Spirit sagace, competent și profesionalist - Florian Roatiș

Între personalitățile marcante care merită să figureze în sintagma dragă mie, România dincolo de București, numele filosofului, omului de cultură, universitarului Florian Roatiș este pe deplin îndreptățit. Îl îndreptățește activitatea sa științifică și culturală prodigioasă, concretizată în lucrări fundamentale. Spre a-i încondeia profilul intelectual folosesc antologia lui Marin Diaconu, 17 gânditori în autoprezentări subiective, apărută în colecția „Biblioteca de filosofie românească”, coordonată de vrednicul și profundul Adrian Michiduță (prea puțin cunoscut publicului cititor) la editura craioveană Aius, în 2008. Datele cuprinse în Autoprezentare sunt exacte și complete. Florian Roatiș s-a născut la 17 noiembrie 1948 în satul maramureșean Băsești (al celebrului patriot George Pop de Băsești), fiind al șaptelea copil al Mariei (n. Matei) și al lui Ioan Roatiș. Școala primară și gimnazială le-a urmat, între 1955-1962, în comuna natală, unde „în pofida lipsurilor materiale și a inerentelor umilințe, am descoperit lumea mirifică și infinită a cărților”, „caracterul magic și sacru” al acestora.

O carte incitantă, trebuincioasă - Mici meserii uitate sau dispărute

Unora le plac florile sau animalele, altora, cărțile, evident cele trebuincioase omului. O astfel de carte mi-a oferit recent, de Sărbători, de soții: avocat dr. Cristina-Narcisa Vergatti și prof. univ. dr. Radu-Ștefan Vergatti, cu un titlu incitant: Mici meserii uitate sau dispărute (București, Editura Mica Valahie, 2024, 230 p, 17x24 cm). În loc de prefață, autorii fac Mărturisiri lămuritoare, necesare și, în mare parte, inedite: „Am început să scriem această carte în urma unor convorbiri lungi, de familie, în care ne aminteam copilăria, adolescența și tinereațea noastră. Soția mea și cu mine am avut ceva în comun: amândoi am fost crescuți și de bunicile noastre (cu mai mult timp), părinții erau și pe atunci ocupați cu câștigarea pâinii zilnice și rămâneam eu mai puțin timp să se ocupe permanent de copii”. Lungi convorbiri de familie și fructuoase (pentru noi cititorii, relevatoare), căci ambii autori provin din familii celebre, boierești (în sensul real, adânc al cuvântului). Soția, Cristina-Narcisa Vergatti, un avocat bucureștean de renume, s-a născut și copilărit pe strada Icoanei (unde a locuit și acad. Dan Simonescu).

Seniori ai culturii - Emil Boroghină

Emil Boroghină este un Om-instituție. Actor, regizor, lider de sindicat (a rezolvat problema locuințelor, buteliilor etc. pentru actori), fondator de instituții (director al Festivalului Internațional „Shakespeare”- 1994-2022, al Programului „Teatrul Poesis”, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, în colaborare cu Teatrul „Nottara” și Muzeul Național al Literaturii Române), director al Casei Creației Populare Dolj (1971-1975), dar mai ales director general al Naționalului craiovean (1988-2000), Emil Boroghină și-a lăsat amprenta asupra activității instituțiilor, asupra culturii din Bănie și nu numai. Altfel spus de Radu Beligan, Președintele Institutului Internațional de Teatru în trei mandate: „Emil Boroghină e un om care rezolvă orice. E un personaj foarte interesant, pe care eu, dealtfel, îl studiez. Mi-ar fi plăcut să fiu ca el, dar n-a fost să fie. Cred că actualul director al Naționalului craiovean este cel mai bun director de teatru care a existat la noi în această jumătate de secol”.

Săluc Horvat și Eminescu, aproapele său

În epoca postdecembristă, Eminescu a făcut, din păcate, și obiectul unui abject act de denigrare din partea unor necunoscuți; din păcate, chiar unii intelectuali ne-au recomandat: „despărțirea de eminescianism” (Virgil Nemoianu, „Astra”, nr. 7/1990) sau „despărțirea de Eminescu era obligatorie pentru a avea speranța să facem din el contemporanul nostru” (N. Manolescu, „Dilema”, nr. 265/1998, p. 6). Unii dintre contemporanii noștri, postdecembriști au refuzat să dea ascultare acestui îndemn și ei fac parte din elita intelectuală care așează axiologia la baza valorificării plenare a clasicilor români: Dimitrie Vatamaniuc, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, G. Munteanu, Gh. Bulgăr, Eugen Simion, D.R. Popescu, Mihai Cimpoi, Th. Codreanu, N. Georgescu, Ilie Bădescu, M. Ungheanu etc. Între aceștia, un loc aparte îl ocupă un „om al Nordului” care „judecă la rece” (Mihai Cimpoi) problematica eminesciană: Săluc Horvat. Critic și istoric literar, editor, gazetar, bibliolog și bibliofil, Săluc Horvat s-a născut la 23 iunie 1935, în satul Șigău din județul Cluj, unde și-a început studiile, finalizate la Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyay din Cluj-Napoca. A fost bibliograf principal și director al Bibliotecii Universității din Baia Mare, profesor la colegiile naționale „Mihai Eminescu” și „Gheorghe Șincai” din Baia Mare, introducând în planul de învățământ liceal „biblioteconomia” ca disciplină de studiu, urmând exemplu savantului-bibliolog, acad. Dan Simonescu. Horvat însuși a elaborat, în 1979, un manual de „Biblioteconomie”, apoi Introducere în biblioteconomie (1996) și Cartea de-a lungul anilor (2015). „Unul dintre cei mai de seamă intelectuali maramureșeni”, cum îl caracterizează conf. univ. dr. Ștefan Vișovan, Săluc Horvat face parte dintre inițiatorii și fondatorii revistei „Nord Literar”, este redactor al revistei „României KmO”, fondator și președinte al Asociației Scriitorilor din Baia Mare, se află printre inițiatorii înființării la Baia Mare a unei instituții de învățământ superior, unde și-a început activitatea didactică ca lector.