Crucificat pe harta ţării

„Doamne, nu pot să împart

 Trupu-acesta în trei ţări,

 Că e unul şi-i prea slab

 Pentru – asemenea-ncercări”

Vasile Tărâţeanu

Crucificat pe harta ţării este titlul emblematic al unui volum aniversar editat de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, prin Victor Crăciun, volum dedicat lui Vasile Tărâţeanu la împlinirea a şase decenii de viaţă, în 2005. Este un titlul foarte potrivit pentru acest mare scriitor, „bolnav de România” (Gh. Tomozei), dar urât, pentru acţiunile sale pur umanitare şi româneşti din Ucraina şi România. De altfel, chiar un capitol din această carte, intitulat sugestiv Schiţe de portret în negru, reuneşte atacurile conaţionalilor săi din Cernăuţi, ucrainieni de sorginte, dar şi români (!), culminând cu adrese oficiale ale unor autorităţi ucrainene către preşedintele Ucrainei spre a-l domoli pe luptătorul pentru drepturile minorităţii române („insulta reprezentanţii altor naţionalităţi care locuiesc în Bucovina, în primul rând pe cei de etnie moldovenească(?!), revizuiesc fără ruşine evenimentele istorice şi realităţile prezentului”).

Eminescologia şi slujbaşul său: Nicolae Georgescu

„Editarea operei eminesciene implică, într-adevăr, continuă frământare a întregului ogor al literaturii şi culturii române. Gestul editării, el însuşi se face cu o periodicitate ţinând oarecum de ciclul rotirii pământului în jurul soarelui; nu există an fără «primăvara» Eminescu, fără scoaterea operei lui spre sămânţă nouă”.

Citatul aparţine unuia dintre eminescologii contemporani, Nicolae Georgescu, care şi-a susţinut doctoratul în 1997, la Universitatea din Bucureşti, cu teza despre Eminescu şi editorii săi, publicată ulterior (vol. 1-2, Bucureşti, Editura Floare albastră, 2000). În opinia sa, Titu Maiorescu este întemeietorul eminescologiei, prin editarea primului volum Poesii de Mihail Eminescu (Bucureşti, Editura Librăriei Soce et comp., 1883/1884), volum care are, în loc de prefaţă, „o notiţă introductivă de Titu Maiorescu”. Garabet Ibrăileanu stabileşte că volumul de poesii (300 de pagini) a ieşit de sub tipar în 1883, având în vedere comunicatul ziarului cu care polemiza, «Românul», din 22 decembrie 1883.

Ilie Purcaru - O operă şi un nume

Pe Ilie Purcaru (1933-2008) l-am cunoscut, mai întâi, prin alţii, prin Grigore Traian Pop şi Mihai Pelin, colaboratorii săi de la „Ramuri”, revistă înfiinţată de el la 15 august 1964, ce s-a impus iute în peisajul revuistic românesc, alături de almanahurile publicaţiei. Deşi era în viaţă, dar plecat la Bucureşti, se vorbea despre nea Ilie ca despre o legendă. A fost numit redactor şef al ziarului regional „Înainte”, concomitet cu şefia revistei „Ramuri”, în 1967. Întrucât era un ziar de partid, era normal (pentru acele vremuri) ca şi redactorul şef să fie membru de partid şi, implicit, membru în biroul politic regional. Dar Ilie Purcaru nu era membru şi ... nici de găsit. Cum greu au reuşit să-l recupereze dintr-un local, adus în şedinţa de partid care urma să-l primească în rândurile sale şi pus să-şi facă autobiografia. Sincer, dar şi conform principiului „ in vino veritas”, el a spus printre altele, că şi-a petrecut copilăria la Gura Motrului, unde venea deseori mareşalul I. Antonescu, care l-a ţinut chiar pe genunchi. La o asemenea afirmaţie, deosebit de gravă, secretarul cu propaganda al regionalei de partid nu l-a mai lăsat să vorbească şi, spre a-i acoperi sincera gafă, a spus auditorului că aşa mai glumesc scriitorii. A fost primit în partid (aşa era sarcina) şi a făcut din cotidianul craiovean un reper spiritual în care literatura era prezentă. Aici, prin Ilie Purcaru, a debutat şi Adrian Păunescu cu reportajul „O mână de oameni” (nr. 6988 / 18 aug. 1967).

Ansamblul monumetal de la Tg. Jiu

Constantin Brâncuşi continuă să fie brandul nostru naţional cu care ne mândrim. Orice prilej (aniversare, comemorare, dezvelire de bust etc.) ne permite să rememorăm, cu pioşenie, genialitatea sa.

În această toamnă se împlinesc 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului său monumental de la Tg. Jiu, la 27 octombrie 1938, când s-a comemorat împlinirea a 22 de ani de la luptele eroice de la Podul Jiului, din 1916. Mulţi soldaţi români luaţi atunci prizonieri de către trupele nemţeşti îşi află somnul de veci în fostele provincii germane Alsacia şi Lorena, azi în componenţa statului francez. Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi-a făcut şi de data acesta datoria, omagiindu-i, împreună cu autorităţile franceze, la Dieuze.

Facsimilarea manuscriselor eminesciene

Pelegrin prin viaţă şi lume, Eminescu n-a avut, din păcate, un loc sigur şi stabil unde să-şi adăpostească averea sa de suflet, cărţile şi manuscrisele sale, cărându-le de la o gazdă la alta. Din Sanatoriul Ober-Döbling îl întreabă pe Al. Chibici-Râvneanu, la 12 /24 ianuarie 1884, „dacă cărţile şi lada mea sunt în oarecare siguranţă şi dacă pot spera să le revăd” , rugându-l, la 20 octombrie 1884, „să iei tu lada de la Simţion” Ilarie Chendi vorbeşte de „două cufere cu cărţi şi cu manuscrise”, „pline cu sărăcia lui Eminescu” .

Lucrurile se lămuresc prin scrisoarea lui Titu Maiorescu către Academia Română, din 25 ianuarie 1902, prin care donează „toate aceste manuscripte, aşa cum se află: în cărţi cartonate, în caiete cusute şi în foi volante”, „pentru a servi celor ce se vor ocupa în viitor cu cercetări mai amănunţite asupra vieţii şi activităţii marelui nostru poet” .

La 70 de ani - Un nume (şi) pentru posteritate: Tudor Gheorghe

Greu de încadrat într-o formulă, Tudor Gheorghe este o personalitate fascinantă, unică în felul său, care şi-a croit propriul său drum în teatrul românesc, dar, mai cu seamă, în muzica românească, în calitate de compozitor şi interpret deopotrivă.

S-a născut la 1 august 1945, în comuna Podari, din apropierea Craiovei într-o familie de gospodari, asupra căreia regimul bolşevic s-a abătut cu furie. „Întreaga mea copilărie, care a fost fericită, fascinantă şi minunată a fost aici, pe malul Jiului [...]Era un sat prins de credinţă, o comunitate de excepţie”, mărturiseşte artistul într-o excelentă carte de interviu, Tudor Gheorghe. În umbra menesterului (Editura Scrisul Românesc / Creatio, 2010), realizată de cunoscutul scriitor Mircea Pospai, directorul Studioului de Radio Oltenia din Craiova. De altfel, cartea, excelent gândită şi magnific realizată, are la bază 120 de emisiuni radio în trei ani de taifas, „bine iscodite radiofonic” de Mircea Pospai. Este şi motivul pentru care vom apela cu încredere la datele şi afirmaţiile consemnate aici.

„Patriarhul roşu”?!

„Binecuvântez din toată inima şi din tot sufletul pe cei ce mă urăsc şi m-au urât, pe cei ce m-au nedreptăţit şi pe cei ce mi-au făcut rău, văzut ori nevăzut, rugând pe Milostivul Dumnezeu să nu judece faptele acestora, ci cu îndurare să-i ierte pe toţi, după cum i-am iertat eu”. 

Justinian Marina