O nouă carte incitantă - „Marin Sorescu, în anticamera Nobel”

Ion Jianu (n. 1950, Caransebeş) este un gazetar care şi-a depăşit condiţia profesională. Ocupându-se în principal de sport (a scris şase cărţi despre echipa de fotbal „Universitatea” Craiova), a fost răsplătit, prin Gianni Merlo, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Presei Sportive (AIPS), cu Diploma pentru contribuţia la dezvoltarea presei sportive naţionale şi internaţionale. Este, mai presus de toate, un profesionist în luarea de interviuri unor personalităţi nu numai sportive, ci şi culturale materializate în: Interviuri pentru eternitate (2002, prefață de Fănuș Neagu, cu Al. Balaci, C. Baba, I. Băieşu, Sabin Bălaşa, Radu Beligan, Ana Blandiana, A. Buzura, Ş. Cioculescu, I. Lăncrănjan, A. Marino, Fănuş Neagu, Al. Piru, D.R. Popescu, Eugen Simion, I.D. Sîrbu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ileana şi Romulus Vulpescu etc.), Gheorghe Apostol şi scrisoarea celor şase (2008), În slujba artei (2013, cu V. Buz, Mircea Cornişteanu, Ilie Gheorghe, Tudor Gheorghe, Peter Jacobi, Nataşa Raab, M. Ţopescu etc.), Strigături peste ocean de la Washington la Craiova (2014, în dialog cu Mihaela Albu, Nina Cassian, G. Chifu, I. Cristoiu, Tudor Gheorghe, I. Munteanu, Tudor Nedelcea, Şt. Odobleja Jr., D.R. Popescu, Eugen Simion etc.), Istorie vie. Mărturisiri de un veac cu Florenţa Georgetta Marincu (2015), „Arta conversaţieicu Ileana Vulpescu& Romulus Vulpescu” (2016), Popa’S, printre mai marii lumii (2017). A scris şi un roman, Celălalt eu (2016). Cu toate acestea, nu este membru al Uniunii Scriitorilor din România!

Pentru Marin Sorescu a făcut chiar o obsesie, în sensul pozitiv al cuvântului, investigând cu abnegaţie, o problemă deosebit de delicată: de ce şi cine s-a împotrivit propunerilor ca scriitorul bulzeştean să primească, pe drept, Premiul Nobel pentru Literatură. În acest sens, Ion Jianu a tipărit, în 2014, o carte cu un titlu concluziv: În 1983 şi 1992, Premiul Nobel «trebuia să poarte un nume» românesc: Marin Sorescu / Convorbiri cu şi despre Sorescu, carte beneficiind de cuvântul înainte al acad. Eugen Simion şi de postfaţa lui George Sorescu, fratele mai mare al autorului Ionei. Şi-au exprimat opinia câţiva „spectatori” ai fenomenului sorescian: Luminiţa Xenia Ambrozie-Fassel, G. Banu, A. Buzura, N. Breban, J.L. Courriol, Victor Crăciun, Ilie Gheorghe, Tudor Gheorghe, Ov. Ghidirmic, Norman Manea, Dan Mănucă, I. Munteanu, Tudor Nedelcea, C. Noica, J.J. Padron, Elisavietta Ritchie, Dan Culcer, Dan Shafran, G. Sorescu, Ileana Vulpescu, Dan Zamfirescu.

