La 75 de ani - Mihaela Albu, profesorul-cărturar

În ultimele două-trei decenii, în spațiul literar-cultural din arealul românesc, un nume apare tot mai frecvent: Mihaela Albu, tânăra pensionară craioveană, este o prezență fizică de invidiat la Universitatea Columbia între 1999-2002, dar și redactor șef al revistei „Lumină lină.„Gracios Light”, ambele din New-York, dar mai ales este o prezență intelectuală, publicând în prestigioase publicații periodice sau întreprizând acțiuni de înalt nivel intelectual între românii pretutindenari. Mihaela Albu a abordat varii domenii literare: poezie, proză, critică și istorie literară, memorialistică, publicistică. Este, se poate spune un scriitor total, fapt mai rar în rândul femeilor creatoare. S-a născut la Craiova, la 10 iunie 1947, în familia Eleonorei (n. Constantinescu) și a profesorului Mihai Popescu. În Cetatea Băniei a urmat cursurile Școlii generale nr. 9 (finalizate în 1961), ale Liceului „N. Bălcescu” (1961-1965) și apoi, la București a fost studenta Facultății de Filologie (1965-1970), unde și-a susținut și doctoratul, în 1983, cu teza Romanul românesc din deceniul opt, sub conducerea științifică a lui Ion Dodu Bălan. A fost, pe rând, profesor în com. Baldovinești-Olt (1970-1973), la Școala nr. 1 Balș (1973-1974). Din 1975 este cadrul didactic la Universitatea din Craiova până în 2010, când se transferă, pentru doi ani (2010-2012), la Facultatea de Jurnalism a Universității „Spiru Haret” din București.

La universitatea craioveană a desfășurat o activitate prodigioasă, la catedră, în inițierea și organizarea cursurilor de vară „C. Brâncuși”, cu participare internațională sau prin activitate științifică-editorială. Dat fiind activitatea sa prodigioasă și prestigioasă totodată, nu înțelegem pentru ce motiv n-a putut obține conducerea de doctorat, așa cum alți „iluștrii necunoscuți”, care se împăunează cu diverse cărți publicate în colectiv, dar cu autori diferiți pe copertă, „conduc” astăzi doctorate la Universitatea craioveană. În străinătate a fost însă apreciată, fiind visiting professorla Universitatea Columbia din New-York (1999-2002), fiind primul profesor care a redeschis catedra „N. Iorga”, este (din 2000) redactor șef al revistei „Lumină lină. Gracios Light”(director pr. prof. Th. Damian), a fost redactor la ziarul „Lumea liberă” și a susținut pagina literară la „Romanian Journal”, fiind aleasă membru corespondent al Academiei Româno-Americane (ARA).

La prestigioasa universitate Columbiaa organizat prima conferință a studenților româno-americani cu peste 500 de participanți. A susținut de asemenea conferințe pe tema exilului românesc – o dimensiune majoră a preocupărilor sale – la Institutul Cultural Român din NY, precum și la universitățile din Cernăuți și Chișinău, Mihaela Albu esteîn același timpinițiatoarea unor reviste literare; astfel, ea a înființat și conduce Asociația Internațională „Carmina Balcanica”, care editează revista omonimă de peste 10 ani, iar în 2018 a înființat revista „Antilethe” consacrată exclusiv problematicii exilului, fiind singura revistă din țară pe această temă. A debutat revuistic în „Ramuri” (1975) și editorial cu studiul monografic „Ion Biberi”, în 1994, reluat cu subtitlul Suferință și cunoaștereîn 2005, la Fundația Scrisul Românesc. „O carte uluitoare! – noteazăD.R. Popescu – Mărturiile unor creatori de geniu [se referă la cartea de interviuri a lui I. Biberi, Lumea de mâine, apărută în 1945, n.n.] O carte care ar trebui reprodusă în întregime dacă m-aș încumeta să scriu un studiu despre Ion Biberi, un scriitor care a încercat să trăiască în înțelegere cu semenii săi și cu sine.

