Avatariile tipăririi manuscriselor eminesciene – Partea I

„ÎMPUŞCAŢI-L PE EUGEN SIMION”  

           ADRIAN PĂUNESCU

„Nicio faptă bună nu trebuie să rămână nepedepsită”, spune un vechi proverb românesc. Paremiologia şi-a dovedit, şi în cazul de faţă, caracterul ştiinţific. Vom aplica acest proverb la Avatarii ale manuscriselor Eminescu, cum se intitulează cartea pe care o comentăm (şi din care cităm), o culegere de studii şi opinii ale unor personalităţi marcante din domeniul culturii române, alcătuită de Anca Silvia Bogdan şi Marin Diaconu, cu un cuvânt înainte de Eugen Simion, apărută la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, în 2009. Un scurt istoric al problemei se impune.

Post – scriptum la scrisoarea domnului Constantin Poenaru

“P.S. – Domnule Tudor Nedelcea, acest “Buletin de Istoria Presei” nr.1/ianuarie 2014 contine si un articol polemic, dur contra unui plagiator care vrea sa devina doctor in stiinte si profesor universitar insusindu-si munca altuia, fara jena, fara scrupule. Este vorba de profesorul Dan Ionescu din Craiova, care a tiparit, cu girul condamnabil al indrumatorului sau de doctorat Crisu Dascalu, un “Catalog al presei din Oltenia”, care este furat – dupa cum demonstrez in articolul meu din Buletin – 99 %, din alti autori.

Scrisoare primita de la domnul Constantin Poenaru

Domnule Tudor Nedelcea,

Va trimit primul numar din "Buletin de Istoria Presei" (BIP), pe ianuarie 2014, in format PDF, scris si creat in intregime de subsemnatul, dupa demisia mea din Asociatia Romana de Istorie a Presei (ARIP) in conditiile rezumate chiar in publicatia de fata. Este un buletin oarecum experimental, realizat cu cunostintele mele modeste de IT si in numai sase zile.

Eminescu despre Rusia şi războiul nostru de neatârnare - Partea II

Lui Eminescu i se pare firesc ca „viitorul Orientului este o confederaţie de popoare în care egalitatea naţionalităţilor şi limbelor pe orice teritoriu se vor afla ele, va fi un lucru principal, iar formaţiunile de state, lucru secundar” . În acest caz „reforma Orientului” poate fi patronată de Rusia şi Austro-Ungaria, întrucât „aceasta reprezentează imediat politica occidentală” şi din aceste considerente este inoportun, inactual şi chiar periculos chiar a se pune în discuţie „restabilirea regatului lui Decebal”, considerând-o, tactic de „domeniul teoriilor ieftine”, opinează cu tact diplomatic şi simţ istoric Eminescu.

Eminescu despre Rusia şi războiul nostru de neatârnare - Partea I

Deşi nu are o „operă istorică” ca si ceilalţi istorici de profesie, Eminescu – afirmă cel mai mare istoric al românilor, N. Iorga – stăpânea cu desăvârşire cunoştinţa trecutului românesc şi era perfect iniţiat în istoria universală: „nimeni din generaţia lui n-a avut în acest grad instinctul adevăratului înţeles al istoriei, la nimeni el nu s-a prefăcut ca la dânsul într-un element permanent şi determinant al întregii judecăţi” . Obsedat de cunoaşterea adevărului istoric, Eminescu, spre deosebire de înaintaşii săi, şi-a făurit un program de cunoaştere şi readucere în actualitate a istoriei naţionale, integrată istoriei europene.

Eminescu şi bileţelul doamnei Szőke-Slavici

Multă cerneală a curs pentru lămurirea fatidicei zile de 28 iunie 1883, când Eminescu a fost considerat bolnav psihic şi, ca atare, a fost internat la Sanatoriul lui Al. Suţu. S-a vrut şi s-a reuşit „moartea sa civilă”, scoaterea sa din viaţa publică, unde devenise deja un pericol, chiar şi pentru conservatori, care, prin P.Carp, cerea „Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”. Analizele pertinente şi obiective ale lui N.Georgescu, Theodor Codreanu, Cernăianu pe această temă sunt concludente. Că Eminescu era un pericol public o dovedeşte „nota informativă” a ministrului plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, baronul Ernest von Mayr, către şefii săi.

Adrian Păunescu si Doina eminesciană

După instalarea regimului bolşevic în România, s-a impus o cenzură drastică şi o epurare din biblioteci a tuturor cărţilor care nu erau în consens cu noul regim şi mai ales care conţineau critici sau reţineri faţă de Rusia, ulterior faţă de Uniunea Sovietică. Cum era de aşteptat într-un regim totalitar impus cu tancurile sovietice de părinţii acelora care azi condamnă comunismul, Eminescu, alături de N.Iorga, a fost personalitatea cu cele mai multe cărţi sau ediţii cenzurate ori epurate, adică scoase din circuitul lecturii sau, mai grav, în unele cazuri, chiar arse în public sau trimise la depozitele de hârtie spre a fi topite. La început de deceniu stalinist era „voie de la stăpânire” de a se tipări şi ca atare, populariza, doar două poezii eminesciene: „Vieaţa” şi "Împărat şi proletar” (fără final).