Un veac de existenţă - Muzeul Olteniei

După redeschiderea Muzeului de Artă restaurat, o altă instituţie craioveană s-a impus în prim planul cultural local: Muzeul Olteniei, ambele având în comun sorgintea (au provenit de la Fundaţia „Aman”, inaugurată în 1908), reputaţia naţională şi chiar europeană).

1 aprilie a fost data sărbătoririi unui veac de existenţă al Muzeului Olteniei, în prezenţa unui numeros public (în mare parte, foşti muzeografi) şi ai oficialităţilor locale.

Deschizând festivităţile, Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei, a ţinut să precizeze: „Meritul pentru înfiinţarea acestui altar al culturii l-a avut distinsul profesor Ştefan Ciuceanu care a intreprins mai mulţi ani demersuri pentru înfiinţarea acestui muzeu. Prima denumire a fost Muzeul Naţional de Antichităţi şi Etnografie. Încă din anul 1911, când a devenit director al Fundaţiei „Aman”, profesorul Ştefan Ciuceanu sublinia necesitatea înfiinţării în Bănie a unui muzeu regional. Colecţiile muzeului trebuia, în viziunea profesorului Ştefan Ciuceanu, să fie nu numai o simplă îngrămădire de obiecte, ci din ele să se degaje specificul propriu al poporului român. Un muzeu bine organizat trebuia să promoveze nu numai educaţia artistică, ci să servească şi la întărirea sentimentului patriotic, punând în evidenţă însuşirile estetice şi pe cele morale, stabilind legăturile de continuitate între generaţiile succesive în decurs de milenii, dându-le siguranţa de autohtoni ai meleagurilorpe care locuiau”.

„Trebuie să vorbim despre cel puţin trei lucruri nemaipomenite” – a precizat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, care a investit enorm în cultură - „care s-au întâmplat în viaţa muzeului. În primul rând, trebuie să încercăm să transmitem um mesaj populaţiei Craiovei şi Olteniei că foarte multe dintre exponate se vor schimba periodic şi că nu poţi să spui că am vizitat Muzeul Olteniei şi Muzeul de Artă şi nu am de ce să mă mai duc că l-am văzut odată. În al doilea rând, despre faptul că, în aceşti ani, au crescut specialişti extraordinari care fac faţă oricăror confruntări cu colegii lor din străinătate. Şi nu în ultimul rând despre fondurile oferite acestui muzeu. Pentru cele patru secţii vorbim de aproape 11 milioane de euro.Şi robinetul nu s-a închis încă, sunt bani care vin. Dorinţa şi ambiţia noastră foarte oltenească este aceasta: de a face acest muzeu să fie comparabil cu cele pe care le vedem în ţară şi în străinătate”.

Cele patru secţii ale Muzeului, cu sedii proprii, sunt: Secţia Istorie-Arheologie, Secţia de Ştiinţe ale Naturii, Secţia de Etnografie şi Laboratorul de Restaurare şi Conservare, fiecare secţie putând funcţiona – graţie propriei activităţi – ca o instituţie de sine stătătoare.

Istoricul Radu Ciuceanu, fiul primului director al Muzeului, reputatul istoric şi colaborator al lui N. Iorga, Ştefan Ciuceanu, a mărturisit: „Ceva care vreau să şterg foarte repede din memoria mea este faptul că cineva cuteza să spună că sunt prea multe muzee în România, uitând ce înseamnă muzeul, natura formativă şi evocativă, obligatoriu conservatoare a valorilor, ce a însemnat pentru cultura noastră naţională existenţa unor muzee. Am întâlnit aici, de-a lungul anilor, oameni pricepuţi, care îşi onorau profesia şi chiar unii dintre dânşii mergeau mai departe, îşi păstraseră sentimentele şi resentimentele faţă de cei care doborâseră statuile, le topiseră. Noi, oltenii, parcă prezentăm alt orizont spiritual. Parcă avem altfel de comportament şi oricât de grele au fost furtunile, cât de puternice au fost seismele care au trecut peste noi, sâmburile a rămas acelaşi, aceeaşi rezistenţă”.

Şi-au mai exprimat gândurile, cu acest prilej: Sorin Răducan, prefectul de Dolj, Dan Daşoveanu, viceprimarul Craiovei şi d-na Daniela Tarniţă, preşedinta Comisiei de Cultură a Consiliului Judeţean Dolj.

