Magda Ursache [Maxime și cugetări]

Desființarea angrosistului național – centrele de librării – a determinat cunoașterea limitată a producției editoriale din cuprinsul țării. Așa se face, de pildă, că opera Magdei Ursache (n. 20 decembrie 1943, București) să-mi fie binecunoscută abia în anii din urmă. Îi citisem articolele sale în diverse periodice literare și m-a uimit cultura și dezinvoltura de-a spune lucrurilor pe nume, un echilibru pur intelectual și un spirit polemic. Câteva repere biografice: a absolvit liceul la Buzău (1961), Facultatea de Filologie a Universității „A.I. Cuza” din Iași (1962-1967), a fost secretar de redacție și redactor pentru poezie la „Cronica”, unde și debutează în 1968, și editorial în 1973 cu vol. A patra dimensiune (cronici literare dedicate lui A.E. Baconsky, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Adrian Păunescu etc.) Pentru atitudinea sa civică și literară, obiectivă și pertinentă, în 1975 a fost scoasă din redacție și i s-a luat dreptul de semnătură până în 1989. În acest răstimp (regimul nu admitea șomajul), a predat limba română studenților străini veniți la Iași și a fost angajată la Centrul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor al Academiei RSR din Iași. S-a remarcat în critica literară și proză, fiind și o eminentă editoare, elaborând ediții sau antologii din creația Magdei Isanos, Mircea Eliade, Nichifor Crainic, Eminescu etc., unele în colaborare cu soțul său, etnologul, esteticianul și editorul Petru Ursache (1931-2013). Dintre cărțile sale, menționăm: Universitatea care ucide (1995), Astă vară n-a fost vară (1996), Strigă acum (2000), Conversație pe Titanic (2001), Rău de România (2003), Bursa de iluzii (2005), Bolile spiritului critic (2006), Pe munchie de hârtie (2007), Să citiți bine! (2010), Viețile cărturarilor contemporani (2012), Comunismul cu rele și rele (2013), Carte și literatură (2019), Ridică-te, Gyr, ridică-te, Crainic! (2020), Ars expectandi - Mic manual de tehnica așteptării, vol. 1-2 (2021-2022), Pe contrasens (2022), Viață pentru minte, inimă după Viață (2023).

Un cărturar despre un stareț martir - Sfântul cuvios mucenic Visarion Toia

În România de dincolo de București trăiesc și activează intelectuali autentici, care nu sunt prezenți/prezentați pe micile ecrane. Între aceștia, Zenovie Cârlugea ocupă un loc important, prin creația sa definindu-se ca un savant în sensul curent al cuvântului. Poet, critic și istoric literar, eseist, publicist, editor, Zenovie Cârlugea s-a născut în satul gorjean Maiag, comuna Coșețu, la 28 septembrie 1950, în familia preotului Nicolae și a preotesei, Eugeniei. La Balșul lui Petre Pandrea a absolvit liceul teoretic, iar la București Facultatea de Limba și Literatura Română, luându-și licența cu teza Temele poeziei lui L. Blaga, sub conducerea științifică a lui Eugen Simion. Doctoratul l-a susținut la Sibiu, tot cu o teză despre L. Blaga, sub coordonarea lui Mircea Tonuș. Profesează la renumitul liceu din Tg. Jiu „Ecaterina Teodoroiu”. În orașul lui Brâncuși desfășoară nu numai o activitate didactică de prestigiu, dar se implică benefic în conducerea unor societăți culturale, a unor reviste („Portal-Măiastra”, „Arcade”), dar mai ales în elaborarea unor lucrări științifice de înaltă ținută academică dedicate unor personalități marcante: C. Brâncuși, L. Blaga, Tudor Arghezi, Eminescu.

