Jurnalist de vocaţie, Ion Jianu a intrat în comunitatea oamenilor de cultură (deci şi a scriitorilor) prin cărţile sale de interviuri. Recent a publicat în Editura „Ramuri”, Interviuri cu actori, regizori şi artişti plastici în slujba artei, după publicarea altor interviuri cu sportivi de performanţă (prefaţate de regretatul Fănuş Neagu) sau cu oameni politici (Gh. Apostol).
Dar, lucrarea sa reprezentativă, în opinia noastră, este cea publicată în 2002 la Editura Scrisul românesc, cu un titlu inspirat ales: Interviuri pentru eternitate, căci multe dintre personajele sale au intrat în veşnicie (Al. Balaci, Ion Băieşu, Şerban Cioculescu, Sabin Bălaşa, Aurel Dragoş Munteanu, I. Lăncrănjan, Pompiliu Marcea, Adrian Marino, Fănuş Neagu, Al. Oprea, Al. Piru, Valentin Silvestru, I.D. Sîrbu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Sorin Titel, Romulus Vulpescu). Alţi scriitori (Ana Blandiana, Augustin Buzura, Jean-Luis Couriol, Fl. Firan, D.R. Popescu, Răzvan Popescu, Eugen Simion, Ileana Vulpescu) sunt interviaţi într-un anume context politic sau istoric; citite azi, ele ne oferă informaţii de istorie literară, dându-ne posibilitatea aprecierii rezistenţei în timp a opiniilor exprimate. Demn este faptul că volumul cuprinde şi autografele tuturor intervievaţilor, autorul intenţionând să-şi intituleze cartea „Interviuri şi autografe pentru eternitate”.
Literatura română a înregistrat de-a lungul vremurilor multe cărţi de interviuri, parte dintre ele fiind actuale şi azi. Ne gândim, de pildă, la ecoul în epocă al cărţilor de interviuri şi dialoguri semnate de Ion Biberi, Lumea de mâine (1945), Orizonturi spirituale (1968), Lumea de azi (1980), ecou atât de puternic şi benefic încât ele au trebuit să fie reeditate.
O carte de interviuri este utilă în măsura în care autorul ei a reuşit să-l stârnească pe cel intervievat, să-i „smulgă” răspunsurile de care cititorii pot avea nevoie, „nu de circumstanţă, ci dintre acelea menite să rămână ca repere demne de meditaţie” (G. Munteanu); dar, pentru aceasta îţi trebuie cultură şi să fii informat aproape exhaustiv asupra activităţii creatoare a scriitorului intervievat.
Ion Jianu răspunde acestor cerinţe minimale. Absolvent al Facultăţii de Construcţii din Timişoara, el a lucrat ca ziarist la singurul cotidian craiovean (Înainte), dar a colaborat intens la presa literară: Ramuri, Orizont, Scrisul românesc, România literară, astfel încât nu i-a fost greu să debuteze editorial la prestigioasa editură „Scrisul românesc” cu Interviuri pentru eternitate. A fost susţinut de Fănuş Neagu, care, în stilul său caracteristic, recomandă cartea, care „se aşează ca o frunză plină de vânt înoitor pe o creangă din durerea fermecată a muncii făcute cu patima credinţei. Veţi găsi în râul de vorbe cumpănit închipuite şi spuse, spicul de lună şi măciulia unei stele din ursa mare ce se găsesc în inima tuturor creatorilor”.
Cartea lui Ion Jianu include multe personalităţi reprezentative (majoritatea fiind scriitori), o problematică vastă şi actuală, dăruindu-ne informaţii preţioase de biografie intelectuală. „Am purces la aceste convorbiri dintr-o ambiţie, apoi din curiozitate şi interes – mărturiseşte autorul în Argument. „Eram curios, de pildă, să aflu direct de la autorul Moromeţilor amănunte despre documentarea istorică din Delirul, mai ales despre Ion Antonescu, Marin Preda având privilegiul să consulte dosarul de acuzare al mareşalului”.
Interviul cu Marin Preda, din păcate, nu s-a finalizat. Am fi aflat date importante despre introvertitul autor al Moromeţilor. Dar, Ion Jianu ne oferă, în schimb, mărturii şi opinii interesante. Italienistul Al. Balaci ne reaminteşte că „o condiţie primordială a dezvoltării culturii contemporane româneşti este dialogul lucid şi patetic, dezvoltarea liberă a fenomenologiei creaţiei de oriunde din lume”. Augustin Buzura ne avertizează că oamenii pot fi onoraţi nu numai cu gloanţe „ci şi cu vorbe”. Cu o experienţă de viaţă şi cultură impresionante, eruditul Şerban Cioculescu vorbeşte despre raportul dintre critic şi scriitor din vremea sa, mai puţin riguros, „adică criticii de astăzi sunt mai admirativi decât cei din trecut....Înainte vreme, spiritul de grupare nu era atât de accentuat ca acum”. O opinie îndreptăţită despre impunerea literaturii române în universalitate exprimă Adrian Marino: „literatura română trebuie să se facă mai întâi ca realitate globală”, prin cât mai multe traduceri de calitate şi într-un ritm susţinut, nu sporadic sau prin eforturile personale ale autorilor (cum este cazul său sau al lui Marin Sorescu). Fănuş Neagu desleagă misterul titlului romanului său Scaunul singurătăţii, atât de comentat la apariţie (1987). „Titlul reflecta starea mea de spirit de atunci. De fapt, fiecare intelectual se află într-un scaun al singurătăţii vizavi de putere, mai ales de puterea oarbă a securităţii”.
Sunt intervievaţi şi doi dintre foştii redactori şefi ai revistei „Ramuri”. Mărturiile lui Al. Piru despre revista pe care a condus-o între 1969-1976, despre Facultatea craioveană de Filologie pe care a creat-o sunt preţioase prin obiectivitate şi sinceritate; face însă o remarcă importantă privind raportul dintre critica şi istoria literară. „E bine când amândouă se întrunesc, când istoricul literar are o viziune critică, iar criticul perspectivă istorică”.
Urmaşul său la conducerea revistei, Marin Sorescu rememorează atmosfera din jurul publicaţiei şi al cenaclului, remarcând şi încurajând tineri, care au confirmat ulterior (Gabriel Chifu, Fl. Miu, Patrel Berceanu, C. Preda, Ioana Dinulescu etc.). Craiova este un oraş cultural şi se simte ca acasă, mărturiseşte autorul Liliecilor. „Cred că e bine pentru un scriitor să nu se izoleze, să trăiască în mijlocul tinerilor care se ocupă cu literatura şi să încerce să cunoască pe viu pulsul vieţii literare”. Ion Jianu este dibaci în punerea întrebărilor: „Este critica arta sau ştiinţa?”, la care scriitorul bulzeştean răspunde în stilul său caracteristic: „Critica altora o fi ştiinţă, a mea vreau să fie artă. Ştiinţa face progrese zi de zi, negându-se încontinuu, arta este mai lungă”. Inaugurarea librăriei Editurii „Scrisul Românesc”, editura pe care a abandonat-o, o perioadă, spre a fi ministrul Culturii, îi oferă prilejul să remarce entuziasmul şi numărul mare de participanţi, „că lumea revine la carte”, dar să şi mărturisească: „Sunt un om care a crescut în ideea că totul se învaţă din scris şi din experienţa generaţiilor succesive”. Creatorul literar se armonizează cu gânditorul, omul de cultură Marin Sorescu.
„Nu există poeţi, există poezie”, declară ceremonios Nichita Stănescu, laureatul Premiului Herder în 1975, recomandându-le, totuşi, poeţilor să cunoască viaţa şi limba română, „s-o cunoască astfel încât să ajungă poligloţi de limba română, să ştie de şapte ori limba română ca instrument de comunicare”.
Cartea lui Ion Jianu, Interviuri pentru eternitate, şi-a atins cu asupra de măsură ţelul propus, de a se constitui „mărturii ale conştiinţei româneşti dintre anii 1978-2002”, astfel încât aşteptăm cu nerăbdare alte cărţi de interviuri cu marii scriitori, atât de necesare istoriei literare româneşti, cât şi publicului cititor deopotrivă. Căci, în interviuri, Ion Jianu excelează.
Tudor Nedelcea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu