La Bucureşti - Premiile Muzeului Naţional al Literaturii Române

Între marile instituţii de cultură din ţară, Muzeul Naţional al Literaturii Române îşi are locul său binemeritat, adăpostind şi valorificând deopotrivă un preţios tezaur literar (manuscrise, corespondenţă, cărţi – în majoritate cu autograf -, obiecte aparţinătoare scriitorilor, lucrări de artă, înregistrări audio-video etc.

Paradoxal, înfiinţarea acestei instituţii se datorează lui ...Mihai Eminescu. Din sumele alocate sărbătoririi centenarului naşterii sale, în 1950, şi rămase necheltuite s-a hotărât achiziţionarea unor documente literare (manuscrise, fotografii, cărţi etc.) aparţinând altor scriitori români, care au format fondul de bază, incipient, al unui muzeu naţional consacrat literaturii române. Un merit esenţial în creionarea acestei instituţii l-a avut preşedintele Uniunii Scriitorilor de atunci, Mihai Beniuc.

O nouă ediţie Eminescu

„Orice lectură nouă din Eminescu ne pune în faţa aceleiaşi dileme: ce ne place din Eminescu, ce primeşte, azi, sensibilitatea noastră postmodernă din acest mare liric apărut într-o epocă în care romantismul european se încheiase şi simbolismul îşi anunţase deja prin Baudelaire primele acorduri?” se întreabă retoric Eugen Simion, criticul literar care a iniţiat şi a realizat, în plan pragmatic, numeroase proiecte legate de „omul deplin al culturii româneşti”(C. Noica).

Profesorul şi manualul şcolar

Problema manualelor şcolare – văzute ca repere instructive şi educative pentru elevi – este mereu discutată şi discutabilă. De la manualul unic la cel alternativ, elaborarea manualelor şcolare a fost un măr al discordiei, chiar şi în perioada interbelică, atât de aureolată cultural, deşi, manualele din acea perioadă sunt superioare celor de azi.

O carte incitantă - Marin Sorescu şi Premiul Nobel

În urmă cu 18 ani, la 8 decembrie 1996, Marin Sorescu ne-a părăsit pe noi, muritorii de rând, spre a intra în lumea mare, a nemuritorilor. O viaţă scurtă pentru un creator – 60 de ani - , o viaţă dăruită creaţiei literare şi plastice, apreciată la justa valoare de către unii confraţi, dar mai ales de cei de peste hotare. Marin Sorescu a fost unul dintre cei mai traduşi scriitori români, acest merit revenindu-i aproape în totalitate, prin implicarea sa directă în reciprocitatea traducerii, în relaţiile cordiale cu marii traducători ai lumii literare. O viaţă dăruită creaţiei, dar „încărcată” şi cu nefericiri, lovituri cauzate de alţii (mă refer la „Meditaţia transcentrală” şi la înlăturarea brutală de la „Ramuri”). O viaţă răsplătită cu onoruri, doar parţial, pentru că marele premiu, Nobel, i-a fost refuzat nu de către Academia suedeză, ci graţie intervenţiei confraţilor din ţară.

La Drobeta Turnu Severin, proiect - Legea cărţii româneşti

Drobeta Turnu Severin (Turnu se scrie complet şi nu Tr, cum este inscripţionat pe cosurile de gunoi, pretinde elita intelectuală severineană) a găzduit, între 24-26 octombrie 2014, cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Naţional de Literatură „Sensul iubirii". Organizatori oficiali sunt: Consiliul Judeţean, Centrul Cultural „Nichita Stănescu" şi Societatea Scriitorilor Danubieni (care reuneşte scriitori şi din sudul Dunării, din Serbia), dar iniţiatorul şi zbătătorul acestui festival literar este omniprezenta scriitoare Ileana Roman.

La Segarcea, Dolj - Cultură, fără conotaţii politice

Da, este adevărat! În România se mai şi construieşte; şi nu orice construcţie, ci un sediu de bibliotecă orăşenească şi de casă de cultură. Se întâmplă asta la Segarcea doljeană, Segarcea lui Vintilă Horia şi a Domeniilor Coroanei Regale (nu ale regelui), domenii continuate azi prin Crama Segarcea (manager: ing. Anghel). Fireşte, în explozia posturilor TV această realizare n-a fost remarcată, deşi poartă amprenta singularităţii; Segarcea a fost popularizată negativ prin moartea unui tânăr infectat cu HIV şi care a infectat pe alţii. Două modalităţi de a privi lumea de azi de către corespondenţii posturilor naţionale TV: doar fapte negative, care aduc rating (oare cine o fi inventat asemenea măsurători?!). România profundă nu este dată la televizor, chipurile n-ar interesa spectatorii. Oare, aşa să fie?!

Adrian Păunescu aşa cum a fost

Nu ştiu când l-am cunoscut pe Adrian Păunescu. Ca şi în cazul altor personalităţi, întâi am auzit de el. Era unul dintre reprezentanţii generaţiei `60 (despre care a scris o carte), o generaţie de excepţie amintită de „buzduganul” lui N.Labiş, cum s-a exprimat atât de plastic şi de realist, academicianul Eugen Simion.

La topirea cărţii sale, Istoria unei secunde, numele său a devenit cunoscut în întreaga ţară, chiar în arealul românesc, pentru curajul său, aducând în actualitate a sa Basarabie.