Un sfert de veac de la trecere la cele veșnice - Mitropolitul cărturar Nestor Vornicescu

Sâmbătă, 17 mai 2025, la 25 de ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire mitropolitul Nestor Vornicescu, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova a avut loc un pios eveniment comemorativ, începând cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Parastasul la mormântul ierarhului, o sesiune de comunicări-evocări, mărturii despre viața și lucrarea pastorală a mitropolitului Nestor și agapa frățească în cinstea celui prăznuit. Au participat: IPS Irineu, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei, inițiatorul și organizatorul în fapt al acestei comemorări, IPS Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei (urmașul său la scaunul mitropolitan), IPS Ioan, mitropolitul Banatului (lansat în lumea călugăriei de IPS Nestor), IPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, PS Nicodim, episcopul Severinului și Strehaiei (eparhie înființată la inițiativa IPS Nestor și finalizată de IPS Teofan, cu un vrednic arhipăstor mehedințean), IPS Cassian, arhiepiscopul Dunării de Jos (prin citirea unui mesaj emoționant), arhimandritul Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici.

Au participat, de asemenea, preoți profesori universitari craioveni (aici existând o reală școală teologică reprezentată de tinerii: Nuțu Apostolache, Adrian Boldișor, Ion Resceanu, M. Ciurea, Adrian Iovan, Lucian Z. Bot, Sergiu Popescu), personalități locale, enoriași. A fost acordată unor participanți medalia comemorativă „Nestor Vornicescu” (machetată de maica stareță Miriam), realizată cu empatie și celeritate de Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României. A fost o slujbă de o pioșenie profundă, emoționantă și onorantă pentru acei organizatori la adevărata înălțime spirituală a ierarhului comemorat. * Există, în istoria Bisericii strămoşeşti, personalităţi eclesiastice revendicate, benefic, şi de istoria culturii şi spiritualităţii româneşti. Aş aminti doar pe Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanu, Petru Movilă, Andrei Şaguna, Miron Cristea, P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi al tuturor românilor, pe Teoctist, Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania etc. Este o dovadă peremptorie că Biserica Ortodoxă Română a făcut parte din trupul neamului românesc, că ierarhii săi şi-au slujit, cu smerenia cuvenită, poporul din rândul căruia s-au ridicat, pe principiul, adeverit de istorie, conform căruia „unde-i turma, acolo-i şi păstorul” (Sofronie Miclescu).

De asemenea, activitatea pastoral-bisericească şi culturală a ierarhilor ortodocşi români, a preoţilor şi călugărilor demonstrează că, cel puţin în cazul nostru, cultura este unică; nu există o cultură laică şi alta bisericească. Dimpotrivă, la început a fost cultura bisericească, în tinda bisericii, în jurul căreia au gravitat personalităţi mirene, s-au judecat procese, idei şi curente, polemici şi dezbateri, confruntări de opinii. Manuscrisele şi primele tipărituri româneşti au un conţinut religios, primii tipografi, editori, tălmăcitori şi prefaţatori au fost oameni ai Bisericii româneşti. Cărturăria s-a păstrat, în condiţii vitrege, încă de la primele forme de organizare statală, numai în mănăstiri, care au fost, de altfel, şi primele vetre de cultură ale neamului românesc.

De la Sfântul Nicodim de la Tismana, trecând pe la protopopul craiovean Ion Sârbu (autorul unui splendid manuscris al Tetraevanghelului), la şcoala de la Bistriţa reprezentată prin călugărul Mihai Moxa cu al său Cronograf şi cele două Pravile de la Govora, de episcopii râmniceni: Antim Ivireanu, Damaschin, Chesarie, Filaret, de cronicarii olteni: Naum Râmniceanu şi Dionisie Eclesiarhul, de călugărul filosof Eufrosin Poteca, de Sfântul episcop Calinic, la preoţii Theodor Bălăşel, Gh. Dumitrescu-Bistriţa, D. Bălaşa, Alexie A. Buzera, drumul a fost anevoios, dar cucerit pas cu pas, printr-o activitate trudnică, dar rodnică. Ridicarea Episcopiei Râmnicului la o treaptă superioară, de Mitropolie a Olteniei, la 7 noiembrie 1939, a însemnat nu numai un act legitim şi necesar, dar şi o posibilitate de consacrare a activităţii cărturăreşti a primilor noştri mitropoliţi trecuţi azi la cele veşnice: Nifon Criveanu, Firmilian Marin, Nestor Vornicescu, Teoctist Arăpaşu. Între aceştia, mitropolitul Nestor Vornicescu ocupă un loc aparte. Nu numai că nu este „de-al locului”, el venind dintr-o provincie românească înlăcrămată, dar s-a impus prin contribuţiile sale, deopotrivă, în istoria Bisericii Ortodoxe Române şi a culturii româneşti, ambele slujite cu abnegaţie şi devotament.

Date biobliografice sunt publicate de însuşi mitropolitul Nestor, la finalul tezei sale de doctorat, Scrieri patristice în B.O.R. până în secolul XVII (coordonator: preot prof. I.G. Coman), Craiova, 1983, p. 420-425, dar şi în Dicţionarul General al Literaturii Române, Ţ/Z (Bucureşti, Academia Română, 2009, p. 410-411, fişă redactată de acad. Dan Horia Mazilu), în Membrii Academiei Române. Dicţionar de Dorina N. Rusu (Bucureşti, 1999), sau în comentariile lui Ioan Alexandru, Tudor Nedelcea, Marian Barbu, N. Andrei, M. Cimpoi, Mircea Păcuraru etc. S-a născut la 10 octombrie 1922, în com. Lozova-Vorniceni, din părinţi ţărani: Vera (născută Roşu) şi Vasile, fiind cel mai mare din cei cinci fraţi. După primele şapte clase primare, urmare unei chemări lăuntrice, dar şi de teama tăvălugului bolşevic, fuge în Ţară, intră novice la schitul Nechit din Munţii Neamţului (1944), apoi frate rasofor la Mănăstirea Neamţu (1946), unde urmează cursurile Seminarului călugăresc de muzică bisericească (finalizate în 1949), continuate la Seminarul monahal superior (absolvit în 1951).

Este tuns în cinul monahal cu numele Nestor la 10 martie 1951, an în care devine student la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (intrând în atenția securității române) şi este hirotonit ierodiacon la biserica Schitului Vovidenia de lângă Mănăstirea Neamţu. Absolvă Institutul cu teza de licenţă Concepţia creştină despre viaţă, în 1955, şi toamna intră la cursurile de doctorat în teologie, secţia istorică, specialitatea patrologie, îndrumător fiindu-i preot prof. dr. I.G. Coman, doctorat susţinut în 1983, cu o teză despre primele scrieri patristice din literatura noastră (sec. IV-XVI). Un an mai târziu este hirotonit ieromonah în Catedrala episcopală de la Roman. După absolvirea doctoratului, în 1956, este numit preot slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi bibliotecar al Mitropoliei. În 1960 este hirotonit duhovnic la Catedrala Mitropolitană ieşeană de către mitropolitul (apoi patriarhul) Justin Moisescu. În primăvara lui 1962 este ales stareţ al Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava şi hirotonisit protosinghel. În februarie 1966 este hirotonisit arhimandrit în Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi apoi stareţ (la 25 martie 1966), la Mănăstirea Neamţu.

Între 1969-1970, a urmat cursurile Institutului Ecumenic de la Bossey (Elveţia), face un stagiu practic de ecumenism la Geneva şi urmează cursurile de doctorat la Facultatea Autonomă Protestantă de Teologie din Geneva, preocupat de istoria bisericească medievală. În august 1970, revine la stareţia Mănăstirea Neamţu, iar la sfârşitul aceluiaşi an este ales, de Sfântul Sinod al B.O.R., episcop-vicar al Arhiepiscopiei Craiova (la propunerea mitropolitului oltean Firmilian) cu titlul Severineanul (fiind al 77-lea arhiereu al B.O.R., după dobândirea autocefaliei din 1985), este locţiitor de arhiepiscop al Craiovei (1972-1973, după trecerea la cele veşnice a mitropolitului Firmilian). „În slujirea de episcop-vicar – mărturiseşte Sfinţia Sa – m-am sârguit întru îndeplinirea tuturor răspunderilor încredinţate, continuând şi activitatea de cercetare ştiinţifică în vederea redactării tezei de doctorat, precum şi în alte probleme”. La 20 aprilie 1978 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, fiind întronizat la 23 aprilie 1978, la catedrala mitropolitană craioveană, la care am participat. Din 1979 este preşedintele Comisiei naţionale române de Istorie Eclesiastică Comparată, membru al Congresului Internaţional de Bizantologie.

Ca membru al Sfântului Sinod, i-a fost încredinţată conducerea Comisiei Canonice, a Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români. În 1992 a fost ales membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe a R. Moldova. A fost distins între altele, cu: Ordinul Crucea „Sfântului Mormânt” al Patriarhiei Ierusalismului, Ordinul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, Ordinul „Sf. Sofronie Vraceanschi” al Patriarhiei Bulgare, Ordinul „Sf. Serghie de Radoney” al Bisericii Ortodoxe Ruse, Medalia „Sf. Marcu” al Patriarhiei Alexandriei, Ordinul „Sf. Constantin cel Mare”, conferit de Primăria Romei etc. Trece la cele veşnice la 17 mai 2000 – Anno Domini – şi-şi doarme somnul în Catedrala Mitropolitană „Sf. Dumitru” din Craiova.

Tudor Nedelcea