„Nu noi suntem stăpânii limbei, ci limba e stăpâna noastră” - Mihai Eminescu

Limba este, cum prea bine se știe, un sistem de comunicare care definește o comunitate umană istoricește constituită, fiind un element identitar esențial. Limba română, care a dat și numele locuitorilor-vorbitori ai acesteia, „reprezintă – cum a constatat celebrul lingvist basarabean Eugen Coșeriu – o unitate autonomă în cadrul latinității în general și în cadrul României orientale în parte. Și anume o unitate foarte omogenă [...] Limba română ca limbă istorică este, precum se știe, mai unitară decât alte limbi romanice” . Limba română are patru dialecte: daco-român, aromân sau macedoromân, megleno-român, istro-român; dialectul daco-român are mai multe graiuri: moldovenesc, muntenesc, maramureșan, bănățean, oltenesc.

O nouă clonare a oportunismului politic

„Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Țară,

Eu sunt bolnav de Dumneavoastră, Neam”

Adrian Păunescu

Scriam în revista academică „Caiete critice”(nr. 5-7, 1997, p. 204-205), condusă de însuși președintele Academiei Române, Eugen Simion, despre catastrofa politică care s-a abătut asupra României ce către „eliberatorii” (citește cotropitorii) sovietici, care au cucerit nu numai o țară, dar mai ales instituțiile sale (presă, radio, cinematografie, edituri, instituții de cultură etc.), punând în fruntea acestora trepăduși politici, analfabeți, dar loiali stăpânilor de la Moscova. Atunci, Lucian Blaga și alții au fost scoși din Academie, la ședința de excludere participând însuși regele Mihai, participant și la validarea alegerilor din 1946. A fost prima clonare a oportunismului în România. A doua clonare s-a petrecut după „aglomerația din decembrie” (Mircea Dinescu), când toate instituțiile de presă și cultură au încăput pe mâna unor „dizidenți” reciclați. Televiziunea română, autointitulată „liberă”, era dirijată de Silviu Brucan, care a interzis intrarea pe post a lui Ion Gavrilă Ogăranu, luptător antibolșevic în Munții Făgărașului, autorul romanului memorialistic Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc (Timișoara, Editura Marineasa, 1993) dedicat „celor care au luptat și au murit în acei ani, 1948-1957, în rezistența armată anticomunistă făgărășeană și care nu au nici mormânt, nici cruce” (p.7).

O artistă împlinită - Mezzosoprana Lăcrămioara Crihană

În recenta carte a ilustrului critic și istoric literar, filosof al culturii și eminescolog deopotrivă, acad. Mihai Cimpoi, Eminescu. Maxime. Cugetări (ediție și studiu introductiv de M. Cimpoi, Chișinău, editura Unu, 2025, p. 124), „românul absolut” Eminescu mărturisea: „În muzică mă regăsesc pe mine însumi, sufletul meu, personalitatea. N-aș dori altă mulțumire decât această mângâiere din leagăn până la mormânt”. Și în acest domeniu de activitate creatoare, autorul Luceafărului s-a pronunțat în stilul său caracteristic: adică genial. Am făcut această scurtă prolegomenă pentru a prezenta, în linii mari, personalitatea unei artiste contemporane cu noi, Lăcrămioara Crihana, mezzosoprană și teoreticiană a muzicii. S-a născut la București, la 27 februarie 1984. De la șapte ani a studiat vioara la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, iar de la 17 ani studiază arta cântului vocal (canto clasic).

In memoriam - Dan Lupescu

Semnatarul paginii a doua a păunescienei reviste „Flacăra lui Adrian Păunescu”, (continuată magistral de fiica „bossului”, Ana Maria Păunescu), Dan Lupescu, ne-a părăsit. Avea 77 de ani. Este o mare durere pentru familie, prieteni, comunitate. Dar, Dan Lupescu era un om rațional și religios deopotrivă. Când pleca la drum, în documentare jurnalistică sau la Congresul Spiritualității Românești de la Alba Iulia, condus de acad. Adrian Păunescu și acad. Victor Crăciun, avea ca „însoțitor” o carte de rugăciuni sau acatiste din care citea. Știa, din aceste lecturi, că moartea este doar o etapă a vieții, că dincolo ne așteaptă o viață veșnică, așa cum credeau și dacii noștri pe care-i elogia Dan.

Regele fotbalului și fotbalul rege - Superromânul Gheorghe Hagi

Numirea lui Gheorghe Hagi la cârma echipei noastre naționale ne oferă prilejul de a reaminti câteva jaloane din activitatea sa de excepție. El este, se știe, aromân (sau macedo-român), despre care Petre Țuțea afirma că ei sunt „superromâni”, întrucât nu se bălăcesc precum alții ca „rațele-n bătătură”. Aromânii sunt o ramură a poporului român, precum meglenoromânii sau istroromânii (care l-au dat lumii pe savantul Nicola Tesla). Spiritualitatea românească a fost completată cu nume de aromâni celebre: Andrei Șaguna, Th. Capidan, D. Bolintineanu, N. Batzaria (Moș Nae), Tache și Pericle Papahagi, Marcu Beza, Ov. Papadima, Lena Constante, Teohar Mihadaș, Toma Caragiu, G. Murnu, V. Papacostea, Simona Halep, Em. Gojdu, etc., etc (vezi Tudor Nedelcea, Printre cărți și oameni, vol. 3, Iași, TipoMoldova, 2017, p. 221-225).

Magda Ursache [Maxime și cugetări]

Desființarea angrosistului național – centrele de librării – a determinat cunoașterea limitată a producției editoriale din cuprinsul țării. Așa se face, de pildă, că opera Magdei Ursache (n. 20 decembrie 1943, București) să-mi fie binecunoscută abia în anii din urmă. Îi citisem articolele sale în diverse periodice literare și m-a uimit cultura și dezinvoltura de-a spune lucrurilor pe nume, un echilibru pur intelectual și un spirit polemic. Câteva repere biografice: a absolvit liceul la Buzău (1961), Facultatea de Filologie a Universității „A.I. Cuza” din Iași (1962-1967), a fost secretar de redacție și redactor pentru poezie la „Cronica”, unde și debutează în 1968, și editorial în 1973 cu vol. A patra dimensiune (cronici literare dedicate lui A.E. Baconsky, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Adrian Păunescu etc.) Pentru atitudinea sa civică și literară, obiectivă și pertinentă, în 1975 a fost scoasă din redacție și i s-a luat dreptul de semnătură până în 1989. În acest răstimp (regimul nu admitea șomajul), a predat limba română studenților străini veniți la Iași și a fost angajată la Centrul de Lingvistică, Istorie Literară și Folclor al Academiei RSR din Iași. S-a remarcat în critica literară și proză, fiind și o eminentă editoare, elaborând ediții sau antologii din creația Magdei Isanos, Mircea Eliade, Nichifor Crainic, Eminescu etc., unele în colaborare cu soțul său, etnologul, esteticianul și editorul Petru Ursache (1931-2013). Dintre cărțile sale, menționăm: Universitatea care ucide (1995), Astă vară n-a fost vară (1996), Strigă acum (2000), Conversație pe Titanic (2001), Rău de România (2003), Bursa de iluzii (2005), Bolile spiritului critic (2006), Pe munchie de hârtie (2007), Să citiți bine! (2010), Viețile cărturarilor contemporani (2012), Comunismul cu rele și rele (2013), Carte și literatură (2019), Ridică-te, Gyr, ridică-te, Crainic! (2020), Ars expectandi - Mic manual de tehnica așteptării, vol. 1-2 (2021-2022), Pe contrasens (2022), Viață pentru minte, inimă după Viață (2023).

Un cărturar despre un stareț martir - Sfântul cuvios mucenic Visarion Toia

În România de dincolo de București trăiesc și activează intelectuali autentici, care nu sunt prezenți/prezentați pe micile ecrane. Între aceștia, Zenovie Cârlugea ocupă un loc important, prin creația sa definindu-se ca un savant în sensul curent al cuvântului. Poet, critic și istoric literar, eseist, publicist, editor, Zenovie Cârlugea s-a născut în satul gorjean Maiag, comuna Coșețu, la 28 septembrie 1950, în familia preotului Nicolae și a preotesei, Eugeniei. La Balșul lui Petre Pandrea a absolvit liceul teoretic, iar la București Facultatea de Limba și Literatura Română, luându-și licența cu teza Temele poeziei lui L. Blaga, sub conducerea științifică a lui Eugen Simion. Doctoratul l-a susținut la Sibiu, tot cu o teză despre L. Blaga, sub coordonarea lui Mircea Tonuș. Profesează la renumitul liceu din Tg. Jiu „Ecaterina Teodoroiu”. În orașul lui Brâncuși desfășoară nu numai o activitate didactică de prestigiu, dar se implică benefic în conducerea unor societăți culturale, a unor reviste („Portal-Măiastra”, „Arcade”), dar mai ales în elaborarea unor lucrări științifice de înaltă ținută academică dedicate unor personalități marcante: C. Brâncuși, L. Blaga, Tudor Arghezi, Eminescu.