Mirajul Cernei

Aşa se intitulează cartea universitarului bănăţean Ilie Cristescu, care prezintă, de fapt, modelul turistic Herculane. Ilie Cristescu este cunoscut mai mult ca economist şi conducător de doctorate, dar el este autorul unor volume de poezii (Umbletul fântânarului, Doar o aripă albă), de teatru (Operaţie pentru uz interior, Numărătoarea inversă continuă, Scadenţa neliniştii, Cu patria-n inimi, Inimi înflăcărate, Moise Groza, Pasărea măiastră), a unor volume de informare turistică a zonei mirifice (Tezaurul Cernei, Miracolele Cernei, Herculane-model turistic, Tărâmul lui Hercules), a unor pertinente studii de marketing turistic. Ca director general al staţiunii Băile Herculane timp de trei decenii şi vicepreşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Ilie Cristescu a sprijinit organizarea, în bimilenara staţiune, a Congresului Spiritualităţii Româneşti, începând cu prima ediţie din 1993 şi până în 2003, când, în urma unei privatizări dubioase a staţiunii, Congresul a fost nevoit să-şi desfăşoare lucrările în oraşul marii uniri din 1918, la Alba Iulia. Hotelurile Roman (în special), Diana, Hercules, Afrodita, Cerna au fost gazde onorante pentru cei peste 1500 de reprezentanţi ai românilor din Ţară, din arealul românesc sau din diaspora.

Nicolae-Paul Mihail omagiat la Caracal

Caracal, oraş de legendă, oraş cu oameni făuritori de fapte măreţe chiar şi în zilele noastre! Asociaţia „Fiii şi prietenii Caracalului”, condusă de Viorel Victor Vatamanu, a organizat, pe 3 iulie 2013, o manifestare omagială dedicată concitadinului lor, Nicolae-Paul Mihail, care ar fi împlinit nouă decenii de la naştere.

Vasile Pârvan învins de Corneliu Coposu

Am trimis în mai multe rânduri cărţi reputatului critic Adrian Dinu Rachieru, de la care aflu că nu le-a primit. Am aflat şi motivul: un fost primar ţărănist al urbei de pe Bega a schimbat numele Vasile Pârvan dat unui bulevard timişorean în bulevardul „Corneliu Coposu”. Necunoscând apetitul de „cultură” al edilului, de aici „necesitatea” înlocuirii numelui lui Vasile Pârvan cu al fruntaşului ţărănist, am trimis la vechea adresă, cărţile pierzându-se în universul ...bănăţean. De asta s-a ales praful de unele partide (sau făcute praf de unii politicieni!?) Numele celebrului arheolog să fie scos din nomenclatura stradală după „aglomeraţia” din 1989 şi înlocuit cu un nume pe care nu ştiu dacă istoria îl va reţine?? Nu erau alte străzi timişorene care aveau nume banale? Înainte de ’89, un prim secretar al Craiovei, venit din alte zone geografice, mi-a cerut cartea Genetica lui V. Pârvan. Credeam că azi astfel de primari nu-şi mai au locul. Sau dacă sunt „aleşi”, îi dezonorează consultarea specialiştilor, a comisiei de urbanistică?

Festivalul naţional de poezie „Vasile Militaru”

Autorităţile din oraşul Ocnele Mari-Vâlcea (Primăria, Biblioteca orăşenească „V. Militaru”, parohiile Ocnele Mari şi Trăistari, Şcoala gimnazială „Costea Marinoiu”) şi Rm. Vâlcea (Forumul Cultural al Râmnicului, Biblioteca Judeţeană) au organizat, la 6 iulie 2013, cea de-a treia ediţie a Festivalului Naţional de Poezie „Vasile Militaru”, care a reunit o serie de manifestări culturale de ţinută. L-au omagiat, astfel, pe cel care, prin suferinţă şi moarte, întâmplată aici, ca deţinut politic, la ocnele de sare, a înnobilat frumosul oraş turistic vâlcean. Emblematic este visul soţiei sale, Ecaterina: a visat moartea scriitorului chiar în ziua cu pricina, reţinând locul înmormântării (sub un prun). După ani, când i s-a permis, a reconstituit visul şi a identificat osemintele după nasturii de la flanela de lână cusută chiar de ea şi trimisă soţului.

