Despre Constantin Brâncuşi, ca şi despre Eminescu, avem o impresionantă bibliografie a scrierilor despre aceşti doi titani ai spiritualităţii româneşti şi universale. De la primul studiu, semnat de V.G. Paleolog despre Sculptorul Brâncuşi („Arhivele Olteniei”, 1937) şi până la recenta carte a lui Paul Rezeanu, Brâncuşi. Tatăl nostru (Craiova, Edit. Autograf, MJM, 2012), brâncuşologi români şi străini i-au atestat genialitatea şi i-au fixat locul în istoria artei universale. Să reamintim doar câţiva: F.T. Bach, Edith Balas, Barbu Brezianu, Elisabeth Brown, Zenovie Cârlugea, M. Cimpoi, Anna Chave, P. Comarnescu, Mircea Deac, Serge Fauchereau, Sidney Geist, Ştefan şi Sorana Georgescu-Gorjan, Carola Giedion-Welcker, Dan Grigorescu, I. Jianu, Doina Lemny, I. Mocioi, Peter Neagoe, G. Oprescu, P. Pandrea, I. Pogorilovschi, Nina Stănculescu, G. Uscătescu, Radu Varia, C. Zărnescu etc., etc.
joi, 30 octombrie 2014
joi, 23 octombrie 2014
Bartolomeu Valeriu Anania
Era o vreme în care Biserica Ortodoxă Română, prin Patriarhie şi Sfântul Sinod, era reprezentată de înalţi ierarhi harismatici şi plini de învăţătură şi înţelepciune, pe linie dosofteiană:patriarhul Teoctist şi mitropoliţii Nestor Vornicescu, Antonie Plămădeală şi Bartolomeu Anania. Primii doi, basarabeni la origine şi rude între ei, sunt aproape uitaţi de urmaşii lor; al treilea, teologul şi scriitorul Valeriu Bartolomeu Anania, n-a intrat în conul de umbră, datorită unor oameni de cultură din Rm. Vâlcea, laici dar cu sinceră credinţă şi evlavie: Ioan Barbu şi Ioan St. Lazăr, cu sprijinul permanent al părintelui N. State-Burluşi (poate din această cauză a fost retrogradat!).
Rm. Vâlcea organizează, începând cu 12-13 mai 2011, Salonul Naţional de Literatură Rotonda plopilor aprinşi, iniţiat de Ioan Barbu, la prima ediţie participând, între alţii, Mihai Cimpoi, N. Dabija, Valeriu Matei, V. Tărâţeanu, G. Astaloş, Fl. Popescu, Neagu Udroiu, Marian Barbu, Fl. Miu, Tudor Nedelcea etc.
Rm. Vâlcea organizează, începând cu 12-13 mai 2011, Salonul Naţional de Literatură Rotonda plopilor aprinşi, iniţiat de Ioan Barbu, la prima ediţie participând, între alţii, Mihai Cimpoi, N. Dabija, Valeriu Matei, V. Tărâţeanu, G. Astaloş, Fl. Popescu, Neagu Udroiu, Marian Barbu, Fl. Miu, Tudor Nedelcea etc.
joi, 16 octombrie 2014
Ţiganii noştri
Problema minorităţilor (etnice, religioase sau sexuale) a fost pusă în actualitatea strigentă şi cu acuitate, prin diverse organisme internaţionale, în zilele noastre; problema ţigănească însă a fost dintotdeauna şi ea se singuralizează prin complexitate şi destin, ţiganii fiind o enigmă pentru toate popoarele în care convieţuiesc. Însăşi istoria lor era o necunoscută, sau, în cel mai bun caz, controversată. Istorici români care au scris despre ţigani sunt relativi puţini: B. P. Hasdeu, G. Sion, M. Kogălniceanu, N. Iorga, George Potra, Lucian Cherata sunt dintre cei puţini care au consacrat studii acestei etnii, la care trebuie să-l adăugăm şi pe scriitorul V. Alecsandri.
joi, 9 octombrie 2014
Zilele Marin Sorescu
Marin Sorescu face parte, cum îndeobşte se ştie, din celebra generaţie ’60, anunţată de „buzduganul lui N. Labiş” (Eugen Simion), despre care Adrian Păunescu a elaborat o excelentă lucrare (extrem de importantă pentru că această generaţie este văzută din interior, de un membru marcant al ei). Ioan Alexandru este unul dintre ei ( alături de Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Ion Gheorghe etc.), un poet autentic şi un publicist remarcabil în care patriotismul se manifestă în „marginile adevărului”. Deşi este autorul unei opere valoroase, Ioan Alexandru a intrat în conul de umbră, pentru că nicio oficialitate clujeană sau bucureşteană nu-i organizează o manifestare omagială.
joi, 2 octombrie 2014
Mehedinţiul cultural-turistic

Abonați-vă la:
Postări (Atom)