Cartea a trezit un interes deosebit cu prilejul lansării sale, la Târgul Gaudeamus 2014; depildă, vorbitorii au apreciat drept realiste interviurile (meritul incontestabil este, mai ales, al celui care ştie să pună întrebări) avansându-se chiar şi numele celor „trei poeţi români [care] l-au incriminat la Stockholm pe Sorescu”, sau cum îşi intitulează G. Sorescu postfaţa, este vorba de „rolul nefast al ocultei româneşti în privinţa neacordării Nobel-ului lui Marin Sorescu”. Însuşi acad. Eugen Simion remarcă, în interviurile lui Ion Jianu, „lucruri importante” pe care „în parte ştiam din zvonurile publice că, în 1992, Sorescu ajunsese în faza finală a selecţiei pentru Premiul Nobel. Fusese reţinut de Juriu pentru «lista mică» [...] Ca să grăbească lucrarea nenorocului, în cazul lui Marin Sorescu au intervenit, se pare, trei confraţi de la Bucureşti, poeţi cunoscuţi. Indignaţi peste măsură şi speriaţi ca nu cumva confratele lor să fie încoronat la Stockholm, aceştia ar fi trimis unde trebuie un memoriu plin de acuzaţii abominabile la adresa lui Sorescu. Ambasadorul Suediei în România l-ar fi invitat pe poetul «nobelibil» şi i-ar fi arătat, scârbit, documentul. Cel care relatează acum aceste posibile infamii în lumea scriitoricească nu «desecretizează» pe autorii lor. Îl înţeleg. În lipsa unor dovezi precise este bine să păstrezi prudenţa. Sorescu mi-a vorbit la vremea respectivă, trebuie să mărturisesc, despre această cabală, dându-mi şi numele instigatorilor. Păstrez şi eu discreţia. Am motivele mele”.

Cu credinţa şi speranţa (asemenea personajuluiIona) că „răzbim noi cumva la lumină”, Ion Jianu vrea să ajungă la lumina... adevărului în această mare nedreptate (care nu-i singura) făcută genialului scriitor şi pictor român. Astfel, preluând interviurile din acest volum, augmentate în următorul op, Ion Jianu purcede la o nouă lucrare, Marin Sorescu, în anticamera Nobel. Conversaţii cu şi despre Sorescu (păstrând acelaşi cuvânt înainte al acad. Eugen Simion, precum şi postfaţa lui George Sorescu), apărută într-o editura din New York, Gracious Light / Lumină Lină, a părintelui-scriitor şi profesor,Theodor Damian. Într-un alt format, mai mare, în ediţie bilingvă: română (236p+ilust.) şi engleză (58p + ilust., cuprinzând doar cuvântul înainte al acad. Eugen Simion şi partea I, „Întâlniri şi conversaţii prin timp cu Marin Sorescu”), noul volum al lui Ion Jianu, Marin Sorescu, în anticamera Nobel, este superior celui anterior, prin dublarea numărului de pagini şi ilustraţii, augmentarea interviurilor şi prin condiţiile grafice deosebite (cu o copertă în relif). Noii intervievaţi sunt: Emil Boroghină, Nina Cassian, Mihai Cimpoi, Andrei Codrescu, Nicolae Dabija, Nicolae Iliescu, Sorina Sorescu, Cornel Ungureanu, Doina Uricariu, Matei Vişniec, plus dialoguri-addenda cu Andrei Păunescu şi Radu Sorescu.

În „Lămurire din partea autorului: Sorescu „elogiat peste hotare, «hulit» între hotare” (expresia aparţinându-i lui Daniel Cristea-Enache), Ion Jianu îşi expune metoda de lucru: nu este o cercetare ştiinţifică, ci o „investigaţie jurnalistică”, punând în dezbatere publică şi critică, informaţia care circula/circulă în mediile academice şi nu numai, cum că Sorescu nu numai că nu a fost sprijinit în primirea acestui prestigios şi binemeritat premiu, ci „lucrat de anumiţi colegi de breaslă din propria ţară, «încondeiat» să nu primească o distincţie de mare recunoaştere internaţională, care ar fi fost, în fond, un mare succes al literaturii române”.

Sunt două memorii-reclamaţii trimise din ţară Academiei Suedeze: unul din anii 1982-1983, conform afirmaţiilor lui G. Sorescu (ambasadorul Suediei la Bucureşti i-a spus lui Marin Sorescu: „vi s-a trimis din Bucureşti la Comitetul pentru acordarea Premiului Nobel pentru Literatură un memoriu distructiv. E un memoriu care ar trebui afişat la gazeta de perete!”). Al doilea asemenea memoriu s-ar fi trimis în 1992, înfuriind-o pe Carolina Ilica: „Cel mai urât lucru, de neacceptat în alte ţări, o defăimare colegială”, exemplificând cu L. Blaga şi „mai încoace cu Marin Sorescu: scrisorile acelea blestemate trimise în Suedia către Comitetul Premiului Nobel („Vatra”, martie 2016). În carte, şi alţi intervievaţi atestă acest fapt: N. Iliescu, Dan Zamfirescu...

Însuşi Marin Sorescu confirmă în Jurnalul său: „Am fost propus, într-adevăr, din mai multe ţări. Dar nu mă aşteptam să mi se dea anul acesta [1982]. Poate la anul” (JurnalVII, Editura Autograf MJM Craiova, 2014, p. 126-127). „Academia m-a propus şi pentru Premiul Nobel, făcând publică această propunere – ceea ce într-o ţară ca a noastră, unde toate energiile se focalizează ca să moară «capra vecinului», propunerea devine un izvor nesecat de ură, şicane etc. (Jurnal inedit, IV, Craiova, 2009, p. 102); „Cu el [J.J. Padron], o lungă conversaţie! Ar dori să publice un volum al meu la o editură din Barcelona. Spune că ştie din surse foarte apropiate (cunoaşte limba suedeză) despre candidatura mea la Nobel (Jurnal inedit, V, Craiova, 2002, p. 17.).

Presa străină l-a inclus pe Marin Sorescu între potenţialii laureaţi ai Premiului Nobel. „Marin Sorescu, un poeta rumano en la antisala del Nobel” (ziarul spaniol „ABC”); „Sorescu este considerat deja ca un viitor deţinător al Premiului Nobel” („Sunday Times”) etc.

Ion Jianu dezvăluie şi alte nedreptăţi la adresa lui Marin Sorescu, pe lângă acea implicare (datorată altora) în Meditaţie transcendentală, destituirea sa de la „Ramuri” şi demisia sa din Uniunea Scriitorilor din România. În 1996, Primăria Capitalei a respins propunerea Academiei Române de a-l face cetăţean de onoare. Însăşi Craiova sa, „văzută din car”(„e cel mai frumos oraş din lume”şi făcută celebră în lume şi eternitate, nu a fost prea atentă cu el. I-a acordat titlul de „cetăţean de onoare” pe 19 decembrie 1996, postmortem deci, iar Universitatea din Craiova, unde Sorescu avea un curs, a trimis dosarul pentru obţinerea titlului de profesor universitar cu întârziere, astfel încât Ministerul Învăţământului i-a acordat acest titlu, tot postmortem, după şapte luni. În schimb, Teatrul Naţional (sub conducerea lui Emil Boroghină) l-a omagiat, iar din 2005, la Craiova a fost o sărbătoare a spiritului românesc, prin organizarea Festivalului Internaţional „Marin Sorescu” de către Primăria Craiovei (primar Antonie Solomon) şi Academia Română (preşedinte Eugen Simion).

Întrucât despre volumul anterior al lui Ion Jianu, În 1983 şi 1992, Premiul Nobel trebuia să poarte un nume românesc:Marin Sorescu, mi-am pus punctul de vedere (vezi Marin Sorescu şi Premiul Nobel, în Tudor Nedelcea Printre cărţi şi oameni II, Iaşi, TipoMoldova, 2016, p. 109-113), mă voi opri doar la câţiva intervievaţi din recentul volum.

Pentru Mihai Cimpoi, Sorescu este „poetul-reformator, a cărui marcă ontologică şi deontologică este deplinătatea. El apare, aşa cum se definea şi marele său prieten Grigore Vieru, despre care a scris cu profundă înţelegere, ca Fiinţă Întru Poezie. În el s-a manifestat graţia divină sub formă de inspiraţie. Este poetul care a avut un impact deosebit asupra poeziei basarabene şi care a fost şi prietenul unor importanţi poeţi de la Chişinău: Vieru, Dabija, Valeriu Matei,Ion Gheorghiţă”. Amintind de odaia de la Bulzeşti destinată prietenilor săi basarabeni, savantul de la Chişinău remarcă că un poet adevărat extrage Universalul şi Generalul din habitatul său, Sorescu surprinzând „suflul epopeic” al Olteniei, dar şi „al întregului spaţiu românesc ondulant”.

Acad. N. Dabija din Chişinău confirmă teza lui Mihai Cimpoi, Sorescu fiind unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori în Basarabia, „din cărţile lui am învăţat Limba Română şi Poezia”, iar „lipsa lui Sorescu se simte, aşa cum se simte lipsa constructorului de pod, atunci când treci pe el, dar şi în cazul lui Sorescu acest lucru este cel mai important: podul există! El e funcţionabil! Pe el se poate umbla!”.

Cunoscându-l prin 1980, dar foarte bine în timpul colaborării la „Literatorul”, unde Sorescu era redactor-şef, Nicolae Iliescu îl caracterizează ca „un timid şi un calculat, un echilibrat”, iar „lumea îl invidia, fiindcă în calitate de redactor-şef al unei reviste, îşi făcea relaţii, legături, prieteni. Era viu şi stabilea punţi, lua interviuri şi premii”. Cât priveşte subiectul investigaţiei lui Ion Jianu, N. Iliescu consideră că detractorii şi invidioşii marelui scriitor, „le era teamă că le ia Nobelul din faţă, chestie pentru care au scris chiar Academiei Suedeze să nu i-l acorde”.

Andrei Păunescu face o preţioasă precizare privind implicarea tatălui său, reputatul Adrian Păunescu, în lămurirea şi salvarea lui Sorescu şi a altor intelectuali români care erau „vizaţi în povestea bizară şi nedrept confecţionată cu „Meditaţia transcendentală”.Adrian Păunescu l-a sfătuit pe Sorescu să nu se prezinte la sediul redacţiei „Ramurilor” din Craiova, unde urma să fie exclus într-o şedinţă specială, întrucât „nu se putea face destituirea fără prezenţa fizică a celui ce urma să fie judecat”. Despre intervenţia curajoasă şi demnă a lui Adrian Păunescu la şeful statului, N. Ceauşescu, spre a dezamorsa cazul Sorescu, am mai scris şi se află şi în interviul subsemnatului din carte.

Incluzând şi un excelent album fotografic, unele fotografii fiind inedite sau mai puţin cunoscute, reproducerea color a unor picturi soresciene, cea mai recentă carte a lui Ion Jianu, Marin Sorescu, în anticamera Nobel constituie o notabilă contribuţie de istorie literară (şi nu numai) şi de sorescologie, sau altfel spus de Eugen Simion (prietenul devotat şi apărătorul competent al autorului Liliecilor), „sunt şi alţi martori ori, mai bine zis, mărturisitori ai lui Sorescu, în aceste pagini confesive amicale, ce merită a fi citite”.

P.S. Primăria Generală a Capitalei (primar general: Gabriela Firea), prin Muzeul Naţional al Literaturii Române- MNLR (director, Ioan Cristescu), Teatrul Dramaturgilorşi Fundaţia „Marin Sorescu” (noul preşedinte, Radu Sorescu, fiul lui G. Sorescu) a organizat,pe 28 februarie 2018, o manifestare omagială („MARIN SORESCU - 82 de ani de la naştere”), cu participarea acad. Eugen Simion, Mircea Martin, Mihai Ispirescu, Paul Cernat, Ion Jianu. Amfitrion: Ioan Cristescu, directorul MNLR. Teatrul „Nottara” a prezentat un fragment din ciclul „La Lilieci”, în regia lui Constantin Fugaşin, fost actor al Teatrului Naţional Craiova. Cu acest prilej, a fost lansată, în prezenţa autorului, cartea, Marin Sorescu, în anticamera Nobel.

Tudor Nedelcea