Eugen Enea Caraghiaur

Eugen Enea Caraghiaur este un nume insolit în istoria românilor, prin originea şi activitatea sa. Născut la 15 august 1923, în oraşul basarabean Comrat, fiu al profesorului Ştefan, principe de Panciu, şi al profesoarei de limba franceză, Alexandra Maria Iosefina, principesă de Dadjani, el face parte dintr-o familie cumană înnobilată cu titlul de principe, el însuşi fiind „The Kuman Royal Hause of Great Romania”. Şi-a făcut studiile în România, finalizate la Politehnica timişoreană, Facultatea de Mine Metalurgice (1943-1948), aprofundate la Universitatea din Roma, cursuri serale (1948-1949), Universitatea din Nancy şi la Sorbona (cursuri de doctorat). Este, ca profesie, inginer petrolist şi geolog minier.

La 19 aprilie 1951, decide să ia calea exilului, în Canada, funcţionând ca inginer geolog pentru „Sullivan Mines” din Québec (1951-1954) şi inginer consilier în explorări, prospecţiuni miniere, foraje de puţuri arteziene (1955-1978), devenind, ulterior, preşedintele consiliului Companiei „Can-Rom. Inc. Imobiliare” (1979-2004).

Mircea Popa despre „Avanposturi ale Marii Uniri”

În întâmpinarea primului Centenar al Unirii de la 1 Decembrie 1918, Mircea Popa a editat un valoros op, Avanposturi ale Marii Uniri (Cluj Napoca, Edit. Şcoala Ardeleană, 2017), ca un pios omagiu adus „numeroaselor personalităţi cu vederi înaintate din întreaga Europă, care au intervenit periodic în public în favoarea cauzei” românilor în „lungul proces de afirmarea a drepturilor [lor] sociale şi naţionale”, precum şi „luptătorilor români pentru impunerea drepturilor româneşti”.

Critic şi istoric literar cu reală vocaţie, Mircea Popa are, conform fişei întocmite de Stancu Ilin pentru Dicţionarul General al Literaturii Române, P/R ( Bucureşti, Edit. Univers Enciclopedic, 2006, elaborat sub egida Academiei Române, coordonator general – Eugen Simion), o biobibliografie impresionantă. Născut în localitatea bihoreană Lazuri de Beiuş, la 29 ianuarie 1939, fiul de preot urmează clasele primare la Bogei şi Ciutelec, gimnaziul la Popeşti din judeţul Bihor, liceul la Oradea (1953-1955) şi Vaduu Crişului (1955-1956) şi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj (absolvită în 1960). În 1970, devine doctor în filologie cu o teză despre Ilarie Chendi. Va profesa o scurtă perioadă la Săcuieni şi Aleş din judeţul Bihor, apoi va fi încadrat muzeograf la Muzeul Banatului. Din 1963 îşi urmează chemarea, fiind cercetător la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcariu” din Cluj, fiind, din 1980, şeful colectivului de istorie literară. Din 1995, este profesor universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (alături de C. Cubleşean). După debutul în revista „Steaua”, colaborează la numeroase reviste din ţară şi străinătate. Pentru meritele sale ştiinţifice incontestabile, primeşte Premiul „N. Iorga” al Academiei Române pentru vol. corespondenţă, George Bariţ şi contemporanii săi, şase premii ale Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca, Premiul Festivalului Internaţional „L. Blaga” de la Sebeş, Ordinul Meritul cultural în grad de cavaler, Ordinul „Pentru învăţământ” în grad de comandor, Crucea Transilvană, Medalia Eminescu. Este cetăţean de onoare al localităţilor Lazuri de Beiuş, Popeşti şi Blaj, senior al Clujului.

O nouă carte incitantă - „Marin Sorescu, în anticamera Nobel”

Ion Jianu (n. 1950, Caransebeş) este un gazetar care şi-a depăşit condiţia profesională. Ocupându-se în principal de sport (a scris şase cărţi despre echipa de fotbal „Universitatea” Craiova), a fost răsplătit, prin Gianni Merlo, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Presei Sportive (AIPS), cu Diploma pentru contribuţia la dezvoltarea presei sportive naţionale şi internaţionale. Este, mai presus de toate, un profesionist în luarea de interviuri unor personalităţi nu numai sportive, ci şi culturale materializate în: Interviuri pentru eternitate (2002, prefață de Fănuș Neagu, cu Al. Balaci, C. Baba, I. Băieşu, Sabin Bălaşa, Radu Beligan, Ana Blandiana, A. Buzura, Ş. Cioculescu, I. Lăncrănjan, A. Marino, Fănuş Neagu, Al. Piru, D.R. Popescu, Eugen Simion, I.D. Sîrbu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Ileana şi Romulus Vulpescu etc.), Gheorghe Apostol şi scrisoarea celor şase (2008), În slujba artei (2013, cu V. Buz, Mircea Cornişteanu, Ilie Gheorghe, Tudor Gheorghe, Peter Jacobi, Nataşa Raab, M. Ţopescu etc.), Strigături peste ocean de la Washington la Craiova (2014, în dialog cu Mihaela Albu, Nina Cassian, G. Chifu, I. Cristoiu, Tudor Gheorghe, I. Munteanu, Tudor Nedelcea, Şt. Odobleja Jr., D.R. Popescu, Eugen Simion etc.), Istorie vie. Mărturisiri de un veac cu Florenţa Georgetta Marincu (2015), „Arta conversaţieicu Ileana Vulpescu& Romulus Vulpescu” (2016), Popa’S, printre mai marii lumii (2017). A scris şi un roman, Celălalt eu (2016). Cu toate acestea, nu este membru al Uniunii Scriitorilor din România!

