Mehedinţene

Poziţionat în sud-vestul României, judeţul Mehedinţi sau Ţara Severinului are, ca şi celelalte judeţe, o istorie îndelungată, completată de mituri şi legende, frumuseţi naturale sau făurite de om, personalităţi care au depăşit garniţele ţării. Se întinde de la Şviniţa (localitate cu populaţie majoritar sârbească) din Clisura Dunării până la Salcia, în sud-est, de la Butoieştii lui C. Rădulescu-Motru până la nordul muntos, pe o suprafaţă de aproape 5.000 kmp, cu cinci oraşe, 61 de comune, 344 de sate şi cu o populaţie de 2. 665.000 locuitori. Are un potenţial turistic neexploatat încă plenar, începând cu renumitele Cazane, descrise şi de celebrul scriitor danez Hans Chr. Andersen, până la Orşova, la Complexul carstic Ponoare (cu pădurea de liliac şi „Podul lui Dumnezeu”, Peştera Izverna – explorată şi de marele Cousteau) şi, bineînţeles, monumentele istorice din Drobeta Turnu Severin. Îndrăgita interpretă de muzică populară, Niculina Stoican, a realizat şi un CD privind frumuseţile din nordul Mehedinţului, inclus în caseta ce cuprinde muzica sa.

Aflăm multe date dintr-o recentă carte semnată de Florian Copcea, Peregrin prin Ţara Severinului (Drobeta Turnu Severin, Editura Stef, 2015), în care sunt prezentate succint: Complexul muzeal şi Parcul natural ale Porţilor de Fier, unic în lume; Cula lui Tudor Vladimirescu, Comoara lui C. Brâncoveanu de la Baia de Aramă, muzeele din judeţ şi Biblioteca Judeţeană „I.G. Bibicescu”, Bisericile din lemn şi mănăstirile, Ceramica de Siseşti, Palatul Cultural „Th. Costescu”, Insula Ada-Kaleh, rapsodul popular Domnica Trop etc. În final, scriitorul şi iniţiatorul Festivalului Internaţional de Literatură „M. Eminescu” îşi prezintă propria descoperire „de senzaţie”: portretul lui Tudor Vladimirescu aflat pe zidul interior al Bisericii „Sf. Nicolae şi Spiridon” din Cerneţi.

Mehedinţiul a beneficiat, numai în ultima perioadă, de lucrări fundamentale. Aş cita doar câteva. Ileana Roman, Tudor Răţoi, Dicţionarul enciclopedic al judeţului Mehedinţi (Edit. Pier, 2003), Isidor Chicet, Nunta în Mehedinţi (Fundaţia Scrisul Românesc, 2010), Răzvan Stroe, Daniel Peptenatu, Dicţionarul geografic al jud. Mehedinţi (Fundaţia Scrisul Românesc, 2010), ultimele două fiind nominalizate pentru premiul Academiei Române, Mihai Butnaru, Monografia municipiului Drobeta Turneu Severin (ediţia a II-a, Edit. Pier, 2012). Sub tipar, se află o amplă monografie a judeţului elaborată de cercetătorii Institutului de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolaescu-Plopşor” Craiova al Academiei Române, coordonaţi de directorul instituţiei, Cezar Avram.

 ⃰   ⃰

Cerneţul este localitate pitorească, în care a fiinţat prima şcoală din Mehedinţi, a cărei istorie este legată de mănăstirile Cozia, Tismana şi Govora, de domnitorii Mihnea Turcitul, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Şerban, Grigore Ghica Voevod, C. Brâncoveanu, a boierilor Buzeşti, dar mai ales de Cula lui Tudor Vladimirescu. Aici a luat fiinţă un muzeu al satului, în 2013, din iniţiativa lui Florian Grigore Copcea şi a primarului comunei Şimian (de care aparţine satul Cerneţi), C. Truşcă, cu trei compartimente (etnografie, istorie şi numismatică). Sunt 30 de costume populare, dintre care trei costume au peste 300 de ani, o icoană pictată cu vopsele din plante, chilimuri de peste două veacuri, obiecte de uz casnic, din lemn sau metal, arme utilizate de Domnul Tudor, Abecedarul greco-român a lui Grigore Pleşoianu, Alexandria, monede dacice şi romane etc.

Demn de semnalat este faptul că Muzeul Satului Cerneţi nu este o instituţie cu circuit închis, ci este inclus în cel turistic; graţie scriitorului Florian Copcea, aici se desfăşoară acţiuni culturale de anvergură naţională, cu participarea unor mari personalităţi de talia acad. Mihai Cimpoi sau N. Georgescu.

 ⃰   ⃰ 

Editura craioveană Privirea a retipărit piesa istorică în patru acte, Zavera lui Tudor Vladimirescu, a institutorului din Baia de Aramă, N.N. Sârbulescu. Piesa a fost tipărită în urmă cu un secol la Institutul de Arte Grafice şi Editura „Minerva” şi a fost recomandată de filosoful C. Rădulescu-Motru. Extrem de interesant este faptul că autorul piesei, N.N. Sârbulescu, a cules datele şi informaţiile despre Revoluţia lui Tudor direct de la colaboratorii Vladimirescului, între aceştia figurând strănepotul dramaturgului, D. Sârbu, aromân din Bitolia şi de la tatăl său, Nicu Sârbulescu. „În ce mă priveşte – spune dramaturgul – am căutat a introduce aici chiar vorbele lui Tudor, pe care mi le povestea tatăl meu, ca fiind culese de părintele său de la Tudor. Multe din ele au rămas netrecute, neavând rost în piesă. Totuşi, cele patru acte corespund întrutotul realităţii”.

Cuvântul înainte al ediţiei din 2015 este semnat de... nepotul dramaturgului, adică de profesoara Oana Manolescu, deputat, ea însăşi o prozatoare talentată.

 ⃰   ⃰ 

În buricul municipiului Drobeta Turnu Severin, un alt împătimit colecţionar, Dan Alexoae, împreună cu soţia sa, a alcătuit un muzeu sui-generis. El este asistent medical şi kinetoterapeut, dar vocaţia colecţionarului o are din familie, de la bunicii săi de la Baia deAramă.

Pe lângă costume şi alte obiecte de artă populară tradiţională, colecţia lui Dan Alexoae mai cuprinde: toiage de la Muntele Athos, instrumente muzicale de o largă diversitate, sculpturi în lemn ale artistului plastic Petre Scurtu din Bala (un personaj complex, necunoscut) etc. La loc de cinste figurează două personalităţi şi obiectele ce le/le-au aparţinut. Prima este cunoscutul rapsod popular Domnica Trop, pe care Dan Alexoae o cultivă, obţinându-i şi o recunoaştere oficială: „titlul de tezaur uman viu”, acordat de Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din Cadrul Ministerului Culturii, în timpul ministeriatului lui Daniel Barbu. Dar, din păcate, Domnica Trop, a fost păcălită şi a cedat drepturile de autor, trăind doar dintr-o pensie de handicap (diabet) de...33 lei. Incredibil cum sunt apreciate valorile autentice. A doua personalitate din colcţia Dan Alexoae este inventatorul Nicola Tesla, de origine istro-română (savantul H. Coandă i se adresa cu „Nicule”), prezent în acest inedit muzeu cu un tablou din 1896 ) în care savantul apare în costum popular) şi un aparat de produs... flacăra violet pentru tratamentul cu ozonoterapie.

Apreciindu-l ca atare, o altă somitate, medicul Leon Dănăilă a donat acestui colecţionar propriul său manuscris.

Dan Alexoae face şi tace, dar autorităţile trebuie să-l sprijine prin repartizarea unui spaţiu pentru acest muzeu spre a fi vizitat de public.

