sâmbătă, 18 aprilie 2026

Un cărturar despre un stareț martir - Sfântul cuvios mucenic Visarion Toia

În România de dincolo de București trăiesc și activează intelectuali autentici, care nu sunt prezenți/prezentați pe micile ecrane. Între aceștia, Zenovie Cârlugea ocupă un loc important, prin creația sa definindu-se ca un savant în sensul curent al cuvântului. Poet, critic și istoric literar, eseist, publicist, editor, Zenovie Cârlugea s-a născut în satul gorjean Maiag, comuna Coșețu, la 28 septembrie 1950, în familia preotului Nicolae și a preotesei, Eugeniei. La Balșul lui Petre Pandrea a absolvit liceul teoretic, iar la București Facultatea de Limba și Literatura Română, luându-și licența cu teza Temele poeziei lui L. Blaga, sub conducerea științifică a lui Eugen Simion. Doctoratul l-a susținut la Sibiu, tot cu o teză despre L. Blaga, sub coordonarea lui Mircea Tonuș. Profesează la renumitul liceu din Tg. Jiu „Ecaterina Teodoroiu”. În orașul lui Brâncuși desfășoară nu numai o activitate didactică de prestigiu, dar se implică benefic în conducerea unor societăți culturale, a unor reviste („Portal-Măiastra”, „Arcade”), dar mai ales în elaborarea unor lucrări științifice de înaltă ținută academică dedicate unor personalități marcante: C. Brâncuși, L. Blaga, Tudor Arghezi, Eminescu.