Episcopia Severinului și Strehaiei - Monografia eclesiastică

Mehedințiul și municipiul Drobeta Turnu-Severin, acest colț de țară binecuvântat de Dumnezeu, se pot mândri cu lucrări de referință despre istoria, cultura și spiritualitatea lor. Și aceasta se datorează unor personalități locale, devenite naționale și chiar europene, care s-au preocupat și au scris lucrări de referință despre urbea lor și împrejurimile ei. Fără pretenția de a face o listă bibliografică a acestor autori, vom menționa doar câțiva: Al. Bărcăcilă, Cetatea medievală a Severinului (1921), Isidor Chicet, Nunta în Mehedinți (2010), V. Cucu și Ana Popova-Cucu, Județul Mehedinți (1980), Ion Ionescu de la Brad, Agricultura română în jud. Mehedinți (1868), I. Iancu Jianu și Traian Netta, Monografia sanitară a Turnu Severinului și Mehedințiului (1933), C. Pajură, Dicționar geografic și topografic al jud. Mehedinți (1947) și Istoricul orașului Turnu Severin (1933), Sergiu-Grigore Popescu, Mehedinți, vatră de istorie și spiritualitate românească (2008), Ileana Roman și Tudor Rățoi, Excelențe severinene, I (2019), N.D. Spineanu, Dicționarul geografic al jud. Mehedinți (1894), etc., etc. Numai în ultima perioadă au apărut câteva lucrări de referință de importanță deosebită, cum este, de pildă, Enciclopedia județului Mehedinți de Ileana Roman și Tudor Rățoi (2021), iar sub egida Episcopiei Severinului și Strehaiei au apărut până în prezent 15 volume masive, intitulate Mehedinți, Istorie, Cultură și spiritualitate, care reunesc comunicările susținute în cadrul Simpozionului Internațional omonim.

Să ne amintim de... Amza Pellea

„Nea Mărine, nea Mărine, Ce-a avut moartea cutine?”

Tudor Gheorghe

Sunt comunități umane, la noi și aiurea, care-au intrat în istorie prin personalitatea/personalitățile care s-au născut sau sunt legate prin activitatea lor de acestea. Este cazul localității doljene Băilești, remarcabilă în istorie, cultură, credință sau economie locală, dar vestită printr-un actor celebru de talie europeană, Amza Pellea. S-a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, la 7 aprilie 1931 („cireș înflorit în aprilie”, cum l-a numit actorul pe C. Băltărețu). Și-a dovedit talentul încă din primii ani de școală interpretând „Scufița Roșie” (primul său rol). Plecat la Craiova ca adolescent, a urmat o școală medie tehnică de centrale electrice, dar, în loc de electrician, Amza Pellea și-a urmat vocația, absolvind Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, clasa de actorie (și nu de regie, cum și-o dorea), având dascăli de notorietate: Marrieta Sadova, Al. Finți, Vlad Mugur, Mihai Popescu etc. Intrarea sa la Institut are povestea sa. S-a înscris la examen din îndemnul tineresc pentru o prietenă, înscrisă și ea la aceeași instituție de învățământ; membrii comisiei intuindu-i talentul l-a admis, obligându-l să-și schimbe numele de familie cu doi „l” (Pellea).

Eroi veșnic vii

„Cine moare pentru Patrie trăiește veșnic”.

(Nicolae Mareș)

Personalitatea lui Nicolae Mareș, descoperită, din păcate, mult prea târziu, m-a fascinat prin varietatea și profunzimea preocupărilor sale pur cărturărești, de iubitor de oameni, de Țară, de cultură, de bine, de adevăr și de viață. Născut la 18 aprilie 1938 în localitatea Măgurele din Prahova, debutând în 1965 în „Viața studențească”, Nicolae Mareș și-a construit cu modestie și râvnă o carieră diplomatică autentică și o operă cu reale contribuții privind relațiile româno-poloneză, activitatea providențială a Papei Ioan Paul al II-lea (cu origini transilvane), devenit, la cererea credincioșilor, Sfântul Ioan Paul cel Mare (Nicolae Mareș scriind cele mai profunde cărți în limba română despre personalitatea acestuia), alte personalități istorice și culturale de talie europeană.

Blestemul aurului? Roșia Montană

„Toate lucrurile dacă se încep a spune din începutul său, mai lesne să înțeleg”, afirma bătrânul cronicar Miron Costin, pentru ca „să se știe ce au fost în vremi trecute, ce mai mult să hie de învățătură”. Astfel și noi, am cercetat „cu multă nevoință”, „ca să putem afla adevărul, ca să nu mă aflu scriitoriu de cuvinte deșarte, ce de dereptate”, cum mărturisește, ca o profesiune de credință, înaintașul său, Grigore Ureche. Am cercetat problema / problematica Roșiei Montana ca „să nu rămâie întru întunerecul neștiința” (Miron Costin) sau să fie manevrată / manipulată politic sau din punctul de vedere al intereselor financiare. Am apelat la marii și însemnații noștri cronicari moldoveni (și cronicari munteni aveau o gândire similară), pentru că ei erau conștienți că vor da seama tribunalului istoriei, ceea ce nu se întâmplă, din păcate, cu unii dintre contemporanii noștri, care consideră, de pildă, Transilvania „spațiu de complementaritate” (vezi Declarația de la Budapesta din iunie 1989) sau pe Eminescu („omul deplin al culturii românești”, în opinia lui C. Noica) „cadavrul din debara” care trebuie aruncat grabnic la ghena de gunoi, cum poruncesc ideologii „corectitudinii politice”. În ultima perioadă, Roșia Montana a devenit un subiect de interes major, național și internațional, cu opinii pro și contra, în care vinovații (reali sau morali) își strigă în gura mare nevinovăția.

Poveste și cântec - Maria Tănase

Recent, la 27 februarie 2024, la Palatul Național al Copiilor, sala „Stela Popescu”, a avut loc premiera națională a unui spectacol de excepție: Maria Tănase. Poveste și cântec, un spectacol sui-generis, cu un singur personaj, al celebrei cântărețe, interpretată de mezzosoprana Lăcrămioara Crihană, după un scenariu al subsemnatului, adaptat excelent de Claudia Motea, un artist total (actriță, regizoare, producătoare de spectacole și film, poetă, scenaristă, dramaturg, traducătoare și profesoară de artă dramatică), dar, în aceeași măsură un om dăruit semenilor săi. Poveste și cântec, Maria Tănase are un interesant istoric. L-am scris în semn de pios omagiu artistei nemuritoare, pentru că m-a ajutat să trec examenul de maturitate.

BUCUREȘTI - IUBEȘTE ARTA DIN TINE - CLAUDIA MOTEA ȘI TUDOR NEDELCEA - FEBRUARIE 2024

[YOUTUBE] IUBEȘTE ARTA DIN TINE - CLAUDIA MOTEA ȘI TUDOR NEDELCEA - FEBRUARIE 2024

Ioan St. Lazăr, octogenarul

Mărturisind cu deplină sinceritate că „în întreaga mea viață am funcționat întru același principiu: «A fi izvor – a izvorî», transformând starea în faptă roditoare”, Ioan Șt. Lazăr s-a consacrat ca Un faber în cultura română, cum intitulează cartea-i dedicată de Ion Soare și Gheorghe Deaconu, apărută în editura vâlceană „Fântâna lui Manole”, în 2013, la șapte decenii de viață. I-au fost trasate cu acel prilej „repere pe drumul devenirii”, i-a fost remarcată „politețea creatoare”, adică etnologul (cercetătorul culturii populare: folclor, etnografie, artă populară), scriitorul (poetul, teoreticianul, criticul și istoricul literar), eseistul, publicistul, editorul (redactorul de cărți, îngrijitorul de ediții, coordonatorul de volume; fondatorul și conducătorul de publicații), animatorul și îndrumătorul vieții creației artistice-populare și culte (instructorul metodist pentru arta de amatori, mentorul tinerilor creatori), managerul cultural (conducătorul de instituții, liderul unor structuri organizatorice; inițiatorul, coordonatorul și realizatorul de programe culturale), educatorul (profesorul de liceu, universitarul, pedagogul cultural).

Așadar, o apreciere științifică a activității pe mai multe planuri ale lui Ioan Șt. Lazăr, argumentată cu bibliografierea operei sale, texte alese din varii domenii de activitate, referințele critice, autografe dedicate, mărturii și evocări, biografie ilustrată, volum complex, pertinent și obiectiv, prefațat de Eugen Negrici și Nicolae Constantinescu, două personalități marcante ale culturii românești contemporane.