Interviu cu Angelica Stoican

T.N.: Când un străin intră într-o comunitate sătească este intrebat de unde provine, din ce loc vine. Se ştie că plaiul, peisajul geografic are o influenţă anume asupra formării personalităţii. G. Ibrăileanu afirmă că moldovenii sunt mai reflexivi, iar oltenii mai pragmatici. Eminescu deosebea oamenii de munte( superiori) de oamenii de câmpie. Aşadar, ce zonă geografică v-a format?

A.S.: Vin din Prejna Mehedinţului, o zonă de munte bine definită prin tradiţiile ei populare. Când este încercat de sentimentul nemuririi, singur omul urcă spre crestele muntelui pentru a atinge Cerul şi a se îndumnezei o clipă prin mântuire. Dacă nu ar fi însufleţit, omul ar fi împietrit. Dar şi muntele-i însufleţit prin izvoraşe şi codrii de brazi şi el are cale spre Cer prin codrii-nalţi ce murmură o taină sfântă. Am cântat muntele şi măreţia lui. Între munte şi munteni se naşte o legătură magică, curată şi fără de sfârşit. „Doamne de-oi îmbătrâni / Ochii mi s-or ceţui, / muntele nu l-oi zări / Şi-o să mă usc din picioare / De dorul tău, Ploştinioare”.

T.N.: Asupra oamenilor zonei Cloşani s-au elaborat studii sociologice şi etnofolclorice complexe şi pertinente Să-l amintim doar pe Pavel Ciobanu. Eu însumi am văzut în Prejna la o Sfântă Marie Mare bărbaţi şi femei îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, adică în costume populare autentice. Vorbiţi despre oamenii acestor meleaguri.

Sunt oameni deosebiţi. Muntele şi oamenii lui mi-au conturat caracterul şi spiritul de dreptate, libertatea de a gândi, dorul de plaiul strămoşesc, nevoia de a sări în sprijinul semenilor tăi. Bunii mei părinţi au fost lumina ochilor şi mi-au dat dârzenie. Dar fără Dumnezeu n-ar fi existat nimic!....Mehedinţiul rămâne leagănul cântecelor mele.

T.N.: În cartea dv. Rădăcini şi ravenic (=izvoraş), apărută la Editura MJM în 2006, vorbiţi despre părinţi şi străbuni, chipuri de oameni, opinia unor personalităţi despre dv. (Emilia Comişel, Adrian Păunescu, Gr. Vieru, D.R. Popescu, Geo Saizescu, Ileana Roman, D. Fărcaş, Marioara Murărescu, Elize Stan, Gruia Stoia, Maria Tănase Marin, Daniela Gibescu, Floarea Calotă, Sofia Vicoveanca, Veta Biriş, Sava Negrean Brudaşcu etc.). Pentru cititorii revistei, vorbiţi-ne despre începutul carierei dv. artistice. Ce rapsozi sau mari personalităţi v-au influenţat?

A.S.:Doamna Emilia Comişel a avut cuvântul cel mai greu în formarea mea. Folcloristul bănăţean Pavel Ciobanu şi Gruia Stoia, directorul departamentului muzical Radio-România, mi-au fost apropiaţi şi m-au îndrumat în munca de culegere şi creaţie. Le port un nemărginit respect!... Din familia mea, tatăl, Nicolae Stoican, şi unchiul meu, cunoscutul rapsod Ion Stoican, au presărat cântece pe cărările munţilor, aşa m-a prins vraja cântecului pentru totdeauna.

T.N.: Cariera dv. a fost fulminantă. Autenticitatea cântecelor interpretate, timbrul dv. inconfundabil v-au lansat pe orbita muzicii populare. Care a fost traseul artistic urmat, în ţară şi în străinătate?

A.S.: Harul (talantul) dacă-ţi este dat, îl ai, dar trebuie să ştii ce faci cu el. Am înregistrat sute de cântece. Toate cântecele mele poartă o poveste. Am cules balade, legende, am şi creat cântece, inspirată fiind de lumea satului, de măreţia unor oameni ce au însufleţit muntele. Doina mi-a dat aripi prin tânguirea ei. Jocul, hora dând ocol munţilor, m-a învelit cu sentimentul măreţ al dragostei.

T.N.: Ştiu de la consângenii noştri din Timocul sârbesc că aţi avut acolo un succes deosebit, aţi fost rechemată. Care este cheia acestui succes?

A.S.: Ei sunt cu adevărat români, prin toată organizarea trăirilor lor. Obiceiurile, naşterea cu ursitorile, nunta cu bradul, sărbătorile şi ritualurile de la naştere la nuntă şi moarte sunt similare cu ceea ce eu am trăit în satul meu, Prejna Mehedinţului. Limba, legendele şi cântecele româneşti ne spun adevărul despre timoceni. Am fost împreună cu grupul „Izverna”, trimisă de Institutul Cultural Român în 2011, invitată de părintele Boian Alexandrovici de la Malainiţa şi în 2010 la Festivalul Folcloric „Gergina”. În volumul de carte „Rădăcini şi ravenic”, un capitol vorbesc despre toate acestea. „Lung îi drumul Borului / Pe Valea Timocului / Şi-i bătut cu pietricele / Cu dor mult şi multă jăle, / Strigă soră către frace / Cum traieşci, maica şe faşe?...

T.N.: Aţi interferat şi cu celebrul Cenaclu „Flacăra”, inclusiv cu fondatorul şi coordonatorul său, Adrian Păunescu. Ce ne puteţi spune despre această colaborare benefică cu un cenaclu unicat în România şi cu soliştii lansaţi aici?

A.S.: A fost o perioadă care mi-a oferit ocazia de a cunoaşte lumea scriitorilor şi a unor artişti, purtători de spirit şi de profunde trăiri. Bocetul lui Ion fără de mormânt şi Nu am moarte cu tine nimic le-am îmbrăcat în haină melodică mult mai târziu. Cred că este o reuşită pe măsura versurilor lui Adrian Păunescu şi Gr. Vieru. De ce nu se aud?!...Pentru că nu strigă după bani ci după alte sentimente şi profunde trăiri!...

T.N.: Aţi participat şi la Congresele Spiritualităţii Româneşti, ţinute întâi la Băile Herculane, apoi la Alba Iulia. I-aţi cunoscut, desigur, pe celebrii Grigore Vieru, soţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Vorbiţi-ne despre aceştia, dar şi despre alte personalităţi pe care le-aţi cunoscut şi care, eventual, v-au influenţat cariera?

A.S.: La Congresul Spiritualităţii Româneşti de la Băile Herculane l-am cunoscut pe Cristea Sandu Timoc. Atunci, după lungi discuţii, am semnat printre primii, pentru construcţia bisericii de la Malainiţa, Timoc-Serbia şi pentru susţinerea ideii de recunoaştere a românilor timoceni. Toate congresele au fost prilej de întâlnire a unor mari personalităţi, prezentând tematici complexe privind istoria şi adevărul ei. Când oamenii inteligenţi se adună spre a zidi şi nu pentru a distruge, câştigul e imens şi adevărat!... În privinţa colindului meu prin lume, cu cântecul, a fost o reuşită, o alinare a multor nedreptăţi ce mi s-au făcut. Dovadă este recunoaşterea repertoriului meu, a muzicii în acel index de personalităţi apărut la Cambridge la propunerea d-nei Emilia Comişel. Multele distincţii primite mi-au compensat clipele de durere, provocate de nedreptate. Scara valorilor nu poate fi făcută de politicieni, ci de adevăraţii oameni de cultură. Cultura nu are culoare şi nici democraţie, ci balanţă valorică. Aştept cu emoţie apariţia volumului I de carte Rădăcini şi ravenic cu CD şi DVD traduse în română-engleză şi română-franceză. Volumul II, Rădăcini şi ravenic, este mult mai complex, am adunat tot ce-i frumos şi curat, haină de suflet şi spirit al neamului. Mulţumesc bunului Dumnezeu şi celor ce au avut încredere în mine. Mă rog pentru tineri să continue lupta împotriva mediocrităţii şi pentru tot ceea ce generaţii le-au lăsat ca fundament în casa spiritualităţii neamului românesc.

T.N.: Şi acum o întrebare tranşantă: de ce apariţiile dv. scenice şi discografice sunt tot mai rare? Aţi compus şi cântat pe versurile lui Adrian Păunescu (Balada Mareşalului) şi Gr. Vieru (Nu am moarte cu tine nimic), piese muzicale în care aţi scos în evidenţă dramatismul exprimat de aceşti poeţi. Dar acest lucru nu se cunoaşte. De ce?

A.S.: Mă întrebaţi de ce nu se mai aud cântecele mele? Pentru că aşa a fost politica idioată, a celor care s-au grăbit să mă aşeze în rafturile prăfuite, spre a scoate în faţă, cântecul de huzur şi destrăbălare, al banilor şi duşmanilor, în parfum de alcool. Superficialitatea-i haină de suflet în aceste prăpădite timpuri!... Sigur că sunt şi tineri care merită toată admiraţia. Discut cu ei, îi chestionez. Plătesc mult şi sunt puţini cei interesaţi de talantul lor. În primul rând, trebuie ca produsul lor, arta, să aducă bani. Doar atât. Impresari fără scupule, fără carte, geambaşi. Acesta-i tabloul cumplitului adevăr. Pe mine m-a ales lumea şi eu, rămân prin tot ceea ce fac, convinsă că sunt datoare, să privesc totdeauna spre înalt, spre frumos, să dăruiesc prin cântec iubire. Ei sunt cu adevărat români, prin toată organizarea trăirilor lor.

Îi mulţumesc d-lui acad. Nicolae Dabija pentru onoarea ce mi-a făcut-o, publicându-mi, în revista „Literatura şi Artă”, poezia Scrisoare către Cer. Este un debut ce nici cu visul nu mi l-aş fi permis!...I-am admirat şi preţuit totdeauna pe ţăranii ce au purtat haina înrourată a veşniciei neamului şi pe cărturarii ce au înălţat flacăra spiritului către Poarta de Cer!

Angelica Stoican are multe of-uri; cele mai multe îndreptăţite şi pe care le spune direct şi care poate supără. Trist este că apariţiile ei sunt tot mai rare, publicul ei permanent o aşteaptă în marile săli de concerte, la emisiunile de folclor autentic de la unele posturi de radio şi tv. O mică consolare există: Fiicele sale, Adriana şi mai ales Niculina, duc mai departe tradiţia folclorului autentic din zona mirifică de interferenţă a trei judeţe (Gorj, Mehedinţi, Timiş). Niculina Stoican are o personalitate artistică destinctă, o dicţie perfectă, un repertoriu valoros, ceea ce a impus-o între stelele muzicii populare româneşti.

Tudor Nedelcea

20-26 sept. 2013