Un miracol românesc: Gheorghe Zamfir

Universitatea din Craiova a fost, în preziua sărbătorii Unirii Principatelor Unite, 2014, gazda unei manifestări de excepţie, graţie universitarului craiovean, sociologului şi editorului Dumitru Otovescu: lansarea monografiei Un miracol românesc. Gheorghe Zamfir, elaborată de Sorin Damean, Florian Olteanu şi Şerban Ionuţ, sub coordonarea şi cu prefaţa lui Dumitru Otovescu, în a cărei editură craioveană, Beladi, a şi apărut. 

Dumitru Otovescu a înţeles să nu se închidă între zidurile unei universităţi, ci să fie un om al cetăţii, cu preocupări culturale şi ştiinţifice multiple, atât pe plan local şi naţional, ci chiar şi internaţional. În editura sa, Beladi, a tipărit numai cărţi ştiinţifice (excluzându-le total pe cele comerciale), în colecţii care s-au impus: „Clasici ai sociologiei mondiale”, „Sociologia românească”, „Sociologia contemporană”, „Cercetări sociologice de teren”, „Clasici ai literaturii engleze”. Aş aminti doar Declinul Occidentului de Spengler, Curs de filosofie pozitivă de A. Comte, Sociologia generală de D. Otovescu, Legile sociale de G. Tarde, Filosofia culturii româneşti, antologie, Concepţia sociologică de A.D. Xenopol, Tratat de sociologie generală de V. Pareto, Originea speciilor de Ch. Darwin, Medieval British Literature de Emil Sîrbulescu, Tratat de sociologie generală de D. Otovescu etc., etc.

Pentru maestrul Gheorghe Zamfir a inaugurat o nouă colecţie „Personalităţi de seamă ale culturii româneşti”, întrucât el este o personalitate remarcabilă, cum scrie D. Otovescu în prefaţa lucrării, care „face parte, indubitabil, în primul rând din patrimoniul cultural şi tezaurul uman al României”, şi s-a „afirmat ca un vrăjitor al naiului, prin sunetele căruia a transmis cele mai curate şi sensibile sentimente de trăire ale poporului nostru, cele mai tonice manifestări ale fondului său emoţional şi ale gustului său elaborat în ordinea fenomenelor artistice”. Logica editorului şi prefaţatorului este demnă de un sociolog cu renume. Gheorghe Zamfir merită să fie foarte bine cunoscut în ţara sa, cu toate notele biografice şi de creaţie inedite, pentru că în ultimii ani ai regimului bolşevic-ateist a fost nevoit să-şi părăsească ţara datorită aşa-zisei implicări în „meditaţia transcendentă” (fenomen care nu se lasă descifrat nici azi), iar după „aglomeraţia din decembrie” (Mircea Dinescu) democraţia a permis o regretabilă răsturnare axiologică (proletcultiştii sau / şi fiii lor fac liste valorice numai cu „personalităţile” lor). O reală şi periculoasă clonare a oportunismului bolşevic, vizaţi fiind marile personalităţi ale acestui neam, de la Eminescu, Sadoveanu, până la N. Labiş, Adrian Păunescu sau Gheorghe Zamfir.

Gheorghe Zamfir este nu numai un geniu al naiului, ci un artist total. A scris lucrări de specialitate: Binecuvântare şi blestem (2000); Naiul: Instrumentul divinităţii şi al suflului creator (2006). Este autorul volumului de poezii biling româno-francez, Dincolo de sunet. Au dela de la son (1979), despre care Victor Crăciun afirmă că este „dovada clară a unei noi ipostaze artistice. El completează armonios imaginea artistului care atinge perfecţiunea interpretativă şi care, din preaplinul sensibilităţii şi emoţiei sale, revarsă tumult de gânduri şi sentimente nobile, spre folosul artei noastre naţionale”. Doi ani mai târziu, scoate un nou volum de poezii, prefaţat de Valeriu Râpeanu, cu un titlu sugestiv: Drum de spini şi glorii. Gh. Zamfir şi-a încercat norocul – şi a reuşit – ca şi Marin Sorescu, şi, în pictură, deschizând expoziţii de pictură în ţară şi în străinătate. A creat muzică de film, ca şi conaţionalii săi de faimă, Vladimir Cosma şi Eugen Doga.

Câteva date biografice se impun. Gh. Zamfir s-a născut la 6 aprilie 1941 în Găieşti (Dâmboviţa), al doilea fiu al Elisabetei (gorjeancă) şi al lui Gheorghe. Copilăria i-a fost marcată de începuturile bolşevizării României (a fost confiscată băcănia părinţilor, a asistat la groaznicele cote de cereale, umilinţe etc.). „Viaţa mea se desfăşura între şcoală şi munca la câmp”. La opt ani jumătate dă primul concert la...mandolină, în 1953 se lansează la un radio local cântând la acordeon. În 1955, la 14 ani, se înscrie la Şcoala de Muzică nr. 1 din Bucureşti, fiind coleg cu viitorul celebru fagotist Mihai Miltiade Nenoiu (care l-a şi onorat cu prezenţa şi vorba cu prilejul lansării cărţii sale la Craiova). Profesorul de nai, Fănică Luca, îi intuieşte geniul şi-l îndrumă cu profesionalism şi căldură sufletească. În 1961 se înscrie la Conservatorul „Ciprian Porumbescu”, perioadă în care singur îşi confecţionează şi perfecţionează naiul. Pe 24 martie 2005, susţine doctoratul cu teza: Naiul, instrumentul divinităţii şi al suflului creator (conducător ştiinţific: Gh. Oprea). Cariera sa muzicală este impresionată. Cântă pe marile scene ale lumii, în faţa unor personalităţi şi lideri politici din întreaga lume, nu numai folclor românesc, ci şi muzică sacră, fiind invitat de trei ani şi decorat de două ori de Papa Ioan Paul al II-lea (cu origini româneşti), a întregistrat (în 2006) prima versiune mondială a Anotimpurilor lui Vivaldi. Premiile primite stau mărturie aprecierii sale universale: „Orfeul de aur” (Sofia, 1968), premiile Academiei de Muzică „Charles Cros” (1969-1970), medalia „Cavaler al Belgiei” (1972) şi „Medalia de Bronz” a ducesei de Luxemburg, Ordinul „Ofiţer al Franţei” şi „Meritul cultural francez” (1973), Ordinul „Comandor al Columbiei” (1985), Medalia de aur a Asociaţiei de pe lângă Academia de Artă, Ştiinţe şi Litere (Paris), Ordinul „Săgetătorului de aur al Italiei” etc. A obţinut 25 de discuri de aur şi platină în Canada, 4 discuri de aur în Africa de Sud, 4 discuri de aur în Australia, 4 discuri de platină în Noua Zeelandă, şi cariera sa nu s-a încheiat. Dar, un merit important este faptul că datorită activităţii sale artistice de excepţie, România profundă este altfel privită în lume, că a devenit creator de şcoală universală în domeniul naiului. Îmi spunea Marin Sorescu că a ascultat într-o piaţă din Palma del Majorca un tânăr de culoare cântând Doina de jale. L-a întrebat de unde cunoaşte această piesă şi i s-a răspuns: de la românul Gh. Zamfir.

Personal, am asistat la două momente unice, care spun totul despre performanţa şi profesionalismul său. Între 7-11 noiembrie 2006, cu prilejul Memorialului 1900 de ani de la încheierea războaielor romano-dace şi de la începutul formării neamului şi a limbii române, organizat de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (preşedinte: Victor Crăciun), în sala Academiei di Romania din Roma a avut loc un concert internaţional, în care capii de afişi erau N. Licareţ şi Gh. Zamfir. Sala era arhiplină. Lângă mine, pe primul rând, stăteau un actor italian şi soţia sa (baroană). Când a cântat maestrul Zamfir, actorului nu-i venea să creadă cât de mult s-a transpus celebrul naist. S-a ridicat de pe scaun, s-a apropiat de el să vadă dacă Zamfir însuşi cânta sau este vreun înger. Jalea cântecului românesc l-a făcut pe actor să lăcrimeze împreună cu maestrul. Dar, înainte de concert, după ce Liga a pus placa memorială dedicată celor 1900 de ani, la protocol (bufet suedez) a fost invitat, bineînţeles, şi Gh. Sorescu, dar a refuzat pentru că tocmai la acea oră are repetiţie cu maestrul Licareţ! Un alt moment: cu prilejul unui spectacol folcloric la Casa de Cultură a MAI, cu ocazia Zilei Basarabiei, organizat tot de Liga Culturală, dirijorul părea plictisit, anemic. Cu discreţie, din culise, a apărut Gh. Zamfir, i-a luat bagheta, iar ritmul orchestrei şi dăruirea muzicanţilor au fost altfel.

Manifestarea de la Craiova, la care Gh. Zamfir a susţinut şi un concert de excepţie, a fost apreciat ca atare: „Acest eveniment se va înscrie cu siguranţă în seria celor pe care noi le promovăm pentru obţinerea titlului de „Capitală culturală europeană”. Sunt foarte multe societăţi care s-au alăturat demersului nostru [...] Sper ca acelaşi lucru îl veţi face şi dv., pentru că sunteţi o personalitate foarte iubită în Oltenia, sunteţi recunoscut ca un brand de ţară. Vreau să vă mulţumesc pentru ceea ce aţi făcut dv. pentru cultura românească şi să vă asigur că sunteţi întotdeauna binevenit în oraşul nostru”, a spus primarul Craiovei, prof. dr. Lia Olguţa Vasilescu. La rândul său, vădit emoţionat, cel omagiat prin această monografie a sa, a spus: „Sunt foarte emoţionat. Sunt aceleaşi emoţii pe care le simt de atâţia ani de când reprezint România în lume, de când port stindardul acestui popor pe care l-am iubit cum iubeşte pădurea păsările şi păsările pădurea. Nu ştiu dacă se poate exprima în cuvinte dragostea neţărmurită pentru patrie. Le mulţumesc autorilor acestei cărţi, care au scris despre viaţa şi activitatea mea”.

Craiova a ştiut, graţie demersului lui D. Otovescu, să sărbătorească o mare personalitate românească intrată în universalitate, cu prilejul apropiatei vârste de 73 de ani şi 50 de ani de carieră artistică de excepţie pe marile scene ale lumii.

Tudor Nedelcea

14 febr.-20 febr 2014