Oficial, instituţia sărbătorită s-a înfiinţat la 1 aprilie 1915, printr-o dispoziţie a prefectului doljean de la acea vreme, Constantin N. Popp, dar meritul incontestabil l-a avut profesorul de istorie de la Colegiul „Carol I”, Ştefan Ciuceanu, directorul Fundaţiei „Alexandru şi Aristia Aman” (1 februarie 1911-iunie 1914; 15 noiembrie 1918 – 15 februarie 1919, prin demisie), studentul universitarilor bucureşteni, N. Iorga, Gr. Tocilescu şi V.A. Urechia. În nota de fundamentare privind necesitatea creării unui muzeu de sine stătător, adresată Prefecturii Dolj, Ştefan Ciuceanu preciza: „Colecţiile muzeului trebuie să fie nu numai o simplă îngrămădire de obiecte, ci din ele să se degaje specificul propriu al poporului român”.

Iniţial, noua instituţie s-a numit Muzeul Regional de Antichităţi şi Etnografie şi îşi avea sediul în Palatul Administrativ ( azi, Prefectura şi Consiliul Judeţean Dolj), apoi în Casa Băniei (1934-1948), şi în sfârşit, în clădirea fostei Şcoli Primare de Fete „Madona Dudu”, imobil consolidat şi reamenajat în ultimii ani. După 1990, un consilier a propus mitropolitului de veşnică pomenire, Nestor Vornicescu, să recupereze acest imobil, la care savantul mitropolit a spus : „Niciodată, Mitropolia Oltenia nu va revendica un imobil în care se desfăşoară activităţi şcolare sau culturale (din păcate, azi, Mitropilia Oltenia revendică de la Colegiul Naţional „Elena Cuza” un imobil care nu i-a aparţinut niciodată). La fel, s-a pronuţat şi patriarhul Teoctist, alt ierarh de veşnică pomenire, atunci când i s-a propus oficial ca viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului să fie amplasată în Parcul Filaret, demolându-se monumentul eroilor. „Cuvântul demolare să dispară din vocabularul Bisericii Ortodoxe Române” decretat Patriarhul. O, tempora!

Denumirea instituţiei s-a adaptat vremurilor: Muzeul Regional al Olteniei, prin contopirea, la 13 mai 1928, cu Muzeul de Istorie Naturală al Craiovei (inaugurat la 2 decembrie 1923) şi Muzeul Olteniei, după reorganizarea administrativ-teritorială din 1968. O perioadă scurtă (1981-1991), cele două muzee craiovene s-au comasat nefericit, din motive financiare, sub denumirea neutră Complexul Muzeal Judeţean Dolj, fiecare reluându-şi denumirea pe care şi-o păstrează, cu demnitate, şi azi: Muzeul de Artă şi Muzeul Olteniei.

Cele peste 238.000 de bunuri culturale pe care le adăposteşte Muzeul Olteniei provin din fondul Fundaţiei „Alexandru şi Aristia Aman”, constituită din bibliotecă, muzeu şi pinacotecă şi, în principal, din exponatele strânse din zona Olteniei pentru înfiinţarea Muzeului Regional de Antichităţi şi Etnografie, prin numeroase donaţii şi achiziţii ulterioare.

Deşi creat în anii Primului Război Mondial, într-un context istoric inadecvat, Muzeul s-a impus încă de la înfiinţare, graţie dăruirii şi concepţiei muzeografice a lui Ştefan Ciuceanu, patriotismului său sincer, a relaţiilor sale cu marile personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti şi străine, reuşind – cum bine apreciază Otilia Gherghe, autoarea monografiei Centenar Muzeul Olteniei, lansată cu acest prilej „să introducă muzeul în circuitul valorilor naţionale, dându-i importanţa cuvenită unei instituţii de cultură capabilă să înnobileze viaţa spirituală a Craiovei”.

„O naţiune nu poate renunţa la trecutu-i, care e moarte dătătoare de viaţă, izvor de aspiraţiune pentru viitor” era crezul reputatului istoric şi director al Muzeului. Cu atât mai mare i-a fost durerea când a constatat că în timpul ocupaţiei germane a Craiovei, atât Fundaţia „Alexandru şi Aristia Aman”, cât şi Muzeul Regional de Antichităţi şi Etnografie, au suferit pierderi importante, unele nerecuperabile, datorită neglijenţei directorului Fundaţiei „Aman”, Th. Popescu şi a bibliotecarului şef. Directorul cu vocaţiei Ştefan Ciuceanu fusese destituit în iunie 1914, iar la revenirea sa, la 15 noiembrie 1918, avea să constate, cu amărăciune, pagubele suferite de Muzeul Regional de Antichităţi al Prefecturii Dolj.

Perioada interbelică cunoaşte un avânt cultural în toate domeniile culturale şi în întreg teritoriu reîntregit al ţării. Muzeul Olteniei se încadrează în acest curentde renaştere naţională şi culturală, mai ales prin activitatea şi prestigiul lui C.S. Nicolaescu-Plopşor, care a slujit cu devotament Muzeul între 1922 şi 1952, în diverse ipostaze: conservator la secţia arheologie, director onorific şi director. În 1934, la Craiova organizează al II-lea Congres Naţional de Numismatică şi Arheologie, în prezenţa ministrului Instrucţiunii Publice, dr. C. Angelescu. În scrisoarea-invitaţie, cu umoru-i caracteristic, C.S. Nicolaescu menţiona: „Sufletul deschis al oltenilor şi ospitalitatea oltenească vă cheamă la Craiova unde, împreună, vom descurca iarăşi atâtea taine ale trecutului”.

În noul sediu de la Casa Baniei, Muzeul Regional al Olteniei a organizat, la 28 septembrie 1934, o expoziţie, de numismatică şi arheologie.

Al Doilea Război Mondial a obligat conducerea Muzeului să se adapteze noilor realităţi politico-istorice, inventariind şi conservând întregul patrimoniu, fără a neglija şi celelalte activităţi specifice: completarea colectărilor, acţiuni muzeografice.

Un moment de iubire, comentat de Ilie Purcaru şi Fănuş Neagu, s-a petrecut între col. Voroşilov, Şeful Comisiei de Aplicare a Convenţiei de Armistiţiu, sosit în Craiova la 11 ianuarie 1945, şi tânăra, dar frunoasa Madeleine Fortunescu (de 16 ani), fiica avocatului N. Fortunescu şi nepoata cărturarului craiovean C.D. Fortunescu. Familia sa era proprietara imobilului în care se află, azi, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolaescu-Plopşor” Craiova al Academiei Române, iar Voroşilov se instalase în apropiere, în Casa Romanescu, trupele sovietice devastatoare fiind găzduite la Muzeul de Artă. Povestea lor de dragoste a durat puţin timp, colonelul întârziind două săptămâni la Craiova, din motive sentimentale, încălcând ordinul lui Stalin de înaintare spre Berlin. Madeleine Fortunescu a devenit o excelentă traducătoare de limba rusă, Varoşilov avea sarcina de a prelua celebrele statui a lui Ştefan cel Mare de la Chişinău şi a lui Vasile Lupu (aduse în Bănie, în Parcul Bibescu, spre a fi ocrotite de furia bolşevică, de a nu fi topite şi transformate în tunuri). În ciuda refuzului prefectului de Dolj, care a declarat că aceste statui fac parte din „patrimoniul naţional”, ocupanţii „eliberatori” le-au preluat, la 24 ianuarie 1945, şi le-au expediat la Odesa, aşa cum au dovedit Luchian Deaconu şi Otilia Gherghe, în vol. Craiova 1901-1916, Craiova, 2011. p. 343.

În perioada 1945-1952, Muzeul Olteniei se află din nou la răscrucea istoriei, întrucât „armata soviertică şi «regimul» impus de ea distrug şi devalizează valori inestimabile ale patrimoniului naţional” (Otilia Gheorghe), urmând, totuşi, un drum ascendent, de valorificare a colecţiilor şi de educaţie naţională, chiar în condiţii ideologizante.

Valorile culturale existente în Muzeul Olteniei, crearea şi păstrarea prestigiului naţional, prin valorificarea ştiinţifică a patrimoniului sunt rezultatul activităţii unor muzeografi profesionişti, a unui personal auxiliar devotat, condus de directori cu o excelentă pregătire profesională şi vocaţie: istoricul Ştefan Ciuceanu (1915-1922), biologul Marin Demetrescu (1923-1939), acad. C.S. Nicolaescu-Plopşor (1939-1952), biologul Ion Firu (1952-1974), istoricii Luchian Deaconu (1974-1988), Petre Gheorghe (1988-1990), Corneliu Mărgărit Tătulea (1990), biologul Adrian Năstase (1991-1997), biologul Cornelia Chimişliu (1997), scriitorul M. Duţescu (1997-2004), cercetătorul ştiinţific şi apoi senator, Mihai Fifor (2005-2009; 1oct.2009-18 mai 2012), istoricul Florin Ridiche (1 ian.- 30 sept. 2009; 2012 -).

Muzeul Olteniei întruneşte plenar dorinţa lui N. Iorga „Muzeul trebuie să fie o şcoală de gust şi o şcoală de istorie a gustului şi, mai mult, trebuie să fie nu numai la dispoziţia oricui, dar să întindă mâna către oricine, pentru a şi-l atrage, a-l reţine cât poate de mult”.

Tudor Nedelcea