La Dumbrăveni (România) - Centrul Cultural „acad. Eugen Simion”

Lângă Suceava, la 12 km, în plin ținut bucovinean, se află comuna Dumbrăveni, unde tatăl lui Eminescu a fost, o vreme, căminar la boierul Leon Ghica (care i-a ridicat primul bust din România; la rândul ei, Primăria Dumbrăveni ridicându-i un bust, așezat alături de bustul lui Eminescu și Păunescu) și unde se crede, conform tradiției și a unui ziar local, că aici s-ar fi născut Poetul național. Nu există o confirmare deplină în acest sens, dar ceea ce face Primăria pentru un prezumtiv fiu al satului a trecut granițele județului, chiar ale țării. Autoritatea locală, Primăria Dumbrăveni, cu un primar de excepție, Ioan Pavăl, un secretar Mihai Chiriac (ziarist și scriitor) și cu un colectiv așișderea, care au întrepins / întreprind acțiuni culturale și științifice de talie europeană. Comuna Dumbrăveni este atipică și inedită, este o comună/cetate culturală de excepție, fapt pentru care Eugen Simion a sugerat primarului Ioan Pavăl să nu facă demersuri pentru transformarea ei în oraș.

Un trăitor printre și pentru cărți - Victor Petrescu, '80

În istoria lumii, de la începuturi („Biblioteca din Alexandria”) și până azi, cartea și biblioteca a jucat un rol social și cultural de o însemnătate majoră: „Cartea și biblioteca sunt două noțiuni în perfectă armonie, care trăiesc bine una lângă alta, ba mai mult se completează în așa fel încât una fără alta nu poate viețui”, afirmă cu temei reputatul Dan Simonescu. De aici necesitatea creării de specialiști în domeniu, spre a cerceta, conserva cartea, de a organiza științific bibliotecile publice. România a avut o tradiție în acest sens, Bibliografia Românească Veche (BRV), în patru volume, elaborată de Ion Bianu, Nerva Hodoș și Dan Simonescu, înscriindu-se în rândul marilor enciclopedii europene cu acest profil. În perioada postbelică, mai ales după înființarea Bibliotecii Centrale de Stat (1955), ca bibliotecă națională, alături de Biblioteca Academiei Române și Biblioteca Centrală Universitară din București, s-a simțit nevoia înfruntării unei instituții de învățământ superior cu profil biblioteconomic. S-a găsit și omul potrivit la locul potrivit, în persoana cărturarului Dan Simonescu (1902-1993), unul dintre autorii B.R.V., profesor la Facultatea de Litere din Iași (a concurat cu G. Călinescu), îndepărtat de la catedră în 1952, reîncadrat peste un an la Secția Biblioteconomie a Școlii Tehnice de Activiști Culturali. În 1969 înființează aceeași secție la Institutul Pedagogic București pe lângă Universitatea din București, unde va institui și doctoratul în bibliologie.

La Biblioteca ”Aman” din Craiova - Festivalul de literatură transdanubiană

Printre marile biblioteci publice românești, Biblioteca Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova ocupă un loc de frunte. Alexandru Aman (1820-1885), fratele celebrului pictor Th. Aman, își exprima dorința testamentară la 14 noiembrie 1884 (cu un an înainte de a muri): „Pentru cultura poporului din orașul meu, Craiova, îi leg biblioteca mea, precum și toată colecțiunea mea de tablouri originale, de diferite școli și o mică parte numai cópii, portretele originale ale familiei mele, obiecte de artă și toate mobilele. Cu astea să se înființeze o bibliotecă liberă tuturor și un muzeu pentru răspândirea cultului de folos în sine, deschis publicului de două ori pe săptămână, iar biblioteca în toate zilele, afară de sărbători”. Soția sa, Aristia (1833-1904), născută Lăceanu, întărește acest testament și astfel, la 21 decembrie 1908, în prezența celui mai celebru ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor din istoria învățământului românesc, Spiru Haret, se inaugurează oficial Fundația „Alexandru și Aristia Aman”, condusă de personalități recunoscute pe plan național. Istoricul Ștefan Ciuceanu (elevul lui N. Iorga și tatăl venerabilului Radu Ciuceanu, directorul unui institut al Academiei Române la 90 de ani) și Elena Farago, rafinata poetă, implicată în Răscoala din 1907 de partea țăranilor, la sugestia aceluiași N. Iorga.

Serbarea de la Putna. 150 de ani - Eminescu, corect politic

În aceste vremuri pandemioase și neofanariote este benefic să ne aducem aminte ce bărbați aveam odată care înfăptuiau fapte de istorie autentică. Acum 150 de ani, Mănăstirea Putna a fost centrul românismului european, avându-l în centru pe (mereu același) Mihai Eminescu. Am fost învățați în perioada postbelică și postdecembristă de marxiștii epocii, respectivi de cei care atribuie titulatură de „corecți politic” unor personalități românești, că autorul Luceafărului era doar un biet poet, cu capul în nori, nepragmatic ca toți romanticii, iar publicarea unor articole o făcea doar pentru că au fost „plătite cu o bucată de pâine” (Moses Rosen), că „din moștenirea politică a eminescianismului s-a constituit una din pietrele de temelie ale mișcării legionare” (Virgil Nemoianu), recomandându-ne „despărțirea de Eminescu” (recomandare făcută prima oară la înmormântarea lui Eminescu din 17 iunie 1889 de „nebunul” Grigorie Ventura, cum l-a numit Titu Maiorescu), fiind „cadavrul din debara”, „un paseist și prin consecință retrograd”, antiliberal, ateist etc., etc. Este foarte ușor să atârni etichete, este foarte dificil să citești cele circa 15.000 de pagini eminesciene spre a-l constata pe adevăratul Eminescu.

Mihai Cimpoi și ilustrul său înaintaș, Titu Maiorescu

Maiorescian prin structură, Mihai Cimpoi abordează perioada clasicilor literaturii române cu empatie, obiectivitate și pertinentă. După „românul absolut” Mihai Eminescu, personalitatea marcantă a eruditului său predecesor, a lui Titu Maiorescu, l-a fascinat în mod deosebit, luându-l ca model, așa cum demonstrează în primul volum din Critice (titlul maiorescian), cu subtitlul Fierăria lui Iocan, pe care i l-am publiocat la Fundația Scrisul românesc, în 2001. Chiar titlul studiului cu care debutează volumul l-a intitulat: Titu Maiorescu: model sau antimodel?, răspunzând explicit: „Titu Maiorescu este stăpânit – în scris ca și în viața publică – de un spirit demiurgic: în-ființându-se ca om de cultură, el înființează și cultura română [...] De la el începe Totul, anume în urma acțiunilor sale de pionierat ia naștere cultura, se instituie în câmpul ei adevărul și criteriul valoric, fără de care e imposibil progresul”. Mai mult, Titu Maiorescu, care și-a pus întreaga sa creație critică sub semnul „Începutului absolut”, are, constată cu îndreptățire Mihai Cimpoi, „conștiința marcată existențial de specificul, istoriei naționale”, (asemenea lui Cantemir, Eminescu, Hasdeu, alte spirite enciclopedice române, cum a demonstrat și Edgar Papu în Scriitori-filosofi în cultura română, Craiova, Scrisul românesc, 1994), care trăiesc complexul Meșterului Manole („El și ceilalți asemenea lui să pună temelia zidirii frumosului, binelui și adevărului”).

Festivalul Național „Al. Macedonski” - „Veniți: privighietoarea cântă!”

Și au venit în frumoasa Grădină Botanică din Craiova, reorganizată de Primăria Craiovei în 2015, în parteneriat cu Universitatea din Craiova. Grădina a fost constituită la 29 august 1952, din inițiativa și îndrumarea științifică a universitarului craiovean Alexandru Buia, amenajată pe o suprafață de circa 17 ha, fiind a patra astfel de grădină, după cele din Iași (1856), București (1860) și Cluj (1920), inclusă, din 1974, în Asociația Internațională a Grădinilor Botanice. Aici, au existat casele familiei generalului Al. Macedonski (fiul său celebrul Alexandru, dedicând acestor locuri craiovene mai multe creații poetice sau le-a inclus în proza sa), dar și ale boierului Nicolae Mandrea (1842-1910), junimist, omul de încredere al lui Titu Maiorescu, căsătorit cu Zoe Mandrea (1858-1929), fiica cea mică a lui Barbu Bălcescu (fratele celebrului revoluționar și scriitor). La conacul acestora de la Florești, sat aparținător comunei gorjene Țânțăreni (pe atunci aparținea județului Dolj) a stat 2-3 luni Mihai Eminescu, „trimis” de Junimea spre izolare, unde a tradus din germană colecția de documente Eudoxiu Hurmuzachi. Aici, la Florești a venit și Ioan Slavici spre a-i aduce și o sumă de bani cuveniți pentru traducere. De la Florești, Eminescu a colindat „în cruciș și-n curmeziș” întreaga Oltenie. A venit și la Craiova spre a-l căuta pe fratele său mai mic, Matei Eminescu, participant la Războiul de Neatârnare din 1877/1878. Posibil ca în Craiova, unde a asistat și a scris cronica piesei „Monte Cristo” (jucată la Teatrul Theodorini) că Eminescu a stat în casele Mandrea așezată în actuala Grădină Botanică, alături de casele Macedonski!

Fenomenul Ocnele Mari - Memorialul Vasile Militaru

La Ocnele Mari, la 8 iulie 2021, s-a desfășurat Fenomenul Ocnele Mari. Memorialul Vasile Militaru, sub egida Casei de Cultură „Mircea Demetriade”, din localitate, coordonatori fiind Eugen Petrescu (președintele filialei locale a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”), Florin Epure (directorul Direcției de Cultură, Culte, Patrimoniu Vâlcea) și Aurora Popescu (directoarea Casei de Cultură din Ocnele Mari). S-a ales ziua de 8 iulie, pentru că în această zi, dar în anul 1959, a murit „ocnașul” Vasile Militaru, condamnat de Tribunalul Militar din Craiova (sentința 390 din 20 iunie 1959) la 20 de ani temniță grea, 10 ani de degradare civică, „cu aplicarea art. 31 C.P. pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale, la 12 ani închisoare corecțională pentru delictul de deținere de publicații interzise”. S-a dispus, conform uzanțelor legislative ale vremii, confiscarea totală a averii personale. Adunând anii, ar fi avut de săpat la ocne 42 de ani. S-ar fi eliberat în 2001. Și nu avea decât venerabila vârstă de 74 de ani (născut la 19 septembrie 1886, la Dobreni-Giurgiu). Între „publicațiile interzise”, delict penal pentru acele vremuri, se afla și un manuscris inedit (dactilogramă cu conținut religios): Divina zidire, care cuprindea: Divina Zidire, Poemele nemuririi, Cartea lui Iov în versuri, precum și Dumnezeiasca liturghie, „meditată de Gogol” ( căsătorit cu o româncă din Tiraspol, cu care are urmași), traducere din limba franceză de poetul Marin Dumitrescu de la parohia Vădăstrița-Romanați. Volumul a fost cumpărat de mitropolitul cărturar de veșnică pomenire, Nestor Vornicescu, de la un admirator al autorului A venit aseară mama, Grigore Tănase, conform unui act olograf: „3. III. 1985.