Petre Gigea despre 'Un respectabil istoric al României'

Ajuns la o vârstă venerabilă (95 de ani), Petre Gigea-Gorun nu se dă bătut; îl dor picioarele, dar mintea-i ajunsă la deplină maturitate („capul mi se învârte”, cum mi-a declarat savantul C. Bălăceanu-Stolnici la cei 100 de ani ai săi). Născut la 31 martie 1930, în comuna doljeană Goicea Mică, coleg cu istoricul Șt. Ștefănescu, localitate care-l are cetățean de onoare pe Dimitrie Gusti, Petre Gigea și-a făcut studiile elementare (1937-1941), continuate la Liceul Comercial „Gh. Ghițu” din Craiova (1941-1949) și finalizate la Academia de Studii Economice (ASE), Facultate de Finanțe și Credit din București, în 1956. Cu vocație managerială, a îndeplinit diverse funcții administrative: șef al Secției financiare a regiunii Oltenia (1956-1964), primar al Craiovei (1964-1968), primvicepreședinte al Consiliului Popular al jud. Dolj (1968-1977), consilier și ministru al Finanțelor (1978-1986), guvernator al României la FMI și la Banca Mondială (1981-1986), ambasador extraordinar și plenipotențiar al României la Paris (1986-1990) și la UNESCO (1987-1990). După 1990, a activat ca director economic într-o societate mixtă română-canadiană, profesor universitar. S-a remarcat și ca scriitor, fiind autorul a cel puțin 50 lucrări (deși nu-i membru al Uniunii Scriitorilor din România).

Debutează cu versuri, Pentru dreptate se aprinse focul (1977), cu o prefață de Al. Piru, dar se remarcă ca un redutabil memorialist, oferind date și informații prețioase despre Oameni și evenimente craiovene (2001), Despre Craiova cu dragoste (2002), Din însemnările unui ambasador la Paris (2002), Amintiri despre scriitori și alți oameni de cultură (2003), V.G. Paleolog și Brâncuși – un dialog etern (2004), Prin China milenară și misterioasă (2005), Ulița copilăriei (2010), Personalități românești în conștiința vremii (2010) Întâlniri cu șefi de state, prim miniștri și alte personalități (2010), Amintiri și întâlniri cu personalități românești (2010), Întâlniri memorabile (2011), Oameni și destine (2013), Mărturisiri necenzurate (2021), Să deschidem ușa amintirilor (2024). Despre creația sa s-au pronunțat personalități marcante: Al. Piru, Laurențiu Ulici, I.D. Bălan, M. Duțescu, Fănuș Băileșteanu, Ov. Ghidirmic, Tudor Nedelcea, Al. Firescu, Marian Barbu, D. Preda, N. Mareș, I. Deaconescu, Aurel Goci. Petre Gigea-Gorun are un merit de necontestat. Participând la diverse lansări de carte, expoziții, inaugurări etc., întâlnindu-se cu mari personalități, religioase, culturale, sportive, științifice sau politice a știut de fiecare dată să-și creioneze un mic jurnal, să păstreze programe, invitații etc. și, astfel, după atâțea ani să poată reconstitui, cu empatie și obiectivitate, diversele manifestări, oamenii prezenți, să aducă contribuții esențiale la stabilirea profilului unei personalități.

Așa s-a întâmplat cu Titu Georgescu, un mare istoric al României, căruia i-a dedicat o carte cu acest titlu (Craiova, Editura Sitech, 2025), sau cum scrie autorul cărții, Petre Gigea-Gorun, „acum mi-am propus să sintetizez din amintirile mele și din ce s-a încrustat în memorie despre OMUL, dascălul și istoricul remarcabil, Titu Georgescu, de care prietenește și sufletește m-am legat foarte mult”. Titu Georgescu face parte din „oameni cari au fost”, ca să folosesc sintagma lui N. Iorga. Prodigioasa sa activitate merită să fie consemnată într-o carte, fapt dus la îndeplinire de un „om de bine”, Petre Gigea-Gorun, care a colaborat benefic cu distinsa Doamnă profesoară, Ileana Georgescu, soția. L-am cunoscut personal pe universitarul și istoricul Titu Georgescu, în perioada când era rectorul Universității din Craiova, iar eu, ca arhivist craiovean, participam benevol la cursurile sale, Probleme fundamentale de istorie. Fiind filolog, mă interesa în mod deosebit istoria contemporană; ori la cursurile profesorului Titu Georgescu găseam date mai puțin cunoscute sau inedite despre istoria Partidului Comunist Român până la zi. Așadar, Titu Georgescu s-a născut la 23 februarie 1929 în Corabia (ca fiu al soților Filofteia și Enache), unde și-a petrecut copilăria și a început școala, continuată la Colegiul „Frații Buzești” din Craiova și la Liceul militar „N. Filipescu” de la Mănăstirea Dealu.

Între 1948-1952 a urmat cursurile universității bucureștene, Facultatea de Istorie, avându-i profesori pe Al. Sacerdoțeanu, I. Nestor, Andrei Oțetea, D. Tudor, D. Almaș, D. Berciu; după absolvire este încadrat secretar științific la Institutul de Istorie al Partidului (1954-1956), iar din 1958 parcurge toate treptele universitare, predând obiectul său de suflet la Universitatea din București, Facultatea de Istorie și Drept: „Aveam de foarte tânăr un crez legat de voință; nu e destul să vrei, să știi să vrei, să poți să vrei. Făceam totul să fiu cât mai ordonat [...] Luptam cu mine pentru a fi un om adevărat, cinstit cu lumea ce mă înconjoară, corect, muncitor nu oricum. Îmi educam voința [...] Devenisem selectiv la citit [...] îmi îmbogățeam vocabularul, imaginile, gândirea, având de toate nevoie spre a expune istoria și de a o scrie altfel”. Mărturisire pilduitoare mai ales pentru generația de azi trăitoare într-o Românie total needucată. Această mărturisire are un tâlc: în perioada sa de început, Titu Georgescu a fost nevoit să dea piept cu teoria oficială a pseudoistoricului Roller, să intre într-o lume „greu de înțeles și cu surprize”, în care adevărul istoric era interzis din motive dogmatice.

Pentru nesupunere științifică, secretarul științific al Institutului de Istorie a Partidului a fost transferat disciplinar la Editura Științifică (1956-1958). După moartea lui Roller, a reușit să-și reia activitatea științifică și universitară la revista „Anale de istorie” (1960-1965), trimis la specializare – cercetare – documentare, în Franța la Arhivele Naționale și ale Ministerului Afacerilor Străine, unde a adus în țară microfilme. După susținerea doctoratului cu teza Organizații antifasciste și antirăzboinice, în 1960, fondează, în 1967, revistă de mare interes și succes „Magazin istoric”, care continuă și azi („ca istoric, la nimic nu am ținut atât de mult ca la această revistă”), având, în privința conținutul revistei, divergențe cu Leonte Răutu („să știi că răspunzi pentru orice abatere de la profilul revistei”, îl amenință politrucul). Din 1970 este ales rector al Universității din Craiova, conducând instituția până în 1974, fiind eliberat din funcție la cererea sa, urmând să activeze ca prorector al Universității din București între 1975-1981, continuându-și activitatea profesională până la pensionare, pentru limita de vârstă, în 1985.

O perioadă (1973-1975) a fost director al Centrului de Științe Sociale din subordinea Academiei de Științe Sociale și Politice. Sub rectoratul său, echipa de fotbal a Universității Craiova a străbătut o perioadă de glorie, cu jucători de „națională”, unde voia să vină și portarul Rică Răducanu; să devină student, fără să aibă bacalaureatul. Ultima parte a vieții Titu Georgescu a petrecut-o la Rm. Vâlcea (1999-2004). Făcând parte din grupul de istorici români, interesați doar de adevărul istoric, nu și cel politic, Titu Georgescu a fost ales membru în numeroase comisii și organizații naționale și internaționale: Centrul Național al Istoricilor din România, Comisia Internațională pentru Învățarea Istoriei (Bruxelles), Comisia Română de Istorie Militară, Comisia Națională UNESCO pentru România, Asociația de Drept Internațional și relații Internaționale (ADIRI), Asociația Națională „Cultul eroilor”, „Forumul Cultural al Râmnicului” etc., participând la diverse manifestări istorice pe plan mondial. Pentru a fi admis în aceste prestigioase instituții științifice internaționale trebuie să ai o biografie valoroasă; și Titu Georgescu îndeplinea aceste condiții, fiind autorul, printre altele, al volumelor: N. Iorga împotriva hitlerismului (1966), Intelectuali antifasciști în publicistica românească (1967), Mărturii franceze despre 1848 în țările române (1968), Ctitori de școală românească (1971), A concis Hystory of Romania (1980), Argumente de istorie pentru o nouă ordine internațională (1977), România în istoria Europei (1988), De la Yalta la Malta (1996), Tot un fel de istorie (3 volume, 2000-2003).

A avut relații prietenești și de colaborare cu mari intelectuali ai vremii: Petre Pandrea, Eugen Barbu, Paul Anghel, Radu Florian, Mircea Malița, Damian Hurezeanu, C.C. Giurescu, Gh. Dumitrașcu, Nestor Vornicescu, D. Preda etc. Titu Georgescu a fost un intelectual rafinat, modestia și toleranța fiindu-i aproape.

Și-a trăit viața cu modestie și cu bun simț, lăsând posterității un nume și un renume. Mărturia sa este edificatoare: „Deoarece nu am lăsat, prin testamente, averi, în afara unei prețioase biblioteci și a acestor scrieri spre , plus treizeci de cărți, ce le-am scris timp de o viață, mă declar aproape împăcat. Adverbul își are rostul său, deoarece sunt destule făcute în viață, temeinic sau grăbit, concesiv sau ofensiv, regăsindu-se în amintirile cu care m-am însoțit și la bine și la rău. Mă aflu în ele, am trăit cu ele, am obosit cu ele, mă duc cu ele...”.

Tudor Nedelcea