Primul dintre aceștia a devenit cunoscut și la noi după ce cartea sa i-a fost tradusă și publicată la Editura Polirom, în anul 2006, sub titlul Povestea vieții. Interviul. Ideea de bază este că prin intermediul interviului se poate realiza o explorare a personalității celui intervievat, condiția fiind aceea ca întrebătorul să aibă acoperire culturală, să dovedească empatie, să aibă capacitatea de a selecta și de a reacționa spontan la deschiderea anumitor orizonturi de cunoaștere și recunoaștere pe parcursul interviului.
Ion Munteanu nu este la prima aventură de acest fel, antecedentele sale fiind două cărți de succes realizate cu personalități muzicale de origine română care trăiesc în Occident, prima fiind La pupitrul vieții... Octav Calleya, apărută în anul 2009 la Editura Aius din Craiova, tradusă în limba spaniolă în anul 2013, iar cea de a doua, Despre libertatea muzicii și muzica libertății. Dialoguri cu dirijorul german de origine română Horia Dinu Nicolaescu, publicată în anul 2014 la aceeași editură craioveană și tradusă în limba germană un an mai târziu.
Dacă în primele două cărți Ion Munteanu își propune să reconstituie biografii care la un moment dat au ieșit din spațiul geografic românesc, distanța și condiția exilului generând o oarecare imparțialitate, de această dată, fiind vorba despre Tudor Nedelcea, un intelectual profund așezat cultural în realitatea românească, interviul devine mai încărcat subiectiv, cu atât mai mult cu cât însuși întrebătorul a trăit evenimentele și i-a cunoscut pe unii dintre cei pe care intervievatul îi invocă. Talentul unic de sociolog înzestrat cu rafinament poetic îl ajută pe Ion Munteanu să evite căderea într-o cronică ușoară a unor fapte pe care le împărtășim în comun și îl duce pe calea spectaculoasă a unei mărturisiri relevante și doveditoare, poate chiar izbăvitoare pentru cel intervievat.
Mărturisirea, sau cunoașterea testimonială, pentru a risca un neologism nu știu cât de potrivit, este o temă recentă în dezbaterile epistemologice contemporane cu privire la sursele cunoașterii. Filosofii post-moderni și cei din grupul mai exclusivist al gândirii post analitice s-au îndreptat cu interes spre acest tip de enunțuri care sunt de la bun început asumate subiectiv și prinse într-o perspectivă personalizată, deosebite de enunțurile științifice care caută obiectivitatea și țintesc veridicitatea.
Într-adevăr, într-un procent covârșitor, convingerile noastre nu sunt formate din surse obiective, ci provin de la alte persoane, nu sunt doar aserțiuni, ci rostiri ale unei anumite persoane într-un context dat. Din acest motiv, tocmai pentru că sunt personale și exprimă o experiență de viață, mărturisirile sunt din ce în ce mai prețuite în reconstrucțiile istorice și în înțelegerea vieții, atât la nivel personal, cât și la nivelul unei comunități.
Ion Munteanu reușește să găsească chiar acest echilibru între ceea ce ține de viața personală a lui Tudor Nedelcea, de biografia sa, de amintirile și opiniile sale diverse, și ceea ce aparține neîndoielnic istoriei și comunității în ansamblul ei, are valoare intersubiectivă și nu-i mai privește doar pe cei doi, intervievat și întrebător.
Ba mai mult decât atât, ambii combatanți își dau seama că este datoria lor să uite cât mai puțin și să exploreze memoria pentru a aduce în prim plan mărturisiri care, chiar dacă ar putea fi incomode, permit restabilirea unui adevăr, în sensul în care într-un joc de puzzle se ajunge la o imagine finală prin adăugarea a numeroase fragmente care, fiecare în parte, înseamnă un spor și fără de care imaginea finală n-ar fi întreagă.
Interviul este dezvoltat sistematic pornind de la câteva „întrebări de încălzire” într-o ordine deopotrivă cronologică și tematică. Prima vârstă a vieții, copilăria, este atât evocare a rădăcinilor unei vieți cât și o prindere riguroasă în concepte a procesului formării unei conștiințe, de la o ceartă între părinți pe seama sacilor de mălai din cauza greutăților foametei, la imaginea pe retină a micii biserici din lemn cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” care străjuia satul Valea Ursului.
Dar reîntoarcerea în copilărie este și un prilej de a merge înapoi și spre rădăcinile limbii române, până la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, ori spre frontierele întinderii spațiului limbii române, cum altfel decât prin reamintirea versurilor despre copilărie ale poetului Grigore Vieru.Tudor Nedelcea își mărturisește nonșalant preferințele pentru joc și joacă ale copilăriei, ori alte năstrușnicii ale adolescenței, aventuri ale copilăriei transformate apoi într-o studenție frenetică, cu anii formării în care profesori precum Dan Simonescu sau Sorin Stati l-au călăuzit. Sau cu influențele benefice ale colegului de cameră Gheorghe Calciu-Dumitreasa, recent eliberat din închisorile comuniste, în ceea ce privește formarea sa ca scriitor, cercetător și ca om.
După finalizarea studiilor universitare, Tudor Nedelcea a ajuns la Craiova, „această junglă prietenoasă”, cum o numește autorul cărții, după un volum de versuri care îi aparține. Sunt prime impresii și convingeri fixate treptat, care merită să fie cunoscute de cititor tocmai pentru că oferă radiografii autentice ale unor stări de fapt. Aș spune că este una dintre cele mai sincere mărturisiri făcute până acum despre deceniile de dinainte de anul 1989. Tudor Nedelcea nu se menajează pe sine și nu iartă pe nimeni, iar preferința sa pentru cercetarea operei lui Eminescu poate fi considerată și o motivație pentru o asemenea acuitate morală.
Cu atât mai captivantă devine istorisirea unor episoade de istorie recentă, de după 1990, iar poziționarea morală a lui Nedelcea, întotdeauna căutând justa măsură, stimulat de dorința de a face dreptate, îl duce la dezvăluiri care rescriu istoria, de la rolul Patriarhului Teoctist în acele vremuri tulburi, la tribulațiile academice în mandatul lui Eugen Simion. Desigur, nu este evitată menționarea erorilor, a controverselor ori a diverselor trădări intelectuale.
Două capitole distincte ale cărții sunt centrate pe viața religioasă din România ultimelor decenii și pe relațiile culturale dintre România și Basarabia. În „Despre sfinți și canoane” sunt evocate amintiri legate de personalitățile pe care le-a cunoscut, de la Gheorghe Calciu-Dumitreasa la Bartolomeu Valeriu Anania și de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București la primul Congres al Spiritualității românești din anul 1993. Celălalt capitol, „De dor și drag de Basarabia” este o încercare pasionantă de a descifra o enigmă prin intermediul marilor personalități contemporane care vin din acest spațiu miraculos, de la eminescologul Mihai Cimpoi la regretatul muzician Eugen Doga.
Este meritul celor doi, mărturisitor și întrebător, Tudor Nedelcea și Ion Munteanu, că au reușit împreună să pună cap la cap toate aceste amintiri, unele aducând informații dintre cele mai interesante și inedite, nu doar pentru a derula o biografie, ci, în primul rând, pentru a ne oferi experiența unei vieți. Este vorba, firește, de viața unui om de cultură care a trăit în două epoci diferite, înainte și după 1990. Interacțiunea prin comunicare a celor doi mustește de înțelepciune practică și de adevăruri trăite, așa că, recunoscând că știu mai multe citind această carte, las pe seama cititorilor să-i afle și să-i recepteze spiritualitatea intrinsecă.
Constantin Stoenescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu