Marin Sorescu şi Basarabia

Basarabia şi Oltenia, două provincii româneşti aflate la extremităţile arealului românesc, au evoluat istoric ca doi fraţi siamezi. Basarabia şi-a luat nobilul nume de la celebra familie boierească oltenească, a Basarabilor, cum atestă şi George Coşbuc in volumul Din Ţara Basarabilor (Bucureşti, 1901).

Fraternitatea celor două provincii a fost comentată de personalităţile lor. Dacă Grigore Vieru, de pildă, a scris că „s-au aplecat mereu şi se apleacă asupra literaturii basarabene lingviştii din Bucureşti, Iaşi, Cluj, la fel scriitorii Adrian Păunescu şi Victor Crăciun din Bucureşti, Th.Codreanu din Huşi, Adrian Dinu Rachieru din Timişoara, Viorel Dinescu din Galaţi, Tudor Nedelcea din Craiova ” (Gr.Vieru, Limba română este patria mea, Chişinău, 2008, p.347), este cazul să atestăm că şi genialul Marin Sorescu a avut o relaţie aparte cu Basarabia şi intelectualii săi: Grigore Vieru, M. Cimpoi, N. Dabija, Valeriu Matei, Leonida Lari etc.

De Sfintele Sărbători ale Paştelui anului 1990 am vizitat pentru prima dată Basarabia. Evident, mă interesa să cunosc, la faţa locului, realităţile şi problemele românilor basarabeni, miracolul păstrării limbii române în acea „republică” sovietizată. Din ţară, luasem doar parţial act de „chestiunea” basarabeană. Am citit excepţionala lucrare Constelaţia lirei, antologia poeţilor din R.S.S. Moldovenească, cu un Cuvânt înainte de Ioan Alexandru (Cartea Românească, 1987).

Prin bunăvoinţa mitropolitului nostru cărturar, I.P.S. dr. Nestor Vornicescu, în 1988, în plină conspirativitate (în sensul că Sfinţia Sa mi-a dat să savurez revista, dar să n-o comentez de teama microfoanelor) am citit prima revistă cu caractere latine apărută după ocuparea Basarabiei, în 1940, de U.R.S.S., intitulată Glasul. Revista a apărut în clandestinitate la Riga (Estonia), unde o basarabeancă, Maria Macovei-Briedis, s-a căsătorit şi a slujit – cum puţini români o fac – cauza basarabeană. Glasul avea în colegiul de redacţie pe Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Leonida Lari, N.Dabija, I.Druţă, preotul I.Buburuz şi publica, pentru prima dată, celebra Doina eminesciană.

Marin Sorescu cunoştea, desigur, această revistă; o primise „pe sub mână”. Am comentat cu Marin Sorescu conţinutul acestei reviste şi mi-am dat seama că genialul poet cunoştea perfect activitatea proromânească a basarabenilor, inclusiv a marelui prozator Ion Druţă, pe atunci dedicat cauzei. (Păcat de involuţia politică a acestui scriitor!). Marin Sorescu nu numai că era posesorul unor informaţii de certă valoare despre Basarabia (casa Domniei sale, ca şi a lui Adrian Păunescu sau Victor Crăciun, era o gazdă primitoare pentru toţi basarabenii aflaţi în vizită la Bucureşti), dar îşi exprimase încă de atunci, din 1988, speranţa şi credinţa că va triumfa cauza românilor basarabeni.

După prima mea vizită la Chişinău, în aprilie 1990, am dorit şi i-am cunoscut pe marii scriitori de acolo: Grigore Vieru, M. Cimpoi, N.Dabija, Valeriu Matei, D.Matcovschi, V.Nedelciu, Leonida Lari, Gh.Vodă, I.Mănăscurtă, Arcadie Suceveanu, Serafim Saka, I.Gheorghiţă, Nina Josu, Leo Botnaru, Anatol Vidraşcu, N.Esinencu, I.Hadârcă, I.Vieru, Andrei Strâmbeanu etc., etc.

Ca redactor şef al Editurii „Scrisul Românesc”, am făcut şi câteva „vizite oficiale” la editurile basarabene. Cu una dintre ele, Editura Hyperion (unde director era Valeriu Matei, iar redactori: Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu), am pus la cale o colaborare permanentă între cele două edituri.

Pentru ca simpatia şi relaţiile frăţeşti şi fireşti dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului să se concretizeze într-o colaborare profesională oficială, am stabilit, în principiu, cu Valeriu Matei, coeditarea unor lucrări de valoare şi de interes comun, cu tiraje atât pentru România, cât şi pentru Basarabia. Urma să începem coeditarea cu următoarele lucrări: Reflexii despre spiritualitatea poporului român, de D.Stăniloae, romanele Napoleon de Stendhal şi Zbor de noapte, de Antoine de Saint-Exupèry, care ar fi adus ceva venituri financiare, urmând să coedităm, în continuare, lucrările de bază ale clasicilor literaturii române. În acest sens, s-a redactat un protocol de colaborare, cu clauze precise, semnat de directorii ambelor edituri.

Reîntorcându-mă la Craiova, cu acest protocol spre a fi semnat de Marin Sorescu, directorul Editurii „Scrisul Românesc”, Poetul s-a arătat încântat şi, pe lângă un exemplar semnat de directorul Editurii „Scrisul Românesc”, Marin Sorescu a trimis şi o scrisoare „de suflet” prietenului şi omologului său, Valeriu Matei, pe care o transcriem:

„Dragă Valeriu Matei,

Am aflat cu bucurie de la Tudor Nedelcea, care te-a vizitat, de posibilitatea unei colaborări între editura noastră, „Scrisul Românesc” şi Editura „Hyperion”. Sunt sigur că vom putea face ceva de ispravă. V-am trimis deja două traduceri: „Zbor de noapte”, de Antoine de Saint-Exupery şi „Napoleon” de Stendhal şi eseul lui D. Stăniloae „Reflexii despre spiritualitatea poporului român”. Sunt cărţi bune şi de succes. Aştept să te văd la Bucureşti, să stăm de vorbă mai pe îndelete. Te rog să colaborezi cu publicistică sau literatură la „Literatorul. Poeziile mi-au plăcut f.mult.

Urmăresc atent tot ce faceţi acolo. Vă admir şi sunt alături de voi.

Te îmbrăţişez,

Marin Sorescu”

Din păcate, din motive politice conjuncturale datorate propagandei antiunioniste, a românofobiei unora de la Chişinău, a înlăturării lui Valeriu Matei de la conducerea editurii „Hyperion”, proiectul generos şi pragmatic nu a fost pus în aplicare. Cărţile au fost tipărite, totuşi, de Editura „Scrisul Românesc” şi au fost trimise, ca donaţie, bibliotecilor publice din Basarabia.

Ca ministru al Culturii, Marin Sorescu a subvenţionat principalele reviste de cultură din Chişinău: Literatura şi arta, condusă de Nicolae Dabija, Basarabia, condusă de D.Matcovschi, Glasul naţiunii, condusă de Leonida Lari, şi alte reviste. Şi tot în calitatea sa de ministru, a venit din Chişinău un scriitor mai puţin important şi al cărui nume îmi scapă, spre a i se subvenţiona şi revista sau ziarul pe care îl conducea. Inconfundabilul Marin Sorescu l-a întrebat pe oaspetele său cine este acel redactor-şef al revistei respective, pentru că el, Marin Sorescu, îi cunoştea pe toţi scriitorii basarabeni, dar de numele său n-a auzit. „Eu sunt acela”, îi răspunde oaspetele venit în calitate de „scriitor”; de fapt, era un funcţionar al unui minister din Basarabia.

La rândul lor, scriitorii basarabeni l-au preţuit, la valoarea care i se cuvine, pe Omul şi scriitorul Marin Sorescu. Dovadă: participarea acad. Mihai Cimpoi, acad. Grigore Vieru şi scriitorul-martir Nicolae Dabija la aniversarea a 75 de ani de la înfiinţarea Editurii „Scrisul Românesc”, în 1997, prilej cu care poetul Marin Sorescu, trecut de zece luni la cele veşnice, a fost omagiat prin dezvelirea unei plăci memoriale pe clădirea editurii, pe care regretatul scriitor a condus-o între 1990-1996, şi printr-un pelerinaj la Casa Poetului din comuna Bulzeşti –Dolj, la cimitirul comunei pe care sătenii îl numesc „La lilieci”, şi la biserica în care a fost botezat Marin Sorescu. Cu acel prilej, I.P.S. Nestor Vornicescu, mitropolitul Olteniei (originar din comuna basarabeană Lozova-Vorniceni) a ţinut o slujbă de pomenire, iar scriitorii Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija au evocat, în faţa a peste 300 de participanţi, personalitatea prietenului lor dispărut prematur.

După instituirea zilelor „Marin Sorescu” la Craiova, începând cu februarie 1997, admirabilii scriitori basarabeni şi bucovineni şi-au dovedit încă o dată preţuirea pentru autorul Liliecilor, participând de fiecare dată (până în 2014, când s-au întrerupt), la grandioasa manifestare soresciană: Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Vasile Tărâţeanu (toţi academicieni şi cetăţeni de onoare ai Craiovei), acad.Valeriu Matei, alături de alte mari personalităţi: Eugen Simion, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Victor Crăciun, Maya Simionescu, Marius Sala, Adam Puslojici, John Fairleigh, W.Jacques de Decker, Serge Fouchereau, Michael Mezeltin etc.

Aşadar, între Marin Sorescu şi Basarabia (în special cu intelectualii basarabeni) au existat afinităţi sincere şi profunde, dovedind, peremptoriu, că întreaga cultură română îi include, peste sârma ghimpată de la frontieră, pe toţi marii scriitori, indiferent de locul lor de naştere. „Şcoala basarabeană” de azi este comparabilă cu Şcoala Ardeleană, în sensul premergător al unirii fireşti.

Tudor Nedelcea