Oltenia - Evoluție social-istorică și patrimoniu cultural

„Fericită ești tu, Oltenie, Țară a Basarabilor, întru toate țările locuite de români!”, scria, în 1901 George Coșbuc în volumașul Din Țara Basarabilor. Și fericită a fost/este și „capitala” acestei provincii a Țării Românești, a Valahiei Mici, uneori ironizată sau supradimensionată, dar totdeauna cu respect. Fericită ești azi, Cetatea Banilor, pentru că are în sfârșit, o lucrare cu adevărat științifică: Oltenia. Evoluție social-istorică și patrimoniu cultural, o monografie coordonată de Dumitru Otovescu și Cristina Otovescu, apărută în colecția „Cercetări sociologice de teren”, în ediție bilingvă (română și engleză), grație Mihaelei-Cristina Pârvu, sub egida Asociației Culturale ”Oltenia”, în coeditare, la editurile craiovene Sitech/Beladi, în 2020. Monografia beneficiază de un pertiment studiu introductiv semnat de actualul președinte al Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop și-i are ca referenți științifici pe acad. Ilie Bădescu și cercetătorul științific, Sorin Cace al Academiei Române. Dintr-un început, cartea are toate premisele unei cercetări științifice, grație și colectivului de autori: Sevastian Cercel, Tudor Nedelcea, Adrian Otovescu, Gabriela Rusu-Păsărin, Carmen Ionela Banța, Liliana Popescu, Florin Stancu, Gheorhe Florentin Moise, Vlad-Ovidiu Ciocă, la care se adaugă cei citați deja. Lucrări similare au mai apărut de-a lungul vremii, între ele o notă distinctă făcând volumul de studii și cercetări, Oltenia, apărut în 1943 și lansat în cadrul Săptămânii culturale a Olteniei (Palatul Jean Mihail, 24-30 octombrie 1943), în prezența mareșalului Ion Antonescu.

Tudor Nedelcea ”la aniversară” - Gabriela Nedelcu – Păsărin

Critic și istoric literar, cercetător al fenomenului cultural (a activat decenii în calitate de cercetător științificprincipal la Institutul de cercetări socio-umane ”C. S. Nicolăescu Plopșor” Craiova al Academiei Române),pasionat de lectura cărților care rezistă validării timpului, prieten al scriitorilor români de pretutindeni, TudorNedelcea este ”vocea” incisivă a prezentului literar, care a reușit de-a lungul vremii să traseze direcții decercetare în domeniu și să aducă în actualitate adevăruri ale istoriei culturale cu o forță extraordinară a verbului.Privind retrospectiv activitatea sa literară este dificil să alegi o temă predilectă, fiecare volum constituindu-seîntr-o bornă prin noutatea investigației științifice și prin relevanța documentului astfel constituit. La EdituraTipo Moldova au fost publicate șase volume din opera sa în colecția Printre cărți și oameni reunind astfel oparte din studiile, comentariile, articolele de presă literară scrise în perioada 1976 și până în prezent.

Reținemprioritar din volumul VI articolul despre Profesorul Dan Simonescu, nu întâmplător, ci pentru că acesteipersonalități universitare îi datorează Tudor Nedelcea începutul carierei sale de cercetător, Profesorul fiindu-iconducător de doctorat. Teza de doctorat cu titlul Geneza ideilor social – politice și filosofice în literaturaromână veche, susținută în anul 1983, va reprezenta și începutul demersurilor sale de cercetare în domeniulistoriei literare, pasiunea pentru cartea veche rămânându-i ca o preocupare de suflet în întreaga sa activitate.Tudor Nedelcea concepe complex articolul despre Dan Simonescu și alătură comentariului său despre carieraProfesorului un interviu inedit acordat în exclusivitate în noiembrie 1978. Este importantă raportarea la acestcontext pentru a aduce un prim argument pentru maniera de concepere și realizare a cercetărilor sale: fiecăreicercetări îi aduce un element de inedit, îl poziționează în context amplu cultural și face trimiteri directe sau prinasocieri la alte momente de cultură românească îmbogățind astfel imaginea de ansamblu asupra spiritualitățiiromânești. În cazul articolului despre Dan Simonescu, Tudor Nedelcea conduce dialogul astfel încât DanSimonescu va formula decisive definiri ale personalității enciclopedice a lui Dimitrie Cantemir, asupra operei acestuia Domnia Sa având nenumărate studii fundamentale: Dimitrie Cantemir este ”creatorul monografieiistorico-geografico-etnografice (Descriptio Moldaviae)”, ”creator al biografiei literare (Vita ConstantiniCantemyrii), mai este nou și în receptarea unei filosofii, în parte raționalistă (Divanul sau Gâlceava Înțeleptuluicu lumea, folosind traducerea lui Andreas Wissowatius, Stimuli vintumtum, transpunând latinescul virtus înînțelepciune).

Theodor Codreanu, 75 - Un cărturar cu ținută academică

2020 nu este numai anul pandemiei covidiene; este și/mai ales anul aniversării sau comemorării unor personalități ale culturii umaniste: centenarul nașterii lui Geo Dumitrescu (17 mai 1920), al Zoei Dumitrescu-Bușulenga (20 august 1920), al Papei Ioan Paul al II-lea (cu origini românești), devenit Sfântul Ioan Paul cel Mare (18 mai 1920), al lui Dimitrie Vatamaniuc (25 septembrie 1920) , centenarul morții lui Al. Macedonski (24 noiembrie 1920) și al lui A.D. Xenopol (27 februarie 1920). Dar, este și anul în care personalități contemporane împlinesc trei sferturi de veac: Theodor Codreanu (1 aprilie 1945), Tudor Gheorghe (1 august 1945), Vasile Tărâțeanu (27 septembrie 1945) și, cu voia dv. și subsemnatul (23 martie 1945). 

Theodor Codreanu este, neîndoielnic, așa cum am mai scris, una dintre marile personalități ale vieții culturale contemporane, cu înaltă ținută academică și cu un pertinent spirit, critic și civic, de apărător îndreptățit al valorilor naționale. Critic și istoric literar, prozator, filosof al culturii și civilizației, Theodor Codreanu s-a născut în localitatea vasluiană Sârbi, de pa malul râului Bârlad, azi comuna Banca, în familia Tincăi (n. Gheorghiu) și a lui Iordachi Codreanu, țăran fierar. Încorporat în trupele de geniu în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, tatăl moare la o deminare, în Dobrogea chiar în anul nașterii fiului său. Este căsătorit cu profesoara Lina Codreanu, o apreciată prozatoare, critic și istoric literar care i-a elaborat și o excelentă bibliografie critică (în 2013). Au doi copii realizați, Teolin și Dragoș ( Din prima căsnicie eșuată îl are pe Theodor). Copilăria și-o petrece în satul natal, unde frecventează clasele primare (1952-1956), cele gimnaziale urmându-le în localitatea vasluiană Unţești (1956-1959), studiile liceale la Complexul Școlar din Bârlad (1959-1963), actualmente Liceul „M. Eminescu”.

Tudor Nedelcea, '75

De Ziua Națională (în subsidiar și cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani), Tudor Nedelcea se prezintă în fața cititorilor cu următoarele cărți:

1. Biserica și societatea (Craiova, Editura Sitech, 2020, 420 p., format 17×24), culegere de studii despre imagologia cărții și culturii românești, tipar românesc pentru țări străine, o posibilă canonizare a lui Mihai Viteazul, Antim Ivireanu, Tudor Vladimirescu, Regina Maria, Constantin Virgil Gheorghiu, V. Militaru, Pamfil Șeicaru, D. Stăniloae, Papa Ioan Paul al II-lea, P.F. Teoctist, Nestor Vornicescu, Bartolomeu Anania, Gh. Calciu-Dumitreasa etc. Cu o bogată iconografie.

2. Marin Sorescu sau vocația identității românești (București, Editura Muzeului Literaturii Române, 2020, 230 p., 15×21), din care recomandăm capitolele: Față la față cu Sorescu; Marin Sorescu și Basarabia; „Cazul” Marin Sorescu în viziunea lui Eugen Simion; Marin Sorescu și Premiul Nobel; Marin Sorescu și securitatea; Marin Sorescu și Meditația transcendentală; Marin Sorescu despre „scriitorii” Mihai Viteazul și Tudor Vladimirescu, interviuri despre autorul „Liliecilor”. În anexe este publicată stenograma ședinței de demitere a lui Marin Sorescu de la conducerea revistei „Ramuri”, autografe, facsimile, fotografii (în parte, inedite).

3. Eminescu (ediția a II-a, revăzută și adăugită, prefață de Mihai Cimpoi, cuvânt înainte de Th. Codreanu, postfața de Victor Crăciun, București, Editura Tracus Arte, 2020, 1014 p., 15×22).

4. Eminescu (București, Editura Academiei Române, 2020, 586 p., 17×24), studiu privind în special publicistica eminesciană: Eminescu și socialismul, Eminescu și cugetarea sacră, Eminescu, istoricul, Eminescu, apărătorul românilor de pretutindeni, Eminescu și realsemitismul, Eminescu și Macedonski sau drama unei polemici, Eminescu și Veronica Micle, Eminescu prin Oltenia, Shakespeare în viziunea lui Eminescu, China în viziunea lui Eminescu (ultimele în colaborare cu Diana Cotescu), Eminescu și necesitatea construirii Catedralei Neamului, alte studii despre eminescologi (Carmen Sylva, M. Cimpoi, Rosa del Conte, D. Vatamaniuc, N. Georgescu, Th. Codreanu, C. Cubleșan, Eugen Doga, Lucia Olaru Nenati, Victor Crăciun, Eugen Simion etc.).

5. Printre cărți și oameni vol. VI (Iași, Editura TipoMoldova, 2020, 234 p., 17×24) reunește studiile și articolele publicate în 2019, din care recomandăm: Caragiale și oltenii, Constituirea Asociației Scriitorilor din Craiova, Iubirile Mariei Tănase prin lupa serviciilor secrete, Prizonieri români în Asalcia și Lorena, alte studii despre mitropolitul Nestor Vornicescu, Ștefan Ștefănescu, Adrian Păunescu, Tudor Arghezi, Dan Simonescu, Selma Lagerlöf, Ștefan și Radu Ciuceanu etc. Tudor Nedelcea a făcut parte din colectivul de redacție al Dicționarului General al Literaturii Române (7 volume în prima ediție, 10 volume în ediția a doua în curs de apariție), apărut sub egida Academiei Române, precum și din colectivul de reproducere anastatică a tuturor edițiilor Eminescu (în total 200 de ediții), proiect apărut la Editura TipoMoldova din Iași în anii 2019-2020.

Vasile Tărâțeanu, 75 - Crucificat pe harta țării

„Dragostea noastră de neam și țară,

E ca și dulceața de cireașa amară”

Vasile Tărâțeanu

Scriam, la apariția excelentului tratat, O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia (ajunsă la a cincia ediție), a lui Mihai Cimpoi despre rolul unor „școli” culturale în redeșteptarea neamului. Școala Ardeleană, la sfârșit de secol 18, prin corifeii săi (Ioan Inocențiu Micu-Klein, Samuil Micu, Gh. Șincai, Petru Maior, I. Budai-Deleanu, I. Piuariu-Molnar, Paul Iorgovici, Radu Tempea, C. Diaconovici-Loga, V. Popp, Damaschin Bojinca) a militat și a reușit în istorie să promoveze emanciparea națională și socială, să impună ideea românității neamului și a latinității limbii, ceea ce a dus la realizarea Unirii de la 1 Decembrie 1918. Peste ani, în celelalte două provincii românești, înstrăinate pe atunci, Basarabia și Bucovna, intelectualii, în special scriitorii, au proclamat: „N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași cu cea de peste Prut. Aceasta să se știe din capul locului ca să nu mai vorbim degeaba” (Alexie Mateevici). Să-i amintim și reamintim (chiar selectiv): B.P. Hasdeu, C. Stere, Pan Halippa, Andrei Ciurunga, Doina și Ioan Aldea Teodorovici, E. Coșeriu, Grigore Vieru, Anatol Codru, D. Matcovschi, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, E. Doga, Emil Loteanu, Valeriu Matei etc. Bucovina boierilor învățați Hurmuzaki, a lui Aron Pumnul își are și-n zilele noastre reprezentanți iluștrii: V. Levițchi, Ilie Zegrea, Mircea Lutic, Alexandrina Cernov. 

MARIN SORESCU SAU VOCAȚIA IDENTITĂȚII ROMÂNEȘTI (Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2020, 230 p.)

Criticul și istoricul literar, eseistul și editorul craiovean Tudor Nedelcea (n.23 martie 1945) a devenit unul din apropiații lui Marin Sorescu, odată cu numirea acestuia ca redactor-șef la revista „Ramuri” (1978-1990), rămânând alături de poet în atâtea situații delicate: dezvăluirea plagiatului lui Eugen Barbu;scrierea unor articole propagandistice despre „partid și conducător” în lipsa cărora revista a fost „oprită de la tipărire”; elaborarea de urgență a unei „Bibliografii Marin Sorescu. Un mesager al literaturii române contemporane”, recunoscut internațional, care a fost dată unor „factori decizionali” în ideea sensibilizării lor față de scriitorul implicat, „fără voie”, în „Meditația transcendentală”, vizat a fi „exclus din partid și transferat ca muncitor necalificat”; colaborarea directă cu poetul numit în 1990 director al Editurii „Scrisul Românesc” și înființarea Centrului Cultural cu librărie, chioșc de ziare și reviste, inaugurat de noul ministru al Culturii, Marin Sorescu (25 noiembrie 1993 - 5 mai 1995). 

Părintele scriitor Mihalache Tudorică

Într-un articol-studiu din „Timpul” (6, nr. 63, 20 martie 1882, p. 1), Eminescu vorbea despre Biserica „eminamente națională”, numind-o, cu o sintagmă care a intrat repede în limbajul specialiștilor, „maica spirituală a neamului românesc”, întrucât, motivează el, „a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului” dintre granițele politice ale țării, dar și dincolo de ele, fiind „azilul de mântuire națională”. Pentru țările românești, Biserica și oamenii săi au fost stâlp de susținere a edificiului național, de creare și întreținere a unei culturi naționale, în sensul larg al cuvântului. În tinda bisericii a început învățământul românesc: pe ușa bibliotecii Mănăstirii Hurezu, ctitoria lui Vodă Brâncoveanu este dăltuit textul: „bibliotecă de hrană dorită sufletească, această casă a cărților îmbine prea înțeleapta îmbelșugare”, în biserica din Bârca lui Adrian Păunescu se mai află inscripționată mențiunea „sală de lectură”. Și exemplele ar putea continua.