 ⃰    ⃰ 

Din iniţiativa scriitoarei Ileana Roman, membru în conducerea filialei Oltenia a Uniunii Scriitorilor din România, şi sub egida Centrului Cultural Mehedinţi (director: Emilia Mihăilescu), la Drobeta Turnu Severin a avut loc, în zilele de 22-23 mai 2015, Festivalul „Primăvara poeziei”. Au susţinut recitaluri poetice sau au vorbit despre esenţa poeziei româneşti scriitorii: Ileana Roman, Dan Buciumeanu, Florian Copcea, Titu Dinuţ, N. Jinga, Viorel Mirea, Mihaela Iovan, Petre Tănăsoaica, Tudor Nedelcea, Jean Băileşteanu,, iar actriţele locale: Lucreţia Epuran şi Victoria Seismeanu au recitat din creaţia poeţilor olteni. A urmat un spectacol de muzică şi dans, susţinut de elevii Şcolii populare de Artă din Drobeta Turnu Severin, îndrumaţi de prof. Doina Durdan: Gabriel Lungu (fiul lui Ion Dolănescu!?) acompaniat de Mirel Dragu, Iulia Perpelea, Catinca Pruncu, Dan Fleancu (un reşit recital de chitară). Dansurile au fost susţinute de elevi, îndrumaţi de prof. Lavinia Tudorache. O notă specială pentru profesoara şi solista Doina Durdan: după lansarea unei fetiţe de excepţie la NexStar, Ingrid Fugaru Boiangiu, domnia sa demonstrează în continuare, prin elevele Iulia Perpelea şi Catinca Pruncu, că municipiul de pe Dunăre are un potenţial remarcabil.

La această manifestare literar-artistică, o contribuţie au avut pictorul C. Plăviţu şi distinsa ziaristă şi om de cultură Gabriela Pogaci.

 ⃰    ⃰ 

În comuna mehedinţeană Obârşia de Câmp, aşezată pe drumul naţional ce leagă Drobeta Turnu Severin de Calafat, pe malul Dunării, se află un monument arhitectural de excepţie: Palatul Gh. Pleşa, construit în 1892, în stil neoclasic. Are 50 de încăperi, pe două nivele, plus foişor, cu pereţii şi tavanele pictate de artişti din mai multe ţări, cu scări din lemn sculptate artistic (încă păstrate), cu oglinzi veneţiene (dispărute) şi o instalaţie de termoficare unică în România, la acea dată. În apropierea palatului, boierul Gh. Pleşa a amenajat un sistem de şapte lacuri. Cu studii de drept în Franţa, dar cu o activitate mai puţin cunoscută, Gh. Pleşa a murit la 90 de ani, fără a avea urmaşi, de unde şi stadiul de paragină în care se află palatul, aflat pe lista monumentelor de patrimoniu. După naţionalizarea din 1948, aici şi-a avut sediul un SMT până în 1971, după care palatul a intrat într-o acută fază de ruinare şi de furt a pieselor de artă şi decorative, a mobilierului.

Ca de obicei, istoria se îmbină cu legenda. În cazul de faţă, se zice că proprietarul Gh. Pleşa şi-a construit palatul cu banii tatălui său (cojocar), furaţi de la un turc-zapciu din zonă. Palatul a fost construit pentru iubita sa, o franţuzoaică, care i-a cerut construirea unui palat asemănător cu cele de pe Valea Loirei, aici pe Valea Dunării. Vizitând palatul şi observând că nu-s weceuri în interior, franţuzoaica ar fi rupt logodna.

Nerevendicat de urmaşi, palatul a fost concesionat de primăria locală, prin licitaţie, unui belgian, care a promis renovarea imobilului, construirea unui teren de golf. Acum este nevoie de rezilierea contractului şi găsirea de urgenţă a unui potenţial proprietar spre a stopa ruinarea în primul rând, şi apoi consolidarea şi redarea lui în forma concepută iniţial. Ar fi păcat ca o astfel de construcţie de excepţie să nu intre în circuitul turistic naţional şi internaţional, spre a demonstra gustul rafinat al (unor) românilor.

Tudor Nedelcea