Carol I la Turnu Severin

„Şi primul pas în lume a fost la Severin” 

B.P. Hasdeu 

„Punând piciorul pe pământul României, noua Patrie, mă grăbesc a exprima membrilor Locotenenţei Domneşti sentimentele mele cele mai sincere. Fericit că mă aflu în mijlocul naţiunei care m-a onorat cu încrederea ei, adresez înainte de toate rugăciunile mele Cerului, pentru ca să-mi ajute a împlini cu demnitate marea şi frumoasa misiune ce Provindenţa mi-a impus”. Este textul telegramei prinţului Carol din 8 mai 1866 expediată din Turnu Severin, prima localitate românească străbătută de paşii viitorului rege.

Severinenii, mândrii din fire, cu îndreptăţire, şi-au adus aminte de acest eveniment şi au inaugurat, cu sprijinul sponsorului severinean, Ion Sârbulescu, un ponton şi au dezvelit o placă comemorativă „Carol I”, în Portul de pasageri din Drobeta Turnu Severin. De fapt, severinenii au mai dezvelit, în 1933, un monument ridicat cu prilejul sosirii prinţului în oraşul de pe Dunăre, cu o inscripţie sugestivă: „Punând piciorul pe acest pământ sfânt am devenit român”. Ileana Roman a tipărit în editura sa, Prier, în martie 2013, broşura Carol întâi la Turnu Severin, în care reproduce fragmente din Memoriile M.S. Regelui şi din vol. Acum patruzeci de ani de Al. Resmeriţă (din 1906).

Carol I soseşte, aşadar, la Turnu Severin de Rusalii, duminica, 20/8mai 1866, cu vaporul de Belgrad. De la Pesta, a venit cu trenul accelerat Ion Brătianu. Pe la „patru ceasuri”, prinţul, însoţit de locotenentul Linche şi de I. Brătianu, a debarcat în portul din Turnu Severin (deşi avea bilet de Odesa, spre a nu fi deconspirat), apoi s-a îndreptat spre prefectură, unde l-a întâmpinat prefectul Boicea Radianu şi şeful garnizoanei, căpitanul de dorobanţi Dincă Bălşanu. În memoriile lui Al. Resmeriţă, „tânărul personagiu avea atârnat de gât o pereche de ochelari, iar peste umăr cureluşa unei mici gente sau poate a unei cutii de binoclu; hainele îi erau de coloare maron-roşiatice (cume este postavul făcut de călugăriţe), iar pe mână purta un pled”.

În drum spre Prefectură, „Studentul” (numele său conspirativ) şi „Amaradia”(I. Brătianu) admiră hora de pe maidanul de lângă grădina publică, iar la „opt ore”, se urcară în trăsura cu opt cai „mici”, şerpuiră drumul „soşeluit” de lângă Turnu Severin, „d’îndărătul cărora începe terasa Valahiei mici” şi la patru dimineaţa au ajuns la Jiu, unde au fost nevoiţi, să aştepte repararea plutei de traversare, timp în care „surugii traseră urechile cailor şi le frecară ochii, un mijloc ce se obicinuieşte aci pentru a-i înviora”, cum ne încredinţează acelaşi Al. Resemeriţă. Pe la orele 6 ale zilei următoare, cei doi incognito ajung la Craiova, capitala Valahiei mici, „împresurată din toate părţile de coline verzi”. Telegramele de anunţare a traseului lui Carol I au pornit deja din Turnu Severin, de vreme ce craiovenii l-au aşteptat în faţa „unui cort improvizat din crengi verzi”, cu urale şi exclamaţii, la care prinţul le-a mulţumit în limba franceză. Aici au luat micul dejun improvizat, căci „frigul nopţii însă îngheţase mâncărurile”. Popasul craiovean a durat trei sferturi de oră, după care trăsura princiară trecu „drept peste câmp”, la Olt ajungând la orele 12. Traversarea Oltului s-a făcut cu o plută „împodobită cu crengi verzi şi cu covoare”, la Slatina a stat două ore, unde, după primirea oficialităţilor, i se servi un mic dejun „solemn”, apoi cu „aceeaşi iuţeală turbată”, trăsură îl duse la Piteşti, pe la orele 18. Înainte de Piteşti, dr. Carol Davila, în fruntea unui grup de călăreţi, îl salută pe prinţ ca pe o veche cunoştinţă de la Düsseldörf; apoi omagii respectoase prezintă gen. Golescu, membru al locotenenţei domneşti, Ion Ghica, ministrul Afacerilor Externe.

Traseul Prinţului continuă peste Argeş şi Râul Doamnei la Goleşti ( unde-i întâmpină d-na Golescu, de 76 de ani). Aici, la moşia Goleştilor, prinţul semnează primul act oficial: graţierea mitropolitului moldovean Calinic Miclescu, care „se puse în fruntea separatiştilor în răscoala de la Iaşi”. Din Bucureşti sosi D. Sturza spre a-i prezenta programul primirii în Capitală şi a-l ruga să-şi facă intrarea în Bucureşti în uniformă de general român, ceea ce Prinţul n-a acceptat.

Din Goleşti, trăsura trasă de 12 cai conduşi de trei surugii „în costume bogate în culori”, ajunsă la Găieşti, apoi la Titu la Ghergani, trecu Dâmboviţa pe un pod de lemn, la Ciocăneşti îl întâmpină D. Ghica. Un mic popas pentru ca Prinţul să-şi schimbe costumul prăfuit cu „frac, legătură albă şi însemne de decoraţii”(refuzând din nou uniforma românească) spre a intra în Bucureşti.

Prinţul Carol I n-a uitat primirea majestoasă făcută de severineni şi la 8 mai 1867, peste un an, a revenit, aducând elogii binemeritate: „Eu iubesc Severinul. Am suvenire scumpă pentru acest oraş. Prima telegramă de felicitare ce am primit la Düsseldörf din partea municipalităţilor din România, când ţara m-a chemat aici, a fost telegrama ce am primit din Severin. Aici este la graniţă, la porţile ţărei, în marginea unui drum mare european, Dunărea, şi ar fi bine ca ochiul străinului, când intră în ţară, să întâmpine ceva naţional, ceva românesc”.

Alte vizite le-a făcut între 3-5 mai 1878 ( a vizitat şi Vârciorova, Porţile de Fier, Ada-Kaleh), la 22-23 iulie 1879 (însoţind-o pe Elisabeta-Carmen Sylva care pleca la Viena), apoi au urmat vizite regale în 1897 (spre a inaugura canalul navigabil Porţile de Fier, împreună cu împăratul Franz Iosef şi regele Alexandru al Serbiei) şi 1904 (spre a-i conferi lui Th. Costescu medalia „Pentru merit”).

Carol „Îngăduitorul”(cum l-a numit Eminescu) a avut o relaţie specială cu severinenii, de respect reciproc. Dar, pentru respectarea adevărului istoric, trebuie să menţionăm că, la 25 ianuarie 1870, mehedinţenii îl aleg ca deputat al Colegiului IV, pe A.I. Cuza, „cu mult respect şi recunoştinţă la mâna alesului deputat vodă Cuza, rugându-l cu supunere şi inimă curată să vie în sânul naţiunii române, pe care a dezrobit-o şi care-i e devotată, tocmai pentru că-l crede om mare, devotat şi credincios jurământului său din 1859” (Tudor Nedelcea, Vocaţia spiritualităţii, Craiova, 1995, p. 198).

Oricum, „oraşul Drobeta Turnu Severin trebuie să fie mândru că a fost ales de Dumnezeu să salute pe ţărmul Dunării sale un Prinţ ce venea de la izvoarele Dunării, chemat să fie rege al României şi să rămână rege pe pământul şi în pământul acestei ţări”, cum încheie studiul său, Ileana Roman.

Tudor Nedelcea

10-16 mai 2013