lyon și Tertulian. „Primii apologeți creștini – concluzionează autorul – au prevenit pericolul separării celor două [înțelepciunea și religia, n.n.] în Biserică.

Ei au dezvoltat astfel o argumentare complexă, folosită până în secolele XVI-XVII. De aceea, rămân normative și edificatoare peste veacuri implicațiile teologice ale Sf. Iustin Martirul și Filosoful în dialogul cu filosofia, perspectiva dogmatică a Sf. Irineu de Lyon în lupta cu gnosticismul și valoroasele lămuriri terminologice dezvoltate în opera marelui Tertulian”. Altfel spus de mitropolitul Irineu în prefața volumului Apologetica Bisericii Primare, „Lucrarea părintelui Ioniță Apostolache, cadru didactic al Facultății de Teologie a Universității din Craiova, la disciplina Apologetică Ortodoxă, însumează o fundamentare minuțioasă a celor mai valoroase principii istorico-doctrinare ale «teologiei noastre mărturisitoare». Mereu actuale, argumentele apologetice pe care le descoperim în paginile lucrării converg spre concluzia necesității unei reîntoarceri la izvoarele Cuvântului dumnezeiesc, pentru a arăta încă o dată lumii «Cine este Adevărul». Din acest punct de vedere, trebuie să ne asumăm teologic datoria mărturisirii depline și în zilele noastre, pentru a fi cu adevărat, cum spune Mântuitorul nostru, «sarea pământului»”. Scrisă pe înțelesul tuturor, cu o bibliografie însemnată, cu note de subnsol care denotă stăpânirea acribiei științifice, recenta lucrare a pr. prof. Ioniță Apostolache este o contribuție de neglijat la istoria Bisericii creștine și a Creștinismului în general, o nouă izbândă a școlii teologice craiovene.

Tudor Nedelcea