
Născut la 22 august 1917, în localitatea băcăuană Mărgineni, unde urmează şcoala primară, Al. Piru are o traiectorie biografică spectaculoasă, sinuasă, de care însă nu s-a plâns niciodată. După absolvirea Liceului „Principele Ferdinand” din Bacău, în 1936, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi (avându-l profesor pe cel care îi va deveni idol, G. Călinescu), fiind licenţiat în 1941; paralel frecventează Şcoala Normală Superioară (finalizată în 1941). În 1942, susţine examenul de capacitate în învăţământul secundar din Bucureşti (clasat primul pe ţară), predă la Liceul Naţional din Iaşi (1943-1944) şi la Liceul de Construcţii Civile şi Edilitare din Bucureşti (1944-1947). Din 1 iunie 1946, devine asistentul lui G. Călinescu la Catedra de literatură română modernă din Bucureşti, la care va susţine strălucit doctoratul cu teza, Opera lui G. Ibrăileanu (1949). Ca şi alţi iluştri profesori universitari, prin noua lege a învăţământului, de sorginte bolşevică, G. Călinescu este dat afară din învăţământul superior românesc şi, odată cu el asistentul său, Al. Piru, alături de Dinu Pillat, Adrian Marino, Valeriu Ciobanu, Ov. Papadima.