O mârşavă şi repetată calomnie

Ne-a părăsit, nu de mult, la 16 ianuarie 2009, poetul pătimirii basarabene, Grigore Vieru. A fost, pentru mulţi, o despărţire nedreaptă, dureroasă, datorită unui stupid accident de circulaţie. Grigore Vieru n-a fost omorât direct, dar a avut asasini morali, calomniatori de profesie, plătiţi, aflaţi, evident, în serviciile sau serviciul cuiva. Sufletul său mare cuibărit într-un trup plăpând a avut de suferit în urma unei campanii demente, de asasinare morală, care i-au cauzat două atacuri de cord, prefaţând iminenta moarte. A fost acuzat că este kgb-ist, vrea să-l asasineze pe I. Roşca şi să-l debarce pe Voronin, că-i spion. „Cum poţi fi spion al Limbii strămoşilor tăi, ai Istoriei Neamului tău, al propriilor suferinţe?!” se întreba Poetul în ultimul său articol publicat de N. Dabija în „Literatura şi arta” din preziua accidentului fatal. A fost dat în judecată de...consângenii săi; la rândul său, a fost nevoit, spre a-şi apăra onoarea, să dea în judecată pe calomniatori (cotidianul „Moldova Suverană”, ziaristul M. Conţiu, plecat din România şi stabilit în Chişinău). Timpul, dar şi nervii, sănătatea i-au fost zdruncinaţi de aceşti denigratori, la care se adaugă, mulţi alţii, care semnează cu propriul nume, cu pseudonime sau alţii, din umbră.

„Scrisul Românesc” a fost radiat!

Craiova se înscrie pe harta tipografiei române din toamna anului 1837, graţie profesorului, pictorului, editorului, gazetarului şi revoluţionarului paşoptist Constantin Lecca, care a înfiinţat primul teasc tipografic şi prima revistă din Oltenia, Mozaicul (1838). Personalităţi marcante au ilustrat, apoi, această artă grafică: Ignat, Iosif şi Ralian Samitca, Gh. Chiţu, Filip Lazăr, Sandu şi David Benvenisti, Fane Constantinescu. Institutul de Editură şi Arte Grafice „Ramuri”, înfiinţat de C. Şaban-Făgeţel şi D. Tomescu, în care a activat şi N. Iorga, ridică pe o treaptă superioară meşteşugul tipografic.

Pentru unitatea lumii creştine

La cumpăna ultimelor două milenii, la Bucureşti s-a consumat, după aproape un mileniu, un eveniment considerat, în unanimitate, istoric: vizita primului papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Este vorba despre Papa Ioan Paul al II-lea, care a efectuat o vizită în capitala României, între 7-9 mai 1999, la invitaţia Patriarhului de veşnică pomenire, Teoctist. Între 7-14 octombrie 2002, Patriarhul Teoctist i-a întors vizita la Vatican, iar relaţiile dintre cele două biserici au fost extrem de cordiale şi pilduitoare. Atunci, la Bucureşti s-a lansat ideea şi s-au pus bazele pentru unitatea lumii creştine, prin intermediul celor doi mari conducători ai celor două biserici şi care exprimă voinţa tuturor creştinilor.

Pentru a marca acest eveniment epocal şi pentru a aşeza noi pietre la temelia unificării celor două biserici, aşa cum era până la marea schismă din 1054, propunem construirea unui grup statuar alegoric care să-i reprezinte pe Suveranul Pontif şi Patriarhul nostru, ca simbol al victoriei definitive a creştinismului asupra bolşevismului şi ca o premiză a unităţii lumii creştine, mai necesară azi ca oricând.