Un cărturar despre un stareț martir - Sfântul cuvios mucenic Visarion Toia

În România de dincolo de București trăiesc și activează intelectuali autentici, care nu sunt prezenți/prezentați pe micile ecrane. Între aceștia, Zenovie Cârlugea ocupă un loc important, prin creația sa definindu-se ca un savant în sensul curent al cuvântului. Poet, critic și istoric literar, eseist, publicist, editor, Zenovie Cârlugea s-a născut în satul gorjean Maiag, comuna Coșețu, la 28 septembrie 1950, în familia preotului Nicolae și a preotesei, Eugeniei. La Balșul lui Petre Pandrea a absolvit liceul teoretic, iar la București Facultatea de Limba și Literatura Română, luându-și licența cu teza Temele poeziei lui L. Blaga, sub conducerea științifică a lui Eugen Simion. Doctoratul l-a susținut la Sibiu, tot cu o teză despre L. Blaga, sub coordonarea lui Mircea Tonuș. Profesează la renumitul liceu din Tg. Jiu „Ecaterina Teodoroiu”. În orașul lui Brâncuși desfășoară nu numai o activitate didactică de prestigiu, dar se implică benefic în conducerea unor societăți culturale, a unor reviste („Portal-Măiastra”, „Arcade”), dar mai ales în elaborarea unor lucrări științifice de înaltă ținută academică dedicate unor personalități marcante: C. Brâncuși, L. Blaga, Tudor Arghezi, Eminescu.

De ziua Basarabiei și Bucovinei - Dezvelirea unui bust „Grigore Vieru”

Ziua Basarabiei și Bucovinei (27 martie 1918) a fost sărbătorită în Cetatea Băniei cu totul deosebit, așa cum procedează uneori oltenii. Adică a fost sărbătorită dimpreună cu poetul pătimirii basarabene, Grigore Vieru (14 februarie 1935, Pererita – 18 ianuarie 2009, Chișinău). Simbol național pentru basarabeni (precum Ștefan cel Mare și Sfânt), Grigore Vieru face parte din generația de aur a poeziei/poeților români, așa numita „generația ʼ60”, alături de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Ioan Alexandru, Ana Blandiana etc., deși era trăitor dincolo de Prut, râu care n-a putut și nu va putea fi vreodată granița spirituală între români. Poezia lui Vieru, Reaprindeți candela, descrie aceeași suferință, trăire sentimentală a basarabenilor duși în „Siberii de gheață”, precum a deținuților politici din închisorile bolșevice din România – Grigore Vieru a aflat despre „poezia în cătușe” (cum și-a intitulat antologia poeților închiși Aurelian I. Popescu), a lui V. Militaru, Radu Gyr, Nichifor Crainic etc., abia după ʼ90, dovadă peremptorie că și suferința i-a unit pe români obligați să suporte regimul totalitar bolșevic.

Claudia Motea - Ambasadoare a artei românești în lume

Claudia Motea face parte din categoria acelor personalități care „tac și fac”. În timp ce pe ecranele televizoarelor naționale și locale suntem adesea nevoiți să vedem indivizi insipizi, fără cultură sau empatie pentru valorile naționale – unii dintre ei minimalizându l chiar pe Eminescu, „românul absolut”, cum l a numit Petre Țuțea – există, totuși, oameni care păstrează respectul pentru cultura română și pentru creatorii ei. Am fost contemporani cu eminescologi de certă valoare: Edgar Papu, Svetlana Paleologu Matta, Rosa del Conte, D. Vatamaniuc, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Eugen Simion, Victor Crăciun, D.R. Popescu, G. Munteanu, M. Ungheanu, Solomon Marcus, Dan Zamfirescu, Ovidiu Vuia ș.a. Suntem contemporani cu Mihai Cimpoi, Theodor Codreanu, N. Georgescu, Zenovie Cârlugea, Săluc Horvat, Ion Dur, Gh. Glodeanu, Adrian Dinu Rachieru, Mircea Popa, C. Cubleșan, Pompiliu Crăciunescu etc. – specialiști autentici, prea rar invitați în mass media ca modele pentru tinerii care se încumetă să pășească pe urmele marilor scriitori. Am făcut această paranteză pentru a sublinia că există și personalități cu judecată rafinată, cu aprecieri obiective asupra valorilor naționale și, mai ales, cu empatie critică față de creatorii acestora.

Marin Sorescu şi securitatea

Marin Sorescu a fost un scriitor de geniu, frecventând toate genurile literare, chiar şi pictura şi tot aşa a intrat şi în eternitate. A călătorit mult, a tradus mult, şi a fost tradus fără să fie informator sau chiar obedient faţă de securitatea antedecembristă. A fost incomod pentru regimul totalitar, dovada grăitoare fiind cenzura sau interzicerea unor piese de teatru. („Există nervi?”, de pildă), a unor poezii, strânse de Dan Zamfirescu în vol. Poezii alese de cenzură (1991). I s-a reproşat că n-a fost disident (?), deşi n-a scris nimic omagial, chiar a lăsat să se înţeleagă că, dat fiind călătoriile sale literare peste hotare, ar fi fost tolerat sau chiar a colaborat cu securitatea comunistă.

La Craiova - Gala valorilor spirituale

Casa Universitarilor din Craiova a devenit, în ultima perioadă, o instituție de cultură și învățământ universitar, cu valoare patrimonială arhitecturală și istorică. Ființând în locuința celui mai celebru primar al Craiovei, N.P. Romanescu, atestată documentar încă din 1833, modelată arhitectural de arhitectul Ion D. Berindei (1871-1928), Casa Romanescu/Casa Universitarilor „radiază o stare de liniște contemplativă. Este un discurs emoționant care-și face intrarea în mileniul al III-lea, asemenea Odei beethoveniene a Bucuriei, aspirând la reclădirea armoniei umană”, cum o descrie Elvira-Ecaterina Ivănescu, autoarea unei remarcabile monografii: Casa Romanescu (Craiova, Editura Universitară, 2003, p. 6). În acest spațiu de profundă spiritualitate, a avut loc, joi, 29 ianuarie 2026, Gala valorilor spirituale, ediția a II-a, o manifestare care și-a justificat pe deplin titulatura, în condițiile actuale când știința, cultura, învățământul au devenit cenușerese.

Eminescu în viziunea lui Vasile Băncilă

Complexitatea, profunzimea scrierilor eminesciene (literare, economice, filosofice, sociologice, istorice etc.) au atras atenția specialiștilor din varii domenii de activitate, așa cum albinele se înfruntă cu polenul florilor alese. „Funcția lui Eminescu în cultura noastră are sensul universului”, considera C. Noica, el fiind „în realitate omul care ar fi putut avea o întâietate în cel puțin patru specialități. Ne este limpede pentru una din ele care e filosofia, sau mai restrâns, cercetarea filosofică, dar suntem siguri că istoricii, lingviștii și economiștii ar putea spune la fel pentru specialitățile lor și au spus-o de altfel” . Despre Eminescu, economistul, s-au pronunțat și alți specialiști (Florian Sion, I. Hașeganu, Al. Oprea, V. Nichita, D. Murărașu, Ilie Bădescu, M. Manolescu, M.L. Ciutea, I. Bulburea, Șt. Staicu, M. Ciurdariu, G. Marinescu etc.) . Între marile personalități românești, Vasile Băncilă ocupă un loc important. Născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila (aici își au sorgintea Nae Ionescu, Petre Andrei, Ernest Bernea, Sorin Pavel, Anton Dumitriu) , unde absolva Liceul „N. Bălcescu”, frate cu academicianul geolog Ion N. Băncilă (1901-2001).

Din nou despre Craiova, cu dragoste

Domnule Tudor Nedelcea, așa cum ați vorbit despre legăturile unor scriitori români, ba, chiar europeni, cu locurile copilăriei dumneavoastră din județul Mehedinți, aș dori să vorbim și despre atașamentul unor mari creatori și oameni de cultură față de județul Dolj, cu frumoasa lui capitală, Craiova, fie că s-au născut sau au copilărit pe aceste meleaguri, fie au intrat vremelnic în legătură spirituală cu ele. Cred că avem mult de vorbit, dar ne vom opri doar la lucrurile mai puțin cunoscute de cititori. Și propun să începem cu poetul Alexandru Macedonski care, deși născut la București, în „mahalaoa Precupeții-Noi”, la 14 martie 1854, avea să-și petreacă copilăria în ambianța conacelor boierești de la Pometești și Adâncata, iar când nu se afla la moșiile familiei, viitorul poet era la Craiova, la școala despre care, la fel, își va aminti la bătrânețe cu nostalgie. Legăturile lui Alexandru Macedonski cu Oltenia copilăriei sale sunt foarte puternice, în special cu mirifica vale a Amaradiei unde, din numeroasele sale mărturii în versuri, în proză sau în alte însemnări, viitorul poet va fi descoperit lumea și se va fi îndrăgostit de ea. Despre comuna Goiești din județul Dolj – cu multele ei sate aruncate de o parte și de alta a unui râu capricios, ale cărui ape, în verile toride, secau aproape cu totul, pentru a se aduna și a se învolbura după fiecare ploaie sau în anotimpurile reci, amenințând cu păguboasa revărsare – în opera macedonskiană găsim suficiente trimiteri.