A făcut parte dintr-un neam boieresc de viţă veche (şi nu din acei boieri care puneau botniţă ţăranilor chemaţi la cules de vie, cum ne manipula propaganda stalinistă). Bunicul său, Dumitru Arssenie, din Insula Myconos a venit la Calafat spre a se căsătorii cu dăscăliţa Floriţa Păsărică, fiica preotului din Rastul doljean. Căpătând cetăţenia română, devine consilierul primarului din Calafat şi director adjunct al Băncii din localitate. Grec destoinic, a agonisit o avere deosebită (moşii, păduri) , o casă în Calafat (azi sediul Poliţiei de frontieră) şi este unul din ctitorii Bisericii greceşti din Calafat, alături de familia savantului Henry Coandă. Mama sa, Georgeta Marincu, a absolvit Conservatorul din Paris, iar tatăl, George, a fost coleg cu filosoful Ion Petrovici la cursurile celebrului W. Wundt (frecventate şi de C. Rădulescu-Motru). Este rudă prin alianţă cu Simona Maria Vrăbiescu-Klecner.
Florentza Georgetta Marincu s-a născut la 9 noiembrie 1925, la Calafat, naş fiindu-i filosoful I. Petrovici, ministrul Educţiei Naţionale în guvernul Octavian Goga. „Calafatul a devenit pentru mine un fel de rai. Zburdam ca un fluturaş prin marea curte şi splendida grădină, fără oprelişti, deşi supravegheată”, mărturisea scriitoarea lui Ion Jianu (Vezi, Ion Jianu, Istorie vie: mărturisiri de-un veac cu Florentza Georgetta Marincu, Craiova, Editura Ramuri, 2015). În 1937 îi moare tatăl, iar în 1940 rămâne şi fără mamă. Absolvă liceul în Bucureşti în 1940 suportă cutremurul din 1940 şi mai ales noul regim politic impus României de Stalin („A trebuit să străbat iadul comunist ca să înţeleg şi să mă căiesc”). Averea familiei i-a fost confiscată, ea fiind nevoit să îndure, orfană, vremurile bolşevice. A început Facultatea de Drept, dar în anul doi a fost exmatriculată pentru origini nesănătoase. A fost nevoită să cerşească un minim adăpost chiar la rudele sale.. A urmat cursurile Institutului de Asistenţă Socială, fără să mai specifice în autobiografie originea sa. Cu ajutorul Floricăi Bagdasar, ministrul Sănătăţii în guvernul Petru Groza, obţine un post la Direcţia Caselor de Copii din cadrul Ministerului Învăţământului, dar a fost dată afară de „soţia vărului meu primar”, nimeni alta decât „celebra” Tamara Dobrin (care refuzase să poarte numele Marincu). O rază de lumină şi speranţă se iveşte prin apariţia în viaţa ei, ca soţ, în 1949, a lui Willy Marincu, vărul său primar. Căsătoria religioasă s-a oficializat doar cu dispensă de la patriarhul Justinian Marina. Willy a absolvit Liceul „D.A.Sturdza” din Craiova (liceu militar absolvit şi de I. Antonescu, ca şef de promoţie), a urmat cursuri de specializare în SUA, a lucrat ca inginer pe şantiere din Viena, Munchen, Turnu Măgurele şi la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Un patron german i-a oferit familiei Willy şi Georgetta Marincu un loc de muncă, dar doamna a refuzat, motivând că în România are rude bolnave şi morminte de îngrijit.
Soţia îşi urmează soţul la Cernavodă, angajindu-se ca bibliotecară la Centrala Nucleară, traducând din limba franceză lucrări tehnice. S-a pensionat în 1988 (220 lei pensie), dedicându-se exclusiv scrisului şi actelor de caritate.
Deşi a debutat la 12 ani, în „Universul copiilor”, revista lui N. Batzaria (Moş Nae) cu Legenda Betelii, şi-a valorificat plenar talentul după 1990 (Vol. Poveşti, Poveşti au fost refuzate de Editura Tineretului şi de... domnul M. Şora). Reluând proiectul tatălui său de a scrie istoria satului şi a neamului său, Florentza Georgetta Marincu scrie romanul Cioburi de istorie (1997, 2011, în două volume, însumând peste 1500 p.), lansat la Muzeul Literaturii Române, în 1997, despre care Ion Zamfirescu a spus: „Acestea nu sunt «cioburi», ci o istorie fundamentală a Olteniei şi a României! Li se va spori valoarea o dată cu trecerea «timpului»”. Cartea a primit premiul revistei „Magazin istoric”, al cenaclului „Observatorul” din Toronto (Canada), a mai fost lansată la Köln, Craiova, Calafat, Poina Mare, sprijinită în special de prof. Ionuţ Pătularu. Banii rezultaţi din vânzarea cărţii au fost donaţi Muzeului de Artă din Calafat (donaţia familiei din 1926), pentru cumpărarea unui pian şi tipărirea a două albume cu prefaţa sa. Din beneficul vol. Poveşti, Poveşti a cumpărat marele candelabru de la Muzeu. Altă carte, Cantacuzinii şi Brâncovenii, a fost tipărită în 2015, în două volume, cu peste 1000 p. În manuscris zac încă Nuvelele Severinului. A fost membră a Uniunii Scriitorilor din România.
A trecut la cele veşnice, la 28 august 2018, fiind incinerată la Crematorul din Bucureşti.
Florentza Georgetta Marincu face parte din acea clasă bisericească iubitoare de neam şi ţară, altruistă şi filantropică deopotrivă, un model pentru mulţi pontetaţi financiar ai vemurilor noastre.
Tudor Nedelcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu