Episcopia Severinului şi Strehaiei este foarte tânără. Ea a fost reînfiinţată în 2003, la propunerea mitropolitului Olteniei de atunci, IPS Teofan Savu, după 600 de ani, are jurisdicţie canonică asupra tuturor unităţilor bisericeşti din Mehedinţi (5 protopopiate, 200 de parohii, 148 filii, 11 mănăstiri şi 220 de episcopii, este organizată în şapte sectoare (administrativ-bisericesc, economic, cultural, învăţământ şi tineret, cercetare-dezvoltare, social şi media).
La 11 februarie 2004 a fost ales episcop (pe legea veche) de către Colegiul Electoral Bisericesc, P.S. Nicodim Nicolaescu, întronizat la 25 aprilie acelaşi an. A fost o alegere cu adevărat nimerită, pentru că vlădică este un om al locului, din com. Godeanu, care a cunoscut rigorile vieţii încă de mic copil. Are comportamentul unui ţăran de munte, autentic, crescut în evlavie şi dragoste pentru semenii săi, îmbrăcat azi în straie bisericeşti. Îi lipseşte aroganţa, ipocrizia şi prin scurta sa activitate ca episcop(anterior a fost vicar la Mitropolia Olteniei, este profesor la Facultatea craioveană de Teologie Ortodoxă) aminteşte de harisma înalţilor ierarhi Teoctist şi Nestor Vornicescu. Proverbul „Omul sfinţeşte locul”, se potriveşte ca o mănuşă (Înainte de începerea recentei Adunări Eparhiale i-a rugat pe membrii să nu-l laude!).
Şi, ca vorbele să aibă acoperire, voi concretiza câteva din acţiunile Episcopiei Severinului şi Strehaiei, care să dovedească şi implicarea acestei eparhii în viaţa comunităţii mehedinţene, în special din punct de vedere istoric, social şi cultural.
În primul rând, impresionează ţinuta academică a simpozionului internaţionale Mehedinţi – istorie, cultură şi spiritualitate, ajuns în 2012, la a V-a ediţie. Structurat în mai multe secţii („Anul omagial al Sf. Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”, „Vlahii în istorie”, „380 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Matei Basarab”, „Alte teme de cultură”), simpozionul Mehedinţi – istorie, cultură şi spiritualitate a reunit timp de patru zile, înalţi ierarhi, teologi, cercetători ştiinţifici din cadrul Academiei Române, profesori universitari etc. De menţionat faptul, deloc minor, că toate comunicările prezentate au fost tipărite în volume masive ( circa 800 de pagini), la ediţia din 2013, urmând să fie lansat opul care cuprinde cele 90 de comunicări de la simpozionul din 2012. Cu acest prilej, au fost lansate importante cărţi: Ortodocşi şi greco-catolici în Transilvania (1867-1916). Convergenţe şi divergenţe de Macarie Drăgoi; Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în Evul Mediu de Sorin Sipos; Identitate, cultură şi tradiţii comune în spaţiul transfrontalier România-Serbia, un excelent volum editat de Episcopia gazdă şi Asociaţia Ariadnae Filum din Serbia. De altfel, la baza acestei cărţi au stat comunicările susţinute în cadrul unui simpozion, desfăşurat atât în Drobeta Tr. Severin, cât şi în Timocul sârbesc. Prezenţa protopopului timocean Boian Alexandrovici la aceste manifestări este o dovadă peremptorie de colaborare frăţească, în spirit creştin a celor două eparhii despărţite doar geografic de bătrânul Danubius. Excursiile tematice şi documentare organizate de P.S. Nicodim au definit o atmosferă ştiinţifică şi familiară deopotrivă.
Este remarcabilă pentru o tânără episcopie (dar destul de săracă financiar) activitatea editorială (cu care nu se pot mândri, din păcate, multe alte instituţii cu specific universitar) a Editurii „Didahia Severin”. Pe lângă titlurile amintite, editura episcopală a mai tipărit, numai în 2012; Heruvico-Chinonicar, translitare şi diortosire după Anton Pann de M. Corcodel, Adrian Olarean, Cătălin Ţăruş, Iulian Puiu Lupan şi Cătălin Cernătescu; Cântece de stea din Mehedinţi şi Cântări la Taina Sfântului Maslu de arhid. Adrian Maziliţa; Paraclisul Sf. Apostol, cel întâi chemat, ocrotitorul României şi Paraclisul Sf. Cuv. Nicodim, ocrotitorul Olteniei de Mihai Corcodel. Pe lângă aceste cărţi, Editura „Didahia Severin” a editat, sub îndrumarea părintească a P.S. Nicodim, revistele „Didahia”, „Didahia pentru copii şi părinţi, Glasul Parohiei, precum şi cele două pastorale, de Sf. Paşti şi de Crăciun.
Patrimoniul religios cultural este valorificat şi promovat în colaborare cu Universitatea din Presov (Slovacia), Muzeul „Regiunii Porţilor de Fier”, Universitatea din vest (Timişoara), S.C. Cons Art Craiova, Muzeul de Artă din localitate, prin organizarea a două muzee („Pamfil Şeicaru” al M-rii Sf. Ana şi Muzeul parohial Eşelniţa) şi două colecţii ( de carte veche, la Episcopie şi de icoane la M-rea Strehaiei), a fotoexpoziţiilor: Bisericii din Episcopia Severinului şi Strehaiei, Fotografii de altădată, Elemente culturale comune România-Serbia.
În cadrul proiectului Identitate, cultură şi tradiţii comune în spaţiul transfrontalier România-Serbia, iniţiat de Episcopia Severinului şi Strehaiei, în parteneriat cu Asociaţia Ariadnae Filum din Serbia, în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia, s-au desfăşurat: simpozionul şi expoziţia de fotografii Moştenirea culturală – formă supremă a identităţii naţionale, un album fotografic şi un film video cu aceeaşi temă (în limbile română, sârbă, engleză).
Episcopia mehedinţeană are un post de radio „Lumina”, care emite 24 din 24 ore şi o emisiune duminicală la un post local TV.
Râvna şi bunele intenţii ale conducerii Episcopiei au determinat pe credincioşii mehedinţeni să doneze cărţi pentru constituirea bibliotecii episcopale. Au răspuns, astfel, apelului cultural: prof. P. Cerbulescu (1800 vol.), Pr. Sever Negrescu (250 vol.), prof. Tudor Nedelcea (420 vol.), ing. C. Nicoară (330 vol.), scriitoarea Ileana Roman (100 vol.), drd. Liliana Văcariu (200 vol.).
În 2005 a luat fiinţă corul „Kinonia” ( 30 de preoţi, conduşi de A. Maziliţă), care abordează un repertoriu variat: creaţii corale religioase, populare şi patriotice, cântece vechi din Mehedinţi, iar un alt cor, „Izvoraşul”, format tot din preoţi, este prezent la toate manifestările culturale organizate de instituţiile de cultură din Drobeta Tr. Severin.
În anul trecut, Episcopia a câştigat cu filmul Departe de lume, aproape de veşnicie premiul de excelenţă al Festivalului concurs naţional, premii obţinute şi la alte concursuri şcolare pe teme religioase (de oratorie „Sf. Ioan Gură de Aur”, „Cultură şi spiritualitate românească” „Ucenicii credinţei”). Graţie îndrumării preoţilor şi profesorilor de religie, copiii şi tinerii severineni au participat la diverse emisiuni radiofonice, la şcolile de vară de la Eşelniţa (organizate de pr. Sever Negrescu), Zegaia (pr. N. Drăghici).
Asociaţia „Anastasia”, organizaţie creştin-ortodoxă, nonguvernamentală, filantropică, a promovat valorile culturale şi creştine în comunităţile teritoriale prin servicii sociale, medicale, culturale, educaţionale, economice şi de mediu. Tot în plan social-filantropic, atenţia Centrului Eparhial a fost îndreptată către persoanele defavorizate (copii, bătrâni, persoane cu nevoi speciale) şi, în special, pentru cei cu deficienţe de vedere, pentru care Episcopia a editat un calendar în scriere Braille, revista „Raze de lumină” şi un material cu „Rânduiala Sfintei Împărtăşanii”.
Episcopie tânără, cu o echipă tânără, cu preoţi remarcaţi şi în alte domenii de activitate: pr. Al. Stănculescu-Bârda în istorie, iar preoţii N. Jinga şi Sever Negrescu sunt membrii ai Uniunii Scriitorilor şi figurează în celebrul Dicţionar General al Literaturii Române, elaborat de Academia Română, dicţionar iniţiat şi coordonat de acad. Eugen Simion. Pe alţi tineri preoţi, ierarhul locului îi trimite la studii superioare sau doctorat, îi sprijină nu numai moral şi părinteşte, dar chiar şi material.
Aşa se explică aprecierea deplină de care se bucură Episcopia Severinului şi Strehaiei în societatea mehedinţeană, în rândul autorităţilor şi a elitei local, a studenţilor craioveni, (în cazul întâistătătorului local). „Unde-i turma, acolo-i şi păstorul”, sintagma folosită de mitropolitul Sofronie Miclescu în timpul Unirii Principatelor, este pe deplin valabilă atât pentru P.S. Nicodim Nicolaescu, cât şi pentru toţi slujitorii Bisericilor şi celor 12 mănăstiri (Vodiţa, Topolniţa, „Sf. Ana”-Orşova, Gura Motrului, Strehaia, Mraconia, Cerneţi, Baia de Aramă, Jiana, Coşustea-Crivelnic, Godeanu, Cârjei) din acest colţ de ţară.
Tudor Nedelcea
15-21 febr. 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu