O artistă împlinită - Mezzosoprana Lăcrămioara Crihană

În recenta carte a ilustrului critic și istoric literar, filosof al culturii și eminescolog deopotrivă, acad. Mihai Cimpoi, Eminescu. Maxime. Cugetări (ediție și studiu introductiv de M. Cimpoi, Chișinău, editura Unu, 2025, p. 124), „românul absolut” Eminescu mărturisea: „În muzică mă regăsesc pe mine însumi, sufletul meu, personalitatea. N-aș dori altă mulțumire decât această mângâiere din leagăn până la mormânt”. Și în acest domeniu de activitate creatoare, autorul Luceafărului s-a pronunțat în stilul său caracteristic: adică genial. Am făcut această scurtă prolegomenă pentru a prezenta, în linii mari, personalitatea unei artiste contemporane cu noi, Lăcrămioara Crihana, mezzosoprană și teoreticiană a muzicii. S-a născut la București, la 27 februarie 1984. De la șapte ani a studiat vioara la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați, iar de la 17 ani studiază arta cântului vocal (canto clasic).

A urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, Facultatea de Interpretare Muzicală, unde a urmat și masteratul în arta vocală, iar la Universitatea de Vest din Timișoara și-a susținut doctoratul în muzică, fiind printre puținii soliști de operă și operetă deținători ai acestui prestigios titlu științific. Întrebată despre conexiunea dintre studii și harul lui Dumnezeu, mezzosoprana Lăcrămioara Crihană a lămurit: „În primul rând este harul, adică talentul, dar fără muncă nu se poate clădi un drum sigur. Harul este o mare responsabilitate, pentru că munca este cea prin care să progresăm, atât din punct de vedere tehnic, interpretativ, dar și în ceea ce privește desăvârșirea artistului”. Din 2009, Lăcrămioara Crihană este solist vocal operă-operetă la renumitul Teatru Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați, abordând un repertoriu de notorietate din domeniul operei: G. Verdi (Aida, Il Travatore, Nabuco, Don Carlos, Forța destinului, Traviata, Rigoletto), Bizet (Carmen), Saint-Saens (Samson și Dalila), G. Pucini (Madame Butterfly), P. Mascagni (Cavaleria rusticană), G. Enescu (Oedip), Paul Constantinescu (O noapte furtunoasă), operetei și muzicalului: R. Benatzky (La Calul bălan), J. Strauss (Liliacul, Voievodul țiganilor), P. Abraham (Bal la Savoy), F. Loewe (My fair lady), E. Kalman (Contesa Marița), C. Zeller (Vânzătorul de păsări), F. Lehar (Țara surâsului), R. Rodgers (Sunetul muzicii), Ciprian Porumbescu (Crai nou).

A susținut numeroase concerte în țară (Sinaia, Constanța, Alba Iulia, Galați, Bacău, București Brașov, Iași, Craiova, Drobeta Turnu Severin etc.), a organizat numeroase evenimente artistice de Crăciun, cu prilejul încoronării Reginei Maria, a Unirii Principatelor Române etc. Prestigioasa sa activitate artistică a fost răsplătită la concursurile de interpretare clasică din țară cu numeroase premii, dar, înainte de toate, Lăcrămioara Crihană a primit aplauzele binemeritate ale publicului spectator, ea fiind artista care transmite efectiv emoții și mesajul interpretării piesei sale. În acest sens, pot depune mărturie despre rolul Mariei Tănase din piesa (cu un singur personaj, alături de taraful Paul Gheorghe), Pasărea măiastră, scrisă de subsemnatul, adaptarea scenică aparținându-i altei remarcabile artiste, Claudia Motea. Premiera a avut loc la sala „Stela Popescu” a Palatului Național al Copiilor din București, la 27 februarie 2024, următoarele spectacole fiind susținute la Craiova, Drobeta Turnu Severin, Brașov, Galați etc.

O altă fațetă a personalității sale este scrisul prin evocări din istoria operetei românești, călcând cu dezinvoltură pe urmele celebrului Viorel Cosma, ale cărui cărți profunde sunt citate de Lăcrămioara Crihana în volumul său Mezzosoprana: temperament și dăruire în opereta românească (București, Editura Muzicală, 2022). Așa cum precizează conf. univ. dr. Lavinia Delia Cherecheș în prefața lucrării, apariția cărții este „un demers artistic unic”, care tratează „istoricul și specificațiile repertoriului de operetă românească pentru vocea de mezzosoprană”, remarcând totodată importanța deosebită pe care autoarea, Lăcrămioara Crihană, o acordă valorilor autohtone ale repertoriului, „experiența scenică a ei, apropierea de gen, stil și personaj”, relația intrinsecă a operetei românești cu folclorul autentic, pedalând pe experiența autoarei de predare a tehnicii vocale, pe „articulația sunetului”, întrucât „libretul este dens, solicitant, limbile existente în gen sunt în mod special dificile”.

La rândul său, Lăcrămioara Crihană mărturisește, cu sinceritate, dorința sa de a oferi cititorului și spectatorului „informații, trăiri și emoții despre ceea ce înseamnă autenticul muzicii poporului român”, de a-i insufla „dragostea și bucuria simțită de mine în cântul frumoaselor momente din opereta românească”. Doctor în muzică, Lăcrămioara Crihană și-a dovedit compentența profesională prin cercetările sale descoperind „că multe din celebrele pagini muzicale sunt, de fapt, compuse pentru vocea de mezzosoprană, dar cântate de soprană, pierzându-se autenticitatea tipologiei vocale”, astfel încât „am avut revelația muzicii superbe, plină de pasiune, bucurie și spirit românesc”. Constatând că, în fapt, compozitorii români impregnează „suflul nostru cu simplitatea bucuriei, a tristeții, melancoliei și a iubirii”, ceea ce conferă originalitatea operetei românești, Lăcrămioara Crihană purcede la treabă, scriind, în fapt, o scurtă, dar documentată, istorie și operetei românești și a creatorilor ei, primul fiind Alexandru Flechtenmacher (1823-1898), care a cumpus prima operetă românească, Baba Hârca, în colaborare cu Matei Millo (premiera la 26 decembrie 1848, la Teatrul Național din Iași) apoi Fata de la Cozia (1870), alte momente muzicale pe texte de V. Alecsandri, N.T. Orășanu, C. Negruzzi.

În 1858 a intenționat să creeze la Craiova o filarmonică. (vezi Tudor Nedelcea, O filarmonică la Craiova în 1858? în Tudor Nedelcea, Interferențe spirituale, Craiova, Scrisul românesc, 2002, p. 413-415). Al doilea creator, în ordinea cronologică, este Eduard Caudella (1841-1924), autorul operetei Olteanca (libretist: Gh. Bengescu Dabija), premiera având loc pe 8 martie 1880 la Teatrul Național din București; Iacob Mureșianu (1857-1917) a compus operetele Florin și Florica (1903), Rusaliile (1904), Cinel-Cinel (1935), Rămășagul (1905, Scara); Tiberiu Brediceanu (1877-1968) a compus: La șezătoare, La seceriș, Seara mare; Filaret Barbu (1903-1984) a compus Privighetoarea albă (1924), Ana Lugojana, Plutașul de pe Bistrița, Târgul de fete; Anatol Vieru (1926-1998) a compus opereta Iona după piesa omonimă a lui Marin Sorescu; Pascal Bentoiu (1927-2016) a compus operele Hamlet, Jertfirea Ifigeniei, Amorul doctor, Gherase Dendrino (1901-1973) a compus operetele Lăsați-mă să cânt, libretul: Viorel Cosma, Liliana Delescu și Erastia Sever, premiera la 30 octombrie 1954 la Teatrul de Operetă din București), dedicată lui Ciprian Porumbescu și Lysistrata (premiera la 15 decembrie 1960 la Teatrul de Operetă din București); Florin Comișel (1922-1985), cu operetele Culegători de stele, Soarele Londrei, Leonard, Răspântia). Dar, evident, Lăcrămioara Crihană se oprește, cu deplină îndreptățire, asupra creației lui Ciprian Porumbescu (1853-1883), cu un destin tragic.

Participant activ („Tată, am cântat Daciei întregi!”) la Sărbătoarea lui Ștefan cel Mare, la Putna, în 1871, alături de Eminescu, Slavici, N.. Teclu, A.D. Xenopol etc. (vezi Tudor Nedelcea, Procesul Arboroasa, în Tudor Nedelcea, Eminescu, București, Editura Academiei Române, 2025, p. 120-125), a compus cântece patriotice: Cântecul Tricolorului, Cântecul gintei latine, Pe-al nostru steag (devenind ulterior imnul național al Albaniei, datorită lui Victor Eftimiu, scriitor român de origine albaneză). Putem să-l numim creatorul operetei românești în sensul valoric al cuvântului, prin opereta Crai nou, scrisă și jucată într-un context european defavorabil românilor din Imperiul austro-maghiar. Pe libretul semnat de V. Alecsandri, premiera operetei Crai nou a vut loc pe 28 februarie 1882, pe o scenă improvizată din sala Gimnaziului român din Brașov, cu un răsunet și un impact deosebit asupra conștiinței naționale al românilor de pretutindeni. În această celebră operetă, constată autoarea, Ciprian Porumbescu folosește „elemente de proveniență folclorică, cele mai des utilizate sunt cele cu caracter doinit, folosește parlando-ul rubato sau a rubato-ului doinit, precum și inflexiuni de bucium păstoresc. Ariile și duetele analizate din această operetă sunt scrise în stil popular, pline de melodicitate, ce reușesc să transmită o bogată, încărcătură patriotică”.

Lăcrămioara Crihană și-a propus în această carte să valorifice plenar muzica românească de inspirație folclorică, s-o redea cititorilor și spectatorilor așa cum este, și, totodată, să stopeze „fenomenul de kitsch și nonvaloare” tot mai prezent în zilele noastre. În spectacolele sale, latura pedagogică și umană a artistei iese în evidență, prin implicarea tinerelor talente locale, cum e cazul elevei de 12 ani, Ziana Filofteia Bîrdeanu, din Drobeta Turnu Severin, care a impresionat publicul și specialiștii. Ca președinte al Asociației Culturale „Divas”, prin alcătuirea de proiecte cuturale (prea puțin valorificate de autoritățile administrative și culturale din Țară), Lăcrămioara Crihană își completează activitatea întru folosul elementului națioanal românesc, fiind o apariție feminină încântătoare, benefică și luptătoare, întrucât în muzică, vorba Eminescului, ne regăsim cu toții, o mângâiere a sufletului „din leagăn până la mormânt”.

Tudor Nedelcea