De ziua Basarabiei și Bucovinei - Dezvelirea unui bust „Grigore Vieru”

Ziua Basarabiei și Bucovinei (27 martie 1918) a fost sărbătorită în Cetatea Băniei cu totul deosebit, așa cum procedează uneori oltenii. Adică a fost sărbătorită dimpreună cu poetul pătimirii basarabene, Grigore Vieru (14 februarie 1935, Pererita – 18 ianuarie 2009, Chișinău). Simbol național pentru basarabeni (precum Ștefan cel Mare și Sfânt), Grigore Vieru face parte din generația de aur a poeziei/poeților români, așa numita „generația ʼ60”, alături de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana etc., deși era trăitor dincolo de Prut, râu care n-a putut și nu va putea fi vreodată granița spirituală între români. Poezia lui Vieru, Reaprindeți candela, descrie aceeași suferință, trăire sentimentală a basarabenilor duși în „Siberii de gheață”, precum a deținuților politici din închisorile bolșevice din România – Grigore Vieru a aflat despre „poezia în cătușe” (cum și-a intitulat antologia poeților închiși Aurelian I. Popescu), a lui V. Militaru, Radu Gyr, Nichifor Crainic etc., abia după ʼ90, dovadă peremptorie că și suferința i-a unit pe români obligați să suporte regimul totalitar bolșevic.

Claudia Motea - Ambasadoare a artei românești în lume

Claudia Motea face parte din categoria acelor personalități care „tac și fac”. În timp ce pe ecranele televizoarelor naționale și locale suntem adesea nevoiți să vedem indivizi insipizi, fără cultură sau empatie pentru valorile naționale – unii dintre ei minimalizându l chiar pe Eminescu, „românul absolut”, cum l a numit Petre Țuțea – există, totuși, oameni care păstrează respectul pentru cultura română și pentru creatorii ei. Am fost contemporani cu eminescologi de certă valoare: Edgar Papu, Svetlana Paleologu Matta, Rosa del Conte, D. Vatamaniuc, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Eugen Simion, Victor Crăciun, D.R. Popescu, G. Munteanu, M. Ungheanu, Solomon Marcus, Dan Zamfirescu, Ovidiu Vuia ș.a. Suntem contemporani cu Mihai Cimpoi, Theodor Codreanu, N. Georgescu, Zenovie Cârlugea, Săluc Horvat, Ion Dur, Gh. Glodeanu, Adrian Dinu Rachieru, Mircea Popa, C. Cubleșan, Pompiliu Crăciunescu etc. – specialiști autentici, prea rar invitați în mass media ca modele pentru tinerii care se încumetă să pășească pe urmele marilor scriitori. Am făcut această paranteză pentru a sublinia că există și personalități cu judecată rafinată, cu aprecieri obiective asupra valorilor naționale și, mai ales, cu empatie critică față de creatorii acestora.

Marin Sorescu şi securitatea

Marin Sorescu a fost un scriitor de geniu, frecventând toate genurile literare, chiar şi pictura şi tot aşa a intrat şi în eternitate. A călătorit mult, a tradus mult, şi a fost tradus fără să fie informator sau chiar obedient faţă de securitatea antedecembristă. A fost incomod pentru regimul totalitar, dovada grăitoare fiind cenzura sau interzicerea unor piese de teatru. („Există nervi?”, de pildă), a unor poezii, strânse de Dan Zamfirescu în vol. Poezii alese de cenzură (1991). I s-a reproşat că n-a fost disident (?), deşi n-a scris nimic omagial, chiar a lăsat să se înţeleagă că, dat fiind călătoriile sale literare peste hotare, ar fi fost tolerat sau chiar a colaborat cu securitatea comunistă.

La Craiova - Gala valorilor spirituale

Casa Universitarilor din Craiova a devenit, în ultima perioadă, o instituție de cultură și învățământ universitar, cu valoare patrimonială arhitecturală și istorică. Ființând în locuința celui mai celebru primar al Craiovei, N.P. Romanescu, atestată documentar încă din 1833, modelată arhitectural de arhitectul Ion D. Berindei (1871-1928), Casa Romanescu/Casa Universitarilor „radiază o stare de liniște contemplativă. Este un discurs emoționant care-și face intrarea în mileniul al III-lea, asemenea Odei beethoveniene a Bucuriei, aspirând la reclădirea armoniei umană”, cum o descrie Elvira-Ecaterina Ivănescu, autoarea unei remarcabile monografii: Casa Romanescu (Craiova, Editura Universitară, 2003, p. 6). În acest spațiu de profundă spiritualitate, a avut loc, joi, 29 ianuarie 2026, Gala valorilor spirituale, ediția a II-a, o manifestare care și-a justificat pe deplin titulatura, în condițiile actuale când știința, cultura, învățământul au devenit cenușerese.

Eminescu în viziunea lui Vasile Băncilă

Complexitatea, profunzimea scrierilor eminesciene (literare, economice, filosofice, sociologice, istorice etc.) au atras atenția specialiștilor din varii domenii de activitate, așa cum albinele se înfruntă cu polenul florilor alese. „Funcția lui Eminescu în cultura noastră are sensul universului”, considera C. Noica, el fiind „în realitate omul care ar fi putut avea o întâietate în cel puțin patru specialități. Ne este limpede pentru una din ele care e filosofia, sau mai restrâns, cercetarea filosofică, dar suntem siguri că istoricii, lingviștii și economiștii ar putea spune la fel pentru specialitățile lor și au spus-o de altfel” . Despre Eminescu, economistul, s-au pronunțat și alți specialiști (Florian Sion, I. Hașeganu, Al. Oprea, V. Nichita, D. Murărașu, Ilie Bădescu, M. Manolescu, M.L. Ciutea, I. Bulburea, Șt. Staicu, M. Ciurdariu, G. Marinescu etc.) . Între marile personalități românești, Vasile Băncilă ocupă un loc important. Născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila (aici își au sorgintea Nae Ionescu, Petre Andrei, Ernest Bernea, Sorin Pavel, Anton Dumitriu) , unde absolva Liceul „N. Bălcescu”, frate cu academicianul geolog Ion N. Băncilă (1901-2001).

Din nou despre Craiova, cu dragoste

Domnule Tudor Nedelcea, așa cum ați vorbit despre legăturile unor scriitori români, ba, chiar europeni, cu locurile copilăriei dumneavoastră din județul Mehedinți, aș dori să vorbim și despre atașamentul unor mari creatori și oameni de cultură față de județul Dolj, cu frumoasa lui capitală, Craiova, fie că s-au născut sau au copilărit pe aceste meleaguri, fie au intrat vremelnic în legătură spirituală cu ele. Cred că avem mult de vorbit, dar ne vom opri doar la lucrurile mai puțin cunoscute de cititori. Și propun să începem cu poetul Alexandru Macedonski care, deși născut la București, în „mahalaoa Precupeții-Noi”, la 14 martie 1854, avea să-și petreacă copilăria în ambianța conacelor boierești de la Pometești și Adâncata, iar când nu se afla la moșiile familiei, viitorul poet era la Craiova, la școala despre care, la fel, își va aminti la bătrânețe cu nostalgie. Legăturile lui Alexandru Macedonski cu Oltenia copilăriei sale sunt foarte puternice, în special cu mirifica vale a Amaradiei unde, din numeroasele sale mărturii în versuri, în proză sau în alte însemnări, viitorul poet va fi descoperit lumea și se va fi îndrăgostit de ea. Despre comuna Goiești din județul Dolj – cu multele ei sate aruncate de o parte și de alta a unui râu capricios, ale cărui ape, în verile toride, secau aproape cu totul, pentru a se aduna și a se învolbura după fiecare ploaie sau în anotimpurile reci, amenințând cu păguboasa revărsare – în opera macedonskiană găsim suficiente trimiteri.

Despre sfinți și canoane

Domnule Tudor Nedelcea, mi-ați spus că ați făcut parte din structurile de conducere ale Patriarhiei Române. Ați fost și în Consiliul Național Bisericesc, în Adunarea Națională Bisericească, chiar și înComisia consultativă de construire a Catedralei Neamului. Ați cunoscut fețe bisericești sau mireni care au devenit ulteriorînalți ierarhi ai Biserici, unii dintre ei chiar propuși pentru canonizare, după ce au plecat de-a dreapta Tatălui ceresc. Așadar, ați fost în vecinătatea sfinților, ceea ce v-a schimbat și pe dumneavoastră foarte mult. Revenind la începutul prieteniei cu studentulGheorghe Calciu și la mărturisita influență benefică asupra evoluției dumneavoastră, credeți că această relație v-a fost predestinată? Cu siguranță, prietenianoastre a fost stabilită de Cel de Sus. Cum vă spuneam, am fost repartizați într-o cameră de cămin din Șoseaua Panduri, apoi din Drumul Taberei, camera dotată cu un pat cazon, din fier, o noptieră din metal pentru patru studenți de anul I: Gheorghe Calciu (de la secția franceză), Romulus Haba (de la engleză), Eugen Papadima și eu (de la biblioteconomie). Nu știam atunci că Ghiță abia ieșise din pușcărie, în 1963, și era dat în urmărire de securitate „colegului” Haba, un excelent cunoscător de engleză. Diferența de vârstă dintre mine și Ghiță era de 20 de ani.

În vecinătatea sfinților: Nedelcea, Mărturisitorul

Editura Eikon ne surprinde cât se poate de plăcut cu o nouă carte de interviuri realizată de Ion Munteanu, intitulată În vecinătatea sfinților. Convorbiri cu Tudor Nedelcea, publicată anul acesta, protagonistul convorbirii fiind cunoscutul om de cultură craiovean Tudor Nedelcea. Scriitorul Ion Munteanu nu este la prima faptă de acest gen, el fiind promotorul acestui tip de interviu de detaliu, centrat pe o persoană, în care scopul este de a scoate la iveală aspecte biografice, păreri și amintiri personale, inclusiv opinii despre alte persoane și evenimente, astfel încât să se obțină o imagine complexă și cât se poate de completă despre un om și epoca lui. Școlit la Facultatea de Filosofie și dovedind apetență pentru cercetarea de tip sociologic, Ion Munteanu este printre puținii autori de la noi care dezvoltă sistematic interviul biografic. Practicat intuitiv în literatură, acest gen de interviu de tipul „poveste vieții” a început să-i preocupe pe teoreticieni în ultimele decenii, iar în jurul anului 2000 au apărut mai multe studii metodologice care aprofundau aspectele tehnice ale unei asemenea metode de investigare, cele mai cunoscute și care s-au impus fiind contribuțiile lui Robert Atkinson, cu The life story inteview, Robert L. Miller, cu Researching life stories and family histories, și Brian Roberts, cu Biographical research.

Ne-a părăsit Eugen Doga

În Panteonul culturii române și universale, numele lui Eugen Doga trebuie scris cu litere de aur, pe măsura calității sale umane, a creației sale muzicale, cu rezonanțe internaționale. Dar, înainte de toate, Eugen Doga face parte cu mândrie din Școala Basarabeană, aidoma Școlii Ardelene care a pregătit Unirea cea Mare. Școala Basarabeană a ființat înainte de 1989, dar a prins contur în anii de după 1990, demonstrând o forță intelectuală originală și națională pilduitoare (Gr. Vieru, N. Dabija, D. Matcovschi, Leonida Lari, Anatol Codru, Ion Hadârcă, Valeriu Matei, Emil Loteanu, I. Ungureanu, M. Cimpoi, etc.). Bine zice Grigore Vieru: „În cântecul lui Eugen Doga se poate trăi și visa. Se poate trăi din plin și visa spre mai bine. În cântecul său nu te poți plictisi, nici dispera [...] Eugen Doga s-a topit în cântec ca mirosul de brad în aerul munților.

Un sfert de veac de la trecere la cele veșnice - Mitropolitul cărturar Nestor Vornicescu

Sâmbătă, 17 mai 2025, la 25 de ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire mitropolitul Nestor Vornicescu, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova a avut loc un pios eveniment comemorativ, începând cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Parastasul la mormântul ierarhului, o sesiune de comunicări-evocări, mărturii despre viața și lucrarea pastorală a mitropolitului Nestor și agapa frățească în cinstea celui prăznuit. Au participat: IPS Irineu, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei, inițiatorul și organizatorul în fapt al acestei comemorări, IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei (urmașul său la scaunul mitropolitan), IPS Ioan, mitropolitul Banatului (lansat în lumea călugăriei de IPS Nestor), IPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, PS Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei (eparhie înființată la inițiativa IPS Nestor și finalizată de IPS Teofan, cu un vrednic arhipăstor mehedințean), IPS Cassian, arhiepiscopul Dunării de Jos (prin citirea unui mesaj emoționant), arhimandritul Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici.

Anul Eminescu - „Înapoi la Eminescu!”

Ca să revenim la îndemnul profesorului George Munteanu, acest ultim capitol îl vom dedica lui Eminescu. Reputatul critic și istoric literar Mihai Cimpoi în prefața la cartea dumneavoastră Eminesciana (Editura Academiei Române, 2020) scria: „Tudor Nedelcea s-a angajat, după 1990, într-o acțiune reparatorie pe care o așteptam de mult: detabuizarea unor dimensiuni ale personalității lui Eminescu și valorificarea integrității acesteia. Dând dovadă de perseverență și acribie filologico-editorială, de o lucrare serioasă în spiritul dreptei cumpene eminesciene, a procedat la readucerea în actualitate a unor texte importante și la scrierea unor studii ample din perspectiva exegetică a zilei de azi. Sub semnul zeiței Isis a adunat într-un întreg aceste membra disjecta, demonstrând că e vorba de un corpus bine articulat, care nu poate fi supus fragmentării, trunchierii și categorisirii injuste în valoros/nevaloros”. Cum considerați această apreciere? Sunt cuvinte prețioase, mai mult decât măgulitoare spuse de cel mai competent eminescolog de azi. Toate regimurile politice au încercat, fără sorți de izbândă, să-l asimileze pe Eminescu. Dar Eminescu nu e încadrabil politic, el nu e cu nimeni, e doar cu El și cu neamul său, de aici salutul său la întâlnire cu prietenii: „Sus cu nația!”. Trebuie avut în vedere că opera eminesciană (aproape 15.000 pagini) a fost publicată în integritatea ei abia în zilele noastre, mai ales, publicistica. Începând cu 1980, în Editura Academiei RSR, a apărut primul volum din Publicistică (1870-1877,vol. IX, numerotat în ordinea cronologică a editării poeziei, teatrului etc., ediție critică întemeiată de Perpessicius), cu un studiu introductiv de Al. Oprea. Ediția critică a fost elaborată de un colectiv de cercetători de la Muzeul Literaturii Române (Petru Creția, Anca Costa-Foru, Eugenia Oprescu, dar cel mai autoritar și documentat a fost Dimitrie Vatamaniuc, care a întocmit comentariile la fiecare volum (comentarii nemaiîntâlnite în cultura română).

Pe urmele românilor sud-dunăreni

Subiect tabu în România comunistă, cunoașterea românilor de lângă noi a devenit o preocupare benefică a unor instituții științifice sau a unor cărturari notorii dornici să împrăștie ceața necunoașterii acestor „români uitați”. Ca președinte al Fundației „Scrisul românesc” din Craiova, ca cercetător științific, dar, mai cu seamă, simplu român cu dor de frați, am alcătuit colecția editorială „Români uitați”, în care am reeditat unele cărți datorate unor savanți: Dimitrie Bolintineanu, Călătorii la românii din Macedonia și Muntele Athos sau Santa Agora (2001), Th. Capidan, Aromânii. Dialectul aromân. Studiu lingvistic (2001), Idem, Fârseroții (2003), Idem, Megleno-românii (2007), Ioan Maiorescu, Itinerar în Istria și vocabularul istriano-român (2001), G. Murnu, Istoria românilor din Vlahia Mare (2004), Ioan Nenițescu, De la românii din Turcia Europeană (2003), Lazăr Șăineanu, Influența orientală asupra limbii și culturii române (2004), Gh. Zbuchea, Românii și Balcanii în epoca modernă. 1804-1918 (2003), Tache Papahagi, Antologie aromânească (2008), Sextil Pușcariu, Studii istro-române (2005), Diana Nedelcea Cotescu, Românii din Serbia (2005), Idem, Românii din Bulgaria (2005), Idem, Mărturii despre românii din Timocul sârbesc (2005), Idem, Biserica românească din Serbia (2006), Tudor Nedelcea, Românii de lângă noi (2011). Dar, ceea ce m-a impresionat și mi-a oferit informații deosebite despre acești „români uitați” a fost Eminescu, implicat în toate domeniile cunoașterii umane, care a străbătut arealul românesc „în cruciș și-n curmeziș”, drept pentru care am scris Eminescu, apărătorul românilor de pretutindeni (Craiova, Editura Aius, 1995).

Calea Costescului

Încep această evocare cu o sintagmă sugestivă: „Calea Costescului”, folosită de actualul director (manager îmi displace) al Palatului Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta Turnu-Severin, prof. doctorand Delia Rîmniceanu. „Este calea ce a trecut prin multe ape învolburate până a ajuns la anul o sută, calea ce-și revarsă frumusețea către sufletul spectatorilor noștri, al tuturor celor care ne trec pragul. Iubim și suntem mândri că, datorită destinului, sau poate pentru că am știut când trebuia să spunem DA, am ales să pășim cu smerenie și multă prețuire pe această cale a artei, a culturii. Calea Costescului este, și nu-i prea mult spus, Calea Lactee a Severinului, a județului, a întregii lumi pe care marele Om, Teodor Costescu a construit-o în jurul său”. Am reprodus acest text de excepție scris de Manuela Vasilescu, referent cultural al Palatului severinean. Dar cine-i personajul împroprietărit de urmași cu o cale.

550 de ani de atestare documentară - Originile Craiovei

Originea municipiului Craiova a suscitat un interes deosebit pentru toți cercetătorii care s-au ocupat de trecutul său, problemă, din păcate, nerezolvată încă. De altfel, e foarte greu de a afirma ceva precis, întrucât vechile izvoare lipsesc sau nu vorbesc despre Craiova; sau poate pentru că aceste izvoare n-au văzut încă lumina tiparului. (Primul document publicat în care apare numele Craiova este un act de moșie din 1 iunie 1475 dat de Basarab Laiotă, printre martori figurând și „Neagoe-jupan de la Craiova”). Majoritatea cercetătorilor sunt însă de părere că originea orașului e foarte veche. Pe lângă alte argumente de ordin arheologic sau pur istoric, unele argumente folclorice vin să întărească această concluzie. Unii cercetători, H.P. Hasdeu și Atanase Georgescu, încearcă să identifice actualul oraș cu o oarecare cetate Nedeia, descrisă și de Petre Ispirescu în basmul „Fiul Vânătorului”. Împăratul îl trimite pe fiul vânătorului să-i aducă meșteri din vestita cetate Nedeia, pentru a construi un nou palat. Și fiul pleacă cu o sută de corăbii pe o apă mare pentru îndeplinirea dorinței împăratului.

Un veac jumate de la nașterea Reginei noastre

Regina Maria are soarta asemănătoare Anei, soția meșterului Manole: „Ana ține zidurile Mănăstirii Argeșului pe umeri, dar Manole primește laudele, el este «meșterul valah cu nume de fântână» (Labiș), în timp ce prin fântână curg lacrimile Anei”, cum excelent a sesizat acad. Gheorghe Păun, fondatorul și conducătorul prestigioasei reviste „Curtea de la Argeș”. Regina Maria are un destin asemănător datorită rolului și implicarea decisivă în intrearea României în Primul Război Mondial de partea cui trebuia până la recunoașterea internațională a Unirii cea Mare. În opinia mea, are un rol mai important decât al regelui Ferdinand, dar laudele le primește regele consort, care are statui în țară și unde zac românii (în Alsacia și Lorena, de pildă), dar Regina Maria este undeva în spate. În comuna vâlceană Măciuca, reginei i s-a ridicat o statuie ecvestră, realizată excelent artistic, dar zace într-o comună (comuna lui D. Drăghicescu) în loc să fie multiplicată și așezată în marile orașe ale Țării. Anul acesta se împlinește un veac și jumătate de la nașterea reginei naționaliste, cum am numit-o într-un articol anterior și cred că este necesar să ne aducem aminte de eroii neamului nostru, indiferent de sorgintea lor. Mă voi sprijini, în evocarea cu empatie, a vieții și activității Reginei, de două lucrări: Maria – Regina Marii Uniri (Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni și Fundația „Andrei Șaguna”, 2013) și N Mareș, Regina Maria a României. Zece schițe (Editura Fundației „România de mâine”, 2024).

Petre Gigea despre 'Un respectabil istoric al României'

Ajuns la o vârstă venerabilă (95 de ani), Petre Gigea-Gorun nu se dă bătut; îl dor picioarele, dar mintea-i ajunsă la deplină maturitate („capul mi se învârte”, cum mi-a declarat savantul C. Bălăceanu-Stolnici la cei 100 de ani ai săi). Născut la 31 martie 1930, în comuna doljeană Goicea Mică, coleg cu istoricul Șt. Ștefănescu, localitate care-l are cetățean de onoare pe Dimitrie Gusti, Petre Gigea și-a făcut studiile elementare (1937-1941), continuate la Liceul Comercial „Gh. Ghițu” din Craiova (1941-1949) și finalizate la Academia de Studii Economice (ASE), Facultate de Finanțe și Credit din București, în 1956. Cu vocație managerială, a îndeplinit diverse funcții administrative: șef al Secției financiare a regiunii Oltenia (1956-1964), primar al Craiovei (1964-1968), primvicepreședinte al Consiliului Popular al jud. Dolj (1968-1977), consilier și ministru al Finanțelor (1978-1986), guvernator al României la FMI și la Banca Mondială (1981-1986), ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Paris (1986-1990) și la UNESCO (1987-1990). După 1990, a activat ca director economic într-o societate mixtă română-canadiană, profesor universitar. S-a remarcat și ca scriitor, fiind autorul a cel puțin 50 lucrări (deși nu-i membru al Uniunii Scriitorilor din România).

Spirit sagace, competent și profesionalist - Florian Roatiș

Între personalitățile marcante care merită să figureze în sintagma dragă mie, România dincolo de București, numele filosofului, omului de cultură, universitarului Florian Roatiș este pe deplin îndreptățit. Îl îndreptățește activitatea sa științifică și culturală prodigioasă, concretizată în lucrări fundamentale. Spre a-i încondeia profilul intelectual folosesc antologia lui Marin Diaconu, 17 gânditori în autoprezentări subiective, apărută în colecția „Biblioteca de filosofie românească”, coordonată de vrednicul și profundul Adrian Michiduță (prea puțin cunoscut publicului cititor) la editura craioveană Aius, în 2008. Datele cuprinse în Autoprezentare sunt exacte și complete. Florian Roatiș s-a născut la 17 noiembrie 1948 în satul maramureșean Băsești (al celebrului patriot George Pop de Băsești), fiind al șaptelea copil al Mariei (n. Matei) și al lui Ioan Roatiș. Școala primară și gimnazială le-a urmat, între 1955-1962, în comuna natală, unde „în pofida lipsurilor materiale și a inerentelor umilințe, am descoperit lumea mirifică și infinită a cărților”, „caracterul magic și sacru” al acestora.

O carte incitantă, trebuincioasă - Mici meserii uitate sau dispărute

Unora le plac florile sau animalele, altora, cărțile, evident cele trebuincioase omului. O astfel de carte mi-a oferit recent, de Sărbători, de soții: avocat dr. Cristina-Narcisa Vergatti și prof. univ. dr. Radu-Ștefan Vergatti, cu un titlu incitant: Mici meserii uitate sau dispărute (București, Editura Mica Valahie, 2024, 230 p, 17x24 cm). În loc de prefață, autorii fac Mărturisiri lămuritoare, necesare și, în mare parte, inedite: „Am început să scriem această carte în urma unor convorbiri lungi, de familie, în care ne aminteam copilăria, adolescența și tinereațea noastră. Soția mea și cu mine am avut ceva în comun: amândoi am fost crescuți și de bunicile noastre (cu mai mult timp), părinții erau și pe atunci ocupați cu câștigarea pâinii zilnice și rămâneam eu mai puțin timp să se ocupe permanent de copii”. Lungi convorbiri de familie și fructuoase (pentru noi cititorii, relevatoare), căci ambii autori provin din familii celebre, boierești (în sensul real, adânc al cuvântului). Soția, Cristina-Narcisa Vergatti, un avocat bucureștean de renume, s-a născut și copilărit pe strada Icoanei (unde a locuit și acad. Dan Simonescu).