Am trimis în mai multe rânduri cărţi reputatului critic Adrian Dinu Rachieru, de la care aflu că nu le-a primit. Am aflat şi motivul: un fost primar ţărănist al urbei de pe Bega a schimbat numele Vasile Pârvan dat unui bulevard timişorean în bulevardul „Corneliu Coposu”. Necunoscând apetitul de „cultură” al edilului, de aici „necesitatea” înlocuirii numelui lui Vasile Pârvan cu al fruntaşului ţărănist, am trimis la vechea adresă, cărţile pierzându-se în universul ...bănăţean. De asta s-a ales praful de unele partide (sau făcute praf de unii politicieni!?) Numele celebrului arheolog să fie scos din nomenclatura stradală după „aglomeraţia” din 1989 şi înlocuit cu un nume pe care nu ştiu dacă istoria îl va reţine?? Nu erau alte străzi timişorene care aveau nume banale? Înainte de ’89, un prim secretar al Craiovei, venit din alte zone geografice, mi-a cerut cartea Genetica lui V. Pârvan. Credeam că azi astfel de primari nu-şi mai au locul. Sau dacă sunt „aleşi”, îi dezonorează consultarea specialiştilor, a comisiei de urbanistică?
Fără îndoială, Corneliu Coposu este o personalitate politică (politicianistă, după unii); dar, există, istoriceşte vorbind, o diferenţă între oamenii politici de pe o parte şi scriitorii, artiştii, savanţii, pe de altă parte. Plecând de la confuzia dintre poetul V. Alecsandri şi fratele său, colonelul-diplomat Ion Alecsandri, comisă de un cititor rus al ziarului „Le Nord”, Eminescu este tranşant: „Poeţii se găsesc foarte rar – politicii câtă frunză şi iarbă. Bunătatea sau netrebnicia unui om politic atârnă de împrejurări, de mediul social, de constelaţiunea puterilor cari îşi ţin echilibru. Un om mediocru nu va fi sub nici o împrejurare un poet mare. Politica este a crea sau a stârpi condiţiunile de existenţă a unei culturi; lucrul în sine însă al dezvoltării intelectuale, consiste ea în arte, consiste în ştiinţă, se naşte şi creşte neatârnat de politică şi politici. Ar fi grozav a admite că activitatea cea mai pură şi mai nobilă a omenirii are aceleaşi ţinte şi se serveşte de aceleaşi mijloace fără scrupul de cari se servesc şi politicii” (Eminescu, Opere, X, Bucureşti, 1990, p. 56).
Corneliu Coposu (20 mai 1916-11 nov. 1995), născut în comuna sălăjeană Bobota, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Juridice, este membru PNŢ din 1933, secretarul politic al lui Iulu Maniu (între 1936-1947). În 1947 este arestat şi condamnat la 17 ani şi jumătate la temniţă grea. Eliberat în 1963, fondează în decembrie 1989, PNŢCD, fiind ales preşedinte până la sfârşitul vieţii. În jurul partidului şi a renumelui său se formează Convenţia Democratică, ajunsă în cele din urmă la guvernare. Franţa i-a acordat Legiunea de Onoare. Fruntaşul ţărănist nu are, însă, merite istorice, dar merită respectat cel puţin pentru anii de detenţie politică.
Vasile Pârvan (28 sept. 1882-26 iun. 1927), născut în com. Huruieşti, j. Bacău, şi-a făcut studiile universitare la Bucureşti, continuate la Jena, Berlin şi Breslau şi finalizate cu un doctorat în filosofie la Universitatea din Breslau. A fost bibliotecar la Bibilioteca Academiei (secţia manuscrise), profesor secundar la Bacău şi Iaşi, apoi profesor universitar la Catedra de Istorie Veche, Epigrafie şi Antichităţi Greco-Romane a Universităţii din Bucureşti (din 1909). A fost directorul Muzeului Naţional de Antichităţi,al Şcolii Române din Roma, fondator al Institutului de Studii Sud-Est Europene. Considerat părinte al arheologiei româneşti, a făcut săpături în Dobrogea (el descoperă cetatea Histria), Muntenia, Munţii Orăştiei, Câmpia Dunării, săpături arheologice şi numismatice publicate în Getica. O protoistorie a Daciei în mileniul I a. Hr. (1926). Alte lucrări: Contribuţii la istoria creştinismului daco-roman (1911), Cetatea Tropaeum (1911), Cetatea Ulmetum (1911), Ştiri noi despre Dacia Malvensis (1913-1914), Dacia (postum, 1937) etc. A fost membru fondator al Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice, membru al Comisiunii Monumetelor Istorice şi al Institutului Arheologic German, al Academiei Pontificale din Roma şi ai Academiei Pontificale. Academia Română l-a ales membru corespondent (18 mai 1911), membru titular (18 mai 1913), vicepreşedinte (12 iun. 1920-6 iun. 1923), secretar general (6 iun. 1923-8 iun. 1927), preşedinte al Secţiunii Istorice (1927).
Un nume de referinţă în istoriografia română şi europeană. Din aceste considerente ştiinţifice, axiologice considerăm inadmisibilă ştergerea numelui său din nomenclatura stradală timişoreană. Nu este momentul unei reparaţii în cazul savantului Vasile Pârvan?
Am semnalat acest aspect timişorean, dar el este prezent în toată ţara; în Bucureşti ştiu că Dostoievski şi-a pierdut...strada. Acum că valorile s-au aşezat oarecum (că C. Dobrogeanu-Gherea, de pildă, s-a constatat că...nu a fost comunist), n-ar fi cazul acordării numelor personalităţilor, româneşti sau universale, unor străzi, parcuri, pieţe? Am sărbătorit 1700 de ani de la Edictul de toleranţă de la Milan (313) al împăratului Constantin cel Mare (cu contribuţii urbanistice la Drobeta Tr. Severin şi Corabia); s-au împlinit 50 de ani (22 iunie) de la moarte şi se vor împlini 100 de la naşterea celebrei Maria Tănase. Se regăsesc ele în nomenclatura stradală românească?? Episcopul Nicodim al Severinului şi Strehaiei a făcut propunerea acordării unei pieţe severinene numele Sf. Constantin şi Elena. Dar, e prea puţin. Ce fac instituţiile statului (bugetare): Direcţiile judeţene de cultură, culte, patrimoniu, filialele ICR, comisiile de specialitate din toate consiliile locale?! E loc pentru cultură?!
Tudor Nedelcea
12/18 iulie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu