Marginalii la Sfintele Femei din Istorie

Declararea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2026 (ca An omagial al pastorației familiei creștine și An comemorativ al Sfintelor femei din calendar (minorosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame) este lăudabilă și absolut necesară, mai ales în condițiile actuale când anumite curente gen „New Age” și partide politice minimalizează rolul familiei în societate și în Istorie. Hotărârea Sfântului Sinod este în consens cu mentalitatea și dorința credincioșilor creștini ortodocși români, care au elogiat Femeia (soție, mamă, fiică, născătoare de prunci, gospodină), alături de bravii bărbați, martiri ai credinței creștine.

Spre a rămâne în analele vremurilor, vom enumera cele 16 femei românce canonizate în 2026:

- Doamna Maria Brâncoveanu (1661-1729), soția Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, cu titulatura de Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu și cu cinstire în data de 16 august;

- Schimonahia Filofteia Antonescu de la Mănăstirea Pasărea (jumătatea sec. al XVIII-lea-1833), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica și cu cinstire în data de 12 aprilie;

- Monahia muceniță Evloghia Țârlea de la Mănăstirea Samurcășești-Ciorogârla (1908-1949), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești și cu cinstire în data de 19 decembrie;

- Schimonahia Elisabeta Lazăr de la Mănăstirea Pasărea (1970-2014), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea și cu cinstire în data de 5 iunie;

- Monahia Platonida (1487-1554), soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș (fosta Despina Milița, soția voievodului) și cu cinstire în data de 26 septembrie;

- Mădălina Cătălinici (1895-1962) cu titulatura de Afânta Magdalena de la Mălainița și cu cinstire de 15 octombrie;

- Schimonahia Mavra de pe muntele Ceahlău (sec. XVII-XVIII) cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău și cu cinstire în data de 4 mai;

- Schimonahia Nazaria, prima stareță a Mănăstirii Văratic (1697-1814), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Nazaria de la Văratic și cu cinstire în data de 17 august;

- Schimonahia Olimpiada, ctitora Mănăstirii Văratic (1757-1842), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Olimpiada de la Văratic și cu cinstire în data de 17 august;

- Olimpia Tănase (1880-1867), mama Cuviosului Petroniu de la Prodromu, cu titulatura de Sfânta Olimpia din Fărcașa și cu cinstire în data de 4 iulie;

- Blandina Gobjila (1906-1971), învățătoare, 15 ani deportată în Siberia, cu titulatura de Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași și cu cinstire în data de 24 mai;

- Monahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu (1776-1857), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Safta) Brâncoveanu și cu cinstire în data de 17 august;

- Anastasia Șaguna (1785-1836), mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, cu titulatura de Afânta Anastasia Șaguna, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și cu cinstire în data de 1 decembrie;

- Monahia Filotimia Manolache de la Mănăstirea Râmeț (1896-1989), mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv și cu cinstire în data de 6 iulie;

- Monahia Antonina Diaconu de la Mănăstirea Tismana (1923-2011), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana și cu cinstire în data de 23 decembrie;

- Monahia Matrona Ciupelea, stareța Mănăstirii Hurezi (1852-1935), cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi și cu cinstire în data de 5 mai.

Mi-am așternut pe hârtie aceste gânduri (marginalii) plecând de la următoarea observație – provocare a acad. Gheorghe Păun de la Curtea de Argeș: „Mai în glumă, mai în serios, am mai spus/scris că Ana ține zidurile Mănăstirii Argeșului pe umeri, dar Manole primește laudele, el este «meșterul valah cu nume de fântână» (Labiș), în timp ce prin fântână curg lacrimile Anei” .

Cuvintele acad. Gheorghe Păun prefațează o excelentă antologie de poezii populare sau culte dedicate exclusiv Anei lui Manole (113 autori antologați). Într-un studiu din antologie, Ileana Popescu abordează „sacrificiul feminin” în literatură, particularizând o nouă paradigmă, constatând că majoritatea titulurilor dedicate baladei Meșterul Manole trimite la „propensiunea în mit a meșterului” Manole, și „doar câteva indică drept referință a ideii de sacrificiu o figură feminină” . Încorporată „în mod definitiv sufletului românesc”, cum definește Alexandru Ciorănescu, legenda Meșterului Manole „e unul dintre acei fermenți care vor frământa sufletele nu numai ale noastre, dar și ale generațiilor numeroase ce vor veni” . Ilustrând „ipostaza feminității ca sacrificiu în relație cu jertfa însuși a creatorului” (Ileana Popescu), am cutezat să întreprind un periplu în istoria omenirii, ajungând la câteva concluzii personale, ușor discutabile.

Un mare adevăr despre ideea de sacrificiu al Femeii ne îndeamnă la reflecție, întrucât de la Facerea. Întâia carte a lui Moise din Vechiul Testament și până azi Femeia a fost nevoită să suporte urmele unui misoginism sub diverse forme, să fie vinovată fără vină . Eva lui Adam este precursoarea Anei lui Manole, ei atribuindu-se „păcatul originar”, „păcatul omenesc”, urmat de o pedeapsă (binemeritată!?). Eva este învinuită că a mâncat un fruct, nu neapărat un măr (malum, în limba latină înseamnă măr, dar și rău ): „Din toți pomii răului poți să mănânci – îi poruncește Dumnezeu – dar din pomul cunoștinței, binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, cu moarte vei muri (Biblia,versiunea diortosită de Bartolomeu Valeriu Anania). Șarpele („cel mai viclean dintre toate fiarele de pe pământ”) o ademenește pe Eva, „mama tuturor celor vii”, să guste din „roada pomilor raiului”. Mâncând fructul, Eva constată că „plăcut le este ochilor la vederea și că e de dorit spre câștigarea priceperii”.

Cuvântul pricepere are mai multe sensuri, explicate de Bartolomeu Valeriu Anania: a pricepe, a înțelege, a remarca, a observa, a medita, a discerne, a fi conștient de sine. La îndemnul Evei (= Viață în ebraică), a mâncat și Adam și „amândurora li s-au deschis ochii”. Și atunci de ce este blamată doar Eva, blam ce a străbătut veacurile. Ei au fost puși în fața liberului arbitru, dar pedeapsa mai aspră a primit-o Eva. („Îți voi spori, înmulțindu-le durerile și geamătul;în dureri vei naște copii;atrasă vei fi către bărbatul tău și el te va stăpâni”).

Dumnezeu i-a eliberat de acest păcat prin trimiterea fiului său, Iisus Hristos. Departe de mine gândul blasfemiator, dar ridic o problemă: dacă Eva nu-l îndemna pe Adam să facă și el acest gest, cum ar fi fost evoluția cunoașterii umane? Creația din orice domenii de activitate umană presupune eforturi mari, durere, dezamăgiri, învingerea unor obstacole etc. Dar dacă n-ar fi mâncat din „pomul cunoștinței” ar/am fi rămas în rai goi sau ascunzându-și golăciunea cu frunze de smochin? Istorisirea biblică despre Adam și Eva trebuie, în opinia mea, privită în cheie esopică, ca o parabolă, cu numeroase și înțelepte pilde. Grav și pedepsibil este faptul că unii lideri mondiali sau chiar unii savanți se joacă „de-a Dumnezeu”. Efectele se văd în jurul nostru, dar ne prefacem că nu le vedem. Din păcate, unele mari personalități ale umanității au privit femeia printr-o viziune îngustă, cu tentă misogină (misoginismul în opinia lui Jack Holland este „cea mai veche prejudecată a omenirii”). De pildă, Arthur Schopenhauer scria că „prin propria natură, femeia trebuie să asculte”. Pentru evoluția culturii, „ținerea în lesă a femeii” este esențială, consideră Nietzsche, iar pentru Hegel, „femeile sunt capabile de educație, dar nu sunt făcute pentru activități ce necesită o facultate universală, precum științele, filosofia și anumite forme ale producției artistice”.

Firește, timpul i-a contrazis cu desăvârșire, Femeia remarcându-se plenar în politică, economie, știință, artă, cultură, sport etc. Modelul biblic al rolului femeii îl constituie mironosițele (adică femeile purtătoare de mir pentru ungerea trupului lui Iisus): Maria Magdalena, Salomeea, Maria lui Iosif, o altă Marie, surorile lui Lazăr (Ioana, Marta și Maria). În timp ce apostolii s-au lepădat de Domnul, ele au învins teama și au mers la mormânt. Ele au devenit astfel, „apostolii Învierii, primele mărturisitoare și martori ai negrăitei minuni” (P.S. Timotei Prahoveanul). Mitropolitul Moldovei, Iosif Naniescu a inclus femei în corul mixt al Catedralei Metropolitane din Iași (la 6 iulie 1875, păstorind timp de 27 de ani); pentru acest gest, mitropolitul (numit și cel Milostiv) le-a răspuns: „M-ați criticat din nou că am pus femeile să cânte în corul Mitropoliei, fățarnicilor, cine au fost primele la mormânt, nu femeile mironosițe, când bărbații stăteau închiși în case de frica iudeilor? Oare nu au posibilitate și aceste femei să cânte la Liturghie, nu să facă cele hărăzite slujitorilor Bisericii, pentru că aceasta nu este îngăduit, dar să laude pe Dumnezeu nu se cuvine și lor, celor mai evlavioase dintre creștini?”.

În arealul românesc, Femeia s-a remarcat cu prisosință, nu numai în domeniul umanistic. În istoria românilor, ele au jucat un rol deosebit, așa cum remarca și N. Gane în Trecute vieți de doamne și domnițe; în unele cazuri, rolul lor a fost determinant pentru evoluția ulterioară a evenimentelor capitale. În Revoluția de la 1848, Ana Ipătescu, Maria Grant (căsătorită cu C.A. Rosetti), Maria Simonis sunt emblematice. Unirea Principatelor Unite de la 1859 nu s-ar fi realizat dacă Cocuța Conachi (fiica boierului poet Costache Conachi) n-ar fi denunțat falsificarea de către soțul său, caimacamul N. Vogoride, a scrutinului Divanurilor Ad-hoc din Moldova prin publicarea acestor falsuri în revista „Steaua Dunării” din Bruxelles. În loc să fie prima Doamnă a Moldovei a ales dreptatea, demnitatea și unitatea pentru neamul său.

Se cunoaște prea bine rolul reginei Elisabeta (Carmen Sylva) în stimularea industriei casnice la români prin impunerea oficială a costumului popular românesc și în sprijinirea financiară discretă a marilor scriitori contemporani, a lui G. Enescu în special. Nici Unirea cea Mare din 1918 nu s-ar fi înfăptuit dacă frumoasa și inteligenta Maria, regina României nu l-ar fi convins pe soțul ei, regele Ferdinand, să intre în Primul Război Mondial de partea Antantei și apoi să lupte pe plan extern pentru recunoașterea statului național unitar român. Și exemplele ar putea continua.

Sfintelor femei din calendar merită toată gratitudinea și evlavia noastră, a tuturor pământenilor, să apreciem Femeia cu asupra de măsură, prin jertfă și jertfire, prin creație, născătoare de prunci fiind asigură viitorul umanității.

Tudor Nedelcea