În aşteptarea Congresului Mondial al Eminescologilor - „Nimic nu este absolut decât natura”

Cu cât înaintăm în timp, cu atât cunoaşterea biografiei şi creaţiei lui Eminescu ne impresionează; ne emoţionează vastitatea şi varietatea cunoştinţelor sale, profunzimea gândirii sale filosofice, economice, politice, astfel încât „nicio minte întreagă nu poate concepe azi o cultură românească, un suflet naţional şi o Românie Mare în care opera lui Eminescu să nu ocupe un loc în planul întâi”, cum nota contemporanul său, I.L. Caragiale.

Eminescu este un poet naţional, în ciuda contestaţiei acestei idei de către unii comentatori, care şi-au dovedit ura şi neînţelegerea ideilor eminesciene, pentru că ei înşişi sunt spirite mărunte. Este poet naţional, asemenea lui Goethe, Shakespeare, Puşchin, Petöfi, Hugo (nimeni din ţările respective n-au contestat naţionalismul acestora) pentru că el a întruchipat aspiraţiile şi credinţele noastre într-un secol numit al „naţionalităţilor”. Titu Maiorescu l-a numit „rege el însuşi al cugetării omeneşti”, N. Iorga, „expresia integrală a sufletului românesc”, iar C. Noica, „omul deplin al culturii româneşti”, fiind comparabil cu Leonardo da Vinci sau cu Paul Valery.

De la românii timoceni uitaţi

În Serbia, românii trăiesc compact în două spaţii: în Voivodina sau Banatul sârbesc (circa 35.000-38.000) şi în Serbia de est sau Valea Timocului (circa 400.000, după unii cercetători chiar 800.000-1 milion). Dacă cei din Voivodina se bucură de toate drepturile conferite de statul sârb, pentru că ei reprezintă minoritatea românilor şi sunt recunoscuţi ca atare, celor din Timoc li se aplică dublul standard. Şi aceasta în mare parte datorită lor, pentru că nu se declară, în statisticile oficiale, în totalitate, români, parte dintre ei considerându-se vlahi, din ignoranţă sau din diversiune, pe care o practică chiar unii din aşa-zişii lor lideri. Unii români din Timocul sârbesc sau bulgăresc se declară, în ţara lor, vlahi, iar când vin în România se bat cu pumnul în piept că-s români şi că-i interesează păstrarea identităţii naţionale, pentru a obţine fonduri financiare de la Departamentul românilor de pretutindeni sau de la alte instituţii ale statului român. Are Adrian Păunescu o poezie, Capul de la Torda: „Nu mai acuzaţi străinii că ne omoară domnitorii”, al cărui mesaj se poate aplica şi românilor din jurul României.

Conexiuni şi similitudini ale diferitelor religii

Sub acest generic a avut loc dezbaterea organizată de cotidianul craiovean „Cuvântul libertăţii” şi TVR Craiova, în parteneriat cu Universitatea din Craiova – Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Biblioteca „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova. Au fost invitaţi să participe la această incitantă şi necesară dezbatere lideri sau reprezentanţi ai unor religii sau confesiuni: prof. univ. dr. Corneliu Sabetay – preşedintele Comunităţii evreilor din Craiova, lect. univ. dr. Răzvan Stan, prodecanul facultăţii, preotul Marcel Răduţ din partea Mitropoliei Olteniei, dr. Abu Al Ola Al Ghithi şi dr. Demirel Gemaledin din partea Ligii Islamice şi Culturale din România – Centrul islamic Bucureşti, preotul Aurelian Herciu de la Biserica romano-catolice „Sf. Anton” din Craiova, pastorul Gh. Ardelean, Biserica Baptistă „Jertfa” din Craiova.

Istoria mişcării filatelice din România

Considerată, multă vreme, un hobby, filatelia s-a dovedit a fi o disciplină ştiinţifică auxiliară istoriei, cu implicaţii cultural-istorice şi economice profunde. O demonstrează tânărul inginer craiovean, pasionat de filatelie, ca şi de bibliofilie, Cristian Andrei Scăiceanu, actualmente cercetător cu vocaţie şi coordonator de sector la Banca Naţională a României, recunoscut ca atare şi de acad. Mugur Isărescu, care semnează cuvântul înainte al unui autentic tratat, Istoria mişcării filatelice din România (Bucureşti, Editura Oscar Print, 2011). Cartea este „blindată” de prefaţa lui Ioan Opriş şi postfeţele acad. Ionel Haiduc, Ion Bulei şi Ion Calafeteanu. Cartea are 662 p., format A4, impresionantă şi prin volum.

Un destin, o operă - Viorel Cosma

Trecem, din păcate, prea uşor peste momentele aniversare ale marilor personalităţi româneşti. Aceste aniversări (comemorări în unele cazuri) ne oferă minunatul prilej de evocare a vieţii şi activităţii celui în cauză, privit din perspectiva noastră, actuală, spre epoca sau contextul istoric şi social-politic, de a reevalua actualitatea ideilor şi înfăptuirilor acestora.

Centenar Maria Tănase - Pasărea măiastră

2013 a fost anul Mariei Tănase, întâi o comemorare (50 de ani de la urcarea la Cer, la 22 iunie 1963) şi, apoi, o aniversare: centenarul naşterii sale (la 25 septembrie 1913). Prea puţin s-a vorbit despre această mare personalitate, egala lui Eminescu, Brâncuşi sau G. Enescu în literatură, sculptură şi în muzică cultă. O personalitate care şi-a marcat secolul şi a fost admirată de întreaga elită a ţării: Constantin Tănase, C. Brăiloiu, G. Enescu, O. Goga, Geo Bogza, N. Iorga, I. Vasilescu, Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, I. Minulescu, I.Pillat, Camil Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, Gh. Ciprian, Petre Ştefănescu-Goangă, Păstorel Teodoreanu, D. Gusti, George Georgescu, M. Jora, L. Blaga, Şt. Roll, Z. Stanca, C. Brâncuşi, El. Farago, Gib Mihăiescu, Ionel Perlea, V.I. Popa, Gala Galaction, I. Ţuculescu, M. Sadoveanu, Corneliu Baba etc., etc. Toţi au vorbit sau au scris elogios despre regina cântecului românesc. Chiar şi Tudor Arghezi, recunoscut pentru zgârcenia sa în aprecieri laudative, a definit-o magistral: „Cine calcă silaba românească, stihul şi căutarea, ca subtila Maria Tănase? Diavolul. Nici el”.

Marginalii la Congresul Mondial al Eminescologilor

Mihai Cimpoi are, în imaginaţia lui Eugen Simion, „figura şi semnele comportamentale ale unui răzeş din epoca lui Ştefan cel Mare. Voinic, ţeapăn, niciodată grăbit, cu vorba domoală [...] ţine drumul drept, pe la mijloc, şi, de-i pornit într-o direcţie, n-o schimbă până nu ajunge la locul cuvenit [...] nu-i un om de vorbe şi ce promite face [...] duce lucrurile la capăt[...] şi nu lasă neterminată catedrala pe care a început-o”.