Un muzician de talie mondială - Eugen Doga

„Mulţumesc Domnului că m-a legat de muzică şi îmi doresc să nu mă dezlege niciodată de această minune a spiritului”.

În sfârşit, Eugen Doga a cântat şi la Craiova! Exclamaţia se datorează faptului că, acum câţiva ani, am propus conducerii Filarmonicii de Stat din Craiova, să invite şi pe celebrul compozitor român. După audierea unor CD cu muzica sa, am fost surprins, neplăcut fireşte, să-mi comunice că muzica lui Eugen Doga este... de estradă, şi, ca atare, nu se pretează pe o scenă a unei filarmonici. Este mai simplu şi în avantajul unora să invite un solist sau un instrumentist de mâna a doua dintr-o ţară occidentală decât o asemenea personalitate; totul se face pe bază de reciprocitate: inviţi pe cineva din Barcelona, urmează să răspunzi invitaţiei. Or, în opinia unor culturnici, nu se compară, de pildă, Barcelona cu Moscova sau cu Chişinăul.

Un om integru - Pavel Ţugui

Pavel Ţugui este omul care a trăit vremurile cu stoicism şi demnitate şi a reuşit, cu riscuri majore, să scoată unii oameni (mari personalităţi culurale româneşti) de sub vremuri, ca să-l parafrazăm pe bătrânul cronicar român. Are o evoluţie biografică spectaculoasă, pe care o vom menţiona, după fişa elaborată de Stancu Ilin pentru, Dicţionarul General al Literaturii Române, editat sub egida Academiei Române în 2009, Ţ/Z, p. 55-56, sub coordonarea generală a lui Eugen Simion. S-a născut în localitatea bucovineană Vicovu de Jos, jud. Suceava, la 1 noiembrie 1921, în familia ţăranilor gospodari Ana (n. Muntean) şi a lui Vasile Ţugui (Ion Ţugui îi este frate vitreg). În satul natal, urmează şcoala primară şi gimnaziul (1928-1935), apoi Şcoala Normală din Cernăuţi şi de la Şendriceni (1935-1943), Şcoala militară de ofiţeri de rezervă din Ineu, de unde este trimis pe front.

Mitropolitul cărturar Nestor Vornicescu

Există, în istoria Bisericii strămoşeşti, personalităţi eclesiastice revendicate, benefic, şi de istoria culturii şi spiritualităţii româneşti. Aş aminti doar pe Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanu, Petru Movilă, Andrei Şaguna, Miron Cristea, P.F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi al tuturor românilor, pe Teoctist, Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania. Este o dovadă peremptorie că Biserica Ortodoxă Română a făcut parte din trupul neamului românesc, că ierarhii săi şi-au slujit, cu smerenia cuvenită, poporul din rândul căruia s-au ridicat, pe principiul, adeverit de istorie, conform căruia „unde-i turma, acolo-i şi păstorul”. De asemenea, activitatea pastoral-bisericească şi culturală a ierarhilor ortodocşi români, a preoţilor şi călugărilor demonstrează că, cel puţin în cazul nostru, cultura este unică; nu există o cultură laică şi alta bisericească. Dimpotrivă, la început a fost cultura bisericească, în tinda bisericii, în jurul căreia au gravitat personalităţi mirene, idei şi curente, polemici şi dezbateri, confruntări de opinii. Manuscrisele şi primele tipărituri româneşti au un conţinut religios, primii tipografi, editori, tălmăcitori şi prefaţatori au fost oameni ai Bisericii româneşti.

Victor Rusu

Mehedinţiul – pitoresc şi istoric, cel mai mare judeţ din Ţara Românească, într-o anumită epocă – prezintă şi o mare varietate etno-folclorică, populat cu mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti şi chiar universale, între care folcloriştii sunt remarcabili: I. G. Bibicescu, I.C. Chiţimia, Isidor Chicet, Pavel Ciobanu, Al. Dima, Gh. N. Dumitrescu-Bistriţa, C. Şaban-Făgeţel, Iordache Golescu, M. Gregorian, Ioan Maiorescu, Iosif Nădejde, I. Nijloveanu, Cristea Sandu Timoc (Cf. Dicţionarul folcloriştilor de Iordan Datcu şi S.C. Stroiescu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979). Acestora li se adaugă, cu îndreptăţire, publicistul, editorul şi scriitorul Victor Rusu. S-a născut la 3 iunie 1942, la Turnu-Severin, în familia Ioanei (n. Bocşe, casnică) şi al lui Emil Rusu, mecanic auto.

Copilăria şcolară a fost marcată de cruntul deceniu stalinist, regim bolşevic introdus de armata sovietică „eliberatoare” şi cu sprijinul neprecupeţit al cozilor de topor din ţară, ai căror copii, azi, ne dau lecţii de democraţie, uitând de acel regim politic care a frânt destine umane şi a nenorocit intelectualii, armata şi politicienii de marcă. Victor Rusu a „beneficiat” şi el de aceste vremuri. Şi-a început şcoala primară în comuna mehedinţeană Balta Verde (azi sat al comunei Gogoşu), în 1949 până în 1951, când părinţii săi au fost deportaţi în Bărăgan, la Pietroiu Nou.

Presa în limba română din ţările limitrofe

„Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”

M. Eminescu

Sistem de comunicare, limba/limbajul/ defineşte, cum precizează dicţionarele , o comunitate umană istoriceşte constituită. Se poate vorbi de o limbă naţională, comună şi unică pentru toţi cei care compun o naţiune, ca şi de o limbă de stat, folosită oficial în institutiile statului (cazul slavonei şi a limbii „moldoveneşti”). Limba română, care a dat şi numele locuitorilor-vorbitori ai acesteia, „reprezintă o unitate autonomă în cadrul latinităţii în general şi în cadrul României orientale în parte. Şi anume o unitate foarte omogenă [...] Limba română ca limbă istorică este, precum se ştie, mai unitară decât alte limbi romanice” , cu toate că are în componenţă patru dialecte şi mai multe graiuri. Spre a evita erorile, voite sau nu, Academia Română s-a pronunţat în privinţa unităţii limbii române vorbită între graniţele actuale ale ţării, dar şi în provinciile româneşti istorice (Basarabia, Bucovina, Herţa) sau în teritoriile din jurul României, unde convieţuiesc şi români (Timoc, Voivodina, Transcarpatica, Ungaria). „Unitatea limbii române vorbită la nordul şi la sudul Dunării – se precizează în comunicatul Academiei Române – este atât de concludentă, încât se poate spune nu numai că aromâna ( ca şi meglenoromână şi istroromână) şi dacoromâna sunt asemănătoare, ci că sunt chiar identice în trăsăturile lor fundamentale, constituite de-a lungul secolelor (unele excepţii în vocabular, cel mai sensibil la schimbări, în contactele cu alte limbi” ).

Universitatea din Craiova

Universitatea din Craiova a împlinit şapte decenii de la înfiinţare, fiind, în ordine cronologică, cea de-a cincea instituţie de acest fel din ţară, după cele din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864), înfiinţate de vrednicul întru pomenire, domnitorul A.I. Cuza (cu o domnie de numai şapte ani, ca şi Mihai Viteazul, scurtă, dar glorioasă), Cluj (1872, cea cu predare exclusiv în limba maghiară, şi 1919, cea românească), Timişoara (1962).

Decidenţii universitari craioveni au stabilit ca anul de înfiinţare să fie 1947, conform Legii 138/25 aprilie 1947, votată de Adunarea Deputaţilor la 5 aprilie 1947 şi aprobată cu majoritate de voturi (150 pentru, 3 contra). Preşedinte al Adunării Deputaţilor a fost M. Sadoveanu, ministrul Educaţiei Naţionale a fost Ştefan Voitec, iar al Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu. Mihai, regele României, a propulgat-o la 21 aprilie 1947. Acelaşi rege a semnat şi Decretul regal 21 34/nov. 1944, prin care li se interzicea întoarcerea în ţară a scriitorilor diplomaţi (Eliade, Cioran, Şt. Baciu, A. Cotruş, C.V. Gheorghiu etc.), iar la 16 iunie 1989 a semnat Declaraţia de la Budapesta, conform căreia „Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate”, iar „dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la o autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat.

Marius Tupan

Destinul postum al operei literare a lui Marius Tupan face parte din fenomenul, parţial justificat, al conului de umbră. După trecerea la cele veşnice a unei persoane/personalităţi, creaţia acesteia este uitată, mai ales dacă familia sau urmaşii nu se străduiesc pentru valorificarea ei, pentru menţinerea în actualitate dacă au şi posibilităţi financiare. Puţine cazuri cunosc, cel puţin din literatură, când scriitorii odată în vogă, mai ales cei care aveau şi funcţii administrative (redactori şefi, directori de reviste etc.), au trecut în uitare. Cine se mai ocupă azi de actualizarea lui N. Velea, Ioan Alexandru? La polul opus, îi menţionăm pe Mariana Brăiescu pentru valorificarea creaţiei lui Artur Silvestri şi, mai ales, Ana Maria, Andrei şi Carmen Păunescu pentru menţinerea în centrul opiniei publice a personalităţii ilustrului lor tată şi soţ.