Un scriitor pe care «lumea de mâine», visată de el, l-a pus la colț”. Mihaela Albu a scris o monografie profundă despre acest scriitor prolific, dar uitat (1977-1985), purtând o corespondență lămuritoare asupra resorturilor creației. A colaborat/colaborează la numeroase reviste din țară și din străinătate: „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Oglinda literară”, „Euromuseum”, „Contact internațional”, „Curtea de la Argeș”, „Portal-Măiastra”, „Porto-Franco”, „Astra”, „Poezia”, „Hyperion”, „Mozaicul”, „Lamura”, „Contrafort”, „Ramuri”, „Banchetul”, „Litere”, „Noul Literator”, „Caligraf”, „Europa” (Novi Sad), „Lumea liberă” (SUA), „Origini. Romanian Roots”(SUA), „Meridianul românesc”(SUA), „Lumină lină. Gracious Light” (SUA), „Lo Straniero” (Italia) etc., etc. Bibliografia creației Mihaelei Albu este impresionantă: Poezie: Între două porți (2002), Ca o dragoste târzie (2005), Catharsis. Poems (2006), Lumină înluminată (2011), Timpul din ceasuri (2017), Armoarul cu poeme (2019), 10 poeme (2020), Nisiparnița (2021); Proză: Je ne regrette rien (bilingv, româno-englez (2012); Critică și istorie literară: Relatare/reprezentare: de ce avem roman? (1997), Citind la New-York scriitori români (2002), Iscusita zăbavă (2004), Literatura pentru copii (2007), Cultură și identitate (2008), Memoria exilului românesc. Ziarul „Lumea liberă” (2009), Presa literară din exil (vol.1-2, 2009, 2011), Les revues littèraires de l'exil roumaine. Luceafărul (2013), Un uomo universale. I. Biberi (2015), Eseistica lui Vintilă Horia. Deschideri către transdisciplinaritate (2015, cu Dan Anghelescu), Eseistica unui fost săgetător: Vintilă Horia (2016, în colborare cu Dan Anghelescu), În labirintul cărților (vol. 1-3, 2015, 2017, prefața de Th. Codreanu),Mircea Popescu, o conștiință a exilului românesc (2019, cu Dan Anghelescu), L.M. Arcade – un scriitor român în exilul parizian (2020, cu Dan Anghelescu), Necunoscutul scriitor Virgil Ierunca (2020, în colaborare cu Dan Anghelescu), Jurnalism cultural în exilul românesc (2021); Jurnal:Et in America (2009), Et in America. Lumini în Oglindă (2010), Întâlniri cu Aurora (2021). A abordat și interviurile într-o carte cu titlu generic: Azi despre ieri, până în prezent apărând trei volume (2018, 2019), printre personalități figurând Slavco Almăjan, Dan Anghelscu, Barbu Cioculescu, Aurora Cornu, Dinu Zamfirescu, Tudor Nedelcea, Th. Damian, Mihai Neagu Basarab. Așa cum menționam și în fișa din Dicționarul General al Literaturii Române, ediția a II-a, A/B, 2016, p. 113-114, Mihaela Albu și-a definit metaforic starea poetică prin vol. Ca o dragoste târzie, „lumină înluminată”, cu o tematică intelectualistă.

Ca istoric literar, două titluri au reținut în mod special atenția specialiștilor: Iscusita zăbavă, o examinare a fenomenului literar românesc, începând cu „filosofii limbii române” (Eminescu-Noica), oprindu-se asupra creației lui Creangă, Macedonski, Blaga, Arghezi, Nichita, Ioan Alexandru, Petre Țuțea, Marin Preda, M. Sorescu etc. În vol. În labirintul cărților tratează obiectiv literatura română sub comunism ca disidență sau rezistență, remarcând curajul lui I.D. Sîrbu, M. Sorescu, O. Paler, Aug. Buzura în acele vremuri. Specialistă este, indiscutabil, în problematica exilului românesc, scriind numeroase cărți și articole pe această temă despre scriitori pe care, în parte, i-a cunoscut, fiind consultată de instituțiile academice în acest domeniu. Voi stărui asupra celor mai recente cărți de memorialistică și istorie literară. Întâlniri cu Aurora este un jurnal clasic cu detalii interesante și lămuritoare despre Aurora Cornu (1931-2021), căsătorită cu celebrul Marin Preda între 1955-1959. O dragoste sfâșietoare, cum sunt toate marile iubiri din literatură (vezi Eminescu-Veronica Micle), între doi creatori (Aurora a absolvit Școala de literatură „M. Eminescu”, a condus secția de poezie a revistei „Viața românească”. Din 1965 s-a stabilit în Franța, căsătorindu-se cu inginerul de sunet de la Televiziunea Franceză, Aurel Cornu).

A scris poezie, un roman, articole în diverse reviste, a jucat într-un film. Mihaela și Aurora s-au cumoscut la New-York, de aici nașterea acestui jurnal. Aurora l-a iubit pe Marin Preda până la moarte, cum însăși mărturisește: „ În septembrie 1965, când am părăsit România, am lăsat scrisorile lui Marin în păstrarea familiei mele. Le-am recuperat 13 ani mai târziu și le-am purtat cu mine la Paris, Londra, New-York, Washington”. Este vorba de 20 de scrisori, 19 cărți poștale, plus „un cartonaș în casă”, 31 fotografii. Și lui Marin Preda i s-a găsit, în noaptea morții sau uciderii sale, la Mogoșoaia, o fotografie a Aurorei. Aurora Cornu, este, după cum comentează Mihaela Albu, „un spirit oral și spirit narativ, prin excelență”, făcând parte din „exilul superior” (Cioran, Eliade, Horia), iar relația Aurora-Marin e o dovadă a complexității sufletului. „L-a părăsit pe Marin Preda, dar n-a încetat să-l iubească, a trăit alături de un caracter puternic, dar nu s-a lăsat dominată de acesta”, remarcă Mihaela, care mai dezvăluie și alte detalii despre interlocuitoarea sa: îi plăcea să dăruiască, avea înclinație spre ocultism, magie, dar și spre artă. Personajul Aurora, continuă mărturisirea fascinantă a Mihaelei „m-a urmărit mereu, chiar și atunci când luni și chiar ani nu ne-am întâlnit sau nu am vorbit la telefon”. Până la 6 decembrie 2020, data ultimei însemnări, la împlinirea vârstei de 89 de ani. „Când mai vii, Aurora?”, o întreabă Mihaela. „Nu mai vin, puică, sunt bătrână. Vino tu!”

Peste trei luni, Aurora Cornu a trecut la cele veșnice. N-a mai venit în țară, fizicește vorbind, dar este o prezență marcantă în cultura română, grație nu numai Mihaelei Albu, dar și altor intelectuali de marcă: Marin Sorescu (în Jurnal. Roman al călătorilor, 1999), Eugen Simion (Aurora Cornu, Convorbiri despre Marin Preda, 1998), prin Marin Preda (Scrisori către Aurora, 2001), și chiar prin propriul său volum de Poezii (1995), dar și prin impozantul volum Marin Preda. Anii formării intelectuale (1929-1948) ediția a doua, revăzută și adăugită (486 p.), de Stan V. Cristea, apărut în 2019.

Cea mai recentă carte a Mihaelei Albu este una mult-așteptată: Din exil...acasă cu Eminescu de mână, apărută la Editura Muzeului Național al Literaturii Român, cu o prefață de Th. Codreanu, un renumit eminescolog. Cartea reunește studiile publicate în străinătate de autori cu motorietate, necunoscute în țară, prohibite chiar în perioada epocii comuniste: Mircea Eliade, Vintilă Horia, N.I. Herescu, B. Munteanu, V. Ierunca, Horia Stamatu, E. Turdeanu, G. Uscătescu, C. Amăriuței, L. Boz, Al. Ciorănescu, O. Vuia, Al. Busuioceanu etc. Mihaela Albu a obținut, firește, numeroase premii sau distincții din partea Uniunii Scriitorilor Români sau a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, la diverse festivaluri literare sau științifice din țară sau din străinătate, a fost apreciată de critici renumiți (Marian Barbu, Marius Chelaru, Mirela Roznoveanu, Th. Damian, D. Matală, A. Michiduță, Aurel Savu, Dan Mănucă, Dan Anghelescu, G. Stănescu, Daniela Sitar-Taut, Zenovie Cârlugea, Gh. Grigurcu, Cassian Maria Spiridon, C.M. Popa, Fl. Miu, Aurelian Titu Dumitrescu, Eugen Evu, Al. Cistelecan, Șt. Borbely, G. Coșoveanu etc.) Dar recentul premiu de excelență „M. Eminescu” pentru „cel mai bun volum de exegeză și editologie” (Din exil... acasă cu Eminescu de mână) are o semnificație aparte. După cum se știe, la Botoșani se acordă anual, în ianuarie, premiul „Eminescu” pentru poezie, acordat de „juriul” obștei scriitoricești.

L-au primit poeți, chiar și unii mediocri, alții (altele) pentru poezie pornografică, fiind huiduită de public. Nu l-au primit însă Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Vasile Tărâțeanu ș.a. Mihaela Albu a fost înnobilată cu acest premiu, întrucât acesta s-a acordat la Suceava, în juriu fiind critici și istorici literari cu notorietate și probitate științifică, precum Theodor Codreanu și Adrian Dinu Rachieru. E grăitor, nu? În România dezbinată, unde războiul românilor contra românilor este întreținut politic, există două culturi/literaturi: una națională și alta antinațională, globalistă, contrazicând zicerea părintelui poet patriot Alexie Mateevici:„N-avem două limbi și două literaturi. Ci numai una [...] Acesta să se știe din capul locului ca să nu mai vorbim degeaba” sau a genialului G. Călinescu: „Literatura română este una și indivizibilă”. Mihaela Albu a obținut pe merit acest premiu care poartă numele „românului absolut” (Petre Țuțea) pentru contribuția sa eminescologică, dar poate fi socotit și pentru întreaga sa carieră didactică universitară și științifică.

A servit cultura română împunând-o și în străinătate, a considerat exilul românesc ca parte integrantă a culturii noastre de care nu avem de ce să ne rușinăm; dimpotrivă. Și, totuși, să ne alăturăm urării eminesciene: „Sus cu nația!”

Tudor Nedelcea