Marin Sorescu şi securitatea

Marin Sorescu a fost un scriitor de geniu, frecventând toate genurile literare, chiar şi pictura şi tot aşa a intrat şi în eternitate. A călătorit mult, a tradus mult, şi a fost tradus fără să fie informator sau chiar obedient faţă de securitatea antedecembristă. A fost incomod pentru regimul totalitar, dovada grăitoare fiind cenzura sau interzicerea unor piese de teatru. („Există nervi?”, de pildă), a unor poezii, strânse de Dan Zamfirescu în vol. Poezii alese de cenzură (1991). I s-a reproşat că n-a fost disident (?), deşi n-a scris nimic omagial, chiar a lăsat să se înţeleagă că, dat fiind călătoriile sale literare peste hotare, ar fi fost tolerat sau chiar a colaborat cu securitatea comunistă.

Ne-a părăsit o mare boieroaică - Florentza Georgetta Marincu

A făcut parte dintr-un neam boieresc de viţă veche (şi nu din acei boieri care puneau botniţă ţăranilor chemaţi la cules de vie, cum ne manipula propaganda stalinistă). Bunicul său, Dumitru Arssenie, din Insula Myconos a venit la Calafat spre a se căsătorii cu dăscăliţa Floriţa Păsărică, fiica preotului din Rastul doljean. Căpătând cetăţenia română, devine consilierul primarului din Calafat şi director adjunct al Băncii din localitate. Grec destoinic, a agonisit o avere deosebită (moşii, păduri) , o casă în Calafat (azi sediul Poliţiei de frontieră) şi este unul din ctitorii Bisericii greceşti din Calafat, alături de familia savantului Henry Coandă. Mama sa, Georgeta Marincu, a absolvit Conservatorul din Paris, iar tatăl, George, a fost coleg cu filosoful Ion Petrovici la cursurile celebrului W. Wundt (frecventate şi de C. Rădulescu-Motru). Este rudă prin alianţă cu Simona Maria Vrăbiescu-Klecner.

A mai căzut o instituţie...VICTOR CRĂCIUN

Copil fiind, credeam că unele persoane – părinţii, bunicii, învăţătorul şi preotul satului ş.a. – n-ar trebui să moară niciodată. Erau modelele mele de viaţă din edenul copilăriei. Înaintând în vârstă şi în universul cunoaşterii, cunoscând şi alte modele, credeam fantasmagoric că şi alte personalităţi marcante pe care le-am cunoscut şi m-au onorat cu preţuirea sau cu prietenia lor n-ar trebui să moară sau să treacă la cele veşnice decât la o vârstă matusolemică: Leonida Lari, Doina şi Ion Aldea Teodorovici, I. Ungureanu, Gr. Vieru, mitropoliţii Nestor Vornicescu şi Bartolomeu Anania, patriarhul Teoctist, M. Ungheanu, Fănuş Neagu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Viorel Cosma, D, Vatamaniuc, Ştefan Andrei, Florin Constantiniu etc., etc. Sunt goluri în cultura română, neumplute încă. Poate doar în domeniul istoricilor, când acad. Ioan Aurel Pop suplineşte cu asupra de măsură dispariţia lui Dinu C. Giurescu sau a lui Florin Constantiniu.

Victor Crăciun, unirile şi unitatea românilor

La numai 20 de ani, Eminescu propune „Să facem un Congres” în memoria lui Ştefan cel Mare), încredinţat că „e timp să declarăm neted şi clar că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decât a oricui) [...] suntem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunei noastre” („Federaţiunea”, III, nr. 33, 5/17 aprilie 1870, p. 127), conştient că „În unire e tăria” şi că „puterea şi mântuirea noastră în noi este!” („Federaţiunea”, III, nr. 34, 10/22 aprilie 1870, p. 131-132). Eminescu a lansat nu numai idei, dar a trecut şi la fapte concrete, fiind principalul susţinător al sărbătoririi a patru veacuri de la întemeierea Mănăstirii Putna, alături de Ioan Slavici, Ciprian Porumbescu etc.