Constantin Brâncuşi continuă să fie brandul nostru naţional cu care ne mândrim. Orice prilej (aniversare, comemorare, dezvelire de bust etc.) ne permite să rememorăm, cu pioşenie, genialitatea sa.
În această toamnă se împlinesc 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului său monumental de la Tg. Jiu, la 27 octombrie 1938, când s-a comemorat împlinirea a 22 de ani de la luptele eroice de la Podul Jiului, din 1916. Mulţi soldaţi români luaţi atunci prizonieri de către trupele nemţeşti îşi află somnul de veci în fostele provincii germane Alsacia şi Lorena, azi în componenţa statului francez. Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi-a făcut şi de data acesta datoria, omagiindu-i, împreună cu autorităţile franceze, la Dieuze.
Despre capodoperele târgujiene ale lui C. Brâncuşi aflăm date generoase dintr-o excelentă monografie a unuia dintre cei mai reputaţi brâncuşologi contemporani, Paul Rezeanu, lucrarea sa intitulându-se sugestiv: Brâncuşi. Tatăl nostru (Craiova, Editura Autograf MJM, 2012). Cartea de 706 p. în format A4, este structurată în 10 capitole, Paul Rezeanu urmărind evoluţia biografică şi artistică a celebrului artist, fiecare titlu purtând un titlu explicit: I. Amintiri. Gânduri. Năvalnice gânduri; II. Hobiţa. Familia. Copilăria (1876-1888), Craiova (1889-1898), Bucureşti (1989-1904); III. „Cel mai puţin parizian dintre artişti, cel mai puţin parizian dintre români”(Paris, 1904-1911); IV. Toată arta modernă vorbeşte limba franceză (1911-1918); V. „Lucrurile nu sunt greu de făcut, ceea ce este cu adevărat greu este de a ne pune în starea de a le face”(1919-1925); VI. Toată lumea artei vorbeşte acum limba engleză-americană (1926-1930);VII. O sculptură bine făcută trebuie să aibă darul de a-l vindeca pe cel care o priveşte, trebuie să fie plăcută la pipăit, agreabilă, să te îmbie să te apropii de ea, să vrei să trăieşti în preajma ei (1930-1935); VIII. „Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungem la ea în pofida noastră, pe măsură ce ne apropiem de sensul real al lucrurilor”(1936-1940); IX. Vorba cronicarului: „Nu vremurile sunt sub om, ci bietul om sub vremuri”(1940-1947); X. „Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu. Şi nu îmi mai trebuie decât să întind o mână spre el, ca să-l pipăi...Îl voi aştepta pe bunul Dumnezeu în atelierul meu”(1948-1957).
Cu note de subsol documentate şi bogate în informaţii, cu o vastă bibliografie şi indice de nume, cartea lui Paul Rezeanu cuprinde mai multe anexe extrem de utile, astfel încât ea poate fi trecută în rândul lucrărilor de referinţă. Astfel, autorul consemnează Adresele, locuinţele şi atelierele lui Brâncuşi; Artişti care au lucrat în atelierele lui Brâncuşi; Călătoriile lui Brâncuşi; Expoziţii personale din timpul vieţii; Saloanele şi expoziţiile de grup sau colective la care Brâncuşi a participat în timpul vieţii; Proiecte nerealizate; Catalogul operelor lui Brâncuşi. Sculptură; Brâncuşi grafician şi fotograf; Cronologie şi concordanţe.
Revenind la Ansamblul monumental de la Tg. Jiu, Paul Rezeanu oferă în cartea sa, Brâncuşi. Tatăl nostru, detalii preţioase. Sculptorul a realizat această capodoperă la 60 de ani, vârsta maturităţii creatoare, când celebritatea îi era deja recunoscută. În vara anului1937, soseşte la Tg. Jiu, apoi la Petroşani, ia legătura cu Aretia Tătărescu, soţia cunoscutului om politic, Gh. Tătărescu, şi preşedinta Ligii Naţionale a Femeilor Ortodoxe din Gorj, cu ing. Ştefan Georgescu-Gorjan, apoi, la Bucureşti, cu Miliţa Pătraşcu, cu alte rubedenii. Lucrul la Tg. Jiu a mers conform planificării, iar după 20 septembrie 1938, când C. Brâncuşi a revenit la Tg. Jiu, a revăzut, împreună cu Ştefan Georgescu-Gorjan, întregul ansamblu, de la Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului, Calea eroilor, Biserica Sfinţilor Apostoli „Petru şi Pavel”, Coloana fără de sfârşit, dar, din păcate, la inaugurarea monumentelor (create între 1937-1938) C. Brâncuşi n-a fost de faţă. Gh. Tătărescu nu mai era prim ministru, Carol al II-lea îşi începuse dictatura regală, vremurile politice s-au impus. Cu o săptămână înaintea inaugurării, Brâncuşi părăseşte România, „dezamăgit de amânările repetate, de amestecul generalilor, a bisericii, de trecerea pe plan secundar a Ligii Naţionale a Femeilor Gorjene, a Aretiei Tătărescu, de ieşirile în faţă a unor politicieni care până atunci nu avuseseră treabă cu lucrările «Ansamblului monumental», cât şi de neînţelegerea multurora a operelor sale create aici”. El, genialul artist, venerat în alte ţări şi care a realizat gratis întregul ansamblul cu care nu numai Tg. Jiul, ci România însăşi se mândreşte! În drum spre Paris, la Bucureşti s-a întâlnit cu Cecilia Cuţescu-Storck şi cu soţul ei, Frederic Storck, Miliţa Pătraşcu, Jean Al. Steriadi şi Camil Ressu, Ion Minulescu, şi cu soţia sa Claudia Milian, Petre Pandrea, Pamfil Şeicaru, Ionel Jianu, Petru Comarnescu. De atunci n-a mai revenit niciodată în ţară. Şi îi era tare dor, aşa cum i se destăinuie Mariei Tănase: „Am colindat toată lumea, mă cunoaşte tot pământul prin ce-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre mă apucă un dor de ţară, de oltenii tăi şi-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu. Îmi vine, fată, să las tot, să mă întorc acasă şi să mă fac cioplitor în lemn şi piatră pentru toţi stâlpii tindelor şi meselor de cină ale ţăranilor noştri”(Tudor Nedelcea, Pasărea măiastră, Craiova, 1999, p. 68).
Paul Rezeanu lămureşte şi variantele denumirii operelor brâncuşiene: Poarta sărutului a purtat, de la început, acelaşi nume. Masa tăcerii a mai fost numită Masa dacică, Masa familiei, Masa Cinei cea de Taină, Masa Apostolilor, Masa rotundă, Masa liniştei. Coloana Infinitului a fost şi mai este cunoscută drept Coloana fără sfârşit, Columna, Coloana recunoştinţei fără sfârşit, Coloana pomenirii etc.
Interpretarea creaţiei sale de la Tg. Jiu a precocupat mulţi brâncuşologi: Barbu Brezianu, M. Cimpoi, Z. Cârlugea, Petru Comarnescu, Victor Crăciun, Mircea Deac, Mircea Eliade, Serge Fouchereau, Sidney Geist, Carola Giedon-Welcker, Dan Grigorescu, Dan Hăulică, Marcel Iancu, E. Ionescu, Ionel Jianu, Doina Lemmy, I. Mocioi, C. Noica, G. Oprescu, V.G. Paleolog, Petre Pandrea, I. Pogorilovski, Radu Varia etc.
Explicaţia dată de Paul Rezeanu merită, însă, consemnată: „Părerea noastră este astfel varianta care ni se pare cea mai simplă, cea mai apropiată de adevăr [...] S-a terminat războiul. Tânărul ostaşul care s-a aflat pe front şi a scăpat cu viaţă, s-a întors acasă, undeva într-un sat, într-un cătun, uitat de Dumnezeu. Acolo, întreaga familie se reuneşte în jurul mesei, să cinstească pe cel întors...Înainte de a începe masa se spune o rugăciune, se păstrează un moment de reculegere, de tăcere, se varsă o picătură de vin în memoria celor morţi şi se spune «Dumnezeu să-i odihnească în pace». Apoi începe masa. Va mai trece un timp. Nu mult. Distanţa dintre Masa tăcerii şi Poarta sărutului e scurtă. Tânărul, ostaşul de ieri, se va căsători, îşi va întemeia o familie, va trece pe sub acest Portal, Poartă, Poarta a vieţii, Poarta sărutului. Lintoul, de la Poarta sărutului, este în fond lada cu zestre a miresei, pe ea e desenată o horă a Sărutului, a bucuriei, pe stâlpii porţii sunt motivele Sărutului, ale fecundităţii, ale copiilor ce vor veni. Va mai trece ceva timp, se merge pe Calea eroilor, se trece prin viaţă, an după an. Normal, firească este şi o oprire la biserică, credinţa creştină îl însoţeşte pe român tot cursul vieţii. Coloana e un stâlp al morţilor. E formată din module. Fiecare modul reprezintă o generaţie. Şi generaţiile urmează unele după altele, la nesfârşit. La „”fără sfârşit”, la infinit va fi şi recunoştinţa generaţiilor ce vor veni faţă de înaintaşi, faţă de eroii care s-au jerfit pentru apărarea ţării, a gliei strămoşeşti...”
Trei sferturi de veac de nemurire brâncuşiană!
Tudor Nedelcea
22-28 nov. 2013
P.S. Strania idee de aducere în ţară a osemintelor lui C. Brâncuşi n-a fost, încă, eradicată. De ce nu încercăm să găsim şi apoi să aducem în ţară osemintele (sau o parte din ele) lui N. Bălcescu, care zac în cimitirul săracilor din Palermo fără măcar o cruce?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu