Un destin, o operă - Viorel Cosma

Trecem, din păcate, prea uşor peste momentele aniversare ale marilor personalităţi româneşti. Aceste aniversări (comemorări în unele cazuri) ne oferă minunatul prilej de evocare a vieţii şi activităţii celui în cauză, privit din perspectiva noastră, actuală, spre epoca sau contextul istoric şi social-politic, de a reevalua actualitatea ideilor şi înfăptuirilor acestora.

Este cazul muzicologului, lexicografului, criticului muzical şi profesorului Viorel Cosma, despre care, la timpul potrivit, a scris şi Victor Crăciun. Este cazul să-l readucem în actualitate, după Festivalul Internaţional „George Enescu” (la a cărui reuşită a contribuit), pentru marea sa operă, fiind cel mai prolific autor de cărţi din literatura de specialitate, răsplătit, pe drept, cu onoruri, distincţii şi premii: premiul Academiei Române (1974), premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor ( de 12 ori), premiul internaţional al criticii muzicale ARTISJUS (1974), premiul pentru Opera Omnia acordat de Ministerul Culturii (2008). Europa l-a onorat în diverse forme: ordinul Meritul Cultural al Poloniei (1972), medalia comemorativă Bartok Béla la Budapesta (1972), „International Man of the year” de la Cambridge (1992), Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică din Chişinău.La 90 de ani i s-a acordat Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer. Academia Tiberina di Roma l-a ales ca membru, în timp ce Academia noastră întârzie. Un palmares de invidiat şi de... urmat. Numărul cărţilor tipărite (102) i-a depăşit numărul anilor.

Viorel Cosma s-a născut la 30 martie 1923, la Timişoara, unde urmează Conservatorul la numai 6 ani, ca urmare unei dispense de vârstă. Aici ia lecţii de vioară cu Eugen Cuteanu şi de solfegiu cu Sabin Drăgoi.

La Bucureşti absolvă Liceul „Gh. Şincai”, ia lecţii cu M. Jora (compoziţie, forme muzicale) şi Paul Constantinescu (armonie modală) şi apoi urmează Conservatorul (1945-1950), avându-i profesori pe renumiţii Marţian Negrea, Th. Rogalski, Zeno Vancea, V. Popovici, D.D. Botez, George Georgescu, Constantin Silvestri Dimitrie Cuclin etc. Aici îşi susţine şi doctoratul în muzicologie. A urmat o carieră didactică la Conservatorul „Alberto della Pergola” din Bucureşti, Liceul de muzică „Dinu Lipatti”, la Universitatea Naţională de Muzică şi la Universitatea „Hyperion”, ambele din Bucureşti.

Activitatea sa ştiinţifică este inpresionantă. Este autorul celebrului lexicon biobibliografic („lexiconul lui Viorel Cosma”), Muzicieni români, început în 1970, în nouă volume, reluat, în 1989, cu vol. X (A-B), Adenda (muzicieni interzişi, omişi, autodidacţi, generaţia profesionistă postdecembristă, 1989-2011). Despre G. Enescu a scris 17 cărţi (Enescu azi (1981), Eseuri, exegeze şi documente enesciene (2001), G. Enescu – un portret lexicografic (2003), G. Enescu – Concertul de adio (2005) etc. Alte personalităţi muzicale au făcut obiectul cercetării sale ştiinţifice: Ciprian Porumbescu (1957), Cânta la Stupca o vioară (1967), Cântăreaţa Elena Teodorini (1962), Un maestru al muzicii corale. Ion Vidu (1965), N. Filimon, critic muzical şi folclorist (1966), Teodor Burada.Viaţa în imagini (1966), Dirijorul George Enescu (1987), Sergiu Celibidache, concertul de adio (1998), Portrete sentimentale; Petre Ştefănescu-Goangă (1999), Dirijorul Marin Constantin. Portret eseistic (2011). Alte cărţi sunt consacrate unei categorii profesioniste: Figuri de lăutari (1960), Lăutarii de ieri şi de azi (1976, 1996), Bucureşti, citadela seculară a lăutarilor români. 1550-1950 (2009) sau unor sinteze muzicale: Două milenii de muzică pe pământul României (1977), De la cântecul Zaverei la imnurile unităţii naţionale (1978), România muzicală (1981), Corespondenţă. O istorie polemică a muzicii româneşti (1983), Enciclopedia muzicii româneşti de la origini până în zilele noastre (2005), Istoria muzicilor militare (2006). Nu este uitat nici „omul deplin al culturii româneşti” (C.Noica), consacrându-i două cărţi: Eminescu, un veac de nemurire (2000) şi Eminescu în universul muzicii (2000).

Cele peste o sută de cărţi care poartă semnătura lui Viorel Cosma sunt scrise cu acribie ştiinţifică, cercetările sale scoţând la iveală aspecte noi, inedite despre subiectul tratat, în baza unor cercetări de arhivă (publică sau particulară), de bibliotecă. Scrise şi într-un stil literar desăvârşit, simplu (cu greu se ajunge la simplitate, vorba lui Eminescu), cărţile trudite de Viorel Cosma aduc o contribuţie reală tezaurului muzicologic românesc şi, implicit, celui universal.

Ca om, Viorel Cosma este de o simplitate şi modestie remarcabilă, specifică personalităţilor marcante. Am avut onoarea să-l cunosc la un simpozion al Ligii Cultural pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni consacrat lui C. Brâncuşi. Am avut, ulterior, numeroase discuţii pe teme literare şi muzicale, maestrul întărându-mi şi confirmându-mi teoria despre originea românească a celebrului compozitor Rahmaninov, originea basarabeană a lui Artur Rubinstein sau a cântecului Zaraza, despre muzicologul craiovean Alexie A.Buzera etc., etc. Cu mare generozitate, a admis recomandările mele de a include în Lexiconul său unele persoane din Oltenia.

Viorel Cosma şi distinsa sa Doamnă sunt gazde excelente în apartamentul-bibliotecă din Bucureşti, sunt modele de bunăcuviinţă şi comportament social (etnologul severinean Isidor Chicet îmi povestea că Viorel Cosma l-a dus, cu maşina personală, de la o şedinţă de la Casa Scântetii la Gara de Nord spre a nu pierde trenul).

Erudiţia şi modestia fac casă bună în cazul lui Viorel Cosma.

Tudor Nedelcea