Centenar Maria Tănase - Pasărea măiastră

2013 a fost anul Mariei Tănase, întâi o comemorare (50 de ani de la urcarea la Cer, la 22 iunie 1963) şi, apoi, o aniversare: centenarul naşterii sale (la 25 septembrie 1913). Prea puţin s-a vorbit despre această mare personalitate, egala lui Eminescu, Brâncuşi sau G. Enescu în literatură, sculptură şi în muzică cultă. O personalitate care şi-a marcat secolul şi a fost admirată de întreaga elită a ţării: Constantin Tănase, C. Brăiloiu, G. Enescu, O. Goga, Geo Bogza, N. Iorga, I. Vasilescu, Cezar Petrescu, Liviu Rebreanu, I. Minulescu, I.Pillat, Camil Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, Gh. Ciprian, Petre Ştefănescu-Goangă, Păstorel Teodoreanu, D. Gusti, George Georgescu, M. Jora, L. Blaga, Şt. Roll, Z. Stanca, C. Brâncuşi, El. Farago, Gib Mihăiescu, Ionel Perlea, V.I. Popa, Gala Galaction, I. Ţuculescu, M. Sadoveanu, Corneliu Baba etc., etc. Toţi au vorbit sau au scris elogios despre regina cântecului românesc. Chiar şi Tudor Arghezi, recunoscut pentru zgârcenia sa în aprecieri laudative, a definit-o magistral: „Cine calcă silaba românească, stihul şi căutarea, ca subtila Maria Tănase? Diavolul. Nici el”.

Personal, mă leagă o amintire stranie de numele său. Eram elev la Liceul „Traian” din Tr. Severin, practicam fotbalul în detrimentul învăţăturii şi, astfel, m-a „prins” examenul de maturitate prea puţin pregătit. Urma să răspund comisiei de examen, când pe uşă intră o profesoară plângând, anunţând trista veste: a murit Martia Tănase. Era ziua de 22 iunie 1963. Comisia, impresionată, a devenit indulgentă şi, astfel, mi-am trecut examenul de maturitate: graţie decesului Doamnei. Am fost marcat de acest eveniment şi, în timp (nimic nu-i întâmplător), vrăjit de culisele personalităţii sale, am scris o micromonografie, în special pentru copii şi tineri, Pasărea măiastră, în 1993, reeditată în 1999. Mi-am „plătit”, în felul meu, „datoria” morală faţă de Maria Tănase.

S-a scris mult şi bine despre marea Doamnă. Aproape totul. Dar, revenirea la astfel de personalităţi este absolut necesară, ele fiind demne modele de urmat, mai ales în tranzaţia valorilor româneşti actuale. Personalitatea sa este puternică nu numai prin cele peste 400 de melodii populare (adunate şi interpretate), adevărate bijuterii, dar şi prin talentul său actoricesc, jucând în Cadavrul viu de Lev Tolstoi, în Horia de M. Davidoglu, Opera de trei parale de B. Brecht, în filmele România şi Ciulinii Bărăganului. Chiar M. Sadoveanu a scris special pentru ea romanul Cântecul Mioarei, rămas neterminat din păcate.

Multe se pot spune despre Maria Tănase. Suflet generos, profesionist desăvârşit, ea a lansat în muzica populară tineri neafirmaţi încă (Dumitru Fărcaş, Ileana Constantinescu, Victoria Darvai, Fărâmiţă Lambru etc.) sau formaţi pentru alte cariere (Margareta Pâslaru).

În străinătate, a făcut o excelentă impresie încă din 1936, înregistrând la Casa londoneză de discuri „Columbia”, la Viena şi la Londra, deşi debutul său radiofonic românesc se produce la 20 februarie 1937. În 1939, la Expoziţia internaţională de la New York, în pavilionul românesc, cântă cu multă naturaleţe, entuziasmând asistenţa, inclusiv pe doamna Sarah Delano, mama preşedintelui SUA, Rooselt, pe fostul preşedinte Hoover, pe Andrei Gide, Yehudi Menuhin, G. Enescu. Aici îl reîntâlneşte pe C. Brâncuşi (pe care-l cunoscuse la Paris, cu doi ani înainte), cu care leagă o nobilă prietenie, deşi sculptorul o numise „Casandra”, „bocitoare”. Amintirile ei o definesc ca o adevărată memorialistă: „Pe Costache Brâncuşi l-am lăsat adormit la „porumbarul” (cum îşi denumea el patul) din atelierul de la Paris. Ploua în ziua aia – m-a rugat să-i cânt şi, ca să nu-l văd plângând, şi-a rezemat spinarea de a mea să nu-i văd faţa. Într-un târziu, trecând prin multe cântece, a adormit. Am lăsat în locul spinării mele o pernă mare ca să nu-l trezesc, i-am sărutat mâna şi i-am lăsat o scrisoare pe masă. Mai aveam o oră şi trebuia să plec spre ţară. A venit războiul şi nu l-am mai putut adormi în cântece, dar aici în Gorj sunt cu el... Coloana, care, cum i-au denumit-o ţăranii:- „scara nesfârşită” – îl poartă către infinit. Săruturile lui erau tandreţea oltenească, Coloana Infinitului era zborul sufletului său, iar masa din zăvoiul de pe Jii este masa la care-şi pipăia visele pe care le împietrea în operele lui. El a dat Gorjului ce i-a fost lui mai drag. „Porumbarul” lui era susţinut de două coloane de lemn aidoma stâlpilor din poarta părintească şi aidoma Coloanei Infinitului de la Gorj. Operele lui „scumpe” ar fi pe altundeva, dar sufletul lui neica Costache se află la Târgu Jiu”.

În Turcia, în 1941, a impresionat publicul şi autorităţile cântând în săli, la Radio Ankara; pentru acest triumf, i s-a oferit cetăţenia de onoare a Turciei, un post de profesor şi o vilă într-o insulă. Dar, ea s-a întors în patria cântecelor sale. Cântă în aproape toate oraşele ţării, în turnee obositoare, de câte o lună, călătorind în cuşete de tren sau dormind pe la diverse internate.

Moartea marelui său prieten, C. Brâncuşi, a afectat-o. Maria l-a rugat pe arh. Octav Doicescu să-i facă planul pentru o şcoală de folclor la Tg. Jiu, aşa cum o sfătuiese nea Costache („Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaşte tot pământul prin ce-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre mă apucă un dor de ţară, de oltenii tăi şi-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu...”). Maria Tănase părăseşte Bucureştiul şi clasa sa de folclor şi, în 1962, se transferă la „Taraful Gorjului”, secţie a Ansamblului artistic „N. Bălcescu” din Craiova, unde artista depistase un izvor folcloric autentic şi viguros, găzduită „între casa Caterinei de la Jiu, Coloana Infinitului lui nea Costache Brâncuşi şi statuia lui Tudor”, cum îi scria compozitorului I. Dumitrescu. Culege peste 50 de piese din folclorul gorjenesc, reorganizează ansamblul folcloric şi din primăvara lui 1963 începe turneul cu spectacolul „De-ale noastre olteneşti”. La Tr. Severin, la 17 martie 1963, are prima criză, este internată la Craiova, dar cum turneul nu avea succesul scontat, ignoră sfatul medicilor şi revine pe scenă. La Hunedoara, la 1 mai 1963 cântă pentru ultima dată, fiind înlocuită de Mia Braia. Este internată în Bucureşti, la Spitalul Fundeni. Încă lucidă, şi-a spus ultimele dorinţe: un monument la Balota-Mehedinţi, dedicat cântecului românesc, o fântână pentru „drumeţii însetaţi” (realizată graţie graficianului Gabriel Bratu, la Călăraşi-Dolj), o pernă din petale de trandafiri, un săculeţ cu florile câmpului care să fie ataşat tubului de oxigen şi... o înmormântare cât mai discretă. Prima şi ultima dorinţă nu i s-au îndeplinit.

Doamna cântecului românesc, pasărea măiastră, a fost condusă spre Belu de un cortegiu de peste un milion de admiratori (mai mult decât la Gh. Gheorghiu-Dej). Cu şiretele de la pantofi neînnodaţi (aşa cum a dorit), Maria Tănase a străbătut Bucureştiul, de data aceasta tăcând. La Maria Tănase, popularitatea şi valoarea s-au împletit firesc, armonios. Maria Tănase a fost / este o valoare universală, de care trebuie să ne îngrijim.

Tudor Nedelcea

P.S. Maria Tănase merita un spectacol la Sala Palatului. Avem (mai avem) Ministerul Culturii?!, căci pe ministrul Culturii, care se ocupă de exploatarea (pentru străini) a Roşiei Montane, îl vedem şi revedem cam la toate posturile